ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și a solicitat anularea Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006 și a Normelor Metodologice aprobate prin acesta privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară sau străinătate și modul de recuperare ai acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate; în subsidiar, anularea doar în parte a Normele Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006.

Prin Sentința nr. 1186 din 7 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Împotriva Sentinței nr. 1186 din 7 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței, admiterea cererii așa cum a fost precizată, în principal anularea Ordinului M.A.l nr. 1122/05.01.2006 și a Normelor Metodologice aprobate prin acesta privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară sau străinătate și modul de recuperare al acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, în subsidiar anularea în parte a Normelor Metodologice, respectiv dispozițiile art. 6 și 9 din actul normativ precitat.

În motivarea recursului, a arătat că în perioada 01.09.2005 - 16.12.2006 a urmat cursurile Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina, la data de 18.10.2013 a încetat raporturile de serviciu prin demisie și s-a dispus constituirea unei comisii de cercetare administrativă care să stabilească împrejurările și cauzele care au dus la constituirea pagubei, provenită din cheltuielile de școlarizare suportate de Ministerul Afacerilor Interne pe timpul cât a urmat cursurile școlii respective. În baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x/30.12.2013 și a adresei Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina, a fost emisă Decizia nr. 631253/27.01.2014, prin care i-a fost imputată suma de 5.220,46 RON, în temeiul O.G. nr. 121/28.08.1998 și a Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006. Deși a invocat că la efectuarea modului de calcul al cheltuielilor de școlarizare ce i s-au imputat nu s-au scăzut zilele de învoiri, vacanță și practică, comisiile respective i-au respins solicitările motivând că așa se prevede modul de calcul în Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 și Normele Metodologice aprobate prin acesta și doar l-au aplicat și în cazul său.

A motivat în principal nelegalitatea actului administrativ în măsura în care prevederile Normelor Metodologice aprobate prin Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006 se aplică doar pentru calcularea cheltuielilor de școlarizare raportate la numărul de zile calendaristice de școlarizare și nu la numărul efectiv de zile în care un elev/student este școlarizat în instituția de învățământ, în special art. 9 este cel pe care îl consideră nelegal, deoarece prevede o formulă de calcul a cheltuielilor privind norma de hrană, cazare ocazionate de instituția școlară fără a se scădea și numărul zilelor de practică și altele în care elevul/studentul nu s-a aflat efectiv în instituție. Din aceste motive a solicitat în subsidiar anularea în parte doar a Normelor Metodologice, referindu-se la art. 9 pe care îl consideră nelegal. A considerat și art. 6 din același act ca fiind nelegal, întrucât modul de calcul avea în vederea numărul de elevi aflați în instituția de învățământ din anul demisiei sale și nu numărul de elevi ai promoției sale, ceea ce mărește în mod semnificativ și nelegal valoarea cheltuielilor imputat. A arătat că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate a acțiunii conform Legii nr. 554/2004 referitoare la dreptul subiectiv încălcat (dreptul de proprietate privată), la titularul dreptului la acțiune directă (persoana vătămată), calitatea de autoritate publică a pârâtului, la condițiile exercitării procedurii prealabile și la termenele în care acțiunea directă poate fi introdusă, precum și condițiile referitoare la nelegalitatea dispozițiilor art. 6 și 9 din Ordinul M.A.I nr. 1122/2006, dar instanța de fond a motivat parțial soluția dispusă, limitându-se în cea mai mare parte la însușirea argumentelor pârâtului din întâmpinare, dând o aplicare greșită a normelor de drept material). Instanța de fond nu a amintit în considerente despre condițiile de admisibilitate a cererii sale conform Legii nr. 554/2004, nu a indicat probele depuse la dosarul cauzei, nu a analizat motivele de fapt și de drept invocate și nu a menționat despre răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise.

Recursul este întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 6 și 9 din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1122/05.01.2006, a dispozițiilor art. 70 din Legea 360/2002, art. 2 și 12 din O.G. nr. 121/1998. Consideră că s-a făcut o greșită aplicare a art. 6 și 9 din Ordinul nr. 1122/05.01.2006.

