ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2695/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 27 aprilie 2015, reclamanta A. S.R.L.,în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, încheiată la data de 04 februarie 2015 și înregistrată sub nr. x/05.02.2015, comunicată în data de 10 februarie 2015, precum și a Deciziei nr. 7512 din 19 martie 2015 de soluționare a contestației la aceasta.

Prin sentința civilă nr. 644 din 20 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice prin Ministerul Finanțelor Publice, a anulat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadru obiectivului de convergență încheiată la data de 04 februarie 2015 sub nr. x/05.02.2015, precum și decizia pentru soluționarea contestației nr. 7512 din 19 martie 2015 și a obligat pârâta, la plata către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 4.000 RON, reprezentând onorariul de avocat și a sumei de 50 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 644 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a reiterat situația de fapt prezentată și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, criticile acestuia vizând, în esență, modul deficitar prin care prima instanță a analizat și soluționat speța cu care a fost învestită, ignorând argumentele expuse în susținerea temeiniciei actelor atacate și întemeîndu-și hotărârea doar pe existența unei pretinse puteri de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 621/19.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, precum și cuantumul nejustificat al cheltuielilor de judecată acordate în cauză.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat și cerere de repunere în termenul de recurs, învederând că întârzierea în formularea căii de atac este cauzată de necomunicarea hotărârii judecătorești și întoarcerea plicului la instanță, în condițiile în care deși exemplarul sentinței civile nr. 644/20.02.2020 destinat Ministerul Fondurilor Europene a fost transmis la adresa din București, Bd. x, dar a fost returnat instanței de judecată pe motiv că Ministerul Fondurilor Europene s-a mutat, nu s-a dispus o nouă comunicare potrivit dispozițiilor art. 154, art. 155 și art. 166 din C. proc. civ. la sediul legal prevăzut de art. 2 din H.G. nr. 52/2018 din strada x nr. 36-38.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivarea în termenul legal solicitând, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, să se constate că recursul este nul.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte va analiza cu prioritate cerința respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ și absolut, precedată însă, de analizarea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul-pârât.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere astfel cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Totodată, dispozițiile art. 172 din C. proc. civ. prevăd că:

"Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la fila x din volumul 2 al dosarului de fond, sentința atacată se consideră comunicată recurentului-pârât la data de 29 iulie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 26 mai 2020, prin poștă electronică, așa cum rezultă din înscrisul de la dosarul de recurs, ultima zi de declarare a recursului fiind 14 august 2019.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În acest sens, Înalta Curte amintește că termenul de decădere pentru exercitarea drepturilor procedurale constituie un factor de securitate juridică și răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa titularului dreptului un termen de reflecție suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere și pentru a defini conținutul ei. Astfel, se marchează limita temporală a controlului ce poate fi exercitat și se semnalează, în același timp, indivizilor și autorităților statului, perioada peste care acest control nu mai este posibil.

Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut.

Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

În speță, recurentul-pârât a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, odată cu cererea de recurs, susținând faptul că întârzierea în formularea căii de atac nu îi este imputabilă și este cauzată de necomunicarea hotărârii judecătorești și întoarcerea plicului la instanță, în condițiile în care deși exemplarul sentinței civile nr. 644/20.02.2020 destinat Ministerul Fondurilor Europene a fost transmis la adresa din București, Bd. x, dar a fost returnat instanței de judecată pe motiv că Ministerul Fondurilor Europene s-a mutat, nu s-a dispus o nouă comunicare potrivit dispozițiilor art. 154, art. 155 și art. 166 din C. proc. civ. la sediul legal prevăzut de art. 2 din H.G. nr. 52/2018 din strada x nr. 36-38.

Potrivit art. 186 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac".

Termenul de decădere poate suporta, așadar, o repunere în termen în condițiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării și într-un interval de timp de la data încetării acestora.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., instituția de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu și-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării.

În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte reține că, deși recurentul-pârât susține, în esență, că procedura de comunicare a sentinței nu a fost legal îndeplinită prin comunicarea la adresa din București, Bd. x, aceasta este adresa la care s-a indicat de către pârât sediul procesual ales atât prin precizările formulate în fața instanței de fond pentru termenul de judecată din 21 noiembrie 2018, cât și prin ultimul act de procedură depus de pârât la dosarul instanței de fond pentru termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2019, termenul la care au avut loc dezbaterile în fond și s-a reținut cauza în pronunțare .

Totodată, se are în vedere că potrivit art. 155 alin. (2) din C. proc. civ.:

"(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 și 2, statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, unitățile administrativ-teritoriale, precum și celelalte persoane juridice de drept public își pot alege un sediu procesual la care vor fi comunicate toate actele de procedură".

În consecință, contrar susținerilor recurentului-pârât, dispozițiile privind alegerea sediului procesual pentru comunicarea tuturor actelor de procedură au caracter special, derogatoriu, astfel încât voința manifestată a părții de a-i fi comunicate actele de procedură la o altă adresă decât cea prevăzută în hotărârea de guvern de înființare a ministerului are prioritate și a fost respectată de instanța de fond.

De altfel, instanța de control judiciar reține că și prin cererea de recurs a fost indicat un sediu procesual ales, diferit de cel prevăzut la art. 2 din H.G. nr. 52/2018.

Prin urmare, faptul că nu s-a putut comunica pârâtului sentința la sediul procesual ales, acesta fiind de altfel și sediul indicat prin întâmpinarea formulată în primă instanță, pentru unul dintre motivele indicate la art. 166 C. proc. civ. (pentru că destinatarul actului nu mai locuiește în imobilul respectiv), impune aplicarea dispozițiilor art. 172 din C. proc. civ., procedura de comunicare considerându-se astfel legal îndeplinită.

În fine, Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ.:

"Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, iar art. 12 alin. (1) din același cod prevede: "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți".

În contextul prezentat, în condițiile în care recurentul își învocă practic lipsa sa de diligență în raport de dispozițiile legale incidente anterior enunțate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul-pârât.

Prin urmare, reține instanța că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurentul-pârât nefiind suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Astfel, comunicarea sentinței efectuată de instanța de fond la data de 29 iulie 2019, potrivit dovezii de la fila x din volumul 2 al dosarului de fond, are efectul declanșării curgerii termenului de recurs împotriva reclamantei. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 14 august 2019, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat la data de 26 mai 2020, prin poștă electronică, așa cum rezultă din înscrisul de la dosarul de recurs, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum recurentul-pârât a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

În consecință, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepției tardivității exclude analizarea criticilor susținute de recurentul-pârât prin cererea de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, va admite excepția tardivității, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. și va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată.

Admite excepția tardivității, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" împotriva sentinței civile nr. 644 din 20 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.