ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 681/2022

Ședința publică din data de 01 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de apelanții inculpați A., B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva sentinței penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și a încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005

A desființat, în parte, sentința penală nr. 809/F din 28.11.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2005, și integral încheierea de ședință din data de 28.09.2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul cu nr. x/2005, și rejudecând, printre altele:

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 si cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011, a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanță nr 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ - DIICOT Structura Centrala precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii), asupra bunurilor indicate expres la pct. III din dispozitiv.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 si cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 menține măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanță nr 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ - DIICOT Structura Centrala, precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II- penala asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II a penală în dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii), după cum urmează:

- suma de 293.030,16 EUR echivalent în RON la data plății existente în contul personal x deschis de inculpatul A. la Banca J. (K.), urmând ca în cererea de comisie rogatorie adresată autorităților monegasce să se ceară confiscarea acestor sume de bani în folosul Statului român și să se precizeze că aceste sume au fost indisponibilizate prin ordonanța nr. 171/P/D/2003 al P.Î.C.C.J-DIICOT, iar prin decizia penală pronunțată de Curtea de Apel, secția a II-a penală în prezenta cauză s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 2.321.292.608.133,96 RON (ROL) în echivalent RON la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispozitiei de confiscare reprezentând diferența de preț între marfa de proveniență ilicită introdusă în circuitul civil și prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului si a impozitului pe profit și a sumei de 91.166.300 USD în echivalent în RON la data plății, suma ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare conform actului adițional la contractul cumpărare de acțiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de L. și M.(societate care vinde 20,92% din N.), a sumei de 57.768.138 USD în echivalent la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispozitiei de confiscare, transferată de S.C. N. S.A. prin contul x deschis la S.C. O. S.A. societății S.C. P. în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006, a sumei de suma de 13.133.541 EUR în echivalent la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispozitiei de confiscare transferată de S.C. N. S.A. prin contul x deschis la S.C. O. S.A. societății S.C. P..

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale au fost respinse ca nefondate contestațiile formulate de intervenienții Q. și R. care au formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenienta S.C. S. S.R.L. care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenienta T., care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulate de intervenienta U. S.A., reprezentată de inculpatul A., care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenienta V. S.A., reprezentată de inculpatul A. care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenientul W. care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenientul X. care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenienta S.C. Y. S.A. prin lichidator judiciar Z. S.R.L., cu sediul ales la SCA AA. și Asociații care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenienta BB. care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenientul CC., care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestația formulată de intervenienta DD. S.R.L. care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a admis, în parte, contestația formulată de intervenientul EE..

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unei cote de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, strada x, nr. 28, transcris sub nr. x/1994, nr. cadastral x, în suprafață de 29,13 mp, măsură dispusă prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 809/F din 28.11.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Împotriva deciziei nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2005, contestatorii T. și EE. au formulat contestație la data de 23 septembrie 2022, susținându-se, în esență, că deși inițial măsurile asiguratorii dispuse prin încheierea din 15 septembrie 2014 au avut ca scop recuperarea prejudiciului dispus în cauză, ulterior, prin decizia contestată, măsurile asiguratorii au fost transformate în măsuri asiguratorii în vederea garantării confiscării speciale dispuse față de unul dintre inculpații din cauză. Au susținut că între cele două tipuri de măsuri există mari diferențe, cu atât mai mult cu cât chiar și din jurisprudența C.E.D.O., în analiza art. 6 și 13, se constată că măsurile asiguratorii sau confiscarea presupun ingerințe în exercitarea drepturilor reale asupra bunurilor, iar textele din Convenție și dispozițiile art. 250

1

alin. (4) C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 228/2020, trebuie interpretate în sensul că se garantează un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale oricărei persoane care pretinde existența unei încălcări a drepturilor și libertăților sale, apărate de Convenție.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, precum și exigențelor statuate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 250

1

alin. (4) C. proc. pen. și art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Conform art. 425

1

alin. (5) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În cauză, la data de 23 septembrie 2022 a fost exercitată contestația împotriva deciziei instanței de apel (hotărârea fiind definitivă la data pronunțării, respectiv 14.10.2014), fiind invocate, pe de o parte, ca temei legal dispozițiile art. 250

1

alin. (4) din C. proc. pen., normă în vigoare începând cu 5 noiembrie 2020 (introdusă prin Legea nr. 228/2020).

