ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2765/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice", anularea deciziei privind soluționarea contestației nr. 26765/18.11.2015 și procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.08.2015, cu consecința exonerării societății de plata debitului de 6.374.858,78 RON.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1490 din 5 mai 2016, a admis cererea formulată de reclamantă astfel cum a fost formulată, dispunând anularea deciziei privind soluționarea contestației nr. 26765/18.11.2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.08.2015 și, în consecință, exonerează reclamanta de plata debitului în cuantum de 6.374.858,78 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice"prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii, pentru motivele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

În cauză, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 15 iunie 2016 (conform dovezii aflate la dosar fond), iar recursul a fost declarat la data de 9 iulie 2016, așadar cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi de declarare a căii de atac fiind 1 iulie 2016.

Punctul de vedere exprimat de recurentul-pârât în combaterea excepției tardivității nu poate fi primit, având în vedere că borderoul prezentat nu face dovada expedierii în termenul prevăzut de lege a recursului declarat în cauză, în conținutul actului nefiind identificat numărul dosarului al cărui obiect formează prezenta cale de atac.

Prin urmare, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Totodată, va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă, potrivit dispozițiilor art. 451 din C. proc. civ., conform cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată de art. 185 alin. (1) din același cod, și va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată, către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene - AMPOS CCE prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 1490 din 5 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 7000 RON, cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă, constând în onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2019.

GGC - GV