ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 mai 2024

Deliberând asupra cauzei d față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reținere, arestare preventivă și durata arestului la domiciliu) de la 20.11.2014 la 29.06.2015.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5 C. pen.

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și g) C. pen.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma actuală în vigoare), cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și g) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., adaugă la pedeapsa principală sporul obligatoriu de 1 an închisoare, rezultând pedeapsa de 7 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe care le va executa inculpatul.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reținere, arestare preventivă și durata arestului la domiciliu) de la 03.12.2014 și de la 08.12.2014 la 29.06.2015.

În baza art. 397 C. proc. pen.. și art. 25 alin. (3) C. proc. pen.. a fost admisă acțiunea civilă formulată de statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și dispune restabilirea situației anterioare pronunțării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reținere, arestare preventivă și durata arestului la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. a achitat pe inculpatul C. pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. și de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen..raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctele 1 și 2 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reținere, arestare preventivă și durata arestului la domiciliu) de la 15.10.2014 și de la 17.10.2014 la 29.06.2015.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a doua și b C. pen. anterior: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. anterior și consecințelor nerespectării acestora.

A constatat că inculpatul a fost supus măsurilor preventive (reținere, arestare preventivă și arestul la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Brașov sau în cadrul Primăriei Ghimbav.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 alin. (1) și (4) C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situația în care, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile impuse, precum și în situația săvârșirii unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de supraveghere.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A constatat că inculpatul s-a aflat sub puterea măsurilor preventive (reținere, arestare preventivă și arest la domiciliu) de la 16.10.2014 la 28.01.2015.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Brașov sau în cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 alin. (1) și (4) C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situația în care, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile impuse, precum și în situația săvârșirii unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de supraveghere.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 ore în data de 16.10.2014.

A respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea vătămată H..

Împotriva sentinței penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, apelantele Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Bacău și inculpații E., D., C., A., B., F. și G..

Prin decizia penală nr. 338/A din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, s-au hotărât următoarele:

A. În unanimitate:

S-au admis apelurile declarate de către apelanții E., D., C., A., B., F. și G. împotriva sentinței penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, care a fost desființată, în parte, și rejudecând cauza:

A.I. Cu majoritate:

În baza art. 396 alin. (7) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

A.II. În unanimitate:

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin deciziei.

B. S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și apelantele Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Bacău, împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei penale nr. 338/A din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, au formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13.12.2023 și inculpații F. și G., la data de 04.12.2023, prin apărător ales, avocat I. cu împuternicire avocațială aflată la dosar de recurs în casație exclusiv redactare, semnare, depunere.

Prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a arătat, în esență, că, în mod greșit, cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și a interpretării obligatorii furnizate prin Hotărârea Preliminară din 24 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Justiție (Marea Cameră) în privința situației juridice născute prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022 și a Deciziei nr. 67/2022 a înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal pe motiv că s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru fapte de corupție aflate sub incidența Deciziei 2006/928 MCV și comise în perioada în care acest act al UE era în vigoare:

- față de inculpatul A., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și cu aplicarea art. 5 C. pen.

- față de inculpatul B., cu privire la comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- față de inculpatul C., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- față de inculpatul D., cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- față de inculpatul E., cu privire la complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea 78/2000;

- față de inculpatul F. cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- față de inculpatul G., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte a constatat că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunilor comise de inculpați, însă a apreciat că termenul de prescripție a răspunderii penale este cel general, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani de la data comiterii faptelor (comise în perioada 2012-2013), fără luarea în considerare a dispozițiilor art. 155 C. pen. privind întreruperea cursului prescripției.

Conform art. 155 alin. (4), fiind efectuate acte de procedură care au fost comunicate inculpaților înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/26 aprilie 2018, în cauză este incidență instituția prescripției speciale, care instituie un termen de prescripție de 16 ani, ce nu s-a împlinit.

Instanța de apel era obligată, în virtutea interpretării obligatorii date în cauza C-107/23 Lin (PPU), să nu invalideze retroactiv efectul întreruptiv de prescripție, ce s-a produs definitiv la momentul îndeplinirii actelor de procedură și, în special, prin trimiterea în judecată a inculpaților în anul 2015.

Instanța de apel, deși era obligată, în virtutea supremației și efectului direct al dreptului Uniunii Europene și a caracterului obligatoriu al interpretării oferite dreptului UE prin Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 (Lin), având în vedere dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, Decizia 2006/928 a Comisiei privind instituirea Mecanismului de Cooperare și Verificare, art. 325 alin. (1) TFUE și art. 2, 3 și 5 din Primul protocol la Convenția elaborată în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (Convenția PIF) privind sancționarea faptelor de corupție activă și pasivă, apreciate de parchet a fi incidente în cauză, în mod greșit, nu a luat în considerare efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură efectuate în cauză înainte de data de 28 iunie 2018 (data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018), cu toate că era obligată să nu adopte practica națională particulară în materia mitior lex, care a condus CJUE la concluzia existenței unui risc sistemic de impunitate (par 95 din hotărârea C-107/23).

Instanța de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 și, în baza art. 5 C. pen., în etapa următoare, a apreciat că în cauză legea aplicabilă nu cuprinde și instituția prescripției speciale a răspunderii penale, având în vedere efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022 și ale Deciziei HP nr. 67/2022. La data pronunțării deciziei în apel erau îndeplinite condițiile de aplicare directă a raționamentului CJUE din cauza C-107/23 având în vedere: i) stadiul procedurii -hotărârea instanței europene era publicată și obligatorie pentru toate instanțele, apelul aflându-se în curs de soluționare la momentul publicării acesteia, ii) situația juridică este identică - generată de deciziile CCR în materia prescripției și, în special, de aplicarea în jurisprudența națională a legii penale mai favorabile, subsecvent Deciziei HP nr. 67/2022, riscul sistemic de impunitate fiind deja stabilit în cauza C-107/23 (par. 91), iii) actele întreruptive de prescripție au fost îndeplinite înainte de publicarea Deciziei CCR nr. 297/2018, ceea ce, având în vedere răspunsul CJUE la prima întrebare preliminară, a doua teză, determină obligația, iar nu facultatea instanței de a nu invalida retroactiv efectul acestora, fiind efectuate cu respectarea drepturilor fundamentale, iv) obiectul cauzei - fapte de corupție în legătură cu îndeplinirea unor acte de către funcționari publici prin care s-au produs consecințe deosebit de grave patrimoniului public național, comise în perioada în care era în vigoare Decizia 2006/928 a Comisiei, act al UE care instituie pentru statul român, pentru faptele de corupție, obligații similare celor reținute de CJUE în cauza C-107/23 în materia fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale UE, coroborat cu prevederile Primului Protocol la Convenția PIF privind corupția (cauza Euro Box Promotion ș.a., cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19).

Recurentul parchet a apreciat că modalitatea de interpretare a instanței de apel nu este conformă cu cerințele dreptului Uniunii Europene, fiind în mod expres prohibită prin Decizia CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, aplicabilă și faptelor de corupție deduse judecății în prezenta cauză, raționamentul instanței de apel a avut drept efect neaplicarea instituției prescripției speciale a răspunderii penale, care prevede un termen dublu față de cel general, instituție prevăzută de lege atât la momentul comiterii faptelor, cât și la momentul îndeplinirii actelor întreruptive de prescripție, în mod previzibil și clar pentru toți participanții la procesul penal, inclusiv partea civilă-statul român.

S-a susținut că, în mod greșit, la calculul termenelor de prescripție, nu s-au avut în vedere termenele speciale, prevăzute de art. 155 alin. (4) C. pen., care nu s-au împlinit, ci doar cele generale, în condițiile în care, în cursul termenelor generale de prescripție a răspunderii penale, înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 la 28 iunie 2018, în cauză au fost efectuate acte de procedură ce au fost comunicate inculpaților, în conformitate cu cerințele constituționale - rechizitoriul a fost întocmit la data de 20.01.2015, la interval scurt de timp de la data comiterii faptelor deduse judecății, săvârșite în perioada 2012-2013.

Aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripție definitiv, care nu mai poate fi înlăturat prin aplicarea principiului mitior lex, în maniera particulară dezvoltată în jurisprudență după publicarea deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M.Of. nr. 1141/28.11.2022), prin care s-a statuat că: "normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen..".

Criticile invocate de parchet, în opinia acestuia, nu contrazic cele statuate de Înalta Curte prin decizia mai sus menționată, deciziile Curții Constituționale ori alegerea legii penale mai favorabile, ci vizează modalitatea de interpretare a principiului mitior lex în situația particulară a cauzei, care a condus la invalidarea instituției prescripției speciale.

