ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 856/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Direcția Generala Programe, anularea Deciziei nr. 1965 din data de 9 februarie 2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergență, precum și exonerarea de la plata creanței bugetare în sumă de 77.560,00 RON.

Prin Sentința nr. 205/2016-P.I. din 30 septembrie 2016 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a anulat Decizia nr. 1965 din 9 februarie 2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. x din 24 august 2015, ambele emise de instituția pârâtă și a exonerat reclamantă de obligația plății creanței în sumă de 77.560,00 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de anulare a actelor administrative atacate.

În motivarea recursului, recurentul-pârât susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material raportat la situația de fapt și de drept din speță, respectiv instanța de fond a preluat și a interpretat greșit prevederile Recomandării nr. 361/2003 a Comisiei U.E., privind definiția micro întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a prevederilor Actului constitutiv al societății B. S.R.L., ajungând la concluzia eronată că această societate nu este întreprindere parteneră cu C. și se încadrează în categoria IMM-urilor.

Consideră că prevederea referitoare la influența dominantă este relevantă pentru întreprinderile legate, deoarece potrivit art. 3 alin. (3) lit. c) din Recomandarea nr. 361/2003 a Comisiei:

"Întreprinderile legate sunt întreprinderi care prezintă între ele una dintre următoarele relații: (...) (c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei alte întreprinderi în temeiul unui contract încheiat de cealaltă întreprindere sau al unei dispoziții din statutul sau contractul de societate al celeilalte întreprinderi."

Astfel, recurentul-pârât apreciază că se acordă prezumția inexistenței unei influențe dominante dacă investitorii enumerați la al doilea paragraf din alin. (2) nu se implică ei înșiși direct sau indirect în gestionarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor de acționari ale acestora.

De asemenea, arată că Actul constitutiv al societății B. S.R.L. nu reglementează "gestionarea întreprinderii", ci doar "afectarea și repartizarea rezultatelor", conform art. 22, procentul din valoarea totală a dividendelor care îi revine fiecărui asociat nefiind relevant pentru stabilirea statutului întreprinderii.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Recomandarea nr. 361/2003 a Comisiei:

"întreprinderi partenere sunt toate întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi legate în sensul alin. (3) și între care există următoarea relație: o întreprindere (întreprindere în amonte) deține fie singură, fie împreună cu mai multe întreprinderi legate în sensul alin. (3), (25)% sau mai mult din capitalul social sau drepturile de vot la o altă întreprindere (întreprindere în aval)".

Astfel, recurentul-pârât consideră că pentru stabilirea statutului de întreprindere parteneră sunt relevante prevederile din actul constitutiv care reglementează repartizarea părților sociale (capitalul social) și cele privind drepturile de vot, iar conform prevederilor actului constitutiv al societății B. S.R.L. asociatul C. deține 30 de părți sociale, cu o valoare totală de 48.000 RON, ce reprezintă 30% din capitalul social al societății. Potrivit art. 9 pct. II din același act constitutiv, orice parte socială dă dreptul la un vot în toate votările și deliberările.

Mai susține că referitor la trimiterile făcute la Pactul societar privind societatea B. S.R.L., încheiat între C. (ulterior D.) și intimata-reclamantă A. S.R.L., s-a constatat ca sunt evidențiate doar drepturile A. S.R.L., societate legată cu B. S.R.L., care deținea controlul majoritar asupra părților sociale (70 părți sociale - 70% din capital și din drepturile de vot).

Consideră că trimiterea la Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-110/13, nu este relevantă, interpretarea dată prin aceasta fiind aferentă dispozițiilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea Comisiei nr. 361/2003. Astfel, consideră că motivarea instanței de fond, în sensul că C. nu este parteneră și nu are o implicare financiară majoră în activitatea societății B. S.R.L. ulterior datei de 27 iulie 2011 și nici a societăți reclamante, aceasta din urmă neputând fi calificată ca întreprindere mare, este nejustificată și nerelevantă în cauză.

