ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3594/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea De Management Pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, solicitând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 29.05.2014 și a tuturor actelor subsecvente.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4725 din data de 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Decizia nr. 16882/16.10.2014 și, în parte, Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/02.06.2014, exclusiv în privința cuantumului creanței bugetare și a redus cuantumul creanței bugetare de la suma de 4.493.565,90 RON la suma de 449.356,59 RON, reprezentând un procent de 10% din valoarea finanțării. A respins în rest acțiunea, ca nefondată.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 4725 din data de 19 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L prin lichidator judiciar CII B. și pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. 1. În cadrul recursului formulat reclamanta A. S.R.L, prin lichidator judiciar CII B., a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând în esență următoarele: -hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, prima instanță în mod corect a redus creanța bugetară, însă cu aplicarea greșită a normelor de drept material a anulat doar în parte Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/02.06.2014, deși acesta este necesar a fi anulat în tot împreună cu sancțiunea dispusă și împreună cu toate actele subsecvente ulterioare. - instanța a aplicat greșit normele de drept material referitoare la natura certificatului de atestare fiscală și a considerat în mod greșit faptul că acesta nu reprezintă un act administrativ și nu i se aplică prezumția de nelegalitate. În mod greșit instanța a considerat ca actul poate fi combătut prin orice mijloc de probă. În ceea ce privește declarația pe propria răspundere se arătă că, în mod evident, s-a raportat la actele emise de autorități. Or, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în prezenta cauză, în condițiile în care Primăriile nu au emis documente prin care sa impună plata unor datorii, în mod evident societatea nu aveam cum să cunoască existența unor sume restante pe care le-ar fi avut la buget. - instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 98 alin. (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 prin care și-a fundamentat decizia de aplicare a unei corecții de 10% din valoarea finanțării. Instanța de fond, de altfel, nu a analizat și a aplicat in mod greșit prevederile legale referitoare la culpa. Societatea susține că nu a produs vreun prejudiciu bugetului Uniunii Europene sau celui național (în raport de faptul că fondurile bănești care au făcut obiectul finanțării au fost folosite pentru scopul în vederea căruia a fost acordată finanțarea), sens în care, sancționarea cu 10% din întreaga sumă finanțată, în pofida faptului că au îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin Contractul de finanțare, nu are o justificare rezonabilă. - instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, ce reglementează principiul proporționalității, precum și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. (b) din O.U.G. nr. 66/2011, ce reglementează frauda. 2. În cadrul recursului formulat pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., arătând în esență următoarele: - instanța de fond a reținut, în mod nelegal, ca fiind întemeiate criticile invocate de intimata-reclamantă în privința modului în care a fost aplicat de către emitentul actelor administrative principiul proporționalității, sens în care, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., se solicită a se constata că sentința civilă 4725/19.11.2018 se impune a fi casată în parte, pentru nerespectarea de către instanța de fond a prevederilor art. 17 alin. (5) din contractul de finanțare, precum și a prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, dar și ale Deciziei Comisiei Europene nr. 3472/12.07.2007, ale Ghidului Solicitantului aplicabil Programului Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice 2007-2013" și ale Regulamentului CE nr. 1083/2006. - se apreciază că sentința civilă nr. 4725/19.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București cuprinde motive contradictorii, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care, pe de o parte, instanța de fond constată gravitatea faptelor reținute în sarcina intimatei-reclamante și identifică chiar culpa sa exclusivă, respectiv, intenția de fraudă, cu consecințe directe asupra condiției de eligibilitate pretins a fi îndeplinite la momentul încheierii contractului de finanțare din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar pe de altă parte, reține că nu ar fi fost respectat principiul proporționalității. - potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (5) din contractul de finanțare: "contractul va fi declarat nul în cazul în care, după încheierea controlului, se constată neîndeplinirea unor condiții de eligibilitate existente anterior, concomitent încheierii acesteia", astfel că se impunea ca instanța de fond să constate că intimata-reclamantă nu a respectat una din condițiile impuse pentru încheierea valabilă a contractului de finanțare, ceea ce are efect retroactiv, prin instituirea în sarcina intimatei a obligației de restituire a tuturor sumelor primite în mod nelegal, în baza contractului de finanțare. - aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată, în speță, de îndeplinirea în tot sau în parte a obiectivelor asumate prin contract, așa cum reține în mod eronat instanța de fond, ci de faptul că, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea cu competență în gestionarea fondurilor europene este obligată să excludă de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari, acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care, în procesul de verificare a solicitărilor de plată se determină existența unor astfel de cheltuieli, astfel cum s-a constatat prin Nota de control DLAF nr. 7/1375/2012. - instanța de fond a nesocotit și prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "în cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată DLAF și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)".

Apărările intimatului 1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. S.R.L a solicitat ca, în raport de apărările formulate și de probatoriul administrat în cauză, să se dispună, pe cale de excepție, admiterea excepției nulității recursului declarat de Ministerul Fondurilor Europene și în subsidiar, respingerea recursului formulat de Ministerul Fondurilor Europene ca neîntemeiat. De asemenea, în raport de dispozițiile art. 453 C. proc. civ., să se dispună obligarea recurentului-pârât Ministerul Fondurilor Europene la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de subscrisa in legătura cu soluționarea prezentei cauze. 2. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat să se respingă ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar CM B., împotriva sentinței civile nr. 4725/19.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2014, să se admită recursul formulat de Ministerul Fondurilor Europene împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, să se caseze, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, să se respingă în tot acțiunea ca neîntemeiată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă A. S.R.L a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 16882/16.10.2014 de soluționare a contestației și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.06.2014, proces-verbal prin care a fost stabilită o creanță bugetară în cuantum de 4.493.565,90 RON, în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene. Soluționând cauza după casarea cu trimitere spre rejudecare, prima instanță, prin sentința civilă nr. 4725 din data de 19 noiembrie 2018, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Decizia nr. 16882/16.10.2014 și, în parte, Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/02.06.2014, exclusiv în privința cuantumului creanței bugetare și a redus cuantumul creanței bugetare de la suma de 4.493.565,90 RON la suma de 449.356,59 RON, reprezentând un procent de 10% din valoarea finanțării și a respins în rest acțiunea, ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L prin lichidator judiciar CII B. cât și pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. 1. Prin recursul formulat, reclamanta A. S.R.L, reprezentată de lichidator judiciar CII B., a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, între Ministerul Economiei Comerțului si Mediului de Afaceri și societatea A. S.R.L, a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. x/29.11.2010 având ca obiect: "(...) acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (AM POS CCE), pentru implementarea Proiectului nr. 14706 intitulat: "Achiziție de utilaje pentru realizarea lucrărilor de construire a drumurilor și autostrăzilor". Contractul a fost încheiat în baza cererii de finanțare depusă de reclamantă, nr. 84/17.07.2009, însoțită de documentația necesară constatării eligibilității proiectului. Din această documentație au făcut parte inclusiv certificatul de atestare fiscală nr. x/15.09.2010, emis de Primăria comunei Vânătorii Mici, potrivit căruia reclamanta nu figura cu impozite și taxe neplătite precum și cu alte datorii către stat și nici bunuri date în custodie. În urma unei suspiciuni de neregulă, intimata-pârâtă a efectuat un control la sediul beneficiarului, aspectele constatate fiind consemnate în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței nr. x/02.06.2014, prin care s-a reținut, cu referire la certificatul de atestare fiscală emis la data de 15.09.2010 de Primăria Vânătorii Mici, că în realitate reclamanta înregistra datorii la bugetul local în sumă de 8.479,58 RON, astfel încât nu erau îndeplinite condițiile de eligibilitate la momentul depunerii documentației aferente cererii de finanțare, impunându-se restituirea în integralitate a finanțării, creanță bugetară în sumă de 4.493.565,90 RON. Prima critică a recurentei subsumată acestui motiv de casare se referă la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, prima instanță în mod corect a redus creanța bugetară, însă cu aplicarea greșită a normelor de drept material a anulat doar în parte Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/02.06.2014, deși acesta este necesar a fi anulat în tot împreună cu sancțiunea dispusă și împreună cu toate actele subsecvente ulterioare. A susținut recurenta că instanța a aplicat greșit normele de drept material referitoare la natura certificatului de atestare fiscală și a considerat în mod greșit faptul că acesta nu reprezintă un act administrativ și nu i se aplică prezumția de legalitate. În mod greșit instanța a considerat ca actul poate fi combătut prin orice mijloc de probă. În ceea ce privește declarația pe propria răspundere se arătă că, în mod evident, s-a raportat la actele emise