ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4952/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4952/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 7 octombrie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare in judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 mai 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitive - Autoritatea de Management Pentru POS CCE, a solicitat anularea Deciziei nr. 25252 din 30.03.2016 privind soluționarea contestației și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2016, cu consecința desființării creanței bugetare în sumă de 909.180,81 RON.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 4032 din 13 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitive - Autoritatea de Management Pentru POS CCE, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 4032 din 13 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întemeindu-se pe motive străine de natura cauzei.
În raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordinul nr. 477/2008 și ale Ghidului solicitantului, recurenta-reclamantă a susținut că, în condițiile în care proiectul depus a fost declarat conform, fiind admis în etapa următoare a procedurii, la momentul semnării contractului de finanțare era îndeplinită condiția de eligibilitate privind încadrarea societății în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii, această condiție fiind suficient a fi respectată la momentul depunerii cererii de finanțare. Potrivit cap. V.5. din Ghidul solicitantului, beneficiarul nu avea obligația de a depune o noua declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM-urilor, fiind prevăzute, în mod limitativ, înscrisurile pe care beneficiarul trebuia să le transmită în termen de maximum 40 de zile calendaristice de la data primirii scrisorii de aprobare.
În opinia recurentei, instanța de fond a reținut în mod eronat că au fost afectate condițiile de eligibilitate, din moment ce în cazul reclamantei nu a intervenit niciuna din situațiile prevăzute în Ghidul solicitantului, respectiv fuziuni, divizări sau schimbarea denumirii, care să conducă la rezilierea contractului de finanțare, iar menținerea condițiilor de eligibilitate trebuie înțeleasă în sensul încadrării societății în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii, iar nu în sensul transformării din întreprindere mică în întreprindere mijlocie. Baza de referință avută în vedere la contractare pentru calcularea creșterii indicatorului de rezultat a fost cifra de afaceri a anului 2010 (aferentă datelor din cererea de finanțare) și nu cea de la nivelul anului 2013.
Regula privind încadrarea solicitanților în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii până la data semnării contractului de finanțare a fost menționată doar în anul 2014, pentru Programul Operațional Regional 2014-2020.
Recurenta-reclamantă a solicitat a fi avute în vedere și prevederile art. 7 pct. 19 și 20 din contractul de finanțare, asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat, arătând că, pe perioada de durabilitate și monitorizare a proiectului, și-a îndeplinit obligațiile de a respecta indicatorii de rezultat asumați, de a menține investiția inițială și de a nu face modificări substanțiale. Ca urmare, orice mențiune din cuprinsul titlului de creanță referitoare la data semnării contractului de finanțare nu poate reprezenta un argument pentru stabilirea creanței bugetare, întrucât îndeplinirea condiției de eligibilitate trebuia respectată la momentul depunerii cererii de finanțare.
Totodată, dispozițiile art. VI.1 din contractul de finanțare nu pot sta la baza emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor, întrucât privesc o perioadă ulterioară semnării contractului de finanțare, iar procesul-verbal privește situația anterioară semnării acestui contract.
Apărările formulate în cauză
Intimatul pârât Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitive - Autoritatea de Management Pentru POS CCE a depus întampinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamanta și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia. Deși a susținut, pasager, că hotărârea atacată se întemeiază pe motive străine de natura pricinii, reclamanta nu a detaliat această critică, iar argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale incidente, urmând a fi analizată din această perspectivă.
Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentei-reclamante prin care a susținut că îndeplinirea condiției de eligibilitate privind încadrarea societății în categoria întreprinderilor mici trebuia respectată doar la momentul depunerii cererii de finanțare, nu și la momentul semnării contractului de finanțare.
Dispozițiile din cuprinsul Ghidului solicitantului prevăd obligația respectării criteriilor de eligibilitate inclusiv la momentul încheierii contractului de finanțare. Astfel, prevederile Cap. V.5 - "Contractarea" din Ghidul Solicitantului dispun în sensul că:
"Numai după ce se constată îndeplinirea tuturor condițiilor solicitate descrise mai sus și menținerea tuturor criteriilor de eligibilitate, poate fi demarată procedura de încheiere a contractului de finanțare." În aceste condiții, este evident că recurenta-reclamantă trebuia să îndeplinească condiția de încadrare în categoria întreprinderilor mici și la momentul semnării contractului de finanțare, nu doar la momentul depunerii cererii, textul condiționând semnarea contractului de "menținerea tuturor criteriilor de eligibilitate".
