ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3804/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea formulată la data de 23.12.2013, sub nr. x/2013, pe rolul Tribunalului Teleorman reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea raportului de evaluare x/11.12.2013, prin care s-a constatat încălcată interdicția expresă prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, privind incompatibilitatea funcției de primar cu cea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în AG ale societăților comerciale de interes local.

Prin sentința civilă nr. 141/26.02.2014 Tribunalul Teleorman, inițial învestit cu soluționarea cauzei, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1330/29.04.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3795/26.11.2015, a respins recursul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1330/29.04.2014, ca nefondat.

La data de 17 martie 2016, reclamantul a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 532/21.11.2012, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2016

Ulterior, respectiv la data de 18.04.2016, revizuientul - reclamant a depus la dosar Precizări, în cadrul cărora arată că cererea de revizuire privește sentința civilă nr. 1330/20.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3795/26.11.2015 a ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal.

Astfel, prin sentința civilă nr. 140/CA din data de 12 septembrie 2016 Curtea de Apel Constanța - Secțția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, admițâd excepția necompetenței materiale, a trimis dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competentă conform art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.10.2016.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3688 pronunțată în data de 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, respingând deopotrivă și cererea de revizuire a sentinței civile nr. 1330/29.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate

Împotriva sentinței civile nr. 3688 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 22 noiembrie 2016 a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației și anulării raportului de evaluare nr. x/11.12.2013.

În cuprinsul motivelor de recurs, a susținut recurentul că, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 509 pct. 11 C. proc. civ. apreciază ca fiind greșită soluția instanței de fond, întrucât Curtea Constituțională s-a pronunțată prin Decizia 442 din 10 iunie 2015, în sensul că a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că legea pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 este neconstituțională. Urmare a acestei decizii, Legea nr. 51/2006 a fost modificată prin O.U.G. nr. 58 din 19 septembrie 2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 738 din 22 septembrie 2016.

Ori, sentința nr. 1330/29.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a rămas definitivă prin Decizia nr. 3795 a ÎCCJ abia la data de 26.11.2015, adică după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 442/10.06.2015, fiind fără relevanță dacă excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cauza pendinte sau într-o altă cauză, de vreme ce ea este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial.

Astfel, susține recurentul-revizuient că Decizia nr. 442/2015 pronunțată de Curtea Constituțională era obligatorie pentru ICCJ la data pronunțării Deciziei din 26.11.2015.

Articolul 3 alin. (4) al Legii nr. 51/2006, a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2016 urmare a sesizării neconstituționalității de către Președintele României, aflat la un moment dat într-o situație similară, cumulând calitatea de primar și de reprezentant într-o societatea comercială.

Recurentul invocă principiul de drept " ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet...", apreciind ca fiind evident ca pentru identitate de raționament și în prezenta cauză urma a se aplica aceeași soluție, anume excluderea sa din situația de incompatibilitate pentru participarea în societatea comercială înființată de Consiliul Local.

Solicită recurentul a se avea în vedere că însăși Agenția Națională de Integritate aducea la cunoștința opiniei publice în 05 octombrie 2016 faptul că modificarea legislativă a prevederilor Legii nr. 161/2003 adoptată în 04.10.2016 de către Camera Deputaților elimină o serie de incompatibilități stabilite în cazul aleșilor locali.

Instanța a ignorat și faptul că nu exista nici o dovadă care să probeze că ar fi încplcat în vreun fel regimul juridic al conflictului de interese, în sensul strict prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, întrucât prin reprezentarea asociatului unic Consiliul Local al Comunei Siliștea în S.C. Prestări Servicii Siliștea S.R.L. nu a făcut altceva decât să îndeplinească strict atribuțiile stabilite de Consiliul Local, fără a se afla vreun moment în ipostaza de a influența direct deciziile referitoare la activitatea societății comerciale respective, nefăcând altceva decât să execute atribuțiile specifice conferite de dispozițiile Legii nr. 215/2001 și în această calitate nu a beneficiat de nici un folos material sau de altă natură.

Invocă și Decizia nr. 167 din 17 martie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 din Legea nr. 161/2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 417 din 12 iunie 2015.

În concluzie, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței nr. 3688/22.11.2016, admiterea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 1330/29.04.2014, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației și anulării Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013, ca netemeinic și nelegal.

Prin cererea de recurs recurentul nu a încadrat criticile sale în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, prin Nota înregistrată la instanță la data de 31.01.2017, recurentul a precizat că motivele de recurs se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză

Intimații B. și Agenția Națională de Integritate, deși legal citați cu copia cererii de recurs, nu au depus întâmpinări la recursul promovat de revizuientul - reclamant A..

