ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 1 februarie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96/28.06.2017 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2013 au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate de apărătorii inculpaților A. și B..

În baza art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..(1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1968), raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..(1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..(1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1968), raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen..(1968), raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. D. S.R.L., reprezentată de lichidatorul judiciar E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. D. S.R.L., reprezentată de lichidatorul judiciar E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. D. S.R.L., reprezentată de lichidatorul judiciar E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen..(1968), raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.

În baza art. 397 raportat la art. 25 C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă DGRFP Timișoara - AJFP Hunedoara.

A fost revocată măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare a inculpatei S.C. D. S.R.L., luată prin încheierea din 05 noiembrie 2013.

A fost revocată măsura sechestrului asigurător, dispusă prin Ordonanțele procurorului din 29 mai 2013 și 7 iunie 2013, emise în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

Pentru a pronunța această sentință, analizând probatoriul administrat în cauză instanța de fond a apreciat că acesta nu este convingător sub aspectul vinovăției inculpaților, iar, existența unui dubiu care subzistă sub aspectul laturii subiective a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, profită în întregime acestora.

În consecință, în temeiul art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților:

- A. de sub acuza săvârșirii celor trei infracțiuni reținute în sarcina sa prin rechizitoriu (stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen. evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen. evaziune fiscală în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1968), raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.).

- C. de sub acuza săvârșirii celor trei infracțiuni reținute în sarcina sa prin rechizitoriu (stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen. evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin, 1 lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin,. 2 C. pen. (1968), art. 5 C. pen. evaziune fiscală în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1968), raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.).

- B. de sub acuza săvârșirii celor trei infracțiuni reținute în sarcina sa prin rechizitoriu (stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen. evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen. evaziune fiscală în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1968), raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.).

- SC "D." S.R.L., de sub acuza săvârșirii celor trei infracțiuni reținute în sarcina sa prin rechizitoriu (stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..(1968), art. 5 C. pen. evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen. evaziune fiscală în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1968), raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 5 C. pen.).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - ADFP Timișoara - AJFP Hunedoara.

Prin decizia penală nr. 457/A din 19.07.2023 pronunțată de Curtea de apel Târgu - Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu - Mureș și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGRFP Timișoara - AJFP Hunedoara împotriva sentinței penale nr. 96/28.06.2017 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2013.

A fost desființată integral sentința penală apelată și, în rejudecare, au fost menținute dispozițiile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin încheierile din 07.12.2022 și 26.04.2023.

În baza art. 396 alin. (1) și (6) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 32 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b), c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) și (6) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 32 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b), c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) și (6) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 32 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b), c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) și (6) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.C. D. S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 32 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b), c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a radierii persoanei juridice.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., art. 1382 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGRFP Timișoara - AJFP Hunedoara și în consecință:

În temeiul art. 1357 C. civ. și art. 1382 C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații A. și B. la plata sumei de 4.396.044 RON din care 114.846 RON TVA colectată aferentă livrărilor nedeclarate de societate, 14.666 RON impozit pe dividende și 4.266.532 RON reprezentând impozit pe profit la care se adaugă accesorii în condițiile Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului până la achitarea lui efectivă.

În temeiul art. 1357 C. civ. și art. 1382 C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații C. și B. la plata sumei de 1.745.947 RON din care 80.682 RON TVA colectată aferentă livrărilor nedeclarate de societate, 211.307 RON impozit pe dividende și 1.453.958 RON reprezentând impozit pe profit la care se adaugă accesorii în condițiile Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului până la achitarea lui efectivă.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. art. 250

2

din C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 a fost restrâns sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpaților până la concurența sumei de 4.396.044 RON pentru A., 1.745.947 RON pentru C. și 6.141.991 RON pentru B. și menține sechestrul asigurator pentru aceste sume.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul întregului proces penal, au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorilor desemnați din oficiu a rămas în sarcina statului urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, analizând cauza prin prisma criticilor formulate de parchet cu privire la nelegalitatea soluției de achitare a inculpaților, Curtea a arătat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi. Conform art. 10 alin. (1) din aceeași lege, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective.