Recurentul-pârât susține că prima instanță nu a adus argumente clare și concludente pentru justificarea soluției pronunțate, respectiv nu a demonstrat că intimata-reclamantă A. S.R.L. poate fi încadrată în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, pentru a putea beneficia de asistentă financiară nerambursabilă.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate.

Susține intimata-reclamantă că a solicitat și a obținut finanțare pentru proiectul intitulat "Adaptarea strategiei de dezvoltare și stimulare a resurselor umane din cadrul S.C. A. S.R.L. în vederea dezvoltării afacerii", cod SM1S x, conform Contractului de finanțare nr. x din 4 iunie 2014, valoarea proiectului fiind de 77.560 RON.

Mai arată că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24 august 2015 s-a stabilit în sarcina sa o creanță bugetară de 77.560 RON, apreciind că societatea intimată nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru acordarea finanțării, dat fiind faptul că aceasta este o societate legată cu E. S.R.L., B. S.R.L. și F. S.R.L., respectiv societate parteneră cu G., concluzionând că a încălcat condiția impusă prin Ghidul solicitantului, aceea de a fi întreprindere mică sau mijlocie.

În esență, intimata-reclamantă opinează că soluția primei instanțe este temeinică și legală în raport de starea cu fapt și dispozițiile legale aplicabile cauzei, această instanță reținând că este necesară, în contextul dat, și efectuarea unei analize financiare, câtă vreme, în conformitate cu Recomandarea Comisiei U.E. nr. 361/2003, dincolo de definiția legată de pragul de 25% din drepturile de vot, sunt întreprinderi partenere acele întreprinderi care stabilesc parteneriate financiare majore. Or, în speță, deși conform prevederilor actului constitutiv, G. deține 30% din capitalul social și respectiv din drepturile de vot, prin coroborare cu Pactul societar care modifică dispozițiile actului constitutiv, influența G. în cadrul societății B. S.R.L. este minoră, astfel că nu pot fi considerate întreprinderi partenere, respectiv deși este întreprindere legată cu B. S.R.L., își menține statutul de IMM.

Pentru identitate de raționament, intimata-reclamantă invocă procesul-verbal nr. x din 25 octombrie 2016 întocmit cu ocazia verificării suspiciunii de neregulă privind contractul de finanțare nr. x din 7 aprilie 2014 încheiat de Ministerul Fondurilor Europene cu K. S.R.L., întreprindere legată cu A. S.R.L. și B. S.R.L., prin care recurenta a admis că pentru existența unui parteneriat între două întreprinderi este necesar ca parteneriatul financiar să fie unul major.

Se mai arată că recurenta-pârâtă prin motivele de recurs nu a adus nicio critică nouă față de poziția exprimată prin actele atacate.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 1965 din data de 9 februarie 2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergență, precum și exonerarea sa de la plata creanței bugetare în sumă de 77.560,00 RON.

În fapt, părțile în procedură au încheiat contractul de finanțare nr. x din 4 iunie 2014 privind finanțarea nerambursabilă pentru proiectul "Adaptarea strategiei de dezvoltare și stimulare a resurselor umane din cadrul S.C. A. S.R.L. în vederea dezvoltării afacerii" cod SMIS x, cu o durată de implementare de 12 luni, iar ulterior, după finalizarea proiectului, în urma unui control efectuat, s-a reținut săvârșirea de către societatea intimatei-reclamantă a unei nereguli în obținerea fondurilor nerambursabile, cu consecința retragerii integrale a finanțării, respectiv pentru suma de 77.560,00 RON.

Programul de finanțare nerambursabilă era destinat întreprinderilor mici și mijlocii, iar neregula reținută în sarcina intimatei-reclamante consta în aceea că societatea nu se încadra noțiunii de "IMM", având statut de societate legată cu C., fiind neeligibilă pentru proiectul la care a aplicat.

Ca urmare, a fost întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. x din 24 august 2015, prin care s-a stabilit în sarcina intimate-reclamante creanța în cuantumul mai sus arătat.

Prin recursul declarat, criticile recurentului-pârât se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea vizând în esență încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește noțiunea de "societate legată" și încadrarea societății reclamante în această categorie.

