ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4290/2019

HOTĂRÂRE
26.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4290/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene și a solicitat anularea deciziei pentru soluționarea contestației formulate privind contractul de finanțare nr. 6/i/06.01.2011-cod SMIS 14745, înregistrat la Autoritatea de Management pentru POSCCE a Ministerului Fondurilor Europene, din cadrul Guvernului României, sub nr. x/20.01.2015, desființarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare pentru programele operaționale in cadrul obiectivului convergență nr. 19075/10.11.2014 al Autorității de Management pentru POSCCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene - Guvernul României, ca fiind nelegal întocmit, și, pe cale de consecință, repararea pagubei cauzate, compusă din plata sumei refuzată la plată și dobânda de referință până la recuperarea efectivă a sumei datorate; a mai solicitat suspendarea efectelor procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 19075/10.11.2014.

Prin sentința civilă nr. 1193/08.04.2016, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant legal al Ministerului Fondurilor Europene.

A anulat decizia nr. 951/20.01.2015 emisă de pârât.

A obligat pârâtul să soluționeze contestația reclamantei împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.11.2014, prin emiterea unei decizii motivate.

A respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării procesului-verbal menționat.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind repararea pagubei produse prin refuzul de plată a sumelor menționate în cererea de rambursare nr. x

A obligat pârâtul la 5025 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței civile au formulat recurs atât pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și reclamanta S.C. A. S.R.L.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, judecarea parțială, și, în fond, pronunțarea unei alte decizii prin care să se mențină anularea ca nelegală a deciziei nr. 951/20.01.2015 pentru soluționarea contestației formulate de către reclamantă, privind contractul de finanțare nr. 6/i/06.01.2011-cod SMS 14745, înregistrat la Autoritatea de management pentru POSCCE a Ministerului Fondurilor Europene din cadrul Guvernului României, să nu fie obligat pârâtul să soluționeze contestația reclamantei împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor, să fie obligat pârâtul să plătească sumele menționate în cererea de rambursare nr. x cu dobânda aferentă până la recuperarea efectivă a sumei datorate, precum și plata onorariu avocat și a taxei de timbru.

A solicitat desființarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 19075/10.11.2014 al Autorității de Management pentru POSCCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, ca fiind nelegal întocmit, și, pe cale de consecință, să se dispună anularea lui și repararea pagubei, astfel cum acest petit a fost solicitat în fondul cauzei, dar nesoluționat de instanța de fond.

A arătat recurenta-reclamantă că, atâta vreme cât instanța de fond nu a soluționat cererea acesteia de desființare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, procesul-verbal există, este în ființă și își produce efectele.

Recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6, 8 C. proc. civ.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct .6 C. proc. civ., a susținut că motivarea hotărârii trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate și argumentelor de fapt și de drept invocate, nefiind suficient ca instanța să preia exclusiv argumentele uneia dintre părți, ci trebuie să arate și motivele pentru care au fost respinse apărările părții adverse. Prin urmare, a susținut recurentul-pârât că instanța de fond și-a însușit în exclusivitate criticile formulate de către reclamantă, însă nu a arătat și motivele pentru care au fost respinse apărările părții adverse.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare eronată a normelor legale incidente în cauză, în sensul că a reținut greșit că actele atacate sunt nelegale, nefiind motivate de organul emitent, întrucât actele respectă principiul motivării actului administrativ și nu încalcă dreptul persoanei de a fi informată cu privire la motivele care au stat la baza soluției adoptată de administrație.

A mai susținut pârâtul că a fost împlinită condiția motivării, chiar dacă argumentele nu au fost ample, ci s-au limitat doar la legalitatea procesului-verbal de constatare, în contextul nedepunerii unor probe de natură a conduce la o altă concluzie decât cea a actului atacat.

Pe de altă parte, a arătat recurentul-pârât că decizia emisă în soluționarea contestației nu este un act care ar avea o existență de sine stătătoare, ci este în strânsă legătură cu actul a cărui legalitate se contestă, în cauză procesul-verbal de constatare ca act administrativ emis în regim de putere publică fiind amplu motivat atât în fapt cât și în drept.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate iar în urma rejudecării cauzei să se dispună modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât, prin care a apreciat recursul ca fiind netemeinic și nelegal raportat la temeiul de drept invocat și argumentele în susținere.