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din data de 22 octombrie 2018 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate de recurentul- revizuient și de prevederile legale incidente în cauza de față, constată că recursul ce face obiectul prezentei judecăți este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Analizând litigiul ce face obiectul judecății, reține Înalta Curte că recurentul - revizuient - reclamant A. a supus controlului de legalitate Raportul de evaluare x/11.12.2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut incidența prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la momentul depunerii acțiunii, în sensul că funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de reprezentant al unității administrativ - teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.

Prin sentința civilă nr. 1330/29.04.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată, această soluție fiind menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 3795 pronunțată la data de 26.11.2015, ce are caracter definitiv.

Împotriva sentinței civile nr. 1330/2014, reclamantul a formulat, la data de 17.03.2016 cerere de revizuire, precizată apoi la data de 18.04.2016, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată, reținând în esență că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Această soluție este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

În prealabil, înainte de a păși la examinarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte reține că, deși prin Nota Precizatoare înregistrată la instanță la data de 31.01.2017 (dosar), aceste a menționat că motivele de recurs se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., din examinarea cererii de recurs se poate cu ușurință observa că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce vizează, în esență, nemotivarea hotărârii sau împrejurarea că aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, nu a fost argumentat, nefiind indicate în concret niciun fel de aspecte care să demonstreze, respectiv care să susțină motivul de nelegalitate invocat.

Reținând, așadar, lipsa evidentă de prezentare de către recurentul-revizuient A. a criticilor, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată deopotrivă că hotărârea recurată este judicios motivată, coerentă și răspunde criticilor și argumentelor înfățișate de toate părțile cauzei, fiind altfel pe deplin respectate prevederile art. 425 C. proc. civ. și limitele cercetării judecătorești impuse de dispozițiile art. 513 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurentului- revizuient subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține netemeinicia susținerilor dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, apreciind că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Astfel, se constată că cererea de revizuire ce a făcut obiectul analizei instanței de fond, a fost întemeiată de recurentul - revizuient pe dispozițiile art. 509 alin. (1) poct. 11 C. proc. civ., conform cărora "1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

11) "după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții ".

Analizând aceste dispoziții, reține Înalta Curte că, pentru a fi aplicabil acest motivb de revizuire, se cer a fi întrunite în mod cumulativ următoarele condiții:

- în timpul judecății să fi fost invocată de partea care exercită revizuirea sau de instanță din oficiu, excepția de neconstituționalitate cu privire la o prevedere dintr-o lege sau dintr-o ordonanță,

- instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate să fi apreciat că prevederile criticate pentru neconstituționalitate, au legătură cu judecata în fond a cauzei și să fi decis sesizarea Curții Constituționale,

- decizia Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate să fi fost pronunțată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere.

Analizând actele și lucrările dosarului, din această perspectivă, constată instanța de control judiciar că, în mod legal și temeinic judecătorul fondului a reținut t că prevederile invocate de revizuient nu sunt incidente în cauză, întrucât nici în dosarul de fond, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013 întocmit de ANI și nici în dosarul de recurs, nu s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/2006, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. fiind de strictă interpretare, și aplicare, având ca situație premisă invocarea excepției de neconstituționalitate în cadrul litigiului pendinte, " în acea cauză".

Ori, în condițiile în care Decizia Curții Constituționale nr. 442 din 10 iunie 2015, invocată de recurentul-reclamant în susținerea cererii sale de revizuire, nu a fost pronunțată ca urmare a sesizării Curții Constituționale cu soluținarea excepției de neconstituționalitate invocată în cadrul litigiului, înregistrat sub nr. x/2013, ci aceasta a fost formulată de Președintele României, în baza art. 146 lit. a) teza I din Constituția României, în mod judicios a reținut judecătorul fondului că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că susținerea recurentului-revizuient, în sensul că este" fără relevanță dacă excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cauza pendinte sau într-altă cauză, ce vreme ce ea este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial" este contrară dispozițiilor mai sus menționate, ce impun ca excepția de neconstituționalitate să fie invocată " în acea cauză".