Așadar, subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală este "contribuabilul", în sensul precizat de art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005, anume "orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat".

Contribuabilul poate executa personal obligația de a conduce contabilitatea sau poate delega această activitate unei persoane fizice sau juridice în baza unui raport de muncă, unui raport asimilat sau al unui contract de prestări de servicii. În acest caz, subiectul activ al infracțiunii de evaziune fiscală este tot contribuabilul și nu salariatul, mandatarul sau prestatorul de servicii. Intervenția acestui delegat este limitată la acte de executare - efectuare de scripte - fără relevanță în lipsa unei contribuții proprii de însușire și folosire a acestor scripte din partea contribuabilului.

De asemenea, contabilul nu are obligația de a verifica realitatea operațiunilor consemnate în actele pe care le înregistrează, iar consecințele juridice și fiscale nu se produc în persoana contabilului, ci în persoana contribuabilului.

Societatea însă este o ficțiune juridică. Pe lângă răspunderea proprie, reglementată de C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală poate fi angajată răspunderea administratorului de fapt sau/și de drept, adică a persoanei care acționează în numele și în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului său de activitate.

S-a arătat că, în speță, inculpații A. și C. care a avut pe rând calitatea de administrator al S.C. D. S.R.L., în această calitate trebuiau să se asigure de corecta întocmire a evidențelor contabile. Prin urmare, aceștia sunt subiecți activi ai infracțiunii de evaziune fiscală.

Inculpatul B. s-a comportat ca un administrator de fapt exercitând controlul asupra S.C. D. S.R.L. atât în perioada cât administrator de drept era A. cât și în perioada în care era C.. Martorul F. a declarat următoarele în legătură cu acest aspect:

"…din discuțiile avute cu A., din discuțiile purtate la telefon de către A. cu G. (identificat după fotografie de martor ca fiind inculpatul B., n.n.) am tras concluzia că de fapt, G. era cel care coordona afacerile, A. fiind mai mult un executant al celor spuse de G. (…) G. îi dădea indicații lui A. asupra a ceea ce are de făcut..." Inculpatul A. confirmă și el faptul că că inculpatul B. i-a propus să înceapă o afacere împreună în sensul că el urma să fie administrator, iar B. să deruleze anumite activități prin intermediul firmei, dar nu poate preciza dacă era vorba despre tranzacții comerciale reale sau fictive. Totodată, B. era cel care îi indica când să se ducă la bancă și ce sume să retragă. Martorul H., de profesie contabil, a precizat că actele contabile ale firmei îi erau transmise prin curier rapid, fie îi erau aduse de B. care venea singur sau însoțit de I.. Martorul a dedus că acest B. se ocupa propriu-zis de afaceri în timp ce I. era doar însoțitor.

În concluzie, s-a reținut că inculpatul B. indica administratorilor de drept ce acte să facă și să semneze. Acționând în numele și în interesul S.C. D. S.R.L., inculpatul B. răspunde pentru infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită în numele și pe seama persoanei juridice, fiind subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală.

S-a mai arătat că, elementul material al laturii obiective a infracțiunii incriminate de art. 8 din Legea nr. 241/2005 constă în stabilirea frauduloasă a impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate, având ca rezultat obținerea fără drept de rambursări, restituiri sau compensări. Principala modalitate de stabilire a taxelor și impozitelor este declarația fiscală, atunci când urmare a declarației făcute de contribuabil se determină atât masa impozabilă cât și impozitul datorat de aceasta și decizia de impunere care se emite de organul fiscal în baza declarațiilor și actelor financiar-contabile depuse de către contribuabil.

Contribuabilul, pe de altă parte, este obligat să prezinte faptele pe care le cunoaște în întregime, conform realității. Art. 10 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, (forma în vigoare la data săvârșirii faptelor) prevede că contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realității, și prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute. Similar, conform art. 52 alin. (1) din O.G. nr. 82/2003 privind Codul de procedură fiscală (forma în vigoare la data săvârșirii faptelor), contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale.

