Decizia nr. 1908/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 197/2016 a Curții de Apel Oradea

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 01.03.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generala Programe Competitivitate anularea Deciziei nr. 1392 din data de 29.01.2016, prin care a fost respinsă contestația, a Actului administrativ nr. 19905/20.08.2015, reprezentând procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și exonerarea sa de la plata creanței menționate în cuprinsul acestuia.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 197 din 28 septembrie 2016 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitive, a anulat Decizia nr. 1932/29.01.2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.08.2015, ambele emise de pârât și a exonerat reclamanta de obligația restituirii sumei stabilite prin Procesul-verbal nr. x/20.08.2015, fără cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii reclamantei și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea recursului, în esență, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a interpretat greșit Recomandarea nr. 361/2003 a Comisiei privind definiția micro întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii precum și a prevederilor Actului Constitutiv al intimatei-reclamante Societatea A. S.R.L., ajungând la concluzia eronată ca Societatea A. S.R.L. nu este întreprindere parteneră cu A. și se încadrează în categoria IMM. În opinia recurentului-pârât, prevederile invocate de instanța de fond nu au aplicabilitate în cauză, întrucât nu este în discuție stabilirea calității de întreprindere legată prin luarea în considerare a influenței dominante exercitate de investitorii enumerați la art. 3 alin. (2) din Recomandare, pentru stabilirea statutului de întreprindere parteneră fiind relevante prevederile actului constitutiv care reglementează repartizarea părților sociale și cele privind dreptul la vot.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 6 ianuarie 2017, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esențiale ale cauzei. În esență, a arătat că instanța de fond a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză și a concluzionat în mod corect că raportat la măsura implicării A. în activitatea societății intimate, cele două societăți nu pot fi considerate întreprinderi partenere, întrucât pentru existența unui parteneriat între cele două întreprinderi este necesar ca parteneriatul financiar să fie unul major.

Procedura derulată în recurs Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei din 18.10.2018, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen de judecată, cu citarea părților, în ședință publică.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a supus controlului instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, verificarea legalității Deciziei nr. 1392/29.01.2016 prin care autoritatea recurentă a respins contestația formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.08.2015 prin care s-a stabilit în sarcina intimatei o creanță bugetară în sumă de 998.985,75 RON. Neregula constatată prin actele administrative contestate vizează conduita intimatei-reclamante în derularea proiectului cod SMIS 43713 "Achiziționarea unui strung paralel în vederea creșterii capacității de producție și competitivității economice", proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. În esență, echipa de control a reținut că în conformitate cu ghidul solicitantului, sunt eligibili numai solicitanții care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, iar în conformitate cu declarația privind încadrarea în categoria IMM depusă la data depunerii cererii de finanțare, intimata-reclamantă s-a declarat întreprindere mijlocie legată, având numărul mediu anual de 159 de angajați, iar la data semnării contractului de finanțare a semnat declarația de eligibilitate. În urma reverificării încadrării în categoria IMM, din datele disponibile, a rezultat că S.C. A. S.R.L., este legată cu întreprinderile din România: S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. și parteneră cu grupul de firme E. din Franța, întreprindere mare, cu peste 4.000 de angajați și cifră de afaceri de peste 600 mil. euro, în 2012 și 2013. S-a concluzionat, astfel că suspiciunea de neregulă se confirmă, iar S.C. A. S.R.L., nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, nefiind întreprindere legată, mijlocie așa cum a declarat, ci întreprindere mare, deci nu poate fi beneficiar eligibil în cadrul Apelului de proiecte nr. 4 din 2011. Învestită cu controlul de legalitate, curtea de apel a constatat nelegalitatea actelor administrative contestate, reținând, în raport de Recomandarea 361/2003 a Comisiei, de prevederile pactului societar și ale actului constitutiv al societății intimate că A. nu este implicată în mod direct sau indirect în gestionarea întreprinderii intimate, neputând fi considerată parteneră cu aceasta. Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt. Reevaluând materialul probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Criticile recurentului-pârât vizând schimbarea statutului de întreprindere autonomă, încadrată întreprinderilor mici și mijlocii, într-o întreprindere parteneră cu S.C. A., în prezent E. sunt nefondate. Astfel, potrivit Recomandării 2003/361/CE privind definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, întreprinderea parteneră reprezintă întreprinderea care stabilește parteneriate financiare majore cu alte întreprinderi, fără ca una dintre acestea să exercite un control efectiv, direct sau indirect asupra celeilalte. Prin urmare, pentru a califica relația dintre intimata-reclamantă și societatea A., în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că se impune analiza existenței parteneriatului financiar pentru a se putea aprecia dacă este cazul să beneficieze de avantajele financiare acordate exclusiv categoriilor de întreprinderi mici și mijlocii. În speță, potrivit actului constitutiv al societății intimate societatea A. - întreprindere mare - deține un număr de 30 de părți, iar conform art. 22 din același act constitutiv care reglementează afectarea și repartizarea rezultatelor, partea din beneficii care se cuvine fiecărui asociat, în raport de împrejurarea că singurul asociat care se obligă să participe la finanțarea activităților este S.C. B. S.R.L., se stabilește astfel: asociatul A. 1% din valoarea totală a dividendelor, iar asociatul B. 99% din valoarea totală a dividendelor. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 4 din Pactul Societar privind societatea S.C. A. S.R.L., încheiat între A. și S.C. B. S.R.L., B. s-a angajat ca începând cu data de realizare, să ia măsurile necesare pentru ca societatea să dispună de mijloacele financiare necesare bunei funcționări a activităților societății. Părțile au convenit ca B. să depună toate diligențele pentru ca activitățile societății să poată fi finanțate prin recurgerea la finanțări externe sau prin avansuri în contul curent de asociat. Părțile semnatare a pactului societar, au convenit expres că A. nu va putea fi în niciun caz ținută să participe în orice mod la finanțarea societății și a activităților sale (în special în ceea ce privește necesitățile de trezorerie și orice fel de finanțare), iar în schimb se angajează să-și reducă participarea la dividende la 1% la fiecare distribuție. Art. 3 din pactul societar, prevede și modul de gestionare a societății reclamante, înființată de către A. și B. S.R.L., stipulându-se expres faptul că societatea va fi dirijată de către un administrator desemnat la propunerea B., conform dispozițiilor statutare ale societății; că B. se angajează să asigure administrarea societății precum și managementul activităților societății; că B. se angajează în acest cadru să instaureze o organizare managerială și tehnică dedicată la toate locațiile de fabricație ale societății în vederea asigurării unui nivel de servicii și de realizări tehnice conform obiectivelor fixate de către părți și că B. se angajează în general să ia măsurile necesare pentru ca societatea să dispună de mijloacele tehnice și umane necesare bunei funcționări a activităților societății. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că, din coroborarea dispozițiilor Pactului societar sus-menționat cu dispozițiile actului constitutiv al societății intimate, A. nu este implicată în mod direct sau indirect în gestionarea întreprinderii intimate, situație în care nu poate fi considerată întreprindere parteneră cu aceasta. Prin urmare, în mod greșit a procedat organul de control atunci când a adăugat la datele pentru stabilirea tipului de întreprindere a intimatei-reclamante și datele societății A., în condițiile în care s-a demonstrat că nu era parteneră cu societatea intimată. Argumente similare cu privire la inexistența unui parteneriat cu societatea A. se regăsesc în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, în cuprinsul Deciziilor nr. 1362/14.03.2019, respectiv nr. 856/1.03.2018, Înalta Curte a reținut încadrarea societății B. S.R.L. în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, nefiind fundamentată concluzia existenței unui parteneriat cu societatea A. Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât sunt neîntemeiate constatările autorității recurente în sensul neîncadrării societății intimate în categoria întreprinderilor mici și mijlocii datorită faptului că este parteneră cu societatea A., în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține nelegalitatea actelor administrative atacate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.