Având în vedere aspectele criticate prin calea de atac astfel declarată, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, prima instanță pronunțând o soluție temeinică și legală, în deplin acord cu legislația internă și europeană, precum și cu probele administrate în cauză.

Înalta Curte reține că aprecierea de către autoritatea administrativă ca neeligibilă a societății intimate în obținerea finanțării solicitate s-a fundamentat pe schimbarea statutului de întreprindere autonomă, încadrată întreprinderilor mici și mijlocii, într-o întreprindere legată cu societatea C., actualmente H., devenind incidente dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, care transpune în legislația internă Recomandarea CE nr. 361/2003 privind definirea micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, potrivit cu care:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Se observă că interpretarea conferită de jurisprudența CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27 februarie 2014 pronunțată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este în sensul că:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă, persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări ".

La o analiză factuală a hotărârii recurate, se observă că prima instanță a reținut în mod corect că aspectele imputate societății intimate sunt generice și că pârâta nu a analizat în concret în ce constă neregula imputată, precum și faptul că, raportat la împrejurările cauzei, în speță nu poate fi reținută crearea de către societatea intimată a unor condiții artificiale, în scopul obținerii finanțării din partea organismului european, prin existența unei structuri de tip întreprinderi legate între societatea reclamantă și societățile E. S.R.L., B. S.R.L. și F. S.R.L., respectiv societate parteneră cu G..

În speță, la data semnării contractului de finanțare dl. I. era acționar majoritar și administrator cu drepturi depline la societățile E. S.R.L., F. S.R.L. și B. S.R.L., iar H. deținea pachetul majoritar la firmele din grupul J. și, respectiv, 30% din B. S.R.L. la care A. S.R.L. deține 70%, aspecte ce au condus recurenta-pârâtă la concluzia că, datorită legăturii dintre A. S.R.L. și B. S.R.L. și a parteneriatului existent între aceasta din urmă și J., beneficiarul finanțării se încadrează în categoria întreprinderilor mari.

Înalta Curte constată că aceste aspecte nu prezintă criterii suficiente pentru a aprecia că suntem în prezența unor societăți de tip întreprinderi legate, dat fiind faptul că nu se poate reține că intimata-reclamantă ar fi acționat într-o manieră dependentă de societatea G. în cadrul proiectului aprobat spre finanțare.

Totodată, se constată că recurenta-reclamantă nu a omis a aduce la cunoștința autorității cu atribuții în gestionarea fondurilor europene relațiile sale cu întreprinderile vizate și că, în susținerea cererii de finanțare, a depus documentația din care rezultă că se încadrează în categoria întreprinderilor mijlocii, fiind întreprindere legată mijlocie cu E. S.R.L., B. S.R.L. și F. S.R.L., iar ulterior, prin Scrisoarea nr. x din 11 decembrie 2013, respectiv nr. x/DIPOSCCE din 11 decembrie 2013, fiindu-i solicitate clarificări cu privire la cererea de finanțare depusă, societatea reclamantă a transmis cu adresa de înaintare nr. x din 16 decembrie 2013 bilanțul consolidat sau bilanțul și contul de profit și pierdere, aferente anului financiar 2011, pentru societățile cu care firma solicitantă s-a declarat a fi societatea legată.

În același context, se impune a fi subliniat și faptul că Pactul societar din 27 aprilie 2011, încheiat între C. (ulterior D.) și A. S.R.L., prevede că C. nu va fi ținută să participe în vreun fel la finanțarea societății și a activităților acesteia, reducându-și participarea la dividende la 1% la fiecare distribuție.

În considerarea acestor aspecte și a completării documentației necesare și după verificarea beneficiarului, s-a stabilit că societatea este eligibilă în cadrul proiectului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, fiind corect justificate observațiile și aprecierile primei instanțe, pe care instanța de control judiciar și le însușește în totalitate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, împotriva Sentinței nr. 205/2016-P.I. din 30 septembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, împotriva Sentinței nr. 205/2016-P.I. din 30 septembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie 2018.

Procesat de GGC - MM