Decizia nr. 18/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 206/2016 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 septembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat: - în principal, anularea Ordinului M.A.I nr. 1.122 din 05 ianuarie 2006 și a Normelor metodologice aprobate prin acesta, privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară sau străinătate și modul de recuperare al acestora; - în subsidiar, anularea în parte a Normelor Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1.122 din 05 ianuarie 2006, respectiv anularea art. 9 din acest act.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 206 din 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 206 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei în vederea rejudecării și pronunțarea unei soluții de admitere a cererii de chemare în judecată.

Soluția instanței de recurs Prin Decizia nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 206 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cererea de completare a hotărârii pronunțate de instanța de recurs. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 7 decembrie 2018, recurentul-reclamant A. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea cererii, recurentul-reclamant a învederat că, deși a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, atât pentru faza fondului, cât și pentru cea a recursului, instanța a omis a se pronunța asupra acestui capăt de cerere. Astfel, arată recurentul-reclamant, la dosarul cauzei există dovezi privind achitarea taxei judiciare de timbru aferentă judecării cauzei în fond, în sumă de 100 RON, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recurs, în sumă de 200 RON, asupra cărora instanța de recurs a omis a se pronunța. Apreciază recurentul-reclamant că instanța de recurs trebuia să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, chiar dacă a pronunțat o soluție de casare cu trimitere la rejudecare.

Apărările formulate cu privire la cererea de completare a dispozitivului. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne nu a depus întâmpinare față de cererea de completare a hotărârii pronunțate de instanța de recurs. II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de completare a Deciziei nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Examinând cererea de completare a hotărârii, în raport cu motivele expuse și cu normele de drept incidente, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Prin cererea întemeiată pe prevederile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat a-i fi acordate cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în fond, precum și cele pricinuite de soluționarea căii de atac formulate împotriva Sentinței civile nr. 206 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reprezentate de contravaloarea taxelor judiciare de timbru. Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.", iar potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Din cuprinsul acestor texte de lege rezultă că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă un capăt de cerere accesoriu, iar în măsura în care instanța a omis a-l soluționa, partea interesată are posibilitatea formulării unei cereri în temeiul art. 444 C. proc. civ. Pe de altă parte, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., anterior citat, cheltuielile de judecată se acordă la cererea părții care a câștigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. Pe cale de consecință, aceste dispoziții sunt aplicabile doar în acele situații în care instanța de recurs statuează definitiv asupra pretențiilor deduse judecății, întrucât numai în această ipoteză se poate stabili care este partea căzută în pretenții. În cauza de față, prin Decizia nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, instanța de control judiciar a admis recursul declarat de reclamantul A., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor criticilor părților, inclusiv a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora depinzând de soluționarea cererii de chemare în judecată și, după caz, a altor cereri incidentale. În concluzie, întrucât prin hotărârea dată în recurs nu a fost tranșat litigiul dintre părți, instanța de control judiciar nu se putea pronunța asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel încât nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 444 C. proc. civ., referitoare la omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere accesoriu. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea privind completarea Deciziei nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.