ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 154 din data de 21 octombrie 2021 a Tribunalului Mureș, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată - 68 acte materiale.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 16 din 18.02.2016 a Tribunalului Mureș, definitivă prin decizia penală nr. 273/A din 24.05.2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 și art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1969, a fost anulată suspendarea executării pedepsei din cuprinsul sentinței mai sus enunțate.

În baza art. 33, art. 34 din C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu titlu de pedeapsă rezultantă, pe care inculpatul o va executa în regim de detenție.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c din C. pen. din 1969, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăți comerciale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c din C. pen. din 1969, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăți comerciale pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 88 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii din data de 07.02.2013.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea hotărârii Oficiului Național al Registrului Comerțului la data rămânerii definitive.

În temeiul art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1373, art. 1381 și art. 1382 din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de Statul Român prin reprezentat legal Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în contradictoriu cu inculpatul A. și s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 357.195 RON, la care s-au adaugat obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile Codului de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte ce alcătuiește suma totală, până la data achitării obligaților bugetare principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 249 din C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurator luată prin ordonanța din data de 13.05.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, în vederea garantării reparării pagubei produse până la concurența sumei de 357.195 RON și a achitării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpatul A..

Prin decizia nr. 480/A din 08 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în conformitate cu art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 154 din 21 octombrie 2021 pronunțate de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. x/2019 și, în consecință, a fost desființată în parte sentința penală atacată și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1) și (6) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (intervenția prescripției răspunderii penale), s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu reținerea art. 35 alin. (1) din C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-au înlăturat din hotărârea apelată dispozițiile privind aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c din C. pen. din 1969; anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 4 luni închisoare aplicate inculpatului A. prin sentința penală nr. 16/18 februarie 2016 a Tribunalului Mureș și comunicarea hotărârii Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. g) cu referire la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., au fost desființate integral următoarele facturi fiscale, cu numerele: x.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate, vizând modalitatea de soluționare a acțiunii civile alăturate acțiunii penale; menținerea măsurii sechestrului asigurator luată prin ordonanța din data de 13 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, în vederea reparării pagubei produse, până la concurența sumei de 357.195 RON; suportarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului parțial al avocatului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în secțiunea că în calitate de administrator de fapt al S.C. B. S.R.L., cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, în mod repetat, însă în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada decembrie 2012 – mai 2013 A. a înregistrat în evidența contabilă a acestei societăți cheltuieli fictive în sumă totală de 1.194.102 RON, cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni economice reale, aferente celor 68 facturi fiscale aparent emise de S.C. C. S.R.L. (o factură fiscală), D. S.R.L. (35 facturi fiscale) și E. S.R.L. (32 facturi fiscale). Prin activitatea sa, inculpatul a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 357.195 RON. Activitatea inculpatului A. constituie infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Instanța de apel a constatat că art. 155 alin. (1) C. pen., în varianta prevăzută în intervalul 25 iunie 2018-30 mai 2022, în care a fost activă doar prescripția generală prevăzută de art. 154 C. pen., cât timp legiuitorul, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, nu a intervenit să prevadă cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, constituie legea penală mai favorabilă litigiului.

În această perioadă de referință, legea mai favorabilă aplicabilă pricinii este actualul C. pen., în ceea ce privește reglementarea infracțiunii continuate, și Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data de 1 aprilie 2022, în ceea ce privește maniera de incriminare a evaziunii fiscale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c). În acest context, instanța de al doilea grad a mai subliniat că, din moment ce numărul textului de incriminare a rămas același de la săvârșirea infracțiunii și până în prezent, iar reținerea textului care se referă la infracțiunea continuată nu constituie o chestiune nu ține în mod special de încadrarea juridică a faptei, nu era necesar să opereze o schimbare a încadrării juridice pentru reținerea art. 35 alin. (1) C. pen., în locul art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, fiind suficientă aplicarea art. 5 C. pen. în raport cu considerentele expuse supra.

În raport cu data epuizării infracțiunii - 24 mai 2013 (data înregistrării în contabilitatea S.C. B. S.R.L. a facturilor fiscale fictive nr. 124 și nr. 226, aparent emise de S.C. D. S.R.L. și respectiv S.C. E. SRL), termenul de 8 ani al prescripție generale a răspunderii penale prevăzut de art. 155 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a împlinit în cazul inculpatului la data de 23 iulie 2021, termen calculat conform art. 154 alin. (2) și art. 186 alin. (1) C. pen., ținând seama și de perioada în care curgerea prescripției a fost suspendată din cauza stării de urgență.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș la data de 14 septembrie 2022, iar termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 17 octombrie 2022.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș la data de 06 octombrie 2022 .

În cuprinsul cererii de recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a susținut că hotărârea recurată este nelegală, întrucât, în mod greșit, s-a constat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Sub acest aspect s-a arătat că infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 republicată (care se pedepsește cu închisoare între 2-8 ani), pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, a fost săvârșită în perioada decembrie 2012 - 24.05.2013.

Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, termenul de prescripție generală este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., iar termenul de prescripție specială este de 16 ani, potrivit art. 155 alin. (4) din C. pen.

