ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 621/2019

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a II a Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și apelanții inculpați A., B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva sentinței penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și a încheierii de ședință din data de 28 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005

A desființat, în parte, sentința penală nr. 809/F din 28.11.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-A penală în dosarul nr. x/2005 și integral încheierea de ședință din data de 28.09.2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005 și rejudecând, printre altele, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 si cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanță nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ - DIICOT Structura Centrala precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II- penala asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II a penală în dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii), respectiv imobil teren plus clădire situat in București, strada x nr. 17 - 23, având nr. CF x și nr. cadastral x - C1-U18, respectiv imobilele menționate și descrise în cuprinsul contractului de dare în plată încheiat între J. și K. și societatea L. S.R.L., reprezentată legal de către M., autentificat sub nr. x/18.09.2014 de Societatea Profesională Notarială N. și O., contract aflat la filele x din volumul 7 bis 3 al instanței de apel bunuri indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii nr. x/3/24.09.2014 întocmit de ANAF.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație intitulată cerere de acordare a unui remediu efectiv, L. S.R.L., motivele contestației fiind expuse în practicaua prezentei decizii.

În susținerea contestației a invocat dispozițiile art. 6 și 13 CEDO, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene cu raportare la dispozițiile art. 21, art. 44 și art. 129 din Constituția României, precum și jurisprudența curții supreme, respectiv decizia nr. 640 din 4.05.2016, decizia nr. 850 din 07.06.2016, decizia nr. 1498 din 05.12.2016 și decizia nr. 1353 din 21.10.2016, susținând, în esență că, contestația este admisibilă și întemeiată.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este inadmsibilă, urmând a o respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:

Înalta Curte constată că prin încheierea din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel București a dispus în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin 5 C. proc. pen. coroborate cu disp.art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 si cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanță nr. 171/d/p/2003 din 12.01.2005 a Parchetul General de pe lângă ICCJ/DIICOT/Structura Centrala precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20 05 2010 a Tribunalului București, secția a II- penala asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. si I., inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii.

Ulterior, prin decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a II a Penală a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanță nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ - DIICOT Structura Centrala precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II- penala asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II a penală în dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii), respectiv imobil teren plus clădire situat in București, strada x nr. 17 - 23, având nr. CF x și nr. cadastral x - C1-U18, respectiv imobilele menționate și descrise în cuprinsul contractului de dare în plată încheiat între J. și K. și societatea L. S.R.L., reprezentată legal de către M., autentificat sub nr. x/18.09.2014 de Societatea Profesională Notarială N. și O., contract aflat la filele x din volumul 7 bis 3 al instanței de apel bunuri indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii nr. x/3/24.09.2014 întocmit de ANAF.

După pronunțarea deciziei nr. 1207 din 14 octombrie 2014 de către Curtea de Apel București, secția a II a Penală, L. S.R.L. a formulat contestație la data de 10.06.2016.

Prin decizia penală nr. 1182 din 21 septembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca tardivă, contestația formulată de contestatoarea L. S.R.L., împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2005.

S-a reținut că prin decizia nr. 24/2016 din data de 20.01.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. care nu permitea și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii) este neconstituțională.

De asemenea, s-a menționat că, ulterior pronunțării Deciziei 24/2016 a Curții Constituționale, prin O.U.G. nr. 18/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), au fost aduse modificări atât C. proc. pen., cât și Legii nr. 304/2004 (privind organizarea judiciară), pentru punerea de acord a dispozițiilor acestora, între altele, cu decizia anterior citată a Curții Constituționale.

Prin art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen. (introdus prin O.U.G. nr. 18/2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății, prevăzându-se, în mod expres, competența materială de judecare a contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecății în sarcina instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat încheierea atacată.

Potrivit dispozițiilor art. 250

1

C. proc. pen., împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, respectiv instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

În acest sens, se reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procesuală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Contestația a fost formulată la data de 10.06.2016, după modificarea C. proc. pen. și reglementarea posibilității de a exercita calea de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, printre altele, de către instanța de apel.

S-a precizat că, în conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, orice persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare, sau după caz, de la comunicare, or, în mod evident acest termen nu a fost respectat prin raportare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016, (23 mai 2016).

Totodată, s-a precizat că O.U.G. nr. 18/2016 nu conține dispoziții tranzitorii privind termenul de exercitare a căii de atac reglementate prin dispozițiile art. 250

1

C. proc. pen.

Ca atare, s-a apreciat că, respectiva cale de atac nu a fost exercitată în termenul de 48 de ore, prevăzut de art. 250

1

C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că ulterior modificărilor legislative intervenite prin O.U.G. nr. 18/2016, L. S.R.L. avea deschisă calea contestației, însă aceasta a exercitat-o după împlinirea termenului prevăzut de lege, acest aspect fiind evaluat prin decizia penală anterior evocată, sens în care prezenta contestație apare ca inadmisbilă.

Față de cele anterior evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatoarea L. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatoarea L. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2019.