ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3865/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 octombrie 2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. Ștefan, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 15.10.2013, emis de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2894 din 29 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. Ștefan, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat Raportul de evaluare nr. x din 15.10.2013 și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 50 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 2894 din 29 octombrie 2014 a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se dispună respingerea contestației și menținerea, ca temeinic, a Raportului de evaluare nr. x din 15.10.2013. Recurenta-pârâtă susține că, în raport cu circumstanțele cauzei, hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 21 și art. 22 din Legea nr. 26/1990. Astfel, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la înregistrarea mențiunilor privind renunțarea la funcția de administrator a intimatului-reclamant, întrucât aceste mențiuni sunt opozabile terților doar de la data înregistrării lor la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Intimatul-reclamant nu poate opune o eventuală înlocuire din funcția de administrator, neurmată de modificarea acestor mențiuni. În ceea ce privește contractul de cesiune părți sociale, acesta nu a fost înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului până la data de 16.04.2013, intimatul-reclamant continuând să figureze ca asociat și administrator al societății B. S.R.L. Contractul de cesiune produce efecte doar între părțile semnatare, dar, pentru ca aceste efecte să fie opozabile terților, este necesară îndeplinirea formalităților de înregistrare, aspect ignorat de instanța de fond. Recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de fond, întrucât nu au fost luate în considerare declarațiile fiscale depuse la ANAF de către societatea B. S.R.L. în cursul anului 2013, în cuprinsul cărora este înscris numele reclamantului la rubrica administrator. Deși reclamantul a susținut că a renunțat la funcția de administrator al societății la data de 23.10.2012, această retragere a fost înscrisă la la Oficiul Național al Registrului Comerțului abia la data de 16.04.2013, cererea de înregistrare fiind depusă de către reclamant, în calitate de asociat, prin delegat C.. Totodată, specimenul de semnătură al noului administrator a fost legalizat sub nr. x din 15 martie 2013, declarația pe proprie răspundere a noului administrator datează din 15.03.2013, iar declarația pe proprie răspundere a noului asociat este dată la 08.04.2013. Ca urmare, în situația la zi a societății, raportată la 04.03.2013, conform adresei emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului, intimatul-reclamant figura înscris în calitate de asociat și administrator. În consecință, rezultă că intimatul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate prin deținerea simultană a calității de senator și a funcției de administrator al B. S.R.L., în perioada 19.12.2012 - 16.04.2013, potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fiind fără relevanță faptul că societatea nu a desfășurat activități economice, astfel cum a reținut instanța de fond.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 26.05.2015, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 14 iunie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Prin Raportul de evaluare nr. x din 15.10.2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate, s-a constatat că reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19.12.2012-16.04.2013, încălcând regimul juridic al incompatibilităților prin nerespectarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, întrucât a deținut calitatea de senator în Senatul României, concomitent cu deținerea funcției de administrator al societății B. S.R.L. Potrivit art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003: "Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu: a) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice." În conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deputatul sau senatorul care se află în incompatibilitate, va informa în termen de 15 zile Biroul Permanent al Camerei din care face parte, iar, potrivit alin. (2) al textului de lege, în termen de 60 de zile de la expirarea celor 15 zile va opta între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcții. Aceleași dispoziții referitoare la existența stării de incompatibilitate și la termenele pentru manifestarea opțiunii între funcțiile incompatibile sunt cuprinse și în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor dispozițiile art. 17 alin. (1) stabilind că: "Deputatul sau senatorul care, la data intrării în exercițiul mandatului, se află în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute în prezentul statut sau în alte legi speciale are la dispoziție un termen de 15 zile pentru a notifica Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate. După expirarea acestui termen, deputatul sau senatorul va opta, în termen de 30 de zile, între mandatul de deputat sau de senator și funcția ori funcțiile incompatibile, demisionând potrivit opțiunii sale (...)." Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a reținut că reclamantul nu a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, deoarece și-a îndeplinit obligația stabilită de lege în sarcina sa, respectiv a renunțat la funcția de administrator prin demisia cu dată certă din data de 23.10.2012, conform încheierii nr. 19 din 23 octombrie 2012, emisă de Biroul Notarilor Publici D.. Astfel, se constată că intimatul-reclamant a fost ales senator în colegiul nominal nr. 2 din Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița, la data de 09.12.2012 și a fost validat la data de 19.12.2012, conform Hotărârii Senatului nr. 47 din 19 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 19 decembrie 2012. Anterior alegerii sale în funcția de senator, la data de 23.10.2012, intimatul-reclamant și-a depus demisia din funcția de administrator al societății B. S.R.L., demisie de care s-a luat act prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 2 din 23 octombrie 2012, prin care s-a stabilit și persoana noului administrator. Această Hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, nr. 4713 din 27 noiembrie 2012. De asemenea, la data de 07.11.2012, asociații A. și E. au cedat integral părțile sociale deținute în cadrul B. S.R.L. către cesionarul F. S.R.L., pierzând calitatea de asociați conform art. 2.2. din contract. Sancțiunea inopozabilității față de terți a mențiunilor neînregistrate, care rezultă din art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului și din art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, nu este aplicabilă și în cazul raportului juridic dedus judecății, care se referă la evaluarea stării de incompatibilitate privind