ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a II a Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și apelanții inculpați A., B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva sentinței penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și a încheierii de ședință din data de 28 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005

A desființat, în parte, sentința penală nr. 809/F din 28.11.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-A penală în dosarul nr. x/2005 și integral încheierea de ședință din data de 28.09.2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005 și rejudecând, printre altele, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 si cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanță nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ - DIICOT Structura Centrala precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II- penala asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II a penală în dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii), respectiv bunurile imobile aflate în posesia S.C. J. S.R.L. indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurator pentru bunuri imobile întocmit de ANAF din 08.10.2014.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație contestatoarea S.C. J. S.R.L.

În susținerea contestației a invocat dispozițiile art. 8 alin. (1), (4) și 5 din Directiva 2014/UE/42, art. 13 CEDO, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene cu raportare la dispozițiile art. 20, art. 21 și art. 126 din Constituția României susținând, în esență că, prezenta contestație este admisibilă și întemeiată.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prin încheierea din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel București a dispus în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C.. p.r pen, art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanță nr. 171/d/p/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ/DIICOT/Structura Centrală precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. si I., inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii.

Contestatoarea J. a formulat contestație împotriva măsurii sechestrului asigurator, aceasta fiind reprezentată de avocat ales K..

Ulterior, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei penale atacate, la punctul III, în temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu dispozițiile art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II-a Penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2005.

De asemenea, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenienta J. S.R.L. care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

Astfel, Înalta Curte constată că pentru contestatoare a fost prezent apărătorul ales care a pus concluzii cu privire la măsura asiguratorie dispusă la termenul din 15.09.2014 respectându-se contradictorialitatea.

După pronunțarea deciziei nr. 1207 din 14 octombrie 2014 de către Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, J. a formulat o serie de contestații, ce au fost respinse de către Înalta Curte.

În acest sens, Înalta Curte reține că prin decizia nr. 796 din 8 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată de contestatoarea S.C. J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 280 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Prin încheierea din 16 septembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a luat act de retragerea contestației formulate de contestatoarea J. S.R.L. împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Prin decizia nr. 371 din 06 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

Prin decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

Prin decizia nr. 1072 din 16.11.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2005.

Astfel, în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac formulate de contestatoarea J., Înalta Curte reamintește că prin Decizia nr. 24 din data de 20.01.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. care nu permitea și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii) este neconstituțională.

Ulterior, pronunțării Deciziei 24/2016 a Curții Constituționale, prin O.U.G. nr. 18/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), au fost aduse modificări atât C. proc. pen., cât și Legii nr. 304/2004 (privind organizarea judiciară), pentru punerea de acord a dispozițiilor acestora, între altele, cu decizia anterior citată a Curții Constituționale.

Prin art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen. (introdus prin O.U.G. nr. 18/2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății, prevăzându-se, în mod expres, competența materială de judecare a contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecății în sarcina instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat încheierea atacată.

Potrivit dispozițiilor art. 250

1

C. proc. pen., împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, respectiv instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Astfel, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016 la data de 23 mai 2016 prin care s-a introdus art. 250

1

C. proc. pen., contestatoarea J. a formulat contestație împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă în dosarul nr. x/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală, iar la termenul din data de 16 septembrie 2016 reprezentantul societății J. S.R.L. a învederat Înaltei Curți că își retrage contestația, depunând și cererea formulată în scris de către contestatoare privind retragerea contestației, instanța luând act de manifestarea de voință.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., legea procesual penală este de imediată aplicare, se aplică actelor efectuate și măsurilor dispuse după momentul intrării sale

în vigoare, cu excepția situațiilor expres prevăzute în dispozițiile tranzitorii.

Or, Legea nr. 228/2020 nu conține dispoziții tranzitorii astfel că, potrivit principiului constituțional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție (legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile), posibilitatea exercitării contestației în temeiul art. 250

1

alin. (4) din C. proc. pen. nu se naște decât pentru viitor, de la momentul intrării în vigoare a acestei legi.

De altfel, în expunerea de motive a Legii nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal prin transpunerea Directivei nr. 42/2014/eu, la pct. 2, alineatul al cincilea se menționează rațiunea introducerii acestui text, în sensul că s-a apreciat că, în cazul în care măsura de siguranță a confiscării speciale se dispune direct prin decizia prin care se soluționează calea de atac a apelului și nu există nicio cale de atac, pentru transpunerea art. 8 alin. (6) al Directivei, care impune o cale de atac și pentru ipoteza dispunerii măsurii de siguranță a confiscării direct prin decizia din apel, este necesară completarea C. proc. pen.

Pe de altă parte, Directiva nr. 42/2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană prevede în alin. (10) libertatea statelor membre de a iniția proceduri de confiscare legate de o cauză penală în fața oricărei instanțe competente.

Prin urmare, și din această perspectivă, nu poate fi analizată contestația în baza acestui temei legal, a cărei justificare a fost limitată de legiuitor strict la situațiile în care măsura se dispune direct prin decizia de soluționare a apelului, iar nu și anterior pronunțării acesteia, ca în cazul de față.

Nici din perspectiva recursului efectiv invocat de către contestatoare, contestația formulată nu poate fi admisă.

Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție al dreptului la o cale de atac efectivă ținând seama de toate împrejurările relevante ale unei cauze.

S-a reținut că termenul "efectiv" înseamnă că respectiva cale de atac trebuie să fie corespunzătoare (adecvată) și accesibilă, răspunzând, ea însăși, obligației de celeritate [Paulino Tomás împotriva Portugaliei (dec.), 2003; Çelik și Imret împotriva Turciei, 2004, pct. 59]. Simplul fapt că reclamantului i-au fost respinse toate pretențiile nu constituie în sine un element suficient pentru a aprecia caracterul "efectiv" sau nu al acțiunii [Sindicatul Suedez al Mecanicilor de Locomotivă împotriva Suediei, 1976, pct. 50; Boyle și Rice împotriva Regatului Unit, 1988, pct. 67; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs și Gubi împotriva Austriei, 1994, pct. 55; Amann împotriva Elveției (MC), 2000, pct. 89]. Astfel, în cauza Amann împotriva Elveției (MC), 2000 (pct. 89- 90), Curtea a constatat că nu a fost încălcat art. 13 din Convenție în raport cu art. 8 considerând efectivă o cale de atac în pofida respingerii pretențiilor reclamantului.

Or, în cauză, dispozițiile dreptului garantat de art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate, întrucât contestatorii au beneficiat de o cale de atac accesibilă, în fața unei instanțe competente să se pronunțe, după ce au luat cunoștință de măsurile asiguratorii dispuse și natura acestora și au avut posibilitatea formulării unor căi de atac efective, respectiv contestații sub aspectul modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor în cadrul executării acestora.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2022.