Ținând cont de momentul epuizării infracțiunii continuate, 24.05.2013, termenul de prescripție specială a răspunderii penale nu era împlinit la data de 08.09.2022, când a fost pronunțată decizia penală nr. 480/A/2022 de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a susținut că, în cauză, au fost îndeplinite acte de procedură prin care s-a întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale, făcând referire la ordonanța de începere a urmăririi penale in rem, ordonanța prin care s-a dispus reunirea cauzelor nr. 584/P/2014 și nr. 413/P/2014, precum și cea prin care s-a dispus reunirea cauzelor nr. 848/P/2013 și nr. 413/P/2014, ordonanța prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, precum și cele prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, cea prin care s-a dispus luarea unor măsuri asigurătorii. De asemenea, s-a făcut referire la rechizitoriu și la încheierea pronunțată în procedura de cameră preliminară. Deopotrivă, s-a arătat că termenul de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat în perioada cuprinsă între 16.03.2020 și 14.05.2020, în care a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României.

S-a susținut că valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile și că examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție. Ulterior întocmirii actelor procesuale din 27.02.2014, 08.12.2014, 03.10.2014, 11.12.2014, 19.01.2015, 05.07.2018, 23.01.2019, 10.05.2019, 13.05.2019, 12.12.2019, respectiv 10.02.2020, au început să curgă noi termene generale de prescripție de 8 ani, care în mod evident nu au fost împlinite la 08.09.2022, data soluționării definitive a cauzei.

S-a învederat că, în cuprinsul deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, s-a reținut că, între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022, "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

În opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, întrucât întreruperea cursului termenului prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 - mai 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție a răspunderii penale îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

În aceste condiții, s-a solicitat casarea deciziei pronunțate de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11.11.2022, iar prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 06 decembrie 2022.

Prin încheierea din 12 decembrie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 480/A din 08 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019 și s-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 7.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că decizia nr. 480/A din 08 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie (dosarul nr. x/2019) a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiției impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

Înalta Curte a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a susținut că hotărârea recurată este nelegală, întrucât, în mod greșit, s-a constat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și s-a dispus încetarea procesului penal în privința inculpatului A..

Instanța a apreciat că motivele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

Prin motivele de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Curtea de Apel Târgu Mureș a susținut că, în cauză, față de momentul epuizării infracțiunii continuate, 24 mai 2013, termenul de prescripție specială a răspunderii penale nu era împlinit la data de 08 septembrie 2022, când a fost pronunțată decizia penală nr. 480/A/2022 de Curtea de Apel Târgu Mureș. S-a susținut că valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile și că examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25 iunie 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, nu se analizează corectitudinea reținerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în același sens fiind și jurisprudența instanței supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casație, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicată pe www.x.ro).

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prin raportare la legea mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța de apel.

Înalta Curte reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că: "... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În speță, se constată că instanța de apel a apreciat că legea mai favorabilă aplicabilă pricinii este actualul C. pen., în ceea ce privește reglementarea infracțiunii continuate, și Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data de 01 aprilie 2022, în ceea ce privește maniera de incriminare a evaziunii fiscale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c). Astfel, instanța de apel a constatat că, în raport de data epuizării infracțiunii -24 mai 2013 (data înregistrării în contabilitatea S.C. B. S.R.L. a facturilor fiscale fictive nr. 124 și nr. 226, aparent emise de S.C. D. S.R.L. și respectiv S.C. E. SRL), termenul de 8 ani al prescripție generale a răspunderii penale prevăzut de art. 155 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a împlinit în cazul inculpatului la data de 23 iulie 2021, termen calculat conform art. 154 alin. (2) și art. 186 alin. (1) C. pen., ținând seama și de perioada în care curgerea prescripției a fost suspendată din cauza stării de urgență.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data de 01 aprilie 2022, evaziunea fiscală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani sau cu amenda.

Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., "(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (...) c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani". Alineatul (2) al aceluiași articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii (...).".

Așadar, termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 8 ani, curge de la data săvârșirii infracțiunii (în speță, 24 mai 2013, data epuizării infracțiunii) și era împlinit la data de 08 septembrie 2022, când a fost pronunțată decizia penală nr. 480/A/2022 de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Pe cale de consecință, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, și-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul temput regit actum, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia."

Acceptând punctul de vedere susținut în scris de către Ministerul Public în sensul că perioada dintre 2014 și 2022 este separată prin deciziile Curții Constituționale în două perioade de aplicare a legii în ceea ce privește prescripția (anterior și respectiv ulterior deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018), după ce instanța de apel stabilește legea incidentă judecării unei cauze, constatând că legea aplicabilă include interpretarea dată de Curtea Constituțională, instanța care soluționează un recurs în casație nu are competența legală de a modifica legea incidentă, nici chiar în ipoteza legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 C. pen., și nu poate interveni asupra acestei soluții. Limitele aplicării legii sunt cele care decurg din interpretările oficiale, din interpretările oferite de legiuitor, din deciziile Curții Constituționale a României, din deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție. În dosarul de față, interpretarea Curții Constituționale a fost avută în vedere de către curtea de apel în soluția cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale (în același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 631/Rc/06.12.2022).

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 480/A din 08 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 480/A din 08 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.