ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursului în casație, în baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80 din 04.11.2022, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale) și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

S-a admis acțiunea civilă formulată de Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita (cu sediul în jud. Harghita) și în consecință:

A fost obligat inculpatului A. să plătească părții civile 116.473 RON, prejudiciu material.

A fost menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța din 29.03.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Prin decizia penală nr. 306/A din 22 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. (…) împotriva sentinței penale nr. 80 din 4 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat împotriva aceleiași hotărâri de partea civilă ANAF - DGRFP Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita (cu sediul în Miercurea Ciuc, județul Harghita).

S-a desființat parțial sentința atacată și în rejudecare:

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile, pe lângă suma de 116.473 RON, prejudiciu material, și dobânzile și penalitățile aferente acestei sume, de la data scadenței până la data plății efective.

S-au menținut restul dispozițiilor primei instanțe, compatibile cu prezenta.

Împotriva deciziei penale nr. 306/A din 22 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, în termen legal, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, prin avocat B., invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen.

În motivarea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esență, s-a arătat că nu există o corespondență deplină între conduita materială imputată inculpatului prin actul de acuzare și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, însă, în fapt, s-au reținut, aceleași acte materiale cu același rezultat.

Din analiza infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, se constată că procurorul a considerat că facturile, parte a deconturilor de TVA, care intră în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, ar intra și în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, deși reține că a fost influențat doar TVA, prejudiciul fiind produs prin rambursare și compensare TVA; se observă, astfel că este vorba despre un prejudiciu unic, format din suma de 116.473 RON.

Urmarea periculoasă a celor două infracțiuni trebuie să fie diferită, astfel că o acțiune unică, care a produs un prejudiciu unic, nu poate întruni elementele constitutive a două infracțiuni distincte de evaziune fiscală.

Așadar, raportat la modalitatea de comitere descrisă de procuror în rechizitoriu, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, arătându-se că nu poate fi imputat inculpatului faptul că administratorii celor două societăți comerciale cu privire la care s-au declarat livrări intracomunitare nu recunosc relațiile comerciale cu S.C. C., administrată de inculpat, acesta din urmă îndeplinindu-și obligațiile și neavând niciun indiciu că respectivele societăți ar fi implicate în vreo fraudă.

În privința cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a motivat că, în fața instanței de fond, inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, în temeiul art. 18 C. proc. pen., instanța fiind obligată, astfel, să analizeze cauza sub aspectul laturii obiective, raportat la probatoriul administrat în fața acesteia. Judecătorul fondului a analizat în mod exclusiv incidența cauzei de încetare a procesului penal - prescripția răspunderii penale - fără a face nicio referire la cauzele de achitare, dacă sunt sau nu incidente.

Ulterior, a analizat răspunderea civilă delictuală, soluționând latura civilă prin obligarea inculpatului la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă ANAF, însă, în opinia recurentului inculpat, aceasta nu poate suplini lipsa analizei întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii. Cu atât mai mult cu cât, există posibilitatea atragerii unei răspunderi civile, dar faptele să nu întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni, situație în care se impunea achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și lăsarea nesoluționată a laturii civile.

S-a mai susținut că, garantarea dublului grad de jurisdicție nu permite instanței de apel să facă pentru prima și ultima dată, o analiză a fondului cauzei, în situația în care instanța de fond nu a procedat la o astfel de analiză. Prin urmare, pronunțarea unei soluții în apel de încetare a procesului penal, în condițiile în care s-a constatat că, în primă instanță, cauza nu a fost judecată efectiv, este nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare.

Prin încheierea din 7 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din 22 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Prealabil, se impune precizarea că examinarea legalității deciziei atacate în recursul în casație vizează numai cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., deoarece apărătorul recurentului inculpat a renunțat la susținerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Inculpatul A. a invocat ca temei al recursului în casație dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susținând că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, întrucât, deși în fața instanței de fond a solicitat continuarea procesului penal, în temeiul art. 18 C. proc. pen. - astfel că instanța era obligată să analizeze cauza sub aspectul laturii obiective, raportat la probatoriul administrat în fața acesteia -, judecătorul fondului a analizat în mod exclusiv incidența cauzei de încetare a procesului penal, fără a face nicio referire la cauzele de achitare, dacă sunt sau nu incidente.

În conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., dispunându-se greșit încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

Potrivit art. 18 C. proc. pen., în caz de prescripție, inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

În speță, ulterior închiderii dezbaterilor în fața primei instanțe, ocazie în care apărătorul ales a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ca urmare a constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen. prin Decizia nr. 358 din 26.05.2022 a Curții Constituționale a României, cauza a fost repusă pe rol, la termenul din 4 octombrie 2022, apărătorul ales al inculpatului solicitând, în principal, achitarea, iar în subsidiar, încetarea procesului penal, constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la faptele săvârșite de inculpat.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală constând în aceea că, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., a înregistrat în evidența contabilă a acestei societăți, pentru perioada octombrie - decembrie 2012, livrări intracomunitare fictive către S.C. D. și S.C. E.. În baza acestor livrări, societatea administrată de inculpat a solicitat și beneficiat de rambursare de TVA de la bugetul general consolidat al statului, în sumă de 116.473 RON.

Instanța de fond a reținut caracterul fictiv al operațiunilor comerciale, pe baza declarației martorului F. reprezentantul legal al societății E., care a arătat că nu a avut relații comerciale cu societatea comercială administrată de inculpat; mai mult, nu a auzit despre persoana inculpatului. La fel a declarat și martorul G., administratorul firmei D., declarații care se coroborează cu o serie de înscrisuri administrate ca probe în cursul urmăririi penale, cereri rambursare TVA, decizii de rambursare a T.V.A.

Raportat la cele constatate, prima instanță a concluzionat că în persoana inculpatului se reține existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției.

Conform art. 396 alin. (8) C. proc. pen., dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d), instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal.

Având în vedere situația concretă, anterior expusă, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile inculpatului, în sensul analizării de către instanța de fond în mod exclusiv a incidenței cauzei de încetare a procesului penal. În urma efectuării cercetării judecătorești, finalizată anterior solicitării de continuare a procesului penal, instanța de fond nu a considerat incident, în cauză, vreunul din cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), astfel că, s-a pronunțat în cererea subsidiară a inculpatului de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În plus, examinând hotărârea recurată, Înalta Curte observă că aceleași susțineri au fost analizate și în calea de atac a apelului, acestea regăsindu-se în cadrul motivelor de apel, instanța de apel constatând că, din probatoriul administrat în cauză rezultă, în mod indubitabil, că inculpatul A. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă prin actul de inculpare, acesta acționând cu intenție directă, în scopul deducerii frauduloase a unor sume pretinse a fi fost achitate cu titlu de TVA. În consecință, s-a concluzionat că, în cauză, nu poate fi dispusă o soluție de achitare, faptele imputate inculpatului întrunind elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 22 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 22 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2023.