ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6558/2020

Ședința publică din data de 03 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.05.2017, astfel cum a fost modificată și precizată ulterior, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - AM POSCCE și Ministerul Fondurilor Europene, anularea Deciziei privind soluționarea contestației nr. 34940/19.06.2017, suspendarea executării și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.12.2015 întocmit de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - AM POSCCE.

Prin sentința civilă nr. 1515 din 29 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.12.2015, ca inadmisibilă, și a respins acțiunea în anulare, astfel cum a fost modificată și precizată, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1515 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, și pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 34940/19.06.2017 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.12.2015, întocmit de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - AM POSCCE.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat, în esență, următoarele critici:

Instanța de fond a făcut trimitere în mod greșit la jurisprudența secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dând astfel o interpretare eronată situației de fapt.

În cauză nu s-a demonstrat încălcarea vreunei obligații contractuale, pretinsa neregulă privește perioada precontractuală, respectiv data depunerii cererii de finanțare, ce a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale aplicabile la acel moment, și pe care reprezentații autorității pârâte au analizat-o. Mai mult, în cadrul procesului-verbal de constatare nu este menționată care clauză din contractul de finanțare ar fi fost încălcată de către societate, făcându-se trimitere generală la contractul de finanțare.

Verificarea încadrării reclamantei în categoria IMM nu s-a realizat numai în baza Declarației pe proprie răspundere privind încadrarea în această categorie (Formularul D), întrucât la depunerea proiectului au fost solicitate potrivit Ghidului Solicitantului, ca documente anexă ale cererii de finanțare, toate documentele necesare verificării încadrării întreprinderii în categoria IMM, respectiv, certificat constatator în care sunt precizați acționarii întreprinderii, situații financiare în cadrul cărora se regăsesc datele financiare și totalul activelor, experții evaluatori având obligativitatea de a le verifica în scopul asigurării unui proces de evaluare corect si coerent.

Totodată, în grila de evaluare a conformității administrative și eligibilității, criteriul de eligibilitate necesar a fi îndeplinit este acela că "Solicitantul este întreprindere mică sau mijlocie conform prevederilor legale", și nu existența Formularului D.

Instanța de fond nu a analizat apărările reclamantei și s-a rezumat să preia în integralitate concluziile procesului-verbal, fără a face o analiză proprie, prin prisma motivelor de nelegalitate ale actelor administrative contestate.

Recomandarea Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost pronunțată la data de 27.02.2014, ulterior depunerii cererii de finanțare, și prin urmare, prevederile Recomandării nu sunt incidente în cauză, acestea aplicându-se doar situațiilor viitoare. Mai mult, la momentul depunerii cererii de finanțare era imposibil de anticipat care vor fi modificările legislative și interpretările ulterioare ale art. 3 alin. (3) parag. 4 din Legea nr. 346/2004.

Contrar celor susținute de instanța de fond, în cauză nu sunt aplicabile Instrucțiunea nr. 4254/26.02.2015 și Regulamentul nr. 1407/2013 al Comisiei Europene. Deși se pretinde că Regulamentul nr. 1407/2013 face trimitere la Recomandarea nr. 2003/361/CE a Comisiei, recomandare transpusă în legislația națională prin Legea nr. 346/2004, în fapt, acest Regulament conține modificări și completări ale legislației comunitare existente până la acel moment.

Interpretarea instanței de fond în raport de prevederile Recomandării nr. 2003/361/CE, astfel cum au fost completate prin Regulamentul nr. 1407/2013, precum și în raport de jurisprudența din anul 2014 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care are în vedere noua legislație, încalcă principiul neretroactivității legii civile.

Prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 3 alin. (3) parag. 4 din Legea nr. 346/2004, și a omis să analizeze prevederile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004.

Legăturile de rudenie dintre persoanele fizice nu se transferă automat și asupra societăților deținute de aceste persoane, ci este obligatorie îndeplinirea condițiilor prevăzute lege, iar nu a unor prezumate situații, ce nu se regăsesc în Legea nr. 346/2006.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit că natura întreprinderii legate este dată de relațiile comerciale și contractuale cu societățile B. și C., precum și de statutul persoanelor fizice, acționari și administratori ai acestor societăți.

A. este o întreprindere autonomă în sensul noțiunii prevăzute de art. 4

2

alin. (2) din Legea nr. 346/2004, motivat de faptul că societatea este independentă, nu deține capital social sau drepturi de vot în nicio altă întreprindere și, totodată, nicio altă întreprindere nu deține capital social sau drepturi de vot în cadrul societății reclamante. Rezultă astfel că A. nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 4

4

alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004.

Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, reținând eronat că cerințele prevăzute de acest text legal referitoare la cifra de afaceri și la numărul de angajați trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar în privința reclamantei aceste condiții nu ar fi îndeplinite cumulativ.

Chiar în condițiile considerării societății reclamante, la momentul semnării contractului de finanțare, ca fiind întreprindere legată cu societățile B. S.A. și C. S.A., reclamanta nu poate fi încadrată întreprindere mare, potrivit cifrelor de afaceri și activelor totale în RON și euro, în corelare cu numărul mediu de angajați, menționat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Prima instanță nu a avut în vedere faptul că procesul-verbal nu precizează temeiul de drept care a stat la baza stabilirii în sarcina societății reclamante a sumei declarate neeligibile.

Niciunul dintre motivele consemnate în procesul-verbal nu fac posibilă încadrarea reclamantei în categoria întreprinderii legate, raționamentele invocate de pârât neputând conduce la concluzia expusă la pag. 5 - 6 din procesul-verbal, în sensul că cele 3 societăți sunt afiliate, dependente din punct de vedere decizional și economic, și că acționează în mod concertat.

Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra modului în care a procedat AM POSCCE, care, dispunând recuperarea integrală a fondurilor acordate, a încălcat principiul proporționalității sancțiunilor administrative, statuat în legislația comunitară.

Deși în cuprinsul procesului-verbal se menționează că în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fie se dispune retragerea integrală a finanțării nerambursabile, fie se diminuează aceasta în funcție de prevederile legale, în fapt, nu s-a efectuat nicio analiză sub aspectul sancțiunii aplicate, declarându-se neeligibilă întreaga finanțare, cu încălcarea principiului proporționalității impus de actul normativ menționat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Intimatul-pârât a susținut, în esență, că urmare a reverificării de către Direcția Generală Programe Competitivitate - AM POSCCE a încadrării societății reclamante în categoria IMM, conform Instrucțiunii nr. 4254/26.02.2015, s-a constatat că la data încheierii contractului de finanțare, reclamanta se încadra în categoria întreprinderilor mari, nerespectând astfel criteriul de eligibilitate pentru încadrarea în categoria IMM, conform declarației pe propria răspundere depuse odată cu cererea de finanțare.

Instrucțiunea nr. 4254/26.02.2015 nu cuprinde noi norme de reglementare, ci statuează în sarcina Ol POSCCE obligația verificării condițiilor de eligibilitate, conform prevederilor Legii nr. 346/2004.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Din parcurgerea considerentelor sentinței atacate se constată că judecătorul fondului a înlăturat, argumentat, motivele de nelegalitate ale actelor administrative contestate, invocate de către reclamantă, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora în mod greșit instanța de fond a făcut trimitere la jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, interpretând eronat situația de fapt, nu pot fi primite.

Potrivit mențiunilor cuprinse în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.12.2015, atacat în speță, neregula reținută în sarcina reclamantei o constituie nerespectarea criteriului de eligibilitate pentru încadrarea în categoria IMM.

Această neregulă rezultă din nerespectarea clauzelor contractului de finanțare, întrucât la data semnării acestuia, reclamanta nu se încadra în categoria IMM și nu avea dreptul să beneficieze de asistență financiară nerambursabilă pe Schema de finanțare A1-"Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.065.000 - 6.375.000 RON acordat pentru investiții pentru întreprinderi mici și mijlocii".

