ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 148/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 07.04.2016, sub nr. x/2016, reclamantul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE ÎN INFORMATICĂ a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene – AM POS CCE, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța să dispună, în principal, admiterea contestației formulată de reclamantă împotriva Notei nr. x/21.08.2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență, emisă de Ministerului Fondurilor Europene AM POS CCE - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice - Direcția Generală Programe Competitivitate; anularea Notei nr. x/21.08.2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență, și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.407.862,14 RON. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a contestației formulate de reclamant, înregistrată la reprezentantul convențional sub nr. x/07.09.2015, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din data de 28.06.2016, reclamantul a formulat o cerere modificatoare prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 44776/27.05.2016 de soluționare a contestației formulate împotriva Notei din 21.08.2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență; admiterea contestației înregistrate la 07.09.2015, formulată împotriva Notei din 21.08.2015 și anularea acestei note; obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.407.862,14 RON; cu cheltuieli de judecată. Primul ciclu procesual

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4171 din 20 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene - AM POS CCE, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 614/03.02.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Al doilea ciclu procesual

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 297 din 18 februarie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, în limitele deciziei de casare, a admis cererea formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, respectiv capătul 3 al cererii de chemare în judecată, obligând pârâtul la plata sumei de 6.130.737,39 RON către reclamant.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul – pârât a susținut că, în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la obligarea la restituirea sumelor stabilite prin sentința criticată, instanța de fond a încălcat și aplicat greșit dispozițiile din C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale. Din analiza sentinței recurate, se constată că instanța de fond a rejudecat doar capătul 3 al cererii de chemare în judecată, fără a se apleca și asupra celorlalte diferende deduse judecății din dosarul nou constituit spre rejudecare, așa cum ele au fost solicitate și de reclamant. Așa cum a înscris în dispozitivul deciziei civile nr. 614/2021, Înalta Curte a casat sentința civilă nr. 4172/20.12.2016 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, sens în care, apreciază că instanța de fond nu a judecat pe deplin cauza, neluând în considerare cele dispuse de către instanța superioară prin dispozitivul deciziei de casare. Mai mult, nu poate fi considerat ca lucru judecat un obiect al unei acțiuni în instanță atât timp cât cu privire la cele menționate în cuprinsul hotărârii nu se dispune în dispozitivul acesteia. În concluzie, sentința de fond nu este motivată în ceea ce privește neluarea în considerare a apărărilor și susținerilor instituției pârâte cu privire la capetele de cerere vizând anularea actelor administrative atacate și obligarea la restituirea sumelor solicitate, acestea nefiind analizate, precum și în ceea ce privește nepronunțarea asupra prevederilor legale aplicabile. Din considerentele sentinței atacate nu rezultă faptul că instanța ar fi analizat înscrisurile depuse în probațiune de recurentul-pârât, deși acestea au stat la baza emiterii actelor administrative atacate impunându-se, dincolo de orice analiză a criticilor și apărărilor părților, analizarea materialului probator pe baza căruia să se formeze convingerea instanței. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra incidenței în cauză a dispozițiilor legale direct aplicabile, C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 759/2007, respectiv nu a urmărit respectarea de către intimata-reclamantă în principal a dispozițiilor contractul de finanțare. Ca urmare a acestei motivări incomplete, care nu satisface rigoarea principiului motivării temeinice a hotărârii judecătorești, și mai mult de atât, nesusținută de niciun fel de temei legal, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată, fără să arate motivele pentru care a înțeles să respingă susținerile exhaustive ale pârâtului din apărările aflate la dosarul cauzei. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul – reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentul-pârât și a apărărilor formulate prin întâmpinare de intimatul-reclamant, raportat la dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru considerentele ce succed. În prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul - pârât și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu și cazului de casare reglementat de pct. 6 al articolului menționat, cuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate. Astfel, în cadrul cererii de recurs, recurentul aduce critici referitoare la faptul că instanța de fond nu ar fi analizat și capetele de cerere vizând anularea actelor administrative atacate, precum și faptul că nu au fost luate în considerare apărările și susținerile instituției pârâte referitoare la toate capetele de cerere ce au format obiectul acțiunii reclamantului. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, prin raportare la dispozițiile Deciziei nr. 614/03.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a procedat la rejudecarea cauzei în limitele impuse de instanța de recurs, respectiv doar prin rejudecarea capătului 3 de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.407.862,14 de RON, cu respectarea prevederilor art. 501 din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul" și "(3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată." Este adevărat că prin Decizia nr. 614/03.02.2021, Înalta Curte a casat sentința civilă nr. 4171/20.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, însă în considerentele hotărârii a reținut că actele administrative contestate sunt nelegale, soluția de casare și trimitere spre rejudecare impunându-se pentru soluționarea capătului trei de cerere, respectiv pentru stabilirea sumei ce se impune a fi restituită reclamantului, în considerarea dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 614/03.02.2021, s-au reținut următoarele: "În aceste condiții, Înalta Curte constată că pentru soluționarea acestui capăt de cerere este necesară casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, fiind necesară administrarea unor probe suplimentare pentru stabilirea sumei ce se impune a fi restituită reclamantului ca urmare a constatării nelegalității actelor administrative contestate." Totodată, menționând temeiul legal al soluției adoptate în recurs, Înalta Curte a concluzionat că va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, "limitele rejudecării fiind cele stabilite prin prezenta decizie, respectiv pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.407.862,14 RON." Prin urmare, susținerile recurentului conform cărora instanța de fond nu ar fi judecat pe deplin cauza, motivând că nu ar fi fost luate în considerare cele dispuse de instanța de recurs prin dispozitivul deciziei de casare, sunt neîntemeiate. De asemenea, Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate susținerile și apărările părților referitoare la chestiunea restituirii sumei de 6.130.737,39 RON reclamantului de către pârât. Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acțiune și a apărărilor părților, a analizat probele administrate, respectiv proba cu înscrisurile depuse la dosar, și a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Apreciind, în raport cu limitele rejudecării, că nu se impune analiza capetelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut că, în condițiile în care temeiul reținerii sumei cu titlu de corecții a fost desființat, prin stabilirea caracterului nelegal al notei de constatare nr. x/21.08.2015 și al deciziei de respingere a contestației nr. 4776/27.05.2016, în mod evident pârâtul este ținut să restituie reclamantului suma nedatorată și față de răspunsul acestuia din care a reieșit că suma încasată este de 6.130.737,39 RON, respectiv chiar suma solicitată de reclamant, l-a obligat la restituirea acestei sume. În concluzie, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond, criticile formulate de recurent fiind nefondate. Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ca nefondat.