Prin art. 250

1

alin. (4) din C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1019 din 2 noiembrie 2020), legiuitorul a stablilit că, în cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) - (3) ale art. 250

1

C. proc. pen.. se aplică în mod corespunzător.

În aceste coordonate normative, având în vedere că sunt contestate dispozițiile deciziei instanței de apel, aceasta fiind o hotărâre definitivă pronunțată cu mult înainte de modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 228/2020, dar și de pronunțarea deciziei nr. 24/2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că, în speță, se pune problema admisibilității exercitării unei căi de atac nou introduse pentru aspecte statuate anterior în mod definitiv.

Analizând din această perspectivă contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, întrucât dispozițiile art. 250

1

alin. (4) din C. proc. pen. nu conferă posibilitatea exercitării unei căi de atac care nu era prevăzută de lege la data pronunțării deciziei definitive.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., legea procesuală penală este de imediată aplicare, se aplică actelor efectuate și măsurilor dispuse după momentul intrării sale în vigoare, cu excepția situațiilor expres prevăzute în dispozițiile tranzitorii.

Or, Legea nr. 228/2020 nu conține dispoziții tranzitorii astfel că, potrivit principiului constituțional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție (legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile), posibilitatea exercitării contestației în temeiul art. 250

1

alin. (4) din C. proc. pen. nu se naște decât pentru viitor, de la momentul intrării în vigoare a acestei legi.

De altfel, în expunerea de motive a Legii nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal prin transpunerea Directivei nr. 42/2014/eu, la pct. 2, alineatul al cincilea se menționează rațiunea introducerii acestui text, în sensul că s-a apreciat că, în cazul în care măsura de siguranță a confiscării speciale se dispune direct prin decizia prin care se soluționează calea de atac a apelului și nu există nicio cale de atac, pentru transpunerea art. 8 alin. (6) al Directivei, care impune o cale de atac și pentru ipoteza dispunerii măsurii de siguranță a confiscării direct prin decizia din apel, este necesară completarea C. proc. pen.

Pe de altă parte, Directiva nr. 42/2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană prevede în alin. (10) libertatea statelor membre de a iniția proceduri de confiscare legate de o cauză penală în fața oricărei instanțe competente.

Prin urmare, și din această perspectivă, nu pot fi analizate contestațiile în baza acestui temei legal, a cărei justificare a fost limitată de legiuitor strict la situațiile în care măsura se dispune direct prin decizia de soluționare a apelului, iar nu și anterior pronunțării acesteia, ca în cazul de față.

Nici din perspectiva recursului efectiv invocat de către contestatori, contestațiile formulate nu pot fi admise.

Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție al dreptului la o cale de atac efectivă ținând seama de toate împrejurările relevante ale unei cauze.

S-a reținut că termenul "efectiv" înseamnă că respectiva cale de atac trebuie să fie corespunzătoare (adecvată) și accesibilă, răspunzând, ea însăși, obligației de celeritate [Paulino Tomás împotriva Portugaliei (dec.), 2003; Çelik și Imret împotriva Turciei, 2004, pct. 59]. Simplul fapt că reclamantului i-au fost respinse toate pretențiile nu constituie în sine un element suficient pentru a aprecia caracterul "efectiv" sau nu al acțiunii [Sindicatul Suedez al Mecanicilor de Locomotivă împotriva Suediei, 1976, pct. 50; Boyle și Rice împotriva Regatului Unit, 1988, pct. 67; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs și Gubi împotriva Austriei, 1994, pct. 55; Amann împotriva Elveției (MC), 2000, pct. 89]. Astfel, în cauza Amann împotriva Elveției (MC), 2000 (pct. 89- 90), Curtea a constatat că nu a fost încălcat art. 13 din Convenție în raport cu art. 8 considerând efectivă o cale de atac în pofida respingerii pretențiilor reclamantului.

Or, în cauză, dispozițiile dreptului garantat de art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate, întrucât contestatorii au beneficiat de o cale de atac accesibilă, în fața unei instanțe competente să se pronunțe, după ce au luat cunoștință de măsurile asiguratorii dispuse și natura acestora și au avut posibilitatea formulării unor căi de atac efective, respectiv contestații sub aspectul modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor în cadrul executării acestora.

Astfel, se constată că după dispunerea măsurilor asiguratorii prin încheierea din 15.09.2014, contestatorii au formulat contestații în fața instanței de apel, iar prin decizia curții de apel (contestată în prezenta cauză) au fost respinse contestațiile formulate de intervenienții S.C. S. S.R.L., T., U. S.A., V. S.A., W., X., S.C. Y. S.A., BB., CC. și DD. S.R.L. împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

Prin aceeași decizie, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a fost admisă, în parte, contestația formulată de intervenientul EE..

Prin urmare, contestatorii au avut și au exercitat o cale de atac, din actele dosarului rezultând că au fost citați, au fost prezenți la termenul din 15 septembrie 2014, iar pentru termenul din 9 octombrie 2014 s-a dispus citarea, în calitate de intervenienți, a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privința cărora s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului: FF. S.R.L. prin lichidator GG. SPRL, Q., R., Q., R., S.C. S. S.R.L., T., HH. și II., JJ. S.A., W., X., S.C. Y. S.A. prin lichidator judiciar Z. S.R.L., cu sediul ales la SCA.

Așadar, nu se constată o inechitate a procedurilor, câtă vreme contestatorii au avut cunoștință de procedura judiciară desfășurată împotriva lor, fiind citați pentru termenul din 09 octombrie 2014, dată la care au fost asistați sau reprezentați de către apărători, li s-a dat posibilitatea să formuleze cereri și să propună probe pentru a demonstra dobândirea licită a bunurilor asupra cărora s-au luat măsuri asigurătorii, probele solicitate fiind admise integral de către instanță, precum și să formuleze concluzii atât pe contestațiile luate împotriva modului de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător, cât și cu privire la temeinicia luării măsurii de siguranță a confiscării speciale.

În ce privește susținerile contestatorilor cu privire la posibilitatea de a dovedi legalitatea dobândirii bunurilor care au făcut obiectul sechestrului în vederea garantării confiscării speciale, măsură instituită pentru prima dată prin decizia contestată, aceste critici țin de autoritatea de lucru judecat a hotărârii.

Drept urmare, având în vedere că măsurile asiguratorii au făcut obiectul cenzurii în calea de atac a apelului atât din perspectiva dispoziției de luare, cât și a modalității de aducere la îndeplinire, fiind astfel pronunțată în cauză o hotărâre definitivă, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu mai există posibilitatea formulării unor noi contestații împotriva luării și a modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii, iar pe de altă parte că împotriva măsurilor complementare dispuse de instanța de apel prin decizie definitivă nu există cale de atac separată, dispozițiile art. 250

1

alin. (4) C. proc. pen. nefiind aplicabile în această ipoteză.

De altfel, se observă că, ulterior modificării dispozițiilor art. 250 C. proc. pen. și introducerii art. 250

1

C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 18/2016, pe rolul Înaltei Curți au fost înregistrate mai multe contestații împotriva măsurilor asiguratorii dispuse în dosarul nr. x/2005 prin decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, respectiv: decizia nr. 371 din 6 aprilie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă contestația formulată de DD. S.R.L.; decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea DD. S.R.L.; decizia nr. 1072 din 16 noiembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea DD. S.R.L. împotriva aceleiași decizii; decizia nr. 1314 din 29 septembrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost respinse, ca inadmisibile, "cererile de recurs efectiv" formulate printre alții, de S.C. S. S.R.L., S.C. U. S.A., S.C. DD. S.R.L., BB., T., EE., X., S.C. V. S.A., W., CC. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2005; decizia nr. 1390 din 15 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de "recurs efectiv" formulată de S.C. Y. S.A. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2005; decizia nr. 1488 din 29 noiembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost respins, ca inadmisibil, "recursul efectiv" formulat de S.C. DD. S.R.L. împotriva aceleiași decizii; decizia nr. 537 pronunțată în dosarul nr. x/2018, privind tot pe S.C. DD. S.R.L.; decizia nr. 565 pronunțată în dosarul nr. x/2019, privind pe U. S.A., precum și decizia nr. 199 pronunțată în dosarul nr. x/2016, privind pe A. și U. S.A.; decizia nr. 170 din 20 martie 2019, pronunțată în dosar nr. x/2015, privind pe A. și U. S.A.

Ca atare, se constată că inclusiv admisibilitatea invocată de contestatori în temeiul art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost analizată anterior de către Înalta Curte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorii EE. și T. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2005.

Va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorii EE. și T. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2005.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 noiembrie 2022.