Consideră că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la încălcarea normelor de drept material se pot aplica pentru nerespectarea instanței de fond a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (4) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, și anume faptul că aceasta s-a limitat doar la a menționa că legalitatea art. 9 din Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 nu poate fi analizată prin prisma Protocolului nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, fără a preciza de ce și mai ales fără a le analiza și explica.

Instanța reia motivarea pârâtului referitoare la prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002, interpretându-1 în sensul că aceste cheltuieli de școlarizare trebuie acoperite de către fostul elev, fie că i-au profitat sau nu în mod direct. Or, tocmai acesta era motivul pentru care a contestat legalitatea Ordinului nr. 1122/05.01.2006, faptul că modul de calcul prevăzut în cuprinsul lor, respectiv art. 6 și 9, încalcă flagrant dreptul său la proprietate privată.

În condițiile în care din înscrisurile anexate reiese că a stat efectiv în instituție 236 zile din cele 452 calendaristice de școlarizare, iar în perioada în care a lipsit era cazată o altă promoție de elevi, este clar că modul de calcul prevăzut în art. 6 și 9 este eronat. Ordinul respectiv nu a prevăzut situația în care în paralel în instituțiile de învățământ ale M.A.I își desfășoară activitatea 2 promoții de elevi/studenți și modul de recuperare al cheltuielilor de școlarizare ocazionate de aceștia. Este absurd să se rețină ambelor promoții pentru aceeași perioadă aceleași cheltuieli.

A solicitat, în motivarea hotărârii ce va fi pronunțată, îndreptarea atenției către condițiile de admisibilitate a acțiunii în anularea actului administrativ prevăzute de Legea nr. 554/2004 și nu spre o motivare de respingerii a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată pe motiv că aspectele invocate țin de rezolvarea fondului cauzei referitoare la anularea deciziei ce i-a fost emisă. Motivarea nu poate fi orientată spre această direcție, întrucât aspectele invocate nu țin de fondul cauzei. Nu a contestat în vreun fel decizia de imputare ce i-a fost emisă, suma stabilită sau modul de calcul din cuprinsul acesteia, ci a contestat doar modul de calcul prevăzut de art. 6 și 9 din Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006, pe care îl consideră nelegal și că îi încalcă dreptul la proprietate.

Instanța de fond precizează că nu a precizat în concret motivele de nelegalitate a art. 6, dar a considerat și art. 6 ca fiind nelegal întrucât modul de calcul avea în vederea numărul de elevi aflați în instituția de învățământ din anul demisiei sale și nu numărul de elevi ai promoției sale, ceea ce mărește în mod semnificativ și nelegal valoarea cheltuielilor imputate. Faptul că modul de calcul al cheltuielilor de școlarizare s-a raportat la un nr. de elevi mult mai mic decât cel al promoției sale care a beneficiat efectiv de bunurile și serviciile instituției de învățământ îi afectează dreptul la proprietate și este nelegal conform art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004.

Art. 70 din Legea nr. 360/2002 se referă la cheltuielile la cheltuielile efectuate pentru asigurarea condițiilor de școlarizare fiecărei persoane în parte și nu la modul general cum o face Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006. Prin faptul că nu se scad cheltuielile de cazare și hrană din cheltuielile din cheltuielile de școlarizare aferente perioadei de practică oricărui elev sau student al instituțiilor de învățământ ale M.A.I și mai ales că acestea se calculează la data încetării raporturilor de serviciu ale polițistului raportate la numărul de elevi/studenți cât sunt școlarizați în acel an, sunt încălcate toate garanțiile referitoare la integritatea dreptului de proprietate prevăzut atât de art. 44 din Constituția României cât și de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. În situația sa, "bunul" este chiar suma de bani ce i se reține prin decizia de imputare, sumă calculată conform art. 6 și 9 din Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006.

De asemenea, se încalcă și principiul legalității actului normativ, Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 nu este unul cu prevederi suficient de accesibile, precise și previzibile și completează după bunul plac art. 70 din Legea nr. 360/2002, dând naștere unei incoerențe legislative și ambiguități în modul de calcul al cheltuielilor de școlarizare. Deși instanța de fond precizează că, potrivit art. 35 alin. (3) din H.G nr. 50/2005, Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 era exceptat de la publicarea în Monitorul Oficial al României, nu analizează și motivarea din cererea de chemare în judecată referitoare la prevederile art. art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Susținerile instanței de fond și ale pârâtului că a profitat indirect de cheltuielile ocazionate de instituția de învățământ în perioada în care nu se afla efectiv în cazarmă sunt neîntemeiate și nesusținute de niciun mijloc de probă, în condițiile în care a dovedit că în perioada sa de practică era altă promoție în școală, iar pentru ca instanța de fond să poată pronunța o sentință prin care ar anula în parte decizia de imputare prin scăderea sumelor aferente perioadei de practică trebuie să existe o sentință definitivă a instanței de contencios administrativ de anulare a actului normativ ce a stat la baza calcului deciziei.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că Ordinul nr. 1122/2006 a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000, iar cererea de anulare/modificare poate fi admisă numai în cazul în care dispozițiile sale ar contraveni actelor normative de nivel superior în baza și executarea cărora au fost emise sau dacă a fost adoptat cu încălcarea unor cerințe procedurale esențiale. Deși susține nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ menționat, în situația de față reclamanta nu a indicat nici un considerent pentru care actul contestat ar putea fi considerat nelegal.

În ceea ce privește susținerea că dispozițiile art. 9 sunt nelegale, în condițiile în care, pe perioada de vacanță, permisii și practică, stabilește obligația elevilor de a achita cheltuielile de cazare, nu poate fi reținută, întrucât, pe de o parte, textul menționat stabilește o formulă de calcul pentru determinarea cheltuielilor de cazare și nu contravine dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, iar pe de altă parte, el vizează evaluarea pagubei produse și nu exclude calculul cheltuielilor efectiv făcute. Având în vedere că nu se indică niciun motiv de nelegalitate, iar aprecierile reclamantei sunt subiective, neputând să constituie o justificare rațională a solicitării astfel cum a fost formulată, întrucât nu fac referire la cadrul normativ în temeiul căruia a fost emis Ordinul, cererea prin care se solicită anularea/modificarea actului administrativ cu caracter normativ menționat este neîntemeiată. Dispozițiile incriminate stabilesc o formulă de calcul pentru determinarea cheltuielilor de cazare și nu contravin prevederilor din Legea nr. 360/2002, care constituie unul dintre temeiurile emiterii sale.

Cu privire la obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, precizează că potrivit art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, "Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională ", act normativ care a fost abrogat și înlocuit de H.G. nr. 50/2005, care la art. 35 alin. (3), în vigoare la data emiterii Ordinului, a preluat aceste dispoziții. Legalitatea prevederilor art. 35 alin. (3) nu poate fi pusă la îndoială și a fost stabilită în repetate rânduri de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a constatat că acestea nu încalcă prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000.

De altfel, instituirea obligației de publicare a actelor normative, pentru ca acestea să fie cunoscute de toți cetățenii, nu se justifică decât atunci când actul normativ are aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public, nefiind și cazul actului normativ contestat, care vizează o anumită categorie profesională și activitatea desfășurată de aceasta și deci nu are o aplicabilitate generală. Actul administrativ cu caracter normativ contestat a fost emis în baza dispozițiilor cuprinse în acte normative cu caracter special ce privesc domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, încadrându-se astfel în prevederile care statuează posibilitatea nepublicării.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a solicitat în principal anularea Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006 de aprobare a Normelor Metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară sau străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, iar în subsidiar anularea doar în parte a Normele Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006, art. 6 și 9.

Susținerile recurentei privind motivarea parțială a soluției, faptul că nu au fost menționate condițiile de admisibilitate a cererii conform Legii nr. 554/2004, nu au fost analizat motivele de fapt și de drept invocate și nu au fost menționate răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise, nu se circumscriu motivului de casare invocat de recurentă, art. 488 pct. 8), putând fi analizate prin raportare la cel prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ.