În condițiile în care legea prevede expres acest lucru, contribuabilul are obligația de a calcula în declarația fiscală cuantumul obligației fiscale.

În acest sens, declarația fiscală este asimilată cu decizia de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, producând efectele unei înștiințări de plată. În situația în care legea nu prevede obligația de calculare a impozitului, declarația fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere. Sunt asimilate deciziilor de impunere deciziile cu privire la rambursări TVA și deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, deciziile referitoare la bazele de impunere, deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii, deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.

Art. 8 din Legea nr. 241/2005 presupune pe de o parte o acțiune din partea contribuabilului constând în stabilirea cu rea-credință a unui impozit, taxe, contribuție fiscală datorată bugetului consolidat de stat. În fapt este vorba despre declarația fiscală sau informațiile pe care le comunică cu privire la starea de fapt fiscală și care, dacă cuprind date eronate, au ca rezultat calcularea de taxe, contribuții mai mici decât cele reale în dauna bugetului consolidat de stat. Pe de altă parte, este necesară urmarea imediată, care constă în obținerea de către contribuabil, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri la bugetul consolidat ori compensări cu sume datorate bugetului consolidat.

Potrivit descrierii faptei din cuprinsul actului de sesizare, acest element material s-a concretizat în depunerea declarațiilor fiscale 390 și 394, însă, urmarea constând în obținerea unei rambursări de TVA la care societatea S.C. D. S.R.L. nu avea dreptul, nu s-a produs întrucât organele fiscale au descoperit frauda.

În concluzie, art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 apar ca infracțiuni-mijloc pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate - art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare - constă în neînregistrarea în aceste documente a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.

Conținutul infracțiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidență contabilă. Ceea ce interesează la această modalitate de săvârșire a infracțiunii nu sunt atât operațiunile comerciale, ci veniturile, întrucât ceea ce determină realizarea obligației fiscale este obținerea unui venit.

Incriminarea de la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 este corespondentul incriminării de la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 în materie de cheltuieli.

Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este comisiv, constând în acțiunea de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau alte operațiuni fictive. Noțiunea de "cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale" desemnează sfera obligațiilor patrimoniale inexistente în realitatea juridică despre care contribuabilul face vorbire în situațiile financiare și contabile. Este vorba despre o cheltuială inexistentă faptic și juridic dar transpusă în realitatea scriptică, o cheltuială care nu are la bază o operațiune reală. Noțiunea de "operațiuni fictive" desemnează ansamblul opera­țiunilor imaginare sau fără legătură cu contribuabilul. Ea este genul proxim al noțiunii de "cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale". Aceasta include operațiunile privind cheltu­ieli nereale, precum și alte operațiuni fictive. Operațiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale.

Și în cazul evidențierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive - art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare -, ceea ce interesează nu este, în mod obligatoriu, doar operațiunea neevidențiată, ci venitul realizat care nu este înregistrat, în tot sau în parte (fiind diminuat în mod artificial), disimulându-se realitatea, cu consecința eludării obligațiilor fiscale.

În ambele variante, modalitățile faptice de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală au același scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Cu privire la incidența prescripției răspunderii penale, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională, subliniind totodată cele reținute și în Decizia nr. 1092 din 18.12.2012, și anume că "prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal și că, așa fiind, prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale" (paragraful 25).

S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 358/26.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565/9.06.2022, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale, statuând totodată prin considerentele acestei decizii (deopotrivă general obligatorii, aspect de altfel evidențiat în mod deosebit în cuprinsul acestor considerente) și faptul că "în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Totodată, s-a subliniat că, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că "atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiecților de drept. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii" (Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în M.O., Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013).

S-a mai reținut că, prin O.U.G. nr. 71/30.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531/30.05.2022 au fost modificate dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., acestea având următorul conținut:

"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

În raport de cele anterior expuse, Curtea a reținut că, între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2022 a Curții Constituționale, respectiv, 25.06.2018 și până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv 30.05.2022, cursul termenului prescripției răspunderii penale nu putea fi întrerupt în nicio situație.