Analizând criticile recursurilor formulate raportat la sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat, iar recursul declarat de recurentul-pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

a). În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a prezentat în conținutul hotărârii recurate, în raport cu soluția pronunțată, elementele de fapt și de drept care au format opinia sa.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

Nu poate fi primită critica recurentului-pârât în sensul că instanța a preluat în exclusivitate criticile formulate de către reclamantă și nu a arătat și motivele pentru care au fost respinse apărările părții adverse.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut că pârâtul a încălcat dreptul la apărare al reclamantei contestatoare, dar și prevederile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, prin emiterea unei decizii nemotivate, pe de o parte, iar pe de altă parte a reținut că reclamanta a reiterat argumentele din cuprinsul contestației prin cererea de chemare în judecată, aflându-se în imposibilitate de a exercita controlul judiciar asupra deciziei de soluționare a contestației, în lipsa unui răspuns al autorității la susținerile contestatoarei.

De asemenea, critica privind "motivarea sumară" a hotărârii nu poate fi primită, întrucât instanța de fond a motivat, considerentele din hotărâre reflectându-se întocmai în soluția pronunțată.

b). Nu este fondat nici cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu poate fi primită critica recurentului-pârât în sensul că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare eronată a normelor legale incidente în cauză, prin faptul că a reținut greșit că actele atacate sunt nelegale, nefiind motivate de organul emitent.

Instanța de fond a interpretat și a aplicat corect dispozițiile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în raport de soluția privind anularea deciziei contestate ca nemotivată.

Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului în conduita instituțiilor și autorităților publice, menită să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i cunoască și să-i evalueze temeiurile și efectele.

Având în vedere că decizia de soluționare atacată este nemotivată, în sensul că nu s-a răspuns argumentelor cuprinse în contestația administrativă formulată de reclamantă, fiind menționate exclusiv documentele verificate și confirmarea aspectelor menționate în suspiciunea de neregulă, instanța de fond a apreciat în mod legal că pârâtul a încălcat prevederile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora contestația trebuie soluționată prin decizie motivată.

Prin acțiunea formulată la instanța de fond, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 951/20.01.2015 emisă de pârâtă, prin care s-a soluționat contestația privind contractul de finanțare nr. 6/i/06.01.2011-cod SMIS 14745, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanței bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta, înregistrat sub nr. x/10.11.2014, precum și repararea pagubei cauzate.

Instanța de fond a anulat decizia prin care s-a soluționat contestația și a obligat pârâtul să soluționeze contestația reclamantei împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.11.2014, prin emiterea unei decizii motivate, cerere neformulată de reclamantă. Pe cale de consecință, nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantei privind anularea procesului-verbal nr. x/10.11.2014.

Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond nu a analizat cererea formulată de reclamantă privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.11.2014 și de reparare a pagubei, și în mod greșit a obligat pârâtul să soluționeze contestația împotriva acestuia, cerere pe care reclamanta nu a formulat-o.

Dispozițiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, care reglementează procedura administrativă prealabilă acțiunii în instanță, prevăd formularea contestației, soluționarea acesteia de către autoritatea publică emitentă a titlului de creanță, și precizează că decizia este definitivă în sistemul căilor administrative de atac și poate fi atacată de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de contencios administrativ se pronunță în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 asupra cererii de anulare a deciziei și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, astfel cum a fost formulată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Faptul că instanța de fond a constatat temeinicia motivelor invocate cu privire la decizia de soluționare, pentru nemotivare, produce consecințe în ceea ce privește nelegalitatea acesteia și nu conduce la reluarea procedurii administrative finalizate, prin obligarea pârâtei la soluționarea din nou a contestației administrative.

Pentru aceste motive, având în vedere că sentința recurată a fost pronunțată fără a se judeca fondul cererii prin care reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.11.2014 și repararea pagubei, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., va casa în parte sentința și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârât, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Va menține dispoziția instanței referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii având ca obiect suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.11.2014, motivat de faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a cauțiunii prevăzută de art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene -Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1193 din 8 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe .

Casează în parte sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aleiași instanțe.

Menține dispoziția instanței referitoare la respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării procesului-verbal menționat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2020
Asupra cererii de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4290 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarel
ÎCCJ 2020-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6558/2020
Ședința publică din data de 03 decembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistr
ÎCCJ 2019-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5299/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contenci
ÎCCJ 2021-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4306/2021
Ședința publică din data de 29 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII
ÎCCJ 2020-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curții de A
Sursă