ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 816/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 decembrie 2015, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - A.M. P.O.S.C.C.E., Direcția Generală Programe Competitivitate, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, emis de pârât sub nr. x/21.08.2015, până la judecarea pe fond a acțiunii în anulare a actului administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 53/CA/2016 din 17 martie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - A.M. P.O.S.C.C.E., Direcția Generală Programe Competitivitate și a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, emis de pârât sub nr. x din 21 august 2015, până la pronunțarea instanței pe fondul litigiului.

Împotriva Sentinței civile nr. 53/CA/2016 din 17 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În susținerea recursului, pârâtul a învederat că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția cazului bine justificat și a pagubei iminente.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, recurentul-pârât a susținut că aspectele reținute de instanță cu privire la pretinsa inconsecvență a autorității, sub aspectul interpretării diferite asupra eligibilității cheltuielilor aferente proiectului, prin prisma calității acesteia de întreprindere mică/mijlocie, nu reprezintă un fapt de natură a naște o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Contrar celor reținute de instanța de fond, admiterea în principiu a caracterului eligibil al cheltuielilor la momentul încheierii contractului de finanțare nu exclude dreptul autorității care gestionează fondurile europene de a efectua verificări de fond, atât cu ocazia soluționării cererilor de plată/rambursare, cât și după acest moment, în măsura în care survin elemente noi, de natură a conferi caracter neeligibil acestor cheltuieli, astfel cum dispun prevederile art. 6, art. 7 și art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de fond a reținut îndeplinirea acestei condiții în lipsa unui probatoriu concludent și pertinent, fără a indica, în concret, dovezile pe care s-a fundamentat concluzia instanței. Aspectele prezentate de intimatul-reclamant cu privire la eventualele efecte ale punerii în executare a actului administrativ sunt doar ipoteze speculative, nefiind dovedită începerea procedurilor de executare silită împotriva reclamantei.

Totodată, recurentul-pârât critică hotărârea instanței de fond, întrucât nu a analizat poziția sa procesuală, neindicând considerentele pentru care a înlăturat apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 mai 2018, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluția din 11 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Societatea A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, emis de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/21.08.2015, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la inconsecvența autorității pârâte, în ceea ce privește încadrarea societății în categoria întreprinderilor legate mijlocii sau mari, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentința civilă nr. 204 din 30.09.2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, fiind anulate Decizia nr. 1393/29.01.2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, emis de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/21.08.2015. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârât), soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății, făcând de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale recurentului-pârât cu privire la nedovedirea acestei condiții.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât, referitoare la termenul înăuntrul căruia autoritatea are dreptul de a efectua verificări asupra caracterului eligibil al cheltuielilor, Înalta Curte constată că în hotărârea de fond nu există considerente cu privire la acest aspecte, critica fiind străină de sentința atacată.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Această concluzie este confirmată de înscrisurile depuse la dosarul instanței de recurs de către intimata-reclamantă, înscrisuri a căror valoare probatorie nu a fost infirmată de recurentul-pârât prin depunerea unor dovezi contrarii. Astfel, intimata-reclamantă a dovedit că se află în cursul derulării unui Contract de facilitate credit, încheiat cu B. sub nr. x/28.05.2015, în sumă totală de 670.000 euro, a cărui durată a fost prelungită prin actul adițional nr. x/06.12.2018, până la data de 20.05.2019 . Totodată, Societatea A. SRL a încheiat, în calitate de coîmprumutat, Contractul de credit nr. x/24.11.2014, prin care a obținut o facilitate de credit din partea C. în sumă de 4.000.000 euro (conform modificărilor contractuale ulterioare), împrumut garantat prin ipoteca mobiliară instituită asupra soldului creditor al conturilor/subconturilor curente ale societății și prin ipoteca imobiliară ce grevează bunurile imobile ale societății .

În consecință, punerea în executare a actului administrativ reprezintă o împrejurare de natură a îngreuna semnificativ situația financiară a societății, existând pericolul imposibilității achitării creditelor în derulare și/sau a diminuării patrimoniului mobiliar/imobiliar.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susține recurentul-pârât, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Subsumat acestei critici, recurentul-pârât a mai susținut un argument, referitor la neanalizarea, de către instanța de fond, a apărărilor pe care le-a formulat cu privire la pretențiile reclamantei. Înalta Curte constată a fi nefondate susținerile recurentului-pârât, în raport de conținutul întâmpinării depuse la dosarul instanței de fond și de considerentele hotărârii atacate, având în vedere că apărările formulate de pârât au avut un caracter general, cuprinzând doar aspecte de ordin teoretic cu privire la regimul juridic al cererii de suspendare a executării actului administrativ, aplicabil oricărui litigiu de acest fel, fără trimiteri concrete la situația litigioasă de față, aspecte pe care instanța le-a avut în vedere, implicit, în partea considerentelor în care se face o prezentare teoretică a contextului legislativ aplicabil cererilor de suspendare.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pe de altă parte, în raport de soluția de admitere a cererii în anularea actului administrativ, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1), situație regăsită în speța de față. Astfel, independent de caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că prelungirea măsurii suspendării executării actului administrativ a operat de drept în beneficiul reclamantei Societatea A. SRL, în temeiul dispoziției legale exprese, neputând fi înlăturată prin soluția pronunțată în prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 53 din 17 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV