ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație declarat de recurentul inculpat A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 149 din data de 30 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2014, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., a fost încetat procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 8 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (50 din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza II din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968.

S-a luat act că în prezenta cauză inculpatul A. a fost reținut 24 de ore în data de 04.07.2013.

În temeiul art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă în conformitate cu art. 397 alin. (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P. Mehedinți împotriva inculpatului A..

S-a constatat că în prezenta cauză inculpatul A. a achitat, în cursul urmăririi penale, cu titlu de prejudiciu suma de 300.000 RON (prin ordinul de plată nr. x/04.07.2013 - suma de 50.000 RON; prin ordinul de plată nr. x/04.07.2013 - suma de 150.000 RON; prin ordinul de plată nr. x/12.07.2013 - suma de 100.000 RON).

În temeiul art. 397 alin. (5) teza I din C. proc. pen. s-a menținut măsura asiguratorie dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți prin ordonanța nr. 51/P/2012 din data de 12.07.2013, asupra bunurilor inculpatului A., respectiv:

- Imobil, denumit "Distilerie", compus din: spații administrative, grup social + laborator, centrală termică, hală de producție corp A, magazine cereale, hală fermentație, magazie, casă poartă, rezervoare și teren aferent în suprafață de 5.815 mp, situat în Orăștie, str. x, jud. Hunedoara, înscris în cartea funciară numărul 4670/a a localității Orăștie, număr topografic vechi imobil 3243/t/b/1/b/2/1/1/1, aparținând S.C. B. S.R.L. Orăștie, în valoare de 77.000 euro, așa cum a fost evaluat prin raportul de evaluare din 18.01.2013 al expertului tehnic C.;

- Imobil, sediu administrativ B2, cu suprafața utilă de 160 mp, situat în Orăștie, str. x, jud. Hunedoara, aparținând S.C. B. S.R.L. Orăștie, măsură ce va înceta de drept, în condițiile art. 397 alin. (5) teza a II-a din C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpații D., E., F., G., H., A., I., J. și partea civilă Statul Român prin ANAF - DRFP Craiova prin reprezentat legal AFP Mehedinți.

Prin decizia penală nr. 340 din data de 21.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 149 din data de 30 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2014.

S-a desființat, în parte, sentința, pe latură penală și, rejudecând, în baza art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței, care nu contravin deciziei.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel, efectuând propriul examen asupra cauzei, pe baza probatoriului administrat în ambele faze ale procesului penal, a constatat dovedit dincolo de orice dubiu atât caracterul fictiv al facturilor, cât și înregistrarea acestora în contabilitate, rezultând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpații sunt vinovați de săvârșirea faptelor deduse judecății.

Analizând legea penală mai favorabilă, Curtea a reținut că niciuna din legile succesive nu poate fi considerată favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă, devenind aplicabile dispozițiile art. 3 din C. pen. referitoare la activitatea legii penale, astfel că aplicarea celorlalte instituții ce țin de verificarea termenului de prescripție a răspunderii penale să se realizeze în raport de dispozițiile noului C. pen.

S-a reținut că infracțiunea de evaziune fiscală se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani și că conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este 8 ani și că în cazul infracțiunilor continuate, așa cum este cazul în speță, acest termen curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni. Ținând cont că în cazul infracțiunii continuate săvârșite de inculpați data epuizării activității infracționale este 31 decembrie 2011, Curtea a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale, acela de 8 ani, s-a împlinit la 31.12.2019, având în vedere Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 340 din data de 21.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014, în termen legal, a declarat recurs în casație recurentul A..

În motivarea cererii de recurs în casație, s-a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, având în vedere că prin decizia atacată s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale și nu ca urmare a existenței autorității de lucru judecat în condițiile în care fapta pentru care a fost cercetat în dosarul nr. x/2014 este aceeași faptă cu cea pentru care a fost cercetat și în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, existând autoritate de lucru judecat.

S-a arătat că în dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au fost efectuate cercetări privind întreaga relație comercială dintre S.C. B. S.R.L., societate a cărui administrator a fost și S.C. K. S.R.L., societate administrată de H., pentru perioada 01.01.2007-31.12.2012, vizând un număr de 28 facturi, în care se regăsesc toate facturile care au făcut obiectul dosarului nr. x/2014, respectiv perioada 24.03.2010-21.12.2011.

