ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 266/2016

Decizia nr. 266/2016

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80/A din data 20 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. cu privire la sentința penală nr. 7/2011 pronunțată de A Treia Curte cu Jurii din Roma, menținută prin sentința penală nr. 28/2012 pronunțată de Curtea cu Jurii de Apel din Roma și confirmată prin sentința penală nr. 46194/2013 pronunțată de Curtea Supremă de Casație, definitivă la data de 13 noiembrie 2013, hotărâre ce a fost recunoscută prin sentința penală nr. 35/F din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 407/A din 05 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat condamnatul A. la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, s-a dispus a se vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (av. B.).

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galați a reținut că, prin cererea adresată la data de 10 martie 2016 acestei instanțe, condamnatul A. a solicitat revizuirea hotărârii prin care a fost condamnat în Italia la o pedeapsă de 24 de ani închisoare, susținând că aceasta se întemeiază pe declarațiile unor martori mincinoși.

De asemenea, din verificările efectuate s-a constatat că prin sentința penală nr. 35/F din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 407/A din 05 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost recunoscută sentința penală nr. 7/2011 pronunțată de A Treia Curte cu Jurii din Roma, menținută prin sentința penală nr. 28/2012 pronunțată de Curtea cu Juri de Apel din Roma și confirmată prin sentința penală nr. 46194/2013 emisă de Curtea Supremă de Casație, definitivă la data de 13 noiembrie 2013.

Totodată, Curtea a mai constatat că recunoașterea sentinței penale pronunțate de autoritățile judiciare italiene s-a făcut atât sub aspectul pedepsei principale de 24 de ani închisoare, cât și sub aspectul pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

De asemenea, s-a reținut adaptarea pedepsei complementare aplicate prin sentința penală mai sus arătată, în sensul interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Pe de altă parte, prin sentința penală nr. 35/F din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, în baza art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 24 de ani închisoare, precum și deducerea din pedeapsa aplicată persoanei condamnate A. a duratei arestării preventive, precum și a perioadei executate în statul emitent de la 08 februarie 2010 până la zi.

Referitor la admisibilitatea cererii de revizuire formulată de condamnatul A. care nu vizează practic sentința penală nr. 35/F din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, ci sentința penală nr. 7/2011 pronunțată de A Treia Curte cu Jurii Socianu Marian din Roma, Curtea de Apel Galați a reținut că, potrivit art. 19 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererea de revizuire a hotărârii judecătorești prin care se aplică pedeapsa care urmează a fi executată în temeiul deciziei-cadru amintită.

În consecință, având în vedere prevederile mai sus arătate, ce conferă în speță competența exclusivă autorităților judiciare din Italia cu privire la o eventuală revizuire a hotărârii prin care condamnatului A. i s-a aplicat pedeapsa de 24 de ani închisoare, Curtea a constatat că cererea de revizuire a sentinței penale nr. 7/2011 pronunțată de A Treia Curte cu Jurii din Roma este inadmisibilă și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul A., solicitând admiterea cererii de revizuire cu precizarea că revizuirea vizează hotărârea pronunțată de statul italian de condamnare la pedeapsa de 24 de ani închisoare, apreciind că este nevinovat, solicitând reîntoarcerea în Italia în vederea lămuririi situației sale juridice prin declararea căii de atac a revizuirii împotriva soluției de condamnare.

Examinând apelul formulat de revizuentul A. în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte consideră că hotărârea a cărei revizuire se solicită de către condamnatul A. aparține autorităților judiciare italiene, respectiv sentința penală nr. 7/2011 pronunțată de A Treia Curte cu Jurii din Roma, definitivă prin sentința penală nr. 46194 din 13 noiembrie 2013 emisă de Curtea Supremă de Casație și nu vizează sentința penală nr. 35/F din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Galați prin care s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 24 de ani închisoare pronunțată prin sentința statului italian.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 456 și art 458 C. proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, respectiv autoritățile judiciare italiene, fiind în acord și cu prevederile art. 19 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care prevăd că statul emitent este cel care decide în exclusivitate cu privire la cererea de revizuire a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat pedeapsa care urmează a fi executată.

În această situație, s-a apreciat că, în mod justificat, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. reținându-se că, în cauză, pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul a fost pronunțată de către o instanță judecătorească din străinătate (Italia) și recunoscută de Curtea de Apel Galați în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate.

Însă, competența specială a Curții de Apel Galați, prevăzută de Legea nr. 302/2004, nu operează în lipsa unor prevederi legale exprese, în alte segmente cum ar fi calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei de o instanță străină.

Susținerea apelantului că prin reîntoarcerea în Italia are posibilitatea declarării împotriva soluției de condamnare de către statul italian la pedeapsa de 24 de ani închisoare în executarea căreia se află a căii de atac a revizuirii și astfel să-i fie lămurită situația din punct de vedere juridic, nu poate determina admiterea apelului de către Înalta Curte.

Pentru aceste considerente, având în vedere că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și nu sunt motive pentru desființarea acesteia, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 80/A din data 20 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul reviuent, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 80/A din data 20 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul reviuent, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2016.