ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2025

HOTĂRÂRE

23.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 17 ianuarie 2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat rezoluțiunea actului juridic unilateral denumit "Angajament de plată", prin care pârâtul s-a obligat să îi restituie suma de 213.795,12 RON în 213 rate lunare și obligarea acestuia la plata sumei de 207.795,12 RON și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 20 decembrie 2017 până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.270, art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.535 C. civ. și ale art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 54/2025 din 25 aprilie 2025, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

În considerentele hotărârii, s-a reținut, contrar susținerilor reclamantei, că prezentul litigiu nu este o cauză în materie de asigurări, pentru a fi incidente dispozițiile art. 115 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ., ci o acțiune în rezoluțiunea unui act juridic unilateral întocmit ulterior finalizării procesului circumscris acestei materii, prin pronunțarea, în rejudecarea apelului, a deciziei nr. 574/2019 din 15 octombrie 2019 de către Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul x/2015, astfel că domiciliul pârâtului devine criteriul în funcție de care se determină instanța competentă teritorial exclusiv să soluționeze cauza, conform art. 107 și art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, iar prin sentința nr. 32/COM/2025 din 15 iulie 2025, această instanță a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 115 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ., de care s-a prevalat reclamanta la momentul introducerii acțiunii, conform art. 116 din același cod, reglementează o competență teritorială alternativă, iar nu una exclusivă.

Totodată, s-a reținut că Tribunalul Alba nu este competent nici din perspectiva prevederilor art. 107 C. proc. civ., întrucât această normă instituie o competență teritorială de ordine privată a cărei nesocotire poate fi invocată, pe cale de excepție, numai de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 28 iulie 2025.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență îl constituie acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtului B., prin care se solicită rezoluțiunea actului juridic unilateral prin care acesta din urmă s-a obligat să îi restituie reclamantei suma de 213.795,12 RON în 213 rate lunare și obligarea pârâtului la plata debitului în sumă de 207.795,12 RON și a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, în temeiul art. 1.270, art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.535 C. civ. și ale art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Regula generală în materia competenței teritoriale, conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., este în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În ceea ce privește invocarea excepției de necompetență, se impune a fi distins după cum necompetența este de ordine publică sau privată.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Or, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege evocat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile legii, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată, aceasta nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Înalta Curte constată că normele care instituie o competență teritorială alternativă, respectiv art. 115 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză, întrucât procesul care are natura unui litigiu în materie de asigurări, desfășurat între părți, s-a finalizat la 25 februarie 2021, prin pronunțarea unei soluții definitive în cadrul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, anterior începerii procesului pendinte.

Cu toate acestea, competența teritorială rămâne una de ordine privată, întrucât nimic nu se opune ca părțile să poată conveni asupra instanței competente teritorial în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., procesul privind drepturi de care părțile pot dispune în mod liber.

În aceste condiții, singurul îndreptățit să invoce necompetența de ordine privată, în raport cu domiciliul său, era pârâtul, care nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanței și puteau pune concluzii.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța sesizată de reclamantă nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale relative, competența acestei instanțe fiind consolidată și câștigată definitiv cauzei.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.