Recurenta a susținut că dispozițiile Ghidului solicitantului nu prevăd obligația societății de a depune o nouă declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM la momentul semnării contractului de finanțare, argument care, deși real, nu schimbă în vreun fel considerentele anterior expuse. Menținerea criteriului de eligibilitate referitor la încadrarea în categoria IMM nu se stabilește doar în funcție de declarația solicitantului, ci în raport de datele financiar-contabile, din care rezultă încadrarea în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii, această categorie determinând și procentul în care solicitantul poate să beneficieze de finanțarea cheltuielilor. În cauză, din verificările efectuate de autoritatea pârâtă, s-a constatat că în anul 2011, la data depunerii cererii de finanțare, reclamanta a completat declarația Formular D, arătând că se încadrează în categoria întreprinderilor mici. Ulterior, din verificarea situației financiare aferentă anilor 2012-2013, a rezultat că solicitantul se încadrează în categoria întreprinderilor mijlocii, în raport de creșterea numărului de angajați, a cifrei de afaceri și a activelor totale, astfel încât nu trebuia să beneficieze de asistență financiară nerambursabilă în procent de 70% din total costuri eligibile, aplicabil întreprinderilor mici, ci de o valoarea maximă a finanțării în procent de 60%, aferent categoriei întreprinderilor mijlocii.
Acordarea unei finanțări diferențiate în raport de categoria IMM în care se încadrează beneficiarul finanțării reprezintă un argument suplimentar referitor la necesitatea respectării condițiilor de eligibilitate atât la data depunerii cererii de finanțare, cât și la data semnării contractului de finanțare, neputând fi primite susținerile recurentei în sensul că este suficientă încadrarea în categoria IMM, fără a avea relevanță apartenența la o categorie sau alta de întreprinderi.
În raport de aceste considerente, nu poate fi primit nici argumentul recurentei în sensul că declararea conformă a proiectului și admiterea acestuia în etapa următoare a procesului echivalează cu îndeplinirea conditiei de eligibilitate la momentul semnării contractului de finanțare. Potrivit art. 29 lit. c) - e) din Ordinul nr. 477/2008, verificarea conformității cererilor de finanțare reprezintă un aspect de natură administrativă, iar verificarea eligibilității beneficiarilor și proiectelor reprezintă etape distincte și ulterioare declarării conforme a proiectului.
Recurenta-reclamantă a criticat și aplicarea de către instanța de fond a prevederilor Cap. VI.1 din Ghidul solicitantului, potrivit cărora condițiile de eligibilitate trebuia să fie menținute pe toată perioada de valabilitate a contractului de finanțare, susținând că aceste dispoziții privesc o etapă ulterioară semnării contractului de finanțare. Înalta Curte reține, similar instanței de fond, că atât timp cât condițiile de eligibilitate trebuie menținute pe toată perioada de valabilitate a contractului, cu atât mai mult trebuie îndeplinite la momentul semnării contractului de finanțare. Adoptarea poziției susținute de reclamantă ar conduce la concluzia evident nerezonabilă în care solicitantul ar trebui să respecte condițiile de eligibilitate la depunerea cererii de finanțare și pe perioada de valabilitate a contractului, dar nu și la momentului semnării contractului de finanțare.
Înalta Curte va respinge, ca nefondat și argumentul reclamantei referitor la menționarea pentru prima dată, în anul 2014, în Ghidul solicitantului, a obligației de încadrare a solicitantului în categoria IMM la data semnării contractului de finanțare, constatând că prevederile Ghidului solicitantului valabil la data depunerii de către reclamantă a cererii de finanțare (2011) sunt în sensul îndeplinirii respectivei condiții de eligibilitate privind încadrarea în categoria IMM și, respectiv, în subcategoria întreprinderilor mici, atât la data depunerii cererii de finanțare, cât și la data semnării contractului de finanțare, de forma de constituire a solicitantului depinzând intensitatea sprijinului financiar.
Criticile recurentei referitoare la omisiunea instanței de fond de a analiza prevederile art. 7 pct. 19 și 20 din contractul de finanțare, sunt nefondate. Aceste dispoziții se referă la condițiile de respingere la rambursare a unor cheltuieli angajate de beneficiarul finanțării, iar recurenta le-a invocat în sprijinul argumentului că a respectat, pe perioada de durabilitate și monitorizare a proiectului, indicatorii de rezultat asumați, că a menținut investiția inițială și nu a adus modificări substanțiale proiectului. Or, aceste dispoziții sunt nerelevante în soluționarea cauzei, atât timp cât prin procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare nu s-a constatat o neregulă referitoare la nerespectarea obligațiilor anterior enumerate, ci la neîndeplinirea de către reclamantă a condiției de eligibilitate referitoare la încadrarea în categoria întreprinderilor mici.
În concluzie, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă, la data semnării contractului de finanțare, se încadra în categoria solicitanților eligibili în raport de forma de constituire, însă nu în subcategoria declarată, a întreprinderilor mici, ci a celor mijlocii, aspect relevant din perspectiva intensității sprijinului financiar. Pe cale de consecință, este legală hotărârea instanței de fond, care menține actele administrative ce corectează valoarea sprijinului financiar de care reclamanta se putea bucura ca întreprindere mijlocie, statut pe care îl avea la data semnării contractului de finanțare.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4032 din 13 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.