La formularea acestei constatări se are în vedere că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) și (3) din contractul de finanțare, beneficiarului i se acordă finanțare nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în contract și în anexele care fac parte integrantă din acesta, pe care beneficiarul declară că le cunoaște și le acceptă la momentul semnării contractului. Cererea de finanțare depusă de beneficiar, actualizată conform art. 4 alin. (1) și prin Anexele 13 și 14, devine anexă la contractul de finanțare, făcând parte integrantă din acesta.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanțare: "Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, cu legislația națională și comunitară aplicabilă și cu instrucțiunile emise de Autoritatea de Management."

Totodată, la pct. VI.1. din Ghidul Solicitantului se prevede: "Beneficiarul trebuie să cunoască faptul că dacă pe perioada de valabilitate a contractului intervin modificări de natură să afecteze obiectivul proiectului sau modificări care afectează condițiile de eligibilitate prevăzute pentru apelul de proiecte în cadrul căruia s-a obținut finanțarea nerambursabilă, proiectul poate fi declarat neeligibil pentru finanțare, finanțarea nerambursabilă se va sista, iar sumele acordate până în acel moment se vor recupera în conformitate cu legislația națională și prevederile contractuale."

În condițiile arătate, în raport de neregula reținută în sarcina reclamantei și în contextul analizării susținerilor societății privind lipsa prejudiciului, prima instanță în mod pertinent a făcut trimitere la jurisprudența în materie a instanței supreme.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, documentul vizând modul de îndeplinire a condiției de eligibilitate privind încadrarea reclamantei în categoria IMM atât la depunerea cererii de finanțare, cât și în etapa de precontractare, l-a constituit declarația pe proprie răspundere furnizată de către solicitant.

Astfel, prezentând, în esență, contextul faptic care a condus la emiterea actelor atacate, se constată că la data de 16.08.2011, reclamanta a depus cererea de finanțare însoțită de anexele obligatorii, respectiv de Formularul D - "Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM", potrivit acestui document completat conform Ghidului Solicitantului, reclamanta declarându-se întreprindere autonomă și încadrându-se în categoria întreprindere mijlocie, potrivit datelor furnizate pentru exercițiul financiar 2010.

După parcurgerea etapelor procesului de evaluare și selecție a proiectului și ulterior încheierii Contractului de finanțare nr. x/17.02.2014, în cursul anului 2014, Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a efectuat un audit al sistemului de management și control pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", recomandând, printre altele, verificarea încadrării beneficiarilor în condițiile de eligibilitate.

În vederea punerii în aplicare a acestei recomandări, AM POSCCE a emis Instrucțiunea nr. 4254/26.02.2015, prin care s-a dispus ca OI POSCCE să reverifice cu celeritate, pentru toate contractele de finanțare din cadrul Axei Prioritare1-POSCCE aflate în implementare, încadrarea beneficiarului, la data semnării contractului, în condițiile de eligibilitate.

În aplicarea Instrucțiunii menționate, AM POSCCE a procedat la reverificarea încadrării reclamantei în categoria IMM, declarată la data semnării contractului de finanțare și în urma unor clarificări solicitate reclamantei, prin adresa nr. x/03.09.2015, AM POSCCE a solicitat societății transmiterea anumitor documente (situațiile financiare aferente anilor 2012 și 2013, Top x clienți și Top x furnizori la 31.12.2012 și 31.12.2013), aceste documente fiind înaintate cu adresa nr. x/07.09.2015.

În urma reverificării, la data de 20.10.2015, a fost întocmită Lista de reverificare eligibilitate, în cuprinsul căreia s-a reținut că la data semnării contractului de finanțare, reclamanta nu se încadra în categoria IMM și nu trebuia să beneficieze de asistență financiară nerambursabilă pe Schema de finanțare referitoare la acordarea sprijinului financiar pentru investiții în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

Drept urmare, în conformitate cu etapele procedurale prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și de normele metodologice reglementate de H.G. nr. 875/2011, AM POSCCE a urmat procedura de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare rezultate din neregulă.

