ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5299/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 1 martie 2016 reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Direcția Generala Programe anularea Deciziei nr. 1393 din data de 29 ianuarie 2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergență și exonerarea de la plata corecției financiare de 992.307,00 RON.

Prin Sentința civilă nr. 204/P.I. din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta reclamantul SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe, și pe cale de consecință:

S-a anulat Decizia nr. 1393 din 29 ianuarie 2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 20.023 din 21 august 2015, ambele emise de pârât și a fost exonerată reclamanta de obligația plății creanței în sumă de 992.307,00 RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esență, s-au arătat următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488, alin. (1), pct. 8 din Legea nr. 134/2010).

Soluția pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016 este netemeinică și nelegală, în raport de situația de fapt și de drept existentă în speță.

Datorită legăturii existente între intimata-reclamantă, B. SRL și SC C. SRL și a parteneriatului existent între SC C. SRL și D. - Franța (la rândul sau întreprindere mare cu peste 4.000 angajați și o cifră de afaceri de peste 600 mil. Eur în 2012 și 2013, aceasta se încadra în categoria întreprinderilor mari, deci nu putea beneficia de fonduri nerambursabile în cadrul apelului de proiecte nr. 4 din 2011.

Instanța de fond a interpretat greșit prevederile Recomandării nr. 361/2003 a Comisiei privind definiția micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, ale prevederilor Pactului societar privind C. SRL, precum și ale Actului Constitutiv al C. SRL, ajungând la concluzia eronată că C. SRL nu este întreprindere parteneră cu C., fapt pentru care intimata-reclamantă a fost încadrată, în urma verificării, în mod greșit în categoria întreprinderilor mari.

Pentru stabilirea statutului de întreprindere parteneră sunt relevante prevederile din actul constitutiv al C. SRL care reglementează repartizarea părților sociale (capitalul social) și cele privind drepturile de vot. Așa cum a reținut și instanța, conform art. 7 din Actul constitutiv "(...) asociatul C. deține un număr de 30 părți sociale având valoarea totală de 48.000 (patruzecisioptmii) RON și reprezentând 30% din capitalul social al societății comerciale".

Potrivit art. 9 pct. II - Drepturi și obligații atașate părților sociale:

"(...) Orice parte socială dă dreptul la un vot în toate votările și deliberările (...)".

În ceea ce privește trimiterile la Pactul societar privind C. SRL, încheiat între C. și B. SRL, s-a constatat ca sunt evidențiate doar drepturile B. SRL, societate legata cu C. SRL, care deține controlul majoritar asupra părților sociale (70 părții sociale - 70% din capital și din drepturile de vot ale societății).

De asemenea, trimiterea la Hotărârea CJUE, pronunțată în cauza C- 110/13, preluată din prezentarea intimatei-reclamante, nu este relevantă, interpretarea dată de Curte fiind aferentă art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea Comisiei nr. 361/2003, respectiv întreprinderilor legate așa cum reiese din text.

Reclamanta SCA. SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la instanța de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a încheiat Contractul nr. xm/400717/5 din 27 noiembrie 2013 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru proiectul privind "Extinderea capacității de producție a societății A. SRL prin achiziția unei mașini de alezat și frezat în vederea creșterii competitivității economice" cod SMIS 43704, cu o perioadă de implementare de 12 luni.

Ulterior, după finalizarea proiectului, în baza Deciziei Directorului General al DG PC-AM POS CCE, Autoritatea de management pentru POS CE a efectuat verificări documentare ale cazului de suspiciune de neregulă emisă de ADR Nord - Vest înregistrată la DG PC AM POS CCE sub nr. x din 23 iunie 2015.

În urma acestor verificări, pârâtul a încheiat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 20023 din 21 august 2015, prin care s-a stabilit în sarcina societății reclamante săvârșirea unei nereguli pentru obținerea de fonduri nerambursabile de natură a retrage integral finanțarea, sens în care a fost stabilită o creanță bugetară în valoare de 992.307,00 RON.

Din cuprinsul actului sancționator (pct. 6 - motive de fapt) rezultă că la momentul depunerii cererii de finanțare societatea A. SRL s-a declarat întreprindere legată/mijlocie. Ceea ce i se impută este faptul că nu a declarat legătura existentă (prin intermediul C. SRL) cu firma D. - Franța, legătură prin prisma căreia societatea beneficiară ar fi fost, în realitate, întreprindere mare, nefiind eligibilă pentru a beneficia de ajutor de stat în cadrul respectivului apel de proiecte.