de autorități. Or, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în prezenta cauză, în condițiile în care Primăriile nu au emis documente prin care sa impună plata unor datorii, în mod evident societatea nu aveam cum să cunoască existența unor sume restante pe care le-ar fi avut la buget. Se constată că potrivit art. 1 lit. a) din Ordinul nr. 752/2006 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice și fizice, a certificatului de obligații bugetare, precum și a modelului și conținutului acestora, forma în vigoare la data emiterii certificatelor de atestare fiscală: "Organul fiscal competent pentru administrarea creanțelor fiscale datorate de contribuabili are obligația de a elibera certificatul care atestă modul de îndeplinire a obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri, denumit în continuare certificat de atestare fiscală, în următoarele situații: a) la solicitarea contribuabililor, prin depunerea unei cereri de eliberare a certificatului de atestare fiscală (…)". De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din același act normativ: "(1) În vederea eliberării certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice, organul fiscal competent pentru administrarea contribuabililor va consulta: a) dosarul fiscal al contribuabilului; b) fișa pentru evidența analitică pe plătitori a contribuabilului. (2) Certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența pe plătitor a organului fiscal competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumită lună de referință, și neachitate până la data eliberării certificatului de atestare fiscală". Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". Analizând dispozițiile legale menționate mai sus, se poate lesne constata că certificatul de atestare fiscală este un act de informare cu privire la datele ce rezultă din evidențele fiscale ale emitentului, neavând caracterul unui act administrativ în sensul legii, în mod corect prima instanță reținând că nu i se aplică prezumția de legalitate specifică actului administrativ, datele ce rezultă din cuprinsul certificatului putând fi combătute prin orice mijloc de probă. În cazul de față, din verificările aprofundate reieșind faptul că societatea avea obligații fiscale neevidențiate de autoritatea emitentă în certificatul fiscal. A mai susținut recurenta reclamantă că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 98 alin. (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 prin care și-a fundamentat decizia de aplicare a unei corecții de 10% din valoarea finanțării. Instanța de fond, de altfel, nu a analizat și a aplicat in mod greșit prevederile legale referitoare la culpa. Societatea susține că nu a produs vreun prejudiciu bugetului Uniunii Europene sau celui național (în raport de faptul că fondurile bănești care au făcut obiectul finanțării au fost folosite pentru scopul în vederea căruia a fost acordată finanțarea), sens în care, sancționarea cu 10% din întreaga sumă finanțată, în pofida faptului că au îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin Contractul de finanțare, nu are o justificare rezonabilă. Potrivit dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora: "(1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli. (2) Excluderea integrală sau parțială de la plată, în situația prevăzută la alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în cazul cererilor de plată a drepturilor beneficiarilor instrumentelor de finanțare a politicii agricole comune și a politicii comune pentru pescuit. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situația în care constată cel puțin una din abaterile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, în raport cu: a) reglementările naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice; b) reglementările comunitare aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare; c) procedurile sau instrucțiunile specifice de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, alții decât autoritățile contractante. (3 1 ) Ratele reducerilor procentuale aplicate conform prevederilor alin. (3) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (3 2 ) Tipurile de abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție prevăzute în anexă sunt cele care au fost constatate cel mai frecvent ca urmare a activității de verificare/control/audit. Pentru alte abateri care nu sunt definite în anexă autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică reduceri procentuale în concordanță cu principiul proporționalității sau, acolo unde este posibil, prin analogie cu abaterile identificate în anexă. (3 3 ) Pentru abaterile de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție de natură formală, care nu au niciun potențial impact financiar, nu se aplică reduceri procentuale. Situațiile care pot fi constatate ca fiind fără impact financiar sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. (3 4 ) În cazul în care, pentru același contract de achiziție verificat, se constată existența mai multor abateri privind regimul achizițiilor pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale prevăzute în anexă, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse. (4)În aplicarea prevederilor alin. (1) și având în vedere principiul proporționalității, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari, în situația în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, pentru care beneficiarii și-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel. (5) Reducerile prevăzute la alin. (4) se