ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4772/2019

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2521 din 15 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1500 din 6 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

La data de 29 august 2019, reclamantul a formulat cerere de completare a acestei decizii, în sensul obligării intimatului-pârât Serviciul Român de Informații la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru în sumă de 200 RON, și menționării faptului că și-a rezervat dreptul de a solicita obligarea intimatului la plata onorariului avocațial pe cale separată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 444 și art. 453 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că, deși la termenul de judecată din data de 15.05.2019 a solicitat obligarea intimatului Serviciul Român de Informații la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru achitată în recurs de 200 RON, rezervându-și dreptul de a solicita plata onorariului de avocat pe cale separată, iar solicitarea a fost reținută în partea introductivă a hotărârii, instanța de recurs a omis să se pronunțe în dispozitivul hotărârii asupra acestei cereri.

Recurentul a solicitat a se observa că în speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Fiind examinată cu prioritate condiția referitoare la termenul de formulare a cererii, Înalta Curte reține că cererea de completare a hotărârii prevăzută de dispozițiile art. 444 din C. proc. civ. este reglementată prin norme de ordine publică, motiv pentru care nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenul prevăzut de lege pentru formularea ei și de la modalitatea în care acesta se calculează.

Potrivit art. 444 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Înalta Curte urmează a reține incidența prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. în legătură cu termenul de 15 zile în care trebuia să fie promovată cererea, termen care curge de la data pronunțării hotărârii.

Hotărârea a cărei completare se solicită, fiind pronunțată la data de 15 mai 2019, termenul de 15 zile în care trebuia să fie solicitată completarea s-a împlinit la data de 31 mai 2019, calculat fiind potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., coroborat cu art. 182 alin. (1) din același Cod.

Or, cererea a fost formulată la data de 29 august 2019, conform datei menționate în rezoluția de înregistrare atașată cererii formulate, dosarul acestei instanțe, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 444 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., cererea de completare a hotărârii urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte amintește și jurisprudența constantă a Curții Constituționale care, învestită cu exercitarea controlului de constituționalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., criticate și prin raportare la prevederile art. 21 din Constituție și art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a reținut că aceste prevederi sunt constituționale, inclusiv, în ce privește procedura de soluționare, cu reglementarea expresă a termenului în care poate fi introdusă cererea de completare (Decizia nr. 266 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, sau Decizia nr. 597 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016), Curtea respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

Prin aceste decizii, Curtea a reținut că dispozițiile art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. permit completarea hotărârilor judecătorești în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Dacă este vorba despre completarea unei hotărâri date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, cererea de completare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii în discuție. Curtea a reținut că stabilirea unui termen în care poate fi introdusă cererea de completare în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, termen care începe să curgă de la data pronunțării hotărârii, nu contravine dreptului de acces liber la justiție. În esență, Curtea a reținut că niciuna dintre părți nu este împiedicată în efectuarea acestui demers procedural, atâta vreme cât hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfășurat în condițiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, astfel că, în situația în care părțile nu au fost prezente, se prezumă că au avut cunoștință de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunțării hotărârii. Ca atare, depinde doar de diligența părților să se intereseze cu privire la soluția pronunțată și să acționeze corespunzător dacă observă că instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere sau asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Pentru toate aceste considerente, dată fiind constatarea formulării tardive a cererii de completare dispozitiv, celelalte aspecte subsumate prezentei cereri nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., tardivitatea fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de reclamantul A., de completare a Deciziei nr. 2521 din 15 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2019.

GGC - OB