ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1382/2016

Decizia nr. 1382/2016

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a solicitat anularea Raportului de evaluare din 11 decembrie 2013, emis de instituția pârâtă.

Prin Sentința nr. 299 din 30 aprilie 2014, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2.364 din 12 septembrie 2014, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I.

Împotriva Sentinței nr. 2.364 din 12 septembrie 2014, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru motive ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deoarece starea de incompatibilitate trebuie să fie una reală, efectivă.

A susținut că nu a exercitat niciun moment funcția de administrator la societatea comercială, nici înainte și nici după validarea mandatului de viceprimar, astfel că nu se poate reține încălcarea Legii nr. 161/2003, în spiritul său.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, A.N.I. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, a arătat prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) sunt clare, în sensul că incompatibilitatea vizează deținerea simultană a calității de viceprimar și a celei de administrator la o societate comercială, fără a face referire la desfășurarea efectivă a activității sau la funcționarea societății în care alesul local are calitatea de administrator.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților conform încheierii din data de 20 noiembrie 2015, așa cum prevede alin. (4) al aceluiași articol.

Prin Încheierea din data de 22 ianuarie 2016, completul de filtru a admis recursul în principiu și a stabilit termen la 31 martie 2016, pentru judecarea acestuia cu dezbateri contradictorii.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a apărărilor formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin raportul de evaluare supus controlului instanței de contencios administrativ potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, A.N.I. a constatat că, începând cu data de 24 iunie 2012, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin deținerea simultană a funcției de viceprimar al comunei Călmățuiu, jud. Teleorman, și a calității de administrator la SC B. SRL, încălcând astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, a rezultat că prin Rezoluția din 5 mai 2010 a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Teleorman, s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii privind suspendarea temporară a activității pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 4 mai 2010 și până la 4 mai 2013, iar în baza Rezoluției din 18 septembrie 2013 au fost înregistrate mențiunile cu privire la reluarea activității de la data de 16 septembrie 2013 și dizolvarea societății (reluarea activității având, așadar, caracter formal, cu scopul efectuării demersurilor necesare pentru dizolvare).

De asemenea, în M. Of. al României, partea a IV-a, nr. 5.033 din 27 septembrie 2013, a fost publicată Decizia nr. 1 din 16 septembrie 2013 a asociatului unic A., în sensul reluării activității, dizolvării și lichidării simultane a SC B. SRL, în temeiul art. 235 și 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale.

Starea de fapt nu a fost contestată, dar prima instanță a considerat că "textul de lege care a condus la reținerea stării de incompatibilitate nu face distincția pe care o pretinde reclamantul, iar unde legea nu distinge, nici el care o aplică nu poate face distincții.

Prevederile legale sunt în sensul că funcția de viceprimar este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăți comerciale, prin urmare, interzice cumulul funcțiilor menționate, independent de desfășurarea sau nu a activității comerciale, respectiv de exercitarea în fapt a prerogativelor calității de administrator".

Înalta Curte nu împărtășește această abordare, considerând-o excesivă față de scopul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și disproporționată față de situația pur formală reținută în speță.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că textul normei juridice trebuie interpretat în primul rând din punct de vedere teleologic, fiind evident, încă din denumirile Legii nr. 161/2003 și Legii nr. 176/2010, că scopul reglementărilor a fost acela de asigurare a unui climat de integritate și de transparență în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoanele în cauză să adopte o conduită de natură să împiedice deturnarea atribuțiilor specifice funcției sau demnității publice în scop personal, prin influențarea deciziilor pe care oficialul le are de adoptat în exercitarea acestora.

Este adevărat că scopul preventiv al reglementării incompatibilității face ca neexercitarea efectivă a calității care atrage incompatibilitatea să nu înlăture, prin ea însăși, în orice condiții, constatarea stării de incompatibilitate, dar în speță măsura administrativă este în vădită disproporție cu situația de fapt pe care a sancționat-o, în care nu se pune doar problema neexercitării funcției personale a administratorului, ci a lipsei totale de activitate a societății comerciale, care, începând cu data de 4 mai 2010 a fost suspendată, iar suspendarea a fost urmată, în septembrie 2013, de dizolvare și lichidare.

Această situație a înlăturat posibilitatea ca recurentul-reclamant să creeze vreun avantaj societății la care era administrator, prin exercitarea atribuțiilor de ales local într-un mod netransparent și lipsit de integritate, motiv pentru care, contrar interpretării autorității intimate și a instanței de fond, Înalta Curte reține că raportul de evaluare a fost emis cu exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al A.N.I., intrând în câmpul excesului de putere definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

O interpretare similară se regăsește în jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în deciziile nr. 3.403 și 3.407 din 30 octombrie 2015.

Prin urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va admite acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 2.364 din 12 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I.

Anulează Raportul de evaluare din 11 decembrie 2013 emis de pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2016.

Procesat de GGC - N