Cum recurentul - revizuient s-a prevalat de o hotărâre pronunțată de Curtea Constituțională, în soluționarea unei excepții de neconstituționalitate invocată nu de către acesta, în propria cauză, în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, ci într-o altă cauză în care nu figurează ca parte, în mod corect instanța de primă jurisdicție a reținut că efectele juridice ale pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 442 din 10 iunie 2015, nu pot fi valorificate de recurentul-revizuient prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Apreciază astfel Înalta Curte că recurentul - revizuent nu se poate folosi, în susținerea acestui motiv de revizuire, de decizia Curții Constituționale pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată într-o altă cauză.

În acest sens, Curtea Constituțională în jurisprudența sa a statuat că: "pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive care au fost pronunțate în cauze în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curții de admitere și a fost, în consecință, respinsă, ca devenită inadmisibilă (...). În schimb, cauzele soluționate definitiv și în care nu a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate nu pot face obiectul revizuirii, operând principiul autorității lucrului judecat" (deciziile nr. 163/2017 și nr. 866/2015).

Mai mult decât atât, instanța de control judiciar constată că nici condiția ca decizia Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate să fi fost pronunțată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere nu este îndeplinită în prezenta cauză, în considerarea faptului că sentința ce face obiectul prezentei revizuiri, respectiv sentința civilă nr. 1330/29.04.2014 a rămas definitivă la data de 26.11.2015, prin Decizia nr. 3795, de respingere a recursului, ca nefondat, iar Decizia Curții Constituționale nr. 442 din 10 iunie 2015, în raport de care a fost invocată cererea de revizuire, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 526, încă din 15 iulie 2015. Astfel se constată că la momentul rămânerii definive a hotărârii, 26.11.2015, Decizia Curții Constituționale nr. 442 fusese deja publicată în Monitorul Oficial al României, putându-se astfel prezuma că recurentul - revizuent a luat cunoștință de existența și conținutul acestei decizii, având astfel posibilitatea să o invoce și în fața instanței învestite cu soluționarea recursului, pentru a aprecia cu privire la relevanța acesteia.

Înalta Curte constată că motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 Cod procedudă civilă se corelează cu modificările prevederilor din art. 29 din Legea nr. 47/1992, conform căreia sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate nu mai atrage suspendarea judecății. Prin urmare, acest motiv de revizuire a fost reglementat ca un remediu procesual pentru nesuspendarea soluționării cauzei, rezultată din abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, remediu aplicabil doar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și în care Curtea constituțională s-a pronunțat, cauză în care s-a dat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Prin Decizia nr. 585/13.09.2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921/16.11.2016, Curtea Constituțională a constatat, la paragraful 27, că persoanele care au fost părți în procese soluționate prin hotărâri definitive pronunțate în temeiul unor texte de lege care au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie ulterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, dar care nu au ridicat o excepție de neconstituționalitate cu privire la acele texte, nu se pot prevala de calea de atac a revizuirii întemeiată pe un asemenea motiv.

Rațiunea pentru care legiuitorul a optat pentru această soluție este justificată de necesitatea respectării autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în procese desfășurate în conformitate cu regulile de procedură specifice, în cursul judecării cărora părțile au avut posibilitatea legală de a beneficia de toate mijloacele de apărare pe care legea le pune la dispoziție.

Depinde de conduita procesuală a fiecărei părți să invoce sau nu unele sau altele dintre mijloacele procesuale pe care legea le reglementează și care sunt apte și adecvate spre a fi utilizate în funcție de situația procesuală și de parcursul procesual al cauzei.

Așadar, neinvocarea excepției de neconstituționalitate (cu toate etapele acestei excepții, inclusiv soluționarea ei de către Curtea Constituțională), conduce la imposibilitatea de a solicita revizuirea ca urmare a admiterii acesteia într-o altă cauză.

Raportat la toate aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod legal instanța de fond a analizat condițiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuent, reținând că acestea nu sunt întrunite în cauză.

În acord cu judecătorul fondului, amintește Înalta Curte că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică principiul caracterului irevocabil/definitiv al hotărârilor judecătorești, conform jurisprudenței CEDO. Procedura de revizuire nu trebuie să reprezinte "un apel camuflat" al cărui scop să fie obținerea unei noi examinări a cauzei, pentru a nu se încălca principiul securității raporturilor juridice, precum și "dreptul la o instanță" al părților în sensul articolului 6 al Convenției.

Față de considerentele expuse Înalta Curte constată că nu poate fi reținut în cauză motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului - revizuient ce atrag incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece, din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat o altă situație de fapt de natură să infirme interpretarea dată de judecătorul fondului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive de reformare a acesteia, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând astfel sentința civilă recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3688 din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2019.