Solicitarea Ministerului Public nu conduce la o situație de afectare a drepturilor fundamentale ale persoanelor ori a principiului legalității pedepselor și infracțiunilor, având în vedere că acest aspect a fost deja analizat în par. 109 din hotărârea C-107/23 și s-a stabilit că obligația instanțelor naționale de a lăsa neaplicate Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și Decizia nr. 67/2022 a înaltei Curți de Casație și Justiție nu este de natură să aducă atingere nici principiului previzibilității, preciziei și neretroactivității infracțiunilor și pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Nu are relevanță nici faptul că, în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022, perioada dintre momentele publicării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022, legislația penală națională nu a cuprins niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, întrucât Ministerul Public nu invocă presupuse acte întreruptive de prescripție din acest interval, ci din cel anterior.

Cu privire la aplicarea interpretării date în cauza C-107/23 și faptelor de corupție, parchetul a susținut că instanța de apel era obligată să nu aplice Decizia HP nr. 67/2022 în această modalitate, întrucât cauza vizează fapte de corupție gravă, acuzația vizează producerea de consecințe deosebit de grave patrimoniului public, fapte comise în perioada în care era în vigoare un act al Uniunii Europene care impunea luarea de măsuri pentru sancționarea faptelor de corupție grave cu sancțiuni efective și disuasive, respectiv Decizia 2006/928 a Comisiei privind instituirea Mecanismului de Cooperare și Verificare, raționamentul Curții din par. 99 din hotărârea C-107/23 fiind aplicabil și în această materie.

Din Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021 în cauza Euro Box Promotion - cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19 (paragrafele 185-191) rezultă că obligația României de a aplica pedepse efective și disuasive nu subzistă doar în materie de protecție a intereselor financiare ale Uniunii (în temeiul art. 325 TFUE), ci și pentru cauzele de corupție în general.

Temeiul de drept este Decizia 2006/928 privind MCV, abrogată prin Decizia 2023/1786, pe care parchetul o consideră aplicabilă situațiilor juridice în timpul cât a fost în vigoare, situații generate prin comiterea faptelor de corupție vizate de această decizie. De altfel, motivul abrogării deciziei CE (drept al UE) a constat în îndeplinirea obiectivelor MCV, însă aceasta nu înseamnă dispariția obligației statului român de a lua măsuri pentru a asigura caracterul efectiv și disuasiv al pedepselor pentru fapte de corupție, mai ales cele conexe faptelor prin care se produc prejudicii deosebit de grave fondurilor publice (și prin aceasta, indirect, intereselor financiare ale UE). În prezent MCV este înlocuit cu un mecanism de raportare anuală a respectării statului de drept în fiecare stat membru, cu obiective similare, fiind totodată demarat un proces legislativ pentru sancționarea uniformă a faptelor de corupție la nivel UE, toate demonstrând că motivul abrogării nu constă în dispariția obligației de sancționare disuasivă a faptelor de corupție, care este pe deplin actuală și aplicabilă faptelor comise pe timpul cât Decizia CE 2006/928 era în vigoare.

Parchetul a susținut că, pentru stabilirea incidenței actului UE invocat, ceea ce prezintă relevanță sub acest aspect este data săvârșirii faptelor, întrucât la fapte se raportează legislația UE aplicabilă. Or, data săvârșirii faptelor, ce se circumscrie intervalului 2010-2013, este ulterioară adoptării acestei decizii și anterioară abrogării sale. Acest aspect reiese, mutatis mutandis, și din interpretarea pct. 64 din Cauza C-107/23.

Totuși, în caz de dubiu, numai CJUE este competentă să stabilească sfera de aplicare a unui act al UE.

Pe de altă parte, recurentul parchet a arătat că, în prezent, pe rolul Curții de Justiție se află o cauză privind modul de interpretare a unor acte normative europene prin raportare la situația prescripției răspunderii penale în cauze de corupție - cauza C-131/23, de a cărei rezolvare depinde și soluția în prezenta cale de atac.

Cererea de decizie preliminară formulată de către Curtea de Apel Brașov la data de 3 martie 2023 - procedură penală împotriva C.A.A. și CV. (Cauza C-131/23)

vizează inclusiv interpretarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, fiind formulată întrebarea dacă acest act se opune unei jurisprudențe constituționale sau practici naționale în materia infracțiunilor de corupție care permit constatarea retroactivă a lipsei cazurilor de întrerupere a cursului prescripției.