demnitățile publice. Din analiza și interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, rezultă că înregistrarea în registrul comerțului constituie o formalitate necesară exclusiv pentru opozabilitatea actului, iar nu și pentru valabilitatea sa, în sensul că actul ori faptul își produce efecte încă de la data întocmirii sale, dar nu va putea fi opus terților decât după îndeplinirea formalităților de înregistrare. Demisia este un act unilateral de voință, care produce efecte de la depunerea acesteia la societatea în cauză, independent de înregistrarea mențiunilor aferente în Registrul Comerțului, astfel cum s-a reținut și prin soluția de principiu adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 07.11.2013, prin care s-a stabilit că: "starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată." Așadar, calitatea reclamantului de administrator al societății comerciale a încetat la data la care a fost înaintată societății cererea de demisie, respectiv 23.10.2012, neexistând dubii nici cu privire la data întocmirii actului, existând dată certă acordată de biroul notarial. Acest înscris se coroborează și cu dispozițiile Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 2 din 23 octombrie 2012, prin care s-a luat act de demisie, hotărâre care, la rândul său, a fost publicată în Monitorul Oficial, devenind astfel cunoscută și opozabilă terților. Înalta Curte va reține și faptul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 26/1990, administratorului demisionar nu-i revine vreo obligație privind înregistrarea mențiunii demisiei sale în Registrul Comerțului, întrucât nu mai dispune de pârghiile necesare pentru efectuarea ulterioară a demersurilor privind înregistrarea, aceste obligații revenind exclusiv societății în cauză, prin noile organe de conducere, respectiv noul administrator. Prin urmare, neînregistrarea sau înregistrarea tardivă a mențiunilor privind încetarea calității de administrator (și asociat) a intimatului-reclamant nu se datorează culpei acestuia, iar din punct de vedere al regimului incompatibilităților, nu poate fi reținută o stare de pasivitate a reclamantului în ceea ce privește efectuarea formalităților necesare înlăturării stării de incompatibilitate. Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și faptul că, potrivit prevederilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, funcția de administrator se exercită în condițiile unui contract de mandat, încetând în condițiile art. 2030 alin. (1) lit. b) C. civ., prin renunțarea mandatarului la mandat, adică prin demisia administratorului. Pentru aceleași considerente, care nu vor mai fi reluate, va fi respinsă, ca nefondată, și critica privind neînregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului a contractului de cesiune a părților sociale aparținând societății B. S.R.L. Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a susținut că intimatul reclamant a continuat să dețină și să exercite funcția de administrator ulterior depunerii demisiei, întrucât, pe parcursul anului 2013, au fost depuse la ANAF declarații fiscale aferente societății B. S.R.L., în care numele reclamantului este înscris la rubrica administratorului, însă aceste înscrisuri nu au fost luate în considerare de către instanța de fond. Critica este nefondată, întrucât instanța de fond a analizat aceste înscrisuri, coroborându-le cu declarația martorei G., constatând, pe baza probelor administrate în cauză, că declarațiile fiscale nu sunt semnate de intimatul-reclamant A., chiar dacă numele acestuia a fost menționat în rubrica administratorului, iar depunerea efectivă a declarațiilor s-a realizat de către martoră, în temeiul procurii acordate anterior demisiei (și anterior dobândirii calității de senator), la data de 20.04.2012, autentificată sub nr. x din 20 aprilie 2012, de Biroul Notarilor Publici D. Totodată, martora a declarat că a continuat să depună declarațiile fiscale ale societății în temeiul procurii, prin modalitatea transmiterii online către organele fiscale, întrucât nu i-a fost adusă la cunoștință schimbarea administratorului societății și că, în această perioadă, intimatul reclamant nu a contactat-o pentru a îndeplini anumite acte sau a presta anumite activități în interesul societății. Lipsa oricărei implicări a intimatului-reclamant în activitatea societății, ulterior depunerii demisiei din funcția de administrator, este confirmată de martorul H., care a preluat mandatul de administrator al societății, precum și de martora I., administratorul unic al societății F. S.R.L., persoană juridică care a preluat părțile sociale deținute de intimatul-reclamant la societatea B. S.R.L. Aceste declarații au fost coroborate și cu înscrisurile emanate atât de la societate, cât și de la organele fiscale (Garda Financiară), din care rezultă că societatea nu a desfășurat activitate comercială după data înregistrării demisiei intimatului-reclamant, prima instanță ajungând în mod întemeiat la concluzia că intimatul-reclamant nu a continuat să exercite, în fapt, atribuțiile de administrator în cadrul B. S.R.L. Recurenta-pârâtă a susținut că lipsa activității comerciale nu are nicio relevanță în stabilirea stării de incompatibilitate, criticând hotărârea primei instanțe pentru interpretarea neconformă a prevederilor Legii nr. 161/2003, potrivit cărora starea de incompatibilitate intervine prin simplul fapt al deținerii simultane a funcțiilor menționate de lege, indiferent de desfășurarea de către societate a activităților economice. Înalta Curte nu va reține această critică, având în vedere că prima instanță nu a reținut argumentul privind lipsa activității comerciale ca un criteriu legal în analiza stării de incompatibilitate, ci l-a apreciat sub forma unui mijloc de probă, care se coroborează cu actul scris al demisiei, apt să dovedească renunțarea efectivă a intimatului-reclamant la funcția de administrator. În ceea ce privește cererea de înregistrare a modificărilor adoptate prin Hotărârea AGA nr. 2 din 23 octombrie 2012, depusă la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. x din data de 16.04.2013, de către intimatul A. Ștefan, în calitate de asociat, prin delegat C., se constată că cererea nu poartă semnătura intimatului-reclamant, ci pe cea a delegatului, a cărui împuternicire avocațială nu este, de asemenea, semnată de către reclamant. Chiar în ipoteza în care cererea de înregistrare mențiuni ar fi depusă sub semnătura reclamantului, simpla menționare a acestuia în calitate de asociat nu este relevantă, față de efectele imediate ale art. 2.2. din contractul de cesiune părți sociale, neputând atrage concluzia menținerii calității de asociat și a continuării exercitării funcției de administrator după data depunerii demisiei. În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, constatând, în mod legal și temeinic, că nu a existat starea de incompatibilitate reținută în raportul de evaluare contestat. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondat.