ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 375/2019

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de apelanții inculpați A., B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva Sentinței penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și a încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul cu nr. x/2005

A desființat, în parte, Sentința penală nr. 809/F din 28.11.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, și integral încheierea de ședință din data de 28.09.2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul cu nr. x/2005, și rejudecând, printre altele,

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. 1, 4 C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu dispozițiile art. 32 lit. d) din C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ - DIICOT Structura Centrala, precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. și I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, astfel cum sunt menționate expres în dispozitivul deciziei, printre acestea fiind enumerate și bunurile imobile aflate în posesia SC J. SRL, indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile întocmit de ANAF din 8 octombrie 2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a drepturilor omului și a îndatoririlor fundamentale, printre altele, a respins, ca nefondată, contestația formulată de intervenienta SC J. SRL împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15 septembrie 2014.

În temeiul dispozițiilor art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului și a îndatoririlor fundamentale, a admis în parte contestația formulată de intervenientul A. și a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unei cote de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, strada x, nr. 28, transcris sub nr. x/1994, nr. cadastral x, în suprafață de 29,13 mp, măsură dispusă prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II a Penală.

Împotriva dispoziției privind măsurile asigurătorii cuprinsă în decizia nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, J. SRL și A. au formulat contestații la data de 20 martie 2019, respectiv 18 aprilie 2019, susținându-se, în esență, că acestea sunt admisibile și întemeiate, pentru motivele arătate de apărătorul ales și expuse în practicaua prezentei hotărâri.

Astfel, subscrisa J. SRL a arătat că formulează contestație în temeiul art. 4251 C. proc. pen. cu raportare la art. 6 și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă prin încheierea din 15 septembrie 2014 asupra tuturor bunurilor proprietatea sa, în vederea reparării pagubei produsă prin infracțiunile deduse judecății și menținută prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, schimbând destinația sechestrelor în garantarea confiscării speciale dispuse de la condamnatul A., fără citare, în condițiile în care subscrisa nu a fost parte în dosarul de referință, fiind înființată în data de 15 ianuarie 2013, după mai mult de 1 an de la pronunțarea Sentinței nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, ce a făcut obiectul apelului.

A solicitat admiterea contestației, desființarea deciziei atacate doar cu privire la măsurile ce vizează banii și bunurile J. SRL și rejudecarea cauzei de către completul care a pronunțat-o, fiind incident cazul de nerespectare a dispozițiilor privind citarea.

A. a susținut admisibilitatea căii de atac formulate împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, în temeiul art. 2501 C. proc. pen. raportat la art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 47 și art. 52 alin. (3) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 4 din Decizia-Cadru 2005/212/JAI a Consiliului Uniunii Europene, art. 148 alin. (2) din Constituția României.

A solicitat admiterea contestației, desființarea deciziei contestate numai cu privire la punctul III al acesteia, referitor la menținerea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea sa (bunurile indisponibilizate fiind destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A.), precum și ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse în privința sa de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2005.

Examinând contestațiile formulate, prin prisma excepției inadmisibilității invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, aceleași pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, sub aspectul admisibilității contestațiilor formulate de către J. SRL și A., Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen., "împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond".

Conform art. 250 alin. (6) C. proc. pen., "împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii".

Totodată, conform art. 250 alin. (8) C. proc. pen., "după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii".

Prin Decizia nr. 24 din data de 20 ianuarie 2016, Curtea Constituțională a României a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., care nu permitea și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii), este neconstituțională.

Ulterior pronunțării acestei decizii, prin art. 2501 alin. (1) C. proc. pen. (introdus prin pct. 63 din O.U.G. nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății, prevăzându-se, în mod expres, competența materială de judecare a contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecății în sarcina instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat încheierea atacată.

Astfel, dispozițiile art. 2501 C. proc. pen. stabilesc că "împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, respectiv instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare".

În plus, Înalta Curte amintește că, potrivit art. 552 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel.

Totodată, se constată că, în raport cu dispozițiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Se observă, astfel, că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul de a o promova stingându-se prin exercitare, având drept consecință excluderea posibilității legale a aceleiași persoane de a declara mai multe contestații împotriva aceleiași soluții.

Așadar, în aceste coordonate normative, Înalta Curte constată că măsura asigurătorie a fost instituită prin Ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, iar prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a Penală, a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. și I..