Cu privire la efectul temporal al hotărârilor CJUE, recurentul parchet a susținut că, în principiu, interpretarea pe care Curtea o dă unei norme de drept a Uniunii în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează, atunci când este necesar, semnificația și domeniul de aplicare ale acestei norme așa cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la momentul intrării în vigoare a actului interpretat. Hotărârea CJUE se aplică și relațiilor juridice existente înainte de hotărâre (C-455/08 Commision c. Irlanda, 2009), iar dreptul interpretat de CJUE trebuie să fie aplicat de către instanța națională raporturilor juridice născute înainte de emiterea hotărârii preliminare (cauza Skov Aeg c. Bilka, C-402/03, hotărârea din 10 ianuarie 2006).

Cu privire la efectele hotărârilor pronunțate de Curte în procedura trimiterilor preliminare asupra altor cauze decât cauza principală în care a fost furnizată hotărârea Curții, recurentul parchet a susținut că, într-o jurisprudență constantă, CJUE a subliniat că deține o competență exclusivă pentru a oferi interpretarea definitivă a dreptului Uniunii și că nicio altă instanță națională nu poate să refuze să dea curs unei hotărâri pronunțate cu titlu preliminar de Curte. Hotărârile preliminare au efect general obligatoriu pentru toate instanțele din statele membre ale UE, nu doar pentru instanța de trimitere, dat fiind că procedura trimiterii preliminare este menită să asigure interpretarea uniformă a dreptului Uniunii.

Așadar, atât considerentele, cât și dispozitivul Hotărârii din 24 iulie 2023 pronunțată de Curte (Marea Cameră) în cauza C-107/23 PPU pot fi aplicate mutatis mutandis, în ceea ce privește neconformitatea standardului național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (mitior lex) cu dreptul Uniunii Europene referitor la combaterea faptelor de corupție.

În cauza C-107/23 a fost interpretată o dispoziție a dreptulului Uniunii care impunea sancțiuni penale efective, proporționate și disuasive într-o materie acoperită de dreptul UE, în raport de situația ivită prin aplicarea retroactivă a deciziilor Curții Constituționale în materia prescripției, în esență urmarea exclusiv a Deciziei HP nr. 67/2022, constatându-se risc sistemic de impunitate în cauzele penale în România.

Dreptul UE a fost constatat incident în acea cauză datorită obiectului său -evaziune fiscală cu TVA, fapte comise în perioada când era în vigoare Convenția PIF. Aceleași rațiuni sunt valabile și în cazul faptelor de corupție comise în perioada în care era în vigoare Decizia MCV.

Riscul sistemic de impunitate prin aplicarea mitior lex în maniera aleasă de instanța de apel este deja stabilit prin hotărârea în cauza C-107/23 (par 91): Din elementele care precedă se poate deduce că situația juridică ce rezultă din aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție generează un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii în special în cauzele a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări mai îndelungate de către autoritățile penale.

Într-o simplă interpretare logică, fiind vorba de aceeași premisă, același mecanism intern care a condus la risc sistemic de impunitate, de aceeași obligație consfințită de dreptul Uniunii - de sancționare efectivă și disuasivă a infracțiunilor particular vizate de act, este evident că interpretarea oferită prin hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 se aplică și faptelor de corupție, fără a fi nevoie de o hotărâre preliminară în acest sens.

Pentru aceste considerente, pe fondul recursului în casație, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 438 alin. (1) pt. 8 din același cod, parchetul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea în parte a deciziei nr. 338 din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021, în ceea ce privește soluțiile de încetare a procesului penal dispuse față de inculpații A., C., B., E., D., F. și G., pentru greșita neaplicare a dispozițiilor art. 155 alin. (1)-(4) C. pen., și, având în vedere că starea de fapt și vinovăția acestora au fost deja stabilite cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, pronunțarea unor soluții de condamnare a inculpaților:

- A., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002;

- B., cu privire la comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- C., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- D., cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- E., cu privire la complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea 78/2000;

- F., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- G., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

II. Prin cererile formulate de inculpații F. și G. a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpații F. și G. au arătat, în esență, că, deși în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, au apreciat ca soluția instanței de apel prin care s-a respins apelul este nelegală, apreciind ca infracțiunea de cumpărare de influență, așa cum a fost reținută de către instanța de apel nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, recurenții inculpați F. și G. au susținut că instanța de apel a reținut că nici inculpatul F. și nici inculpatul G., cu ocazia întâlnirii din data de 08.09.2014 la care au participat, în prezența inculpatului J., nu au făcut nicio afirmație în sensul de a promite, oferi sau da bani ori alte foloase acestuia, această promisiune fiind făcută de către inculpatul K. înainte ca inculpații F. și G. sa ajungă la masa la care discutau J. și K..