efectuează în funcție de gradul de realizare a indicatorilor/obiectivelor, în conformitate cu procedurile specifice stabilite de fiecare autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene." În primul rând se remarcă faptul că textul de lege invocat nu este incident, în cauză nefiind în situația unui control anterior în procedura verificării cererilor de rambursare, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, ci în situația unui control ulterior efectuării plăților în cadrul proiectului, titlul de creanță fiind emis în procedura reglementată de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011. Pe de altă parte, susținerea recurentei-reclamante în sensul că nu a fost dovedită existența unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale este nerelevantă prin prisma normelor naționale și europene în materie. În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995: "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate". În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general". Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului, ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale, printr-o sumă plătită necuvenit." În mod corespunzător, O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător definea "neregula" drept, orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită. Este adevărat că toate aceste definiții includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naționale corespunzătoare, efect constând în existența unui impact financiar deja produs sau doar potențial, dar nu se poate reține în cauză că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce neregula constă în formularea unor afirmații neadevărate privind inexistența creanțelor bugetare. Prin urmare, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, existența neregulii conduce implicit la existența unui prejudiciu, fără să fie necesar să se probeze producerea lui. Ultima critică a recurentei se referă la faptul că instanța de fond a apreciat greșit prevederile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, ce reglementează principiul proporționalității. Potrivit dispozițiilor art. 17 din același act normativ: "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia." Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011: "principiul proporționalității - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv." Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor și sancțiunilor administrative pe care le consideră necesare și adecvate scopului propus, în funcție de variate elemente, precum, gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii. În contextul cauzei, prima instanță, tocmai dând eficiență acestui principiu, a redus sancțiunea aplicată de la restituirea integrală a finanțării la o corecție de 10% din valoarea finanțării. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d' industrie de I'ndre, C-465/10, punctul47), inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii. Astfel, un stat membru care a acordat asistență financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni și pentru a urmări în justiție abaterile, să revoce această asistență și să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării menționate (Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48). 2. Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ. Primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Prin această sintagmă se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu se poate identifica cu depășirea competenței. Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat, spre deosebire de necompetență, care constă în amestecul unei instanțe judecătorești în atribuțiile altor instanțe judecătorești. Instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale. Or, în cauza de față se constată că prima instanță, dând eficiență principiului proporționalității reglementat de art. 17 și art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, a redus sancțiunea aplicată recurentei reclamante de la restituirea integrală a finanțării la o corecție de 10% din valoarea acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată, fără a analiza fondul raportului juridic dedus judecății, că prima instanță a pronunțat o hotărâre în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, motivul de recurs invocat fiind nefondat. Cel de al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul admiterii în parte a acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. Susținerile recurentului în sensul că sentința civilă nr. 4725/19.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care, pe de o parte, instanța de fond constată gravitatea faptelor reținute în sarcina intimatei-reclamante și identifică chiar culpa sa exclusivă, respectiv, intenția de fraudă, cu consecințe directe asupra condiției de eligibilitate pretins a fi îndeplinite la momentul încheierii contractului de finanțare din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar pe de altă parte, reține că nu ar fi fost respectat principiul proporționalității, sunt nefondate. Instanța a analizat probele administrate, a stabilit situația de fapt, a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speța dedusă judecății și cântărind gravitatea faptei, a observat că, în mod evident, prin neregula constatată a fost afectată în mod substanțial modalitatea de selecție a candidatului declarat câștigător al finanțării nerambursabile, astfel că aplicarea unei sancțiuni potrivit art. 6 alin. (1) in O.U.G. nr. 