În aceste condiții, s-a observat că, dat fiind caracterul de normă de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispoziții tranzitorii, întrucât, în acord cu art. 15 alin. (2) din Constituție, reflectat în art. 5 C. pen. (art. 13 C. pen. din 1968), legislația prevede soluția de urmat în cazul conflictului de legi.

Raportat la argumentele privind luarea în considerarea a întreruperii răspunderii penale, intervenită anterior publicării Deciziei nr. 297/26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, Curtea a constatat că instituția prescripției reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează o cauză de înlăturare a răspunderii penale, respectiv efecte, termene și condiții.

Prin urmare, organul judiciar trebuie să se raporteze la instituția prescripției în ansamblul său și, odată stabilită legea penală mai favorabilă, nu poate face aplicarea unor dispoziții legale existente în altă lege sau variantă a acesteia. Trebuie evitată confuzia între natura actului care are ca efect întreruperea prescripției, acesta fiind unul de procedură respectiv natura normelor care reglementează întreruperea prescripției, acestea din urmă fiind norme de drept material.

Cu alte cuvinte, dacă legea mai favorabilă este cea care nu mai reglementează întreruperea cursului prescripției și prescripția specială, aceasta retroactivează până la data săvârșirii infracțiunii, nemaiputând fi avută în vedere forma anterioară și eventualele întreruperi.

În acest context, Curtea a reținut că, în perioada 02.04.2010, 04.02.2011 - 20.09.2022 legea penală nu prevedea nicio cauză de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale (neexistând așadar "prescripție specială").

Or, în cauza de față, în concret, această din urmă lege penală (în vigoare în perioada menționată) este mai favorabilă inculpaților și, în consecință, o va aplica în virtutea dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Față de termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 154 lit. b), c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este împlinit pentru toate infracțiunile deduse judecății.

În privința inculpatei S.C. D. S.R.L., s-a reținut că aceasta a fost radiată și prin urmare, nu mai are calitate procesuală pentru a răspunde penal.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 16.08.2023, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu - Mureș, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal față de inculpații A., C., B. și S.C. D. S.R.L.. pentru infracțiunile de tentativă la evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 32 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b), c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., sub aspectul săvârșirii cărora au fost trimiși în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație, s-a arătat, în esență, că instanța de apel, în mod greșit, a înlăturat termenul special de prescripție a răspunderii penale ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, fără a avea în vedere contradictorialitatea celor două decizii pronunțate de instanța de contencios constituțional (Decizia nr. 297/2018 și 358/2022), precum și principiul supremației dreptului Uniunii Europene care impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, prin lăsarea neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, a oricărei reglementări sau practici naționale care este contrară dreptului Uniunii.

Astfel, s-a arătat că pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei face parte din categoria infracțiunilor de corupție, instanța de apel trebuia sa facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

Sub același aspect, s-a menționat că înlăturarea termenului special de prescripție ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci pentru toate infracțiunile, cu excepția celor imprescriptibile.

Totodată, făcând trimitere la cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 24.07.2023 în cauza C-107/23, procurorul a precizat că instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența națională care creează un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infracțiuni.

În concluzie, s-a apreciat că instanța de apel nu trebuia să constate încetarea procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prelevanță principiului supremației dreptului Uniunii Europene, se impunea să se facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpaților și, în consecință, să se constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în cauză.

Prin încheierea din 02 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 457/A din data de 19 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 6, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil subliniază că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, examinând exclusiv legalitatea deciziei recurate (art. 477 C. proc. pen.).

Astfel, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În speță, recurentul solicită să fie casată decizia instanței de apel, în principal, pentru că principiul supremației dreptului UE impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestuia și să lase neaplicată orice reglementare sau practică națională care este contrară unei dispoziții de drept a Uniunii. Este vorba despre Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.