Astfel, recurenții inculpați F. și G. au apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență întrucât, pentru consumarea unei infracțiuni de cumpărare de influență elementul material (verbum regens) constă exclusiv în conduita prevăzuta în actul normativ, respectiv acțiunea inculpatului de a promite, oferi sau da bani ori alte foloase, traficantului de influenta. Săvârșirea acțiunii care reprezintă elementul material al infracțiunii, de către o persoană care acționa în "conivență" cu alte persoane, nu transformă persoanele care nu au promis/oferit nimic în autori ai infracțiunii de cumpărare de influență.

Prin încheierea din 09 aprilie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de inculpații F. și G. împotriva deciziei penale nr. 338/A din 13 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021 și a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, a reținut, în esență, că, procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., a constatat că, în cuprinsul cererilor formulate atât de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cât și de inculpații F. și G. este menționat numele și prenumele reprezentantului Ministerului Public/recurenților, semnătura apărătorului ales al acestora, iar decizia penală nr. 338/A din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că recursurile în casație au fost formulate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

I. În ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudență, s-a constatat că, formal, criticile invocate de recurentul parchet se circumscriu în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

II. În ceea ce privește cererile de recurs în casație formulate de inculpații F. și G., în analiza îndeplinirii aceleiași condiții prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că, formal, criticile invocate de inculpați se circumscriu, doar în parte, în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Din modul în care inculpații F. și G. au formulat criticile împotriva deciziei penale recurate rezultă că se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență din perspectiva realizării unei corespondențe depline între faptele săvârșite și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că faptele nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, recursurile în casație fiind admisibile în principiu numai sub acest aspect.

Prealabil, se reține că trăsătura esențială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înțelege orice act de conduită (acțiune sau inacțiune) sau manifestare de voință exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată în norma penală.

Prin urmare, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar și faptul că existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum și lipsa vinovăției prevăzute de lege constituie alte situații în care punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. d) C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă că, în concepția legiuitorului, înțelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă a infracțiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege". Din această perspectivă, se subliniază că, pe calea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecință stabilirea unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpaților pentru infracțiunea de cumpărare de influență, așa cum au solicitat aceștia, acest atribut aparținând exclusiv instanței de fond și, respectiv, de apel.

Mai exact, analiza conținutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanțele inferioare și-au fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori a eventualelor contradicții între ceea ce rezultă din probe și starea de fapt reținută de instanță, ori chestiuni privind lipsa de vinovăție, prin raportare la expunerea unei versiuni proprii a situației de fapt, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Acest din urmă temei legal permite, așa cum s-a menționat supra, verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanței între starea de fapt reținută de instanțe și conținutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reținute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

I. Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondat.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Prin motivele de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a reținut incidența, în cauză, a interpretării date de Curtea Constituțională în Decizia nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă.

În opinia Parchetului, se impunea ca instanța de control judiciar să acorde prioritate principiului supremației dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicate deciziile pronunțate de Curtea Constituțională considerând ca prin soluția dispusă în apel se generează un risc sistemic de impunitate.

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

- În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale față de inculpații A., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002;

- B., cu privire la comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- C., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- D., cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- E., cu privire la complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea 78/2000;

- F., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- G., cu privire la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În examinarea criticilor formulate, se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică nu greșita încetare a procesului penal, ci modul în care instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Analiza legii penale mai favorabile pentru a determina pe calea recursului în casație care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind favorabilă în cauză este o analiză asupra temeiniciei acuzației și a sancțiunii aplicabile care nu mai poate fi analizată pe calea acestei căi extraordinare de atac.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prin raportare la legea penală mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța de apel.

În faza judecării apelului, instanța a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpaților menționați mai sus, ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018