66/2011 și art. 98 alin. (2) din Regulamentul nr. 1083/2006, potrivit căruia: "Statele membre procedează la corecțiile financiare necesare pentru neregularitățile individuale sau sistemice constatate în operațiunile sau în programele operaționale. Corecțiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parțială a participării publice pentru programul operațional. Statele membre țin seama de natura și de gravitatea neregularităților și a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri", aplicarea unei corecții reprezintă o măsură administrativă necesară atingerii uni scop prevăzut de lege, acela al descurajării unor comportamente asemănătoare, pentru viitor, cu ocazia întocmirii dosarelor de finanțare. Totodată a constatat că gravitatea neregularității trebuie apreciată prin raportare atât la modul în care a fost săvârșită neregularitatea, respectiv dacă aceasta este una intenționată sau din culpă, cât și prin raportare la atingerea, cu ocazia executării contractului de finanțare, a obiectivelor urmărite și implementarea integrală a proiectului. În această ultimă privință s-a constatat din Nota de control întocmită de DLAF că reclamanta a executat integral contractul de finanțare, cu respectarea întocmai a clauzelor contractuale, nefiind identificate nereguli în legătură cu finalizarea Proiectului supus finanțării. Or, în aceste condiții nu se poate reține o contradicție în cuprinsul hotărârii atacate ci doar o aplicare a principiului proporționalității în condițiile legii, astfel cum s-a arătat mai sus. Ultimul motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Subsumat acestui motiv de casare, recurentul a susținut nerespectarea de către instanța de fond a prevederilor art. 17 alin. (5) din contractul de finanțare, precum și a prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, dar și ale Deciziei Comisiei Europene nr. 3472/12.07.2007, ale Ghidului Solicitantului aplicabil Programului Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice 2007-2013" și ale Regulamentului CE nr. 1083/2006, astfel că se impunea ca instanța de fond să constate că intimata-reclamantă nu a respectat una din condițiile impuse pentru încheierea valabilă a contractului de finanțare, ceea ce are efect retroactiv, prin instituirea în sarcina intimatei a obligației de restituire a tuturor sumelor primite în mod nelegal, în baza contractului de finanțare. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora: "Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli." Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (5) din contractul de finanțare: "contractul va fi declarat nul în cazul în care, după încheierea controlului, se constată neîndeplinirea unor condiții de eligibilitate existente anterior, concomitent încheierii acestuia". Or, astfel cum am arătat mai sus, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 are în vedere controlul efectuat anterior plății și cenzurarea, de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, a cererilor de rambursare sau de plată a cheltuielilor efectuate de beneficiari, însă în cauza de față plățile au fost deja efectuate integral și bunurile prevăzute în contractul de finanțare au fost achiziționate. Pe de altă parte, dispozițiile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, incidente în cauză, potrivit cărora: "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia.", sunt integrate în Capitolul III- Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, autoritatea publică responsabilă cu gestionarea fondurilor europene și instanța de judecată fiind ținute să respecte această regulă generală și să aplice principiul proporționalității. A mai susținut recurentul că aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată, în speță, de îndeplinirea în tot sau în parte a obiectivelor asumate prin contract, așa cum reține în mod eronat instanța de fond, ci de faptul că, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea cu competență în gestionarea fondurilor europene este obligată să excludă de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari, acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care, în procesul de verificare a solicitărilor de plată se determină existența unor astfel de cheltuieli, astfel cum s-a constatat prin Nota de control DLAF nr. 7/1375/2012. Susținerea este nefondată pentru argumentele prezentate mai sus și, în plus, se impune a preciza că îndeplinirea în tot sau în parte a obiectivelor asumate prin contract a fost reținută de către prima instanță ca o circumstanță de fapt la aplicarea principiul proporționalității și în cuantificarea corecției financiare. O altă critică a recurentului a vizat faptul că instanța de fond a nesocotit și prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "în cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată DLAF și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)". Susținerea este, de asemenea, nefondată întrucât în cauză controlul autorității a fost efectuat urmare a sesizării DLAF și nu invers cum este reglementarea art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011. Pe de altă parte, chiar în condițiile art. 23, "(...)structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată DLAF și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență". Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L prin lichidator judiciar CII B. și de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței civile nr. 4725 din 19 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,