A menționat recurentul că în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost dispusă ordonanța de clasare nr. 889/P/2013, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. l/CP/2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara, prin care s-a dispus soluția de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 241/2005.

În continuare, s-a precizat că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara spre cercetare o plângere penală împotriva sa cu privire la presupusa săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, sesizând faptul că în perioada 2007- decembrie 2012 a înregistrat în contabilitatea societății S.C. B. S.R.L. Orăștie facturi considerate de ANAF fictive de la un număr de 27 de societăți comerciale, printre care și S.C. K. S.R.L..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 23.05.2024, când s-a stabilit termen la data de 18.06.2024, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., fiind de asemenea depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 18 iunie 2024, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit prim termen de judecată la data de 24.09.2024, când s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 08.10.2024.

Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 08.10.2024, s-au luat concluziile apărării recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cererii de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare invocat în cauză, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, se constată că prin decizia din apel, recurată în cauză, admițând apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și de către inculpați, printre care și inculpatul din prezenta cauză, A., instanța a dispus în baza art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În esență, pentru a dispune astfel, instanța de apel a concluzionat pe baza stării de fapt reținută în cauză și probatoriul administrat, faptul că este stabilit cu certitudine că bunurile și serviciile ce au intrat în gestiunea societăților administrate de inculpații D., E., F., G., A., I., J. nu au fost livrate sau prestate de societățile S.C. L. S.R.L. și S.C. K. S.R.L., iar documentele de achiziție procurate de acestea sunt inapte să dovedească în mod viabil achiziția unor astfel de bunuri sau servicii. Instanța de apel a constatat că niciuna din societățile implicate în circuitele tranzacționale ale căror beneficiari finali au fost societățile administrate de inculpați, la finele perioadelor fiscale S.C. L. S.R.L. și S.C. K. S.R.L. înregistrând de regulă sold 0 al taxei pe valoarea adăugată, iar societățile de la care acestea s-au aprovizionat la rândul lor, nu au înregistrat în contabilitate astfel de tranzacții. În aceste condiții, Curtea de Apel Craiova a constatat că în cauză este dovedit dincolo de orice dubiu atât caracterul fictiv al facturilor cât și înregistrarea acestora în contabilitate, concluzionând că inculpații sunt vinovați de săvârșirea faptei deduse judecății, respectiv infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Totodată, în cauză s-a avut în vedere că infracțiunea de evaziune fiscală se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani închisoare, precum, și faptul că, în cazul infracțiunii continuate săvârșite de inculpații H., D., E., F., G., A., I., J. data epuizării activității infracționale este 31.12.2011, astfel că termenul de prescripție curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, așa cum prevăd dispozițiile art. 154 alin. (2) din C. pen.

Ca atare, având în vedere că în cazul infracțiunii continuate, cum este cazul în speță, data epuizării activității infracționale este 31.12.2011, s-a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale incident în cauză, de 8 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a împlinit la datat de 31.12.2019, având în vedere Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sens în care instanța de apel a constatat că se impune pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal față de inculpați cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ca efect al prescripției răspunderii penale.

Revenind la motivele de recurs în casație formulate în prezenta cauză, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a susținut că în cauză în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de acesta ca urmare a împlinirii termenului prescripției răspunderii penale și nu ca urmare a existenței autorității de lucru judecat în condițiile în care fapta pentru care a fost cercetat în dosarul nr. x/2014 este aceeași faptă cu cea pentru care a fost cercetat și în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, existând autoritate de lucru judecat.

În concret, se reține că prin intermediul recursului în casație apărarea recurentului A. inculpat a criticat faptul că prin decizia din apel în mod greșit s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. referitoare la prescripția răspunderii penale, în loc de o soluție de încetare a procesului penal întemeiată pe cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. ca urmare a reținerii, cum ar fi fost corect în opinia apărării, a autorității de lucru judecat, susținându-se în esență că fapta pentru care a fost cercetat în prezentul dosar este aceeași faptă pentru care a fost cercetat în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara în care s-a dispus o ordonanță de clasare nr. 889/P/2013, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 1/CP/2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara, prin care s-a dispus soluția de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 241/2005.

Mai exact, așa cum se susține și în finalul cererii de recurs în casație, apărătorul recurentului a menționat că s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, în condițiile în care a susținut apărarea că există autoritate de lucru judecat întrucât pentru fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 241/2005 inculpatul a mai fost cercetat în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara.