Incidența Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene

În raport de problematica juridică relevată de recurentă (greșita încetare a procesului penal prin aplicarea unei decizii a ICCJ, respectiv a două decizii pronnțate de CCR) și de argumentele prezentate (preeminența dreptului Uniunii față de dreptul intern), se impune mențiunea că Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște, pe deplin și fără rezerve, supremația dreptului Uniunii, și, în limitele competențelor legitime, aplică cu prevalență, dispozițiile acestuia. Astfel, instanța supremă urmărește ca, prin valorificarea interpretărilor date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare, CJUE) în deciziile pronunțate, să le asigure eficiența practică, ținând seama, în mod corespunzător, de domeniul de aplicare al acestora.

Preliminar analizei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că obiectul pe fond al cauzei îl constituie infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 32 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (în forma tentativei), respectiv evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b), c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Astfel, ratione materiae, aceasta poate face obiectul examenului de conformitate cu interpretarea dată de CJUE în jurisprudența sa, cel mai recent în cauza C-107/23 din 24.07.2023. Hotărârea pronunțată în această cauză a fost generată de o sesizare cu o cerere de decizie preliminară făcută de o instanță din România, vizând interpretarea dispozițiilor dreptului intern care reglementează materia prescripției răspunderii penale, în legătură cu principiile legalității incriminării și pedepsei și regimul aplicării legii penale mai favorabile, prin prisma respectării dreptului Uniunii, a art. 325 alin. (1) din TFUE, art. 49 alin. (1) din Cartă, art. 2 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (par. 73-74 din Hotărâre).

Înalta Curte de Casați și Justiție reține că, potrivit art. 19 alin. (1) și (3) lit. b) din TUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene asigură interpretarea dreptului Uniunii, respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor.

Oferind reperele necesare înțelegerii procedurii prevăzută de art. 267 din TFUE, Curtea de Justiție notează că aceasta e întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între statele naționale și Curte, și că instanța națională este singura competentă să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul național, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național (pct. 76 din Hotărârea C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:57, pct. 61, Hotărârea din 21 martei 2023, Mercedes-Benz Group, C-100/21, EU:C:2023:229, pct. 59).

Raportat la datele obiectului cauzei (infacțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., respectiv art. 9 alin. (1) lit. b), c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.), se constată că privit prin termenii jurisprudenței recente a CJUE, ar putea face obiectul acestui (aparent) conflict între dreptul intern și cel european.

Potrivit Hotărârii C-107/23 PPU [Lin] din 24 iulie 2023, articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Apare, astfel, că în chestiunea întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, CJUE oferă un răspuns tranșant la întrebarea preliminară, pe de o parte, raportat la natura infracțiunii, excluzând aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, respectiv a Deciziei nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE, iar pe de altă parte, în ceea ce privește aplicarea lor în timp, anulează efectul de lege penală mai favorabilă pentru cauzele pendinte, anterioare deciziei 297 a CCR.

În acest context, Înalta Curte subliniază că, în asigurarea coerenței și unității de interpretare a dreptului Uniunii, procedura "trimiterii preliminare" este considerată cheia de boltă a sistemului jurisdicțional prin importanța dialogului instituit, prin art. 267 din TFUE, între Curte și instanțele statelor membre (Hotărârea van Gend & Loos, EU:C:1963:1, p. 23). În acest cadru, obligația de loialitate a instanțelor naționale atunci când recurg la acest important mecanism, devine deosebit de importantă, tocmai prin prisma rolului pe care îl joacă în furnizarea contextului factual și normativ cât mai fidel și fără elemente de interpretare particulare, obligație de la care statul român, prin intermediul instanței de trimitere, s-a îndepărtat, contribuind la influențarea procesului de interpretare a conformității dreptului intern cu tratatele, aspect evidențiat de ICCJ prin hotărâri anterioare (ex: decizia nr. 450/7 septembrie 2023; decizia nr. 93/15 februarie 2024). Astfel, CJUE a reliefat prin mai multe hotărâri că "atunci când răspunde la întrebări preliminare, revine Curții [de Justiție] obligația de a lua în considerare, în cadrul repartizării competențelor între instanțele Uniunii și instanțele naționale, contextul factual și normativ, astfel cum este definit în decizia de trimitere, în care se încadrează întrebările respective" (Hotărârea din 26 octombrie 2017, Argenta Spaarbank, C-39/16, EU:C:2017:813, pct. 38, Cauza C42/17 "Taricco 2", pct. 24, Hotărârea pronunțată în cauza C-107/23 din 24.07.2023, Ordonanța din data de 9 ianuarie 2024 din C-131).

În continuare, pornind de la interpretarea oferită de CJUE în lumina prevederilor art. 267 și art. 325 din TFUE, rămâne de analizat dacă lăsarea neaplicată a deciziilor Curții Constituționale și a ÎCCJ menționate este compatibilă cu art. 7 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului care instituie principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor, text în lumina căruia:

"1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii.

Interdicția aplicării retroactive a legii penale mai severe în procesul penal, în cazul unei succesiuni de legi penale în timp, este un standard de protecție atât în dreptul intern cât și în dreptul uniunii și în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), standard de la care nu se poate deroga

Art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și art. 1, 2 și 5 din C. pen., interzic retroactivitatea unei legi penale mai severe. Acest principiu este unul fundamental, fiind prevăzut atât în dreptul intern, cât și în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (în art. 7), și Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (art. 49), documente care interzic aplicarea retroactivă a legii penale mai severe. Conceptul este unul esențial, adiacent principiului legalității incriminării și sancțiunilor penale, indisolubil legat de statul de drept. Acesta din urmă este, la rândul său, valoare primară pe care se întemeiază Uniunea (art. 2 TUE).

Printre efectele anihilării Deciziilor Curții Constituționale și a Deciziei nr. 67/2022 a ÎCCJ, așa cum rezultă că ar trebui făcut potrivit interpretării oferite de CJUE, ar fi ultraactivitatea legii penale, respectiv a art. 155 alin. (1) C. pen. în configurarea anterioară scoaterii lui din fondul normativ, sau aplicarea retroactivă a acelorași prevederi pentru perioada anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în forma actuală a textului.

Stabilind că prevederile inițiale ale art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, Curtea Constituțională a consfințit dispariția totală a acestuia din ordinea juridică internă. Altfel spus, între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul oficial a Deciziei nr. 297 a CCR) și 30 mai 2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022) nu a mai existat niciun caz de întrerupere a termenelor de prescripție a răspunderii penale.

În continuare, în scopul de a acoperi acest vid, prin O.U.G. nr. 71/2022 a fost modificat C. pen., și în cuprinsul art. 155 alin. (1) a fost reglementată, în conținut, instituția întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale. Norma astfel modificată începând cu 30 mai 2022 conține dispoziții mai severe, deoarece până la această dată nu exista niciun caz de întrerupere al termenului prescripției răspunderii penale, pe când, în noua configurare juridică, cursul acesteia se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Drept urmare, cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile O.U.G. nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022. Acestea nu pot fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, întrucât nu au natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Art. 7 din CEDO interzice, în mod absolut, aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când se face în dezavantajul persoanei în cauză. Orice condamnare și pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" (Del Rio Prada împotriva Spaniei, Marea Cameră, pct. 116; Kokkinakis impotriva Greciei, pct. 52).

Principiul neretroactivității legii penale mai severe se aplică atât dispozițiilor care definesc infracțiunile (Vasiliuskas împotriva Lituaniei, MC, pct. 165-166) cât și celor care stabilesc pedepsele (Jamil împotriva Franței, pct,.34-36; M împotriva Germaniei, pct. 123, 135-137; Gurguchiani împotriva Spaniei, pct. 32-44).

Obligația de a aplica, dintre mai multe norme penale, pe cea ale cărei dispoziții sunt mai favorabile persoanei acuzate, constituie o clarificare a normelor referitoare la succesiunea legilor penale, care este conformă cu un alt element esențial al articolului 7 [din CEDO], și anume previzibilitatea sancțiunilor (Hotărârea Scoppola împotriva Italiei, par