În acest sens, AM POSCCE a emis Alerta de neregulă nr. 24187/21.10.2015, în baza căreia a fost întocmită Suspiciunea de neregulă nr. 24955/29.10.2015, iar ulterior, o echipă de control din cadrul AM POSCCE a procedat la verificarea documentară a cazului de suspiciune de neregulă.

Constatând că aspectele cuprinse în suspiciunea de neregulă se confirmă, Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competivitate - AM POSCCE a emis Procesul-verbal nr. x/16.12.2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență.

În contextul evidențiat anterior, urmează a fi înlăturate susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora în cadrul procesului de evaluare a proiectului, AM POSCCE a avut obligativitatea de a verifica încadrarea reclamantei în categoria beneficiarilor eligibili, respectiv în categoria IMM, în temeiul documentelor suport depuse, și nu pe baza declarației pe proprie răspundere privind încadrarea în categoria respectivă (Formularul D).

Afirmațiile recurentei-reclamante în sensul că prevederile Instrucțiunii nr. 4254/26.02.2015 produc efecte numai pentru viitor, respectiv numai în privința contractelor de finanțare încheiate anterior adoptării Instrucțiunii, sunt neîntemeiate.

Instanța de recurs reține că prevederile pct. 8 din Instrucțiunea nr. 4254/26.02.2015 stabilesc faptul că începând cu luna iunie 2015, OI POSCCE va reverifica toate contractele aflate în implementare (standardizare/consultanță/internaționalizare), precum și cele aflate în perioada de durabilitate din cadrul Axei 1 - POSCCE privind încadrarea beneficiarului la data semnării contractului în condițiile de eligibilitate pentru care a depus formularul Anexa 2 - Calculul pentru întreprinderi partenere sau legate din Legea nr. 346/2004 - și Declarația privind încadrarea în categoria IMM.

Or, în speță, la data reverificării efectuate de OI POSCCE, recurenta-reclamantă se afla în perioada obligatorie de menținere a investiției, potrivit art. 57 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, care prevede că "Statul membru sau autoritatea de gestionare se asigură că toate contribuțiile din fonduri se atribuie operațiunii numai în cazul în care, în termen de cinci ani de la încheierea acesteia sau de trei ani în statele membre care au optat pentru reducerea termenului, respectiv pentru menținerea investițiilor sau a locurilor de muncă create de IMM-uri, operațiunea cofinanțată nu a fost afectată de nicio modificare importantă."

Aplicarea în cauză a Instrucțiunii nr. 4254/26.02.2015 nu contravine principiului neretroactivității legii civile, reținându-se că prevederile acestei Instrucțiuni stabilesc procedura de verificare de către OI POSCCE a contractelor de finanțare din cadrul Axei prioritare 1 - POSCCE sub aspectul încadrării beneficiarului în condițiile de eligibilitate, respectiv în categoria IMM, astfel cum această categorie este definită de Legea nr. 346/2004.

Rezultă astfel că Instrucțiunea nr. 4254/26.02.2015 cuprinde o procedură administrativă de verificare incidentă la momentul desfășurării controlului, dreptul substanțial aplicabil fiind cel reglementat de Legea nr. 346/2004, în vigoare la data încheierii contractelor de finanțare.

Înalta Curte achiesează la opinia primei instanțe și în ceea ce privește interpretarea noțiunii de întreprindere legată prin prisma prevederilor Recomandării nr. 2003/361/CE.

