ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2020

Asupra cererii de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.05.2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene și a solicitat anularea deciziei pentru soluționarea contestației formulate privind contractul de finanțare nr. 6/i/06.01.2011-cod SMIS 14745, înregistrat la Autoritatea de Management pentru POSCCE a Ministerului Fondurilor Europene, din cadrul Guvernului României, sub nr. x/20.01.2015, desființarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 19075/10.11.2014 al Autorității de Management pentru POSCCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene - Guvernul României, ca fiind nelegal întocmit, și, pe cale de consecință, repararea pagubei cauzate, compusă din plata sumei refuzată la plată și dobânda de referință până la recuperarea efectivă a sumei datorate; a mai solicitat suspendarea efectelor procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 19075/10.11.2014.

Prin Sentința civilă nr. 1193/08.04.2016, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant legal al Ministerului Fondurilor Europene.

A anulat Decizia nr. 951/20.01.2015 emisă de pârât.

A obligat pârâtul să soluționeze contestația reclamantei împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.11.2014, prin emiterea unei decizii motivate.

A respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării procesului-verbal menționat.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind repararea pagubei produse prin refuzul de plată a sumelor menționate în cererea de rambursare nr. x A obligat pârâtul la 5025 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței civile au formulat recurs atât pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și reclamanta SC A. SRL.

II. Soluția instanței de recurs

Prin Decizia nr. 4290 din 26 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 1193 din 8 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

A admis recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva aceleiași sentințe .

A casat în parte sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A menținut dispoziția instanței referitoare la respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării procesului-verbal menționat.

III. La data de 22.01.2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Prin cererea sa, reclamanta SC A. SRL a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul de a completa hotărârea cu referință la admiterea cererii de plată a cheltuielilor de judecată efectuate în fondul cauzei "cu plata întregului onorariu de avocat și a taxei de timbru, astfel cum au fost depuse actele la dosarul cauzei", întrucât i s-a admis în tot recursul și s-a respins recursul pârâtului.

A mai susținut reclamanta că, Înalta Curte, în pagina 2, pct. 3 alin. (2) din decizia a cărei completare o solicită, a reținut că a fost învestită și cu cererea de recurs privind plata onorariului și a taxei de timbru, cerere asupra căreia atât reclamanta cât și pârâtul au pus concluzii.

A invocat dispozițiile Deciziei nr. 34/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul oficial nr. 945/21.12.2015.

IV. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, formulată de recurenta-reclamantă SC A. SRL.

Examinând cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, formulată de recurenta-reclamantă SC A. SRL, Înalta Curte constată că nu este fondată și o va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin Decizia nr. 4290 din 26 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, a casat în parte hotărârea atacată și a trimis cauza spre soluționare aceleiași instanțe.

Astfel, se constată că prin această decizie, s-a pronunțat o hotărâre intermediară, care nu stabilește ca unul din subiecții de drept ai prezentei cauze să fi căzut în pretenții.

Prin urmare, cererea recurentei-reclamante SC A. SRL privind acordarea întregului onorariu de avocat și a taxei de timbru în contextul acordării cheltuielilor de judecată nu se justifică în această fază a soluționării recursurilor formulate.

Prin raportare la soluția adoptată de instanța de recurs, aceea de desființare în parte a sentinței instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, nepronunțarea asupra solicitării uneia din părți privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, nu poate fi remediată pe calea procedurală prevăzută de dispozițiile art. 444 C. proc. civ., în cadrul unei astfel de soluții.

Aceasta, întrucât se observă că Decizia nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, având dispoziția de casare în parte, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, a sentinței instanței de fond, instanța de recurs nu a soluționat pe fond cererile de recurs formulate de către reclamantă și pârât.

De altfel, instanța de recurs procedând de maniera casării în parte a sentinței instanței de fond cu trimitere spre rejudecare, culpa procesuală nu a fost încă stabilită, astfel că acordarea cheltuielilor de judecată va fi analizată de instanța de trimitere odată cu soluționarea fondului și/sau ulterior de instanța de recurs, dacă se va promova calea de atac a recursului.

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante SC A. SRL, fundamentate pe ideea de culpă ce rezultă dintr-un proces definitiv judecat, și-ar fi găsit justificarea în măsura în care, prin Decizia nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, instanța de recurs ar fi soluționat recursurile pe fond și nu s-ar fi dispus obligarea părții adverse la suportarea cheltuielilor de judecată din recurs, dacă aceasta ar fi căzut în pretenții prin definitivarea procesului și determinarea, pe această cale, a culpei procesuale în acest litigiu.

Cum, o astfel de situație nu se regăsește în cauză, instanța de recurs dispunând, dimpotrivă, casarea în parte a sentinței instanței de fond cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea reclamantei.

Astfel, completarea Deciziei nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu dispoziția asupra cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamantă nu este fondată, întrucât se constată că instanța de recurs nu a soluționat de o manieră definitivă pe fond cererile de recurs în cauză, în sensul pronunțării unei soluții pe fondul recursurilor, dispunându-se casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei rejudecare la aceiași instanță.

Pentru aceste considerente, în baza art. 444 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, formulată de recurenta-reclamantă SC A. SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, formulată de recurenta-reclamantă SC A. SRL, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2020.

GGC - GV