Obiectul măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând, printre alții, inculpatului A., a fost extins de instanța de apel, respectiv Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2005 inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în țară sau în străinătate, ale soției acestuia, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, dispunându-se identificarea lor în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

În urma controlului judiciar exercitat în calea de atac a apelului, măsurile asigurătorii dispuse de instanța de fond au fost menținute de către instanța de apel, astfel cum reiese din examinarea hotărârii pronunțate, respectiv Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2005.

În plus, din conținutul aceleiași decizii, reiese că instanța de apel a analizat și contestațiile formulate de intervenienții J. SRL și A. (pct. V).

Astfel, se reține că, în temeiul dispozițiilor art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului și a îndatoririlor fundamentale, instanța de apel a respins, ca nefondată, contestația formulată de intervenienta J. SRL împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15 septembrie 2014.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului și a îndatoririlor fundamentale, instanța de apel a admis în parte contestația formulată de intervenientul A. și a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unei cote de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, strada x, nr. 28, transcris sub nr. x/1994, nr. cadastral x, în suprafață de 29,13 mp, măsură dispusă prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II a Penală.

Ca atare, având în vedere că măsurile asigurătorii au făcut obiectul cenzurii în calea de atac a apelului atât din perspectiva dispoziției de luare, cât și a modalității de aducere la îndeplinire, fiind astfel pronunțată în cauză o hotărâre definitivă, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu mai există posibilitatea ca J. SRL și A. să formuleze noi contestații împotriva luării și a modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, iar pe de altă parte că împotriva măsurilor complementare dispuse de instanța de apel prin decizie definitivă nu există cale de atac separată, dispozițiile art. 2501 C. proc. pen. nefiind aplicabile în această ipoteză.

De altfel, în acest punct de analiză, se observă că, ulterior modificării dispozițiilor art. 250 C. proc. pen. și introducerii art. 2501 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 18/2016, J. SRL a înțeles să uziteze de calea de atac a contestației, fiind vizate măsurile asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar prin încheierea din 16 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, la solicitarea formulată atât personal de reprezentantul legal prezent în instanță, A., cât și printr-o cerere scrisă, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de retragerea contestației.

Ulterior, la data de 23 noiembrie 2016, J. SRL a formulat o nouă contestație împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, vizând măsurile asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, aceasta fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 371 din 6 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, reținându-se în esență că formularea unei noi contestații împotriva aceleiași decizii penale duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Prin urmare, și din această perspectivă se justifică concluzia inadmisibilității prezentelor contestații formulate împotriva dispoziției privind măsurile asigurătorii cuprinsă în Decizia nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005.

Pe de altă parte, se amintește că hotărârea menționată anterior nu este singura prin care Înalta Curte s-a pronunțat în cauză cu privire la inadmisibilitatea contestației, întrucât împotriva Deciziei nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, J. SRL și A. au promovat de-a lungul timpului mai multe contestații și cereri de recurs efectiv, vizând măsurile asigurătorii dispuse în speță, niciuna dintre acestea nefiind considerată ca admisibilă.

Astfel, se constată că, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea J. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2005, reținându-se, în esență, că măsurile asigurătorii au făcut obiectul cenzurii instanței de apel.

De asemenea, prin Decizia nr. 1072 din 16 noiembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea J. SRL împotriva aceleași decizii, avându-se în vedere că "potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României și art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale", iar reglementările comunitare la care a făcut trimitere contestatoarea, chiar dacă au aplicabilitate directă în legislația internă, "nu sunt de natură a modifica concluzia la care a ajuns Înalta Curte, în condițiile în care nu prevăd drepturi mai largi decât cele recunoscute de legea procesual penală română".

Totodată, se constată că, prin Decizia nr. 1314 din 29 septembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibile, "cererile de recurs efectiv" formulate, printre alții, de SC J. SRL și A. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2005.

De asemenea, prin Decizia nr. 1488 din 29 noiembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, "recursul efectiv" formulat de SC J. SRL împotriva aceleiași decizii.

Ca atare, se observă că inclusiv admisibilitatea invocată de contestatori în temeiul art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale a fost analizată anterior de către Înalta Curte, care s-a pronunțat pe cererile de recurs efectiv formulate de către J. SRL și A., existând așadar autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibile contestațiile formulate de J. SRL și A. împotriva dispoziției privind măsurile asigurătorii cuprinsă în Decizia nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005.

Va obliga contestatorii J. SRL și A. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, contestațiile formulate de J. SRL și A. împotriva dispoziției privind măsurile asigurătorii cuprinsă în Decizia nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005.

Obligă contestatorii J. SRL și A. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 6 august 2019.

Procesat de GGC - LM