ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5748/2021

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București– secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial "Creșterea competivității economice", anularea deciziei privind soluționarea contestației nr. 26765/18.11.2015 și procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.08.2015, cu consecința exonerării societății de plata debitului de 6.374.858,78 RON.

Curtea de Apel București– secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1490 din 5 mai 2016, a admis cererea formulată de reclamantă astfel cum a fost formulată, dispunând anularea deciziei privind soluționarea contestației nr. 26765/18.11.2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.08.2015 și, în consecință, exonerează reclamanta de plata debitului în cuantum de 6.374.858,78 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial "Creșterea competivității economice"prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii, pentru motivele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2765 de la data de 23 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene – AMPOS CCE prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 1490 din 5 mai 2016 a Curții de Apel București– secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat și a obligat recurentul-pârât la plata sumei de 7000 RON, cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă, constând în onorariu de avocat.

Împotriva deciziei nr. 2765 de la data de 23 mai 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția De contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatorul Ministerul Fondurilor Europene, solicitând admiterea cererii și anularea deciziei atacate.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul susținând că eroarea materială constă în aceea că în decizia anterior menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, în mod greșit, tardivitatea cererii de recurs în contextul în care a omis a verifica numărul de înregistrare care se regăsea în borderou (în sensul corespondenței acestuia cu numărul înscris pe cererea de recurs).

A mai susținut contestatorul faptul că instanța de judecată a respins recursul ca tardiv formulat, deși din borderoul atașat la dosar rezulta că recursul fusese depus la poștă înăuntrul termenului de declarare a căii de atac. Drept urmare, eroarea materială care deschide calea prezentei contestații în anulare este una evidentă și esențială, fiind săvârșită de instanța de recurs ca urmare a omiterii unor elemente/date importante, care, dacă ar fi fost avute în vedere, nu ar fi atras o astfel de soluție.

Așadar, așa cum reiese din chiar cuprinsul înscrisului menționat, la o simplă verificare, se poate observa faptul că borderoul respectiv (emis la data de 01.07.2019) conține numărul de înregistrare al cererii de recurs. Omisiunea instanței de a cerceta acest aspect a condus la o soluție eronată, întrucât recursul s-a respins ca tardiv formulat, deși instituția contestatară a promovat calea de atac a recursului împotriva soluției primei instanțe înăuntrul termenului legal prevăzut de lege. Cererea de recurs este individualizată prin numărul de înregistrare atribuit la momentul semnării acesteia, număr de înregistrare ce se regăsește pe înscrisul doveditor de comunicare a respectivului recurs. Borderoul în discuție conține toate documentele înaintate/predate în ziua respectivă către Poșta Română, pe acest înscris fiind aplicată ștampila Poștei și în cuprinsul căruia se regăsește numărul 48991, ce corespunde cererii de recurs formulată de Ministerul Fondurilor Europene.

O altă critică care a fost adusă pe calea contestației în anulare a fost cea relativă la proporționalitatea cheltuielilor de judecată acordate în recurs și la incidența în speță a disp. art. 451-453 C. proc. civ., iar în măsura în care cheltuielile de judecată cuprindeau și onorariul de avocat, instanța trebuia să cenzureze respectiva sumă în raport de activitatea efectiv desfășurată de aceasta, de efortul intelectual depus, complexitatea și răspunderea pentru actele îndeplinite în prezenta cauză, pentru ca remunerația acordată să nu devină o modalitate de îmbogățire, ci să își poată păstra caracterul de contravaloare a activității desfășurate, or apreciem că în cauza nu s-a făcut acest lucru în condițiile în care, așa cum lesne se poate observa, în calea de atac a recursului apărările avocatului s-au limitat doar la formularea unei excepții, detaliată pe o pagină și jumătate.

În susținerea acestui argument a invocat contestatorul Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 848 din 20 septembrie 2005, prin care Curtea Constituționala a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ce au corespondent în dispozițiile art. 451-453 din noul C. proc. civ.

Totodată, a mai fost invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat, ca și în dreptul intern, că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Pentru toate aceste motive, dezvoltate pe larg în cuprinsul căii extraordinare de atac, contestatorul a solicitat admiterea cererii.

Legal citată în etapa actelor prealabile, intimata-reclamantă SC A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestei căi de atac extraordinare față de împrejurarea că instanța de recurs nu a emis o decizie ca urmare a unei erori materiale evidente.

Astfel, a susținut intimata faptul că din toate înscrisurile prezentate de partea adversă în susținerea respingerii excepției de tardivitate a declarării recursului nu reiese cu claritate că această cale de atac a fost promovată în termen.

Prin urmare, având în vedere că sentința civilă atacată a fost transmisă recurentului la data de 15 iunie 2016, de la data de 16 iunie 2016 a început să curgă termenul de 15 zile pentru declararea cererii de recurs, termen care s-a împlinit la data de 30 iunie 2016 iar nu la data de 01.07.2016 cum în mod greșit a susținut partea procesuală adversă.

Referitor la motivul de contestație în anulare întemeiat pe cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de recurs, constată intimata că acesta nu se poate încadra în motivele expres și limitative prevăzute de lege care să întemeieze contestația în anulare promovată potrivit disp. art. 503 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, nefiind identificat nici un motive de retractare a hotărârii atacate, intimata a apreciat că se impune respingerea contestației în anulare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al cererii sale, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzută de lege.

Or, ceea ce invocă contestatorul - faptul că, în mod greșit, instanța de recurs ar fi apreciat că, în speță, cererea de recurs nu a fost formulată în termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii conform prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu poate constitui o eroare materială, ci o eventuală greșeală de judecată, care nu poate deschide calea contestației în anulare.

Înalta Curte constată că instanța care a analizat cererea de recurs a avut în vedere termenul legal pentru declararea căii de atac formulate, astfel cum este prevăzut de legea specială, luând în considerare că sentința civilă atacată a fost transmisă recurentului la data de 15 iunie 2016, de la data de 16 iunie 2016 a început să curgă termenul de 15 zile pentru declararea cererii de recurs, termen care s-a împlinit la data de 30 iunie 2016.

Prin urmare, încercarea contestatorului de a dovedi cu înscrisuri, respectiv cu borderoul de înregistrare a documentelor, o altă dată de transmitere a recursului decât cea luată în considerare de instanță, respectiv data de 4 iulie 2016 când a fost depusă cererea de recurs la instanța de fond, nu poate fi considerat drept o eroare materială a instanței de recurs care a soluționat excepția tardivității.

În înțelesul normei prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greșeala materială care deschide calea contestației în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deși distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi inițiată pentru remedierea unor greșeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziții legale cu incidență în speță ori din stabilirea eronată a situației de fapt.

Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Or, împrejurările reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs, supuse deja analizei unei instanțe de recurs.

Practic, în cazul concret dedus judecății, contestatorul nu invocă în fapt o "greșeală materială", adică o eroare evidentă, legată de aspecte formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care instanța a stabilit cadrul legal aplicabil speței.

Conchizând, Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în hotărârile pronunțate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, B. împotriva României/2009).

În ceea ce privește critica din contestație relativă la cuantumul cheltuielilor de judecată care au fost acordate de instanța de recurs,trebuie menționat că aceasta nu se poate subsuma motivului de contestație în anulare specială dezvoltat de contestator de la art. 503 alin. (2) pct. 2, instanța nefiind în eroare la momentul acordării cheltuielilor de judecată părții care a câștigat procesul, ci doar procedând la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Fondurilor Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva Deciziei nr. 2765 din 23 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.