S-a reținut de către organul de control (pagina 3 a procesului-verbal) că beneficiarul trebuia să declare parteneriatul (prin C. SRL) cu grupul de firme D. S-a susținut că legăturile între societățile A. SRL, B. SRL și E. SRL se realizează prin persoana administratorului F. și prin desfășurarea de activități pe piețe adiacente (B. - fabricare de utilaje, comerț cu ridicata al mașinilor unelte; A. - activități de inginerie și consultanță tehnică legate de aceasta; E. - activitate de comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente).

Totodată s-a reținut că B. deține 70% din C. SRL care este parteneră cu D. SRL.

În acest context, s-a concluzionat că, datorită legăturii între A. SRL, B. SRL și C. SRL și a parteneriatului existent între aceasta din urmă și D. Franța (societate mare cu peste 4000 de angajați și o cifră de afaceri de peste 600 mil. RON), societatea reclamantă nu era beneficiar eligibil în cadrul apelului de proiecte nr. 4 din 2011.

Având în vedere aspectele criticate prin calea de atac astfel declarată, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, prima instanță pronunțând o soluție temeinică și legală, în deplin acord cu legislația internă și europeană, precum și cu probele administrate în cauză.

Înalta Curte reține că aprecierea de către autoritatea administrativă ca neeligibilă a societății intimate în obținerea finanțării solicitate s-a fundamentat pe schimbarea statutului de întreprindere autonomă, încadrată întreprinderilor mici și mijlocii, într-o întreprindere legată cu C. SAS, actualmente D., devenind incidente dispozițiile art. 44 din Legea nr. 346/2004, care transpune în legislația internă Recomandarea CE nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, potrivit cu care:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Se observă că interpretarea conferită de jurisprudența CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27 februarie 2014 pronunțată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este în sensul că:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă, persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări".

La o analiză factuală a hotărârii recurate, se observă că prima instanță a reținut în mod corect că aspectele imputate societății intimate sunt generice și că pârâta nu a analizat în concret în ce constă neregula imputată, precum și faptul că, raportat la împrejurările cauzei, în speță nu poate fi reținută crearea de către societatea intimată a unor condiții artificiale, în scopul obținerii finanțării din partea organismului european, prin existența unei structuri de tip întreprinderi legate între societatea reclamantă și societățile B. SRL, C. SRL și E. SRL, respectiv societate parteneră cu D. din Franța.

În speță, la data semnării contractului de finanțare dl. F. era acționar majoritar și administrator cu drepturi depline la societățile A. SRL, E. SRL și C. SRL, iar D. din Franța deținea pachetul majoritar la firmele din grupul D. și, respectiv, 30% din C. SRL la care B. SRL deține 70%, aspecte ce au condus recurenta-pârâtă la concluzia că, datorită legăturii dintre B. SRL și C. SRL și a parteneriatului existent între aceasta din urmă și D. Franța, beneficiarul finanțării se încadrează în categoria întreprinderilor mari.

Înalta Curte constată că aceste aspecte nu prezintă criterii suficiente pentru a aprecia că suntem în prezența unor societăți de tip întreprinderi legate, dat fiind faptul că nu se poate reține că intimata-reclamantă ar fi acționat într-o manieră dependentă de societatea D. din Franța în cadrul proiectului aprobat spre finanțare.

Totodată, se constată că recurenta-reclamantă nu a omis a aduce la cunoștința autorității cu atribuții în gestionarea fondurilor europene relațiile sale cu întreprinderile vizate și că, în susținerea cererii de finanțare, a depus documentația din care rezultă că se încadrează în categoria întreprinderilor mijlocii, fiind întreprindere legată mijlocie cu A. SRL, C. SRL și E. SRL, iar ulterior, prin Scrisoarea nr. 21844 din 11 decembrie 2013, respectiv nr. 3021/DIPOSCCE din 11 decembrie 2013, fiindu-i solicitate clarificări cu privire la cererea de finanțare depusă, societatea reclamantă a transmis cu Adresa de înaintare nr. x din 16 decembrie 2013 bilanțul consolidat sau bilanțul și contul de profit și pierdere, aferente anului financiar 2011, pentru societățile cu care firma solicitantă s-a declarat a fi societatea legată.

În același context, se impune a fi subliniat și faptul că Pactul societar din 27 aprilie 2011, încheiat între C. (ulterior C.) și B. SRL, prevede că C. nu va fi ținută să participe în vreun fel la finanțarea societății și a activităților acesteia, reducându-și participarea la dividende la 1% la fiecare distribuție.

În considerarea acestor aspecte și a completării documentației necesare și după verificarea beneficiarului, s-a stabilit că societatea este eligibilă în cadrul proiectului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, fiind corect justificate observațiile și aprecierile primei instanțe, pe care instanța de control judiciar și le însușește în totalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, împotriva Sentinței nr. 204/P.I. din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva Sentinței nr. 204/P.I. din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.

GGC - LM