Or, în acest cadru procesual, astfel de susțineri invocate de apărarea recurentului inculpat A. nu se circumscriu cazului de recurs în casație invocat, prevăzut de art. 838 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. În calea extraordinară de atac a recursului în casație este exclusă orice analiză a aspectelor de fond vizând starea de fapt reținută în cauză și circumstanțele comiterii faptei, recursul în casație fiind o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel.

Ca atare, din această perspectivă, chestiunile invocate pe calea recursului în casație de față relativ la activitatea imputată inculpatului în dosarul penal menționat, respectiv numărul facturilor ce au făcut obiectul cercetărilor, relațiile comerciale dintre societățile comerciale implicate, printre care și S.C. B. S.R.L. Orăștie administrată de inculpatul A., respectiv verificarea împrejurării că activitatea infracțională imputată inculpatului în prezenta cauză reținută de instanța de apel cu titlu definitiv ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 241/2005 pentru care s-a dispus în speță o soluție de clasare întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, este sau nu aceeași activitate infracțională cercetată în dosarul penal invocat de recurent, nu pot constitui motive de examinare pe calea recursului în casație.

Astfel de critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de lege în conținutul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., iar afirmația recurentului inculpat în sensul că s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă evident nu poate fi analizată în acest cadru procesual, acest aspect fiind reglementat la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 425 lit. i) din C. proc. pen., demers judiciar de care de altfel a uzat inculpatul din prezenta cauză (dosar nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova).

Deopotrivă, schimbarea temeiului în baza căruia instanța de apel a dispus încetarea procesului penal așa cum solicită apărarea recurentului inculpat A. prin prezentul recurs în casație (în sensul de a se dispune o soluție de încetare a procesului penal întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. ca urmare a reținerii a autorității de lucru judecat așa cum solicită apărarea, în loc de reținerea temeiului de la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. privind prescripția răspunderii penale), nu este posibilă în calea extraordinară de atac a recursului în casație, întrucât reprezintă aspecte ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanța de apel, pe baza probelor din dosar și a stării de fapt stabilite cu titlu definitiv, a reținut în concret vinovăția și participația inculpaților din prezentul dosar în săvârșirea infracțiunii pentru care au fost cercetați în cauză și pentru care în final a constatat că nu mai este posibilă tragerea la răspundere penală, ca efect al împlinirii termenului de prescripție.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o altă soluție solicitată de apărarea inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise însă cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

De altfel, prin recursul în casație de față ceea ce se solicită în concret este tot pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, prin reținerea unui alt temei, respectiv a cazului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., împrejurare care însă așa cum s-a arătat nu este posibilă în prezentul cadru procesual și care, în raport de criticile formulate, nu se încadrează în cazul de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură care se referă la situația când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Așadar, Înalta Curte reamintește că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., este incident atunci când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, prin intermediul acestui caz de casare, în raport cu soluția dispusă în cauză, inculpatul putând formula critici în ceea ce privește neîmplinirea termenului de prescripție, respectiv aspecte care țin de modul de calcul al termenului de prescripție, celelalte aspectele invocate de apărarea inculpatului în conținutul motivelor de recurs dar și cu ocazia dezbaterilor, așa cum au fost formulate, excedând cadrului procesual de față.

Or, în cauza de față, sub aspectul analizat, hotărârea atacată este legală, instanța supremă reținând că în mod corect în cauză s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea dedusă judecății.

Astfel, se constată că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 reținută în cauză sunt de la 2 la 8 ani închisoare.

Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., "(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (...)

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani".

Alineatul 2 al aceluiași articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, în cazul infracțiunii continuate, termenul curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

Drept urmare, termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 8 ani, curge de la data de 31.12.2011, reținută în speță ca fiind data epuizării activității infracționale imputată inculpaților și s-a împlinit la data de 31.12.2019.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată, printre altele, dacă a intervenit prescripția răspunderii penale, situație în care lipsește chiar obiectul acțiunii penale, ce face imposibilă tragerea la răspundere penală a inculpatului.

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, în mod corect prin decizia recurată, pronunțată la data de 21.03.2024, instanța de apel dispunând, în temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, ca urmare a împlinirii termenului prescripției generale a răspunderii penale, având în vedere Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin urmare, în raport de criticile formulate în cauză de recurentul inculpat A. cazul de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., nu este incident în speță, recursul în casație urmând a fi respins ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 340 din data de 21 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.

Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 340 din data de 21 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, c u titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2024.