Susținerile sunt nefondate. Raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., din examinarea sentinței recurate, prin care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată și nu ca inadmisibilă, rezultă că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care instanța le-a avut în vedere pentru respingerea cererii. Faptul că, în considerentele hotărârii, nu sunt prezentate detailat toate cererile depuse la dosar (răspuns la întâmpinare, concluziile scrise), faptul că argumentele de fapt și de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de către reclamantă, nu reprezintă un motiv de nelegalitate și nu înseamnă că hotărârea nu a fost motivată.

Cu privire la susținerile recurentei privind nerespectarea prevederilor art. 1, art. 4 alin. (4) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se observă că nu s-a arătat în mod concret în ce constă această încălcare. Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 se referă la subiectele de sesizare a instanței, cele ale art. 4 alin. (4) prevăd că actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ fiind exercitat de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, cele ale art. 11 alin. (4) prevăd că actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând, iar în cauză nu s-a invocat o eventuală lipsă de calitate procesuală, o excepție de nelegalitate sau tardivitatea acțiunii.

Motivul de casare privind aplicarea greșită a dispozițiilor legale este nefondat.

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 reglementează stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada efectuării cursurilor în țară și în străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate și a fost emis având în vedere dispozițiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cărora "Polițistul care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens".

Legalitatea actului administrativ presupune ca actul să fie emis de autoritatea competentă în limitele competenței sale, în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 1 alin. (2), "Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept.", iar principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 impune ca actele normative să se elaboreze în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar cele date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului să se emită în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

În ceea ce privește ordinele cu caracter normativ, dispozițiile art. 77 prevăd că se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, iar potrivit art. 78, ordinele trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Susținerile recurentei privind încălcarea principiului legalității actului normativ, în sensul că Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 nu este unul cu prevederi suficient de accesibile, precise și previzibile și completează art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, dând naștere unei incoerențe legislative și ambiguități în modul de calcul al cheltuielilor de școlarizare, sunt nefondate.

În mod corect a constatat instanța de fond, raportat la motivele invocate, că Ordinul contestat nu încalcă prevederile Legii nr. 24/2000, fiind adoptat în concordanță cu actele normative de nivel superior în baza și în executarea cărora a fost emis, nefiind încălcat art. 70 din Legea nr. 360/2002.

Art. 9 din Ordin prevede că suma totală reprezentând cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării se calculează ținând seama de cele menționate la art. 5, 6, 7 și 8 și a următoarei formule: C1=Ch+Ce+Cc+Ct+Ca, unde C1 = total cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării pentru o persoană, Ch = Norma zilnică de hrană x Numărul zilelor calendaristice de școlarizare din care s-au scăzut zilele de vacanță/concediu/permisii, Ce = Norma anuală de echipare: 365 x Numărul zilelor calendaristice de școlarizare, C. civ. = Cheltuielile anuale pentru cazare: 365: Numărul elevilor/studenților x Numărul zilelor calendaristice de școlarizare, Ct = cheltuielile cu documentele de transport dus-întors x Numărul vacanțelor/concediilor/permisiilor asigurate pe timpul școlarizării, Ca = suma reprezentând drepturile salariale.

La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile cu hrănirea și echiparea, potrivit art. 5 din Ordin, se are în vedere valoarea financiară a normelor de hrănire și echipare în vigoare la data îndepărtării elevului/studentului ofițer din instituție de învățământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și funcționarului public, iar art. 6 din Ordin prevede că la stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de cazare se are în vedere nivelul cheltuielilor efectuate în acest scop de instituția de învățământ la data îndepărtării elevului/studentului ofițer din instituție de învățământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și funcționarului public.