Dispozițiile art. 4

2

alin. (1), art. 4

3

și art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 au fost introduse în conținutul legii prin O.G. nr. 27/2006, și față de prevederile din preambulul acestui act normativ, referitoare la monitorizarea de către Comisia Europeană a modului în care este implementată Recomandarea nr. 2003/361/CE la nivelul statelor membre, precum și la necesitatea alinierii integrale la definiția întreprinderilor mici și mijlocii din această recomandare, în mod corect prima instanță a constatat că dispozițiile legale enunțate anterior au fost introduse în Legea nr. 346/2004, în scopul implementării Recomandării nr. 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii.

În raport de data adoptării Recomandării nr. 2003/361/CE, în mod evident aplicarea în cauză a acestor prevederi nu este de natură a încălca principiul predictibilității normei juridice.

Totodată, prevederile art. 3 alin. (1) și alin. (3) din Anexa la Recomandarea nr. 2003/361/CE definesc noțiunile de întreprindere autonomă și respectiv, întreprindere afiliată, observându-se că în interpretarea art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din Anexa la Recomandarea menționată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat la 27.02.2014, hotărârea preliminară în cauza C-110/13 HaTeFo GmbH c. Finanzamt Haldensleben.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar consideră că, în speță, prezintă relevanță considerentele cuprinse în paragrafele 28 - 35 și 37 - 38 din hotărârea preliminară pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în raport de aceste statuări ale instanței de drept european fiind neîntemeiate susținerile reclamantei în sensul că pentru a se reține incidența art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, este obligatoriu a se constata, în prealabil, una dintre ipotezele prevăzute la art. 4

4

alin. (1) lit. a) - d) din legea menționată.

De asemenea, făcând aplicarea celor statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în mod judicios instanța de fond a apreciat a fi corecte consemnările cuprinse în procesul-verbal de constatare atacat în cauză, potrivit cărora societățile A., B. și C. au fost considerate întreprinderi legate, având în vedere legătura de rudenie dintre acționarii majoritari ai acestor societăți, precum și coordonarea acționarilor din punct de vedere decizional și economic, aceste aspecte conducând la concluzia că, în realitate, cele trei societăți constituie, prin intermediul unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică.

Astfel, în raport de cota din acțiuni deținută de acționarul majoritar al societății reclamante, precum și de cotele din acțiuni deținute de aceeași persoană fizică, în calitate de acționar majoritar atât în cadrul societății B., cât și la societatea C., legătura de rudenie dintre acești doi acționari majoritari le conferă posibilitatea de a se coordona, cu scopul de a exercita asupra deciziilor comerciale ale celor trei societăți o influență ce exclude ca aceste societăți să poată fi considerate independente din punct de vedere economic. O dovadă în acest sens o constituie faptul că B. și C. figurează înscrise cu sume importante în Top x clienți și Top x furnizori ai societății reclamante

Susținerile recurentei în sensul că legătura de rudenie dintre persoanele fizice nu se transferă automat și asupra societăților deținute de aceste persoane, fiind vorba despre o situație prezumată, ce nu se regăsește în conținutul Legii nr. 346/2004, nu pot fi primite.

Regulamentul nr. 1407/2013 al Comisiei Europene privind aplicarea art. 107 și art. 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, face trimitere, în ceea ce privește definirea întreprinderii unice, la Recomandarea nr. 2003/361/CE a Comisiei, care, așa cum s-a arătat anterior, a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr. 346/2004, și care prevede că întreprinderile legate corespund situației economice a întreprinderilor care formează un grup prin controlul direct sau indirect al majorității capitalului social sau a drepturilor de vot, inclusiv prin acorduri sau, în anumite cazuri, prin acționari individuali sau prin abilitatea de a exercita o influență dominantă asupra întreprinderii.

Prin urmare, este fundamentată concluzia primei instanțe în sensul că atât la data depunerii cererii de finanțare și a completării Formularului D, cât și la data semnării contractului de finanțare, reclamanta nu era întreprindere autonomă, ci întreprindere legată cu societățile B. și C., context în care încadrarea reclamantei în categoria IMM nu trebuia realizată în funcție de numărul mediu anual total de salariați și cifra de afaceri netă anuală, ce constituie date proprii societății beneficiare a finanțării, ci prin cumularea acestor date cu cele ale societăților B. și C..

Criticile recurentei-reclamante privind interpretarea și aplicarea în mod greșit de către instanța de fond a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, sunt nefondate.

Procedând la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1), precum și ale art. 6 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 346/2004, în mod corect prima instanță a reținut că pentru a fi încadrată în categoria IMM, societatea trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile vizând numărul mediul anual de salariați și cifra de afaceri, neîndeplinirea oricăreia dintre aceste două condiții atrăgând calificarea societății drept întreprindere mare.

În cazul reclamantei, considerată întreprindere legată cu societățile cu societățile B. și C., se constată că cele trei societăți au un număr mediu anual de salariați mai mare de 250, respectiv 375 salariați în anul 2012 și 338 salariați în anul 2013, conform celor evidențiate în procesul-verbal contestat.

În condițiile arătate, nu pot fi primite afirmațiile recurentei potrivit cărora pentru a fi considerată întreprindere mare, este necesar un număr mediu anual de salariați mai mare de 250, dar și o cifră de afaceri anuală netă mai mare de 50.000.000 euro, echivalent în RON, sau active totale care să depășească echivalentul în RON a 43.000.000 euro, conform ultimei situații financiare aprobate.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că în cuprinsul procesului-verbal contestat nu este precizat temeiul de drept care a stat la baza stabilirii în sarcina societății a sumei declarate neeligibile, au fost în mod întemeiat înlăturate de către prima instanță.

În dezacord cu susținerile recurentei, se constată că în cuprinsul procesului-verbal a fost menționat temeiul de drept care a stat la baza constatării neregulii și stabilirii creanței bugetare, și anume prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și ale H.G. nr. 875/2011, iar la pagina 2 din titlul de creanță, la secțiunea privind punctul de vedere al beneficiarului, au fost indicate dispozițiile art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

Așa cum în mod judicios a reținut prima instanță, deși în procesul-verbal contestat nu este indicat care dintre situațiile prevăzute la art. 4

4

alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004 sunt aplicabile pentru încadrarea reclamantei în categoria întreprinderilor legate, se constată că mențiunile consemnate la pagina 2 a procesului-verbal permit încadrarea societății în ipotezele prevăzute de art. 4

4

alin. (1) din legea mai sus enunțată.

De altfel, prin punctul de vedere depus la proiectul procesului-verbal, precum și prin contestația administrativă, recurenta-reclamantă a formulat apărări vizând situația de fapt și motivele de drept incidente în cauză, astfel că în mod judicios instanța de fond a înlăturat ca neprobate afirmațiile reclamantei privind calitatea sa de persoană vătămată.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, prima instanță a analizat și critica societății referitoare la încălcarea principiului proporționalității sancțiunilor administrative.

Interpretând clauzele contractului de finanțare într-un sens care să concorde prevederilor Regulamentului nr. 2988/1995, Înalta Curte reține că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra sancțiunii administrative pe care o consideră necesară și adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parțială a avantajului, în funcție de toate circumstanțele cauzei, între care, gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii, efectele concrete asupra bugetului Uniunii.

Or, în cauză, în contextul în care s-a constatat că reclamanta nu avea dreptul să beneficieze de ajutor financiar nerambursabil pe Schema de finanțare A1-"Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.065.000 - 6.375.000 RON acordat pentru investiții pentru întreprinderi mici și mijlocii", în mod legal sumele acordate au fost declarate neeligibile, această măsură fiind prevăzută și în contractul de finanțare.

Alături de aceste argumente ale judecătorului fondului, la care instanța de control achiesează, se reține că potrivit jurisprudenței în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, regula generală este în sensul că "orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut în mod fraudulos" (C-199/03, pct. 15).

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 1515 din 29 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 decembrie 2020.