ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1207/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1207/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 26 februarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe, la data de 25.01.2018, reclamanta A. S.R.L, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Direcția Generală Programe Europene Competitivitate a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1807/27.07.2015 emisă de Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", în soluționarea contestației administrative cu nr. x/15.04.2015 formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, încheiat la data de 03.04.2015 și înregistrat la Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru POS CCE sub nr. x/08.04.2015, solicitând instanței să dispună: anularea Deciziei nr. 1807/27.07.2015; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență încheiat la data de 03.04.2015 și înregistrat la Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru POS CCE sub nr/8954/08.04.2015; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 3402 din 20 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate.
A anulat decizia nr. 1807/2015 și procesul-verbal nr. x/2015 emise de Ministerul Fondurilor Europene AMPOS Creșterea Competitivității Economice .
1.3. Cererea de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 3402 din 20 iulie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.
La termenul de judecată de la 26 februarie 2021, instanța a invocat din oficiu execpția tardivității declararării recursurlui, raportat la datele rezultate din actele dosarului.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 din C. proc. civ., excepția tardivității formulării recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată întrucât recursul a fost promovat peste termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 12 septembrie 2018, iar recursul a fost înregistrat la data de 01 octombrie 2018, conform ștampilei aplicate de Registratura Curții de Apel București pe exemplarul cererii de recurs, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile de la comunicare prevăzut de lege, ultima zi legală de exercitare a căii de atac fiind 28 septembrie 2019 (zi lucrătoare).
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Astfel fiind, având în vedere că recurentul nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv declarat și va fi constată nulitatea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu.
Constată nul recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinței civile nr. 3402 din 20 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2021.