Se stabilește prin aceste dispoziții modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării și nu se încalcă prevederilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, care obligă la restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea, cheltuielile de întreținere avute în vedere fiind cheltuielile de hrănire, echipare, transport și pentru drepturile salariale, având în vedere că pregătirea include punerea la dispoziție a echipamentului, drepturile salariale, care se acordă pe întreaga durată a școlarizării, cheltuielile de cazare, efectuate pentru zilele calendaristice de școlarizare, cheltuielile de hrană, pentru zilele calendaristice de școlarizare din care se scad zilele de vacanță/concediu/permisii.

În mod corect a apreciat instanța de fond că modalitatea concretă de stabilire a cheltuielilor cu pregătirea poate face obiectul analizei de către instanța de judecată a legalității deciziei de imputare, prin determinarea cheltuielilor efectiv suportate de unitatea de învățământ pe parcursul școlarizării.

Totodată, trebuie avut în vedere că răspunderea materială este angajată în condițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, inclusiv a dispozițiilor art. 50, potrivit cărora evaluarea pagubelor se face, potrivit dispozițiilor legale, la data constatării acestora.

Susține recurenta că aspectele invocate nu țin de fondul cauzei, că a contestat doar modul de calcul prevăzut de art. 6 și 9 din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006, însă face referire la faptul că modul de calcul are în vederea numărul de elevi aflați în instituția de învățământ din anul demisiei sale și nu numărul de elevi ai promoției sale, că modul de calcul al cheltuielilor de școlarizare s-a raportat la un numărul de elevi mult mai mic decât cel al promoției sale care a beneficiat efectiv de bunurile și serviciile instituției de învățământ, că a stat efectiv în instituție 236 zile din cele 452 calendaristice de școlarizare, iar în perioada în care a lipsit era cazată o altă promoție de elevi.

Aceste aspecte privesc în mod direct modul de stabilire a sumei care i-a fost imputată recurentei reclamante, vizează în realitate evaluarea pagubei, așadar fondul cauzei ce are ca obiect anularea deciziei de imputare, în cadrul căreia se poate contesta cuantumul cheltuielilor efectuate cu pregătirea reclamantei, stabilite în mod concret, neputând fi invocate și analizate în prezenta cauză.

În ceea ce privește încălcarea garanțiilor privind integritatea dreptului de proprietate prevăzute de art. 44 din Constituția României și de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, "bunul" fiind chiar suma de bani ce se reține prin decizia de imputare, susținerile recurentei privind nelegalitatea actului normativ sunt, de asemenea, nefondate.

Răspunderea patrimonială în sarcina polițistului care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este atrasă în temeiul dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care prevede obligația de restituire a cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului l-a încheiat în acest sens. În acest sens, este de observat că prin Decizia nr. 37/2010 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) și art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 150 din 08 martie 2010., Curtea Constituțională a reținut că "(...) restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a polițistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunță la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv. Pentru aceste motive, Curtea consideră că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.".

Cu privire la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, reclamanta a invocat forma în vigoare a legii la data formulării acțiunii, însă se impune a fi avută în vedere forma incidentă la data emiterii Ordinului nr. 1122/2006, când erau în vigoare dispozițiile art. 10 din Legea nr. 24/2000, care prevedeau că, în vederea intrării lor în vigoare legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, ordonanțele și hotărârile Guvernului, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Acestea au fost modificate ulterior prin Legea nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 (art. 10 devenind art. 11 în urma republicării legii), în sensul că, în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și a fost introdus și alin. (11), care a prevăzut excepțiile de la regimul de publicare în Monitorul Oficial al României, deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii, și actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.

Referitor la nepublicarea Ordinului în Monitorul Oficial al României, în mod corect a reținut instanța de fond, raportat la normele în vigoare la momentul emiterii acestui act administrativ, că, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, în vigoare la data emiterii ordinului a cărui anulare se solicită, "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, partea I, dacă legea nu prevede altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională", Ordinul nr. 1122/2006 fiind încadrat în categoria actelor exceptate de la obligația publicării lor.

Pentru aceste motive, sentința recurată este legală, instanța de fond a constatat în mod corect, cu aplicarea dispozițiilor legale incidente, că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006, invocate de reclamantă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nu sunt incidente motivele de casare invocate, motive pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.