ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3287/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1157 din 22 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 1390 din 22.04.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința civilă recurată și, rejudecând, a admis excepția tardivității formulării contestației, invocată de pârâtă prin întâmpinare și, în consecință, a respins contestația reclamantului A. împotriva Raportului de evaluare nr. x/12.03.2014, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire intimatul-contestator A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii de revizuire se arată următoarele:

Arată revizuentul că, în acest sens, instanța de recurs a admis recursul și a menținut Raportul contestat în urma unui raționament al cărui punct de pornire îl reprezintă teza potrivit căreia dreptul subiectiv dedus judecății ar fi un pretins drept procedural la apărare al revizuentului, în timp ce raportul juridic litigios se referă la dreptul substanțial, reglementat constituțional, al revizuentului de a ocupa funcții și demnități publice, precum și restrângerile aduse acestuia prin legislația incompatibilităților.

În opinia revizuentului, instanța de recurs a făcut o interpretare generalizată a caracterului procedural al unora dintre normele cuprinse în Legea nr. 176/2010, reținând în mod greșit că acest act normativ ar cuprinde numai norme ce reprezintă dreptul procedural, or acesta cuprinde atât norme procedurale, așa cum a reținut instanța de judecată, cât și norme de drept material.

Astfel, arată revizuentul, instanța de recurs a reținut în mod greșit că "acțiunea prin care raportul de evaluare este supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, valorifică dreptul la apărare, acesta reprezentând dreptul subiectiv în cauză".

Subliniază revizuentul că instanța a efectuat un raționament juridic eronat, pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut, întrucât prin contestația formulată de către revizuentul-reclamant instanța a fost învestită cu controlul unui raport litigios referitor la dreptul de a ocupa funcții publice și funcții de demnitate publică, nepunându-se în discuție dreptul la apărare al revizuentului.

În opinia revizuentului, cele reținute de către instanță potrivit cărora "instituția prescripției reglementată de C. civ. nu este aplicabilă drepturilor la acțiune care nu urmăresc valorificarea unor drepturi civile substanțiale și care au prevăzut un termen procedural de decădere", se întemeiază pe considerente ce exced cadrului procesual instituit de către revizuent.

2.1. Decizia a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată cu încălcarea dreptului Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara.

În opinia revizuentului, chestiunea de drept tranșată prin Hotărârea Bara este identică cu cea din prezenta cauză și, în consecință, instanța națională este obligată să facă aplicarea directă, prioritară și utilă a dreptului Uniunii, așa cum a fost interpretat prin această hotărâre.

Arată revizuentul că procedura de evaluare a incompatibilităților, prevăzută de Legea nr. 176/2010, în baza căreia a fost emis Raportul contestat în prezenta procedură, este contrară legislației Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara și alții.

În acest sens, revizuentul invocă faptul că intimata Agenția Națională de Integritate nu l-a înștiințat cu privire la faptul că îi va transfera datele personale de la altă autoritate, nici cu privire la categoriile de date ce vor fi transferate și nici la modalitățile de transmitere a acestora, astfel că solicită instanței de revizuire să constate că decizia supusă revizuirii a fost pronunțată cu încălcarea dreptului Uniunii Europene în materia protecției datelor cu caracter personal.

Solicită instanței să încuviințeze prezenta cerere de revizuire, să schimbe în tot decizia revizuită, iar, în rejudecare, să facă aplicarea directă, prioritară și utilă a dreptului Uniunii Europene și să constate că procedura de evaluare a incompatibilității revizuentului, desfășurată în temeiul prevederilor art. 15 și art. 20 din Legea nr. 176/2010, contravine dreptului Uniunii Europene în materia protecției datelor cu caracter personal și, în consecință, nu poate produce efecte juridice, astfel că instanța națională trebuie să o înlăture de la aplicare, iar Raportul de evaluare contestat, rămânând fără bază legală, se impune a fi anulat ca fiind nelegal.

2.2. Decizia a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, motivat de faptul că interdicția exercitării de funcții publice pentru o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, care se aplică de drept, ope legis, încalcă principiul proporționalității pedepselor, conținut de articolul 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

2.3. Decizia a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dispozițiilor din dreptul Uniunii Europene față de normele cuprinse în legislația națională, referitoare la lipsa de efecte juridice, după 1 decembrie 2009, a Deciziei Comisiei Europene 2006/928/CE, precum și a legislației naționale de implementare a Deciziei sus-amintite, în speță Legea nr. 176/2010.

Solicită instanței să constate că:

- Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției (în continuare denumită și "Decizia MCV") este caducă, lipsită de efecte juridice, începând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dat fiind că sus-amintita Decizie nu se poate încadra, nu se mai regăsește în competențele Uniunii Europene post-Lisabona;

- Având în vedere că Decizia MCV este invalidă, caducă, lipsită de efecte juridice, și legislația națională de implementare a Deciziei MCV, în speță Legea nr. 176/2010, este, la rândul ei, caducă, lipsită de efecte juridice și trebuie înlăturată de la aplicare;

- Prin înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor Legii nr. 176/2010, procedura de evaluare desfășurată în privința revizuentului, inclusiv Raportul contestat, rămâne fără temei legal, drept pentru care Raportul contestat trebuie anulat, ca fiind nelegal.

În continuare, revizuentul a expus considerațiuni privind incidența art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în sensul încălcării normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii, precum și neaplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană.

Solicită, în consecință, să se dispună, în rejudecare, admiterea contestației și anularea Raportului contestat ca fiind nelegal.

Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilității și al faptelor pe care se întemeiază, prin prisma motivelor invocate de revizuent, inclusiv a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.01.2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/12.03.2014, întocmit de pârâtă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1390 din 24 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat Raportul de evaluare nr. x/12.03.2014, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate și a obligat pârâta la plata sumei de 2.260,35 RON, cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței civile nr. 1390 din 24 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul A. ca nefondată, cu consecința constatării Raportului de evaluare nr. x/12.03.2014, ca fiind temeinic și legal.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1157 din 22.03.2017, a admis recursul pârâtei Agenția Națională de Integritate, a casat sentința civilă recurată și, rejudecând, a admis excepția tardivității formulării contestației, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins contestația formulată de reclamantul A. ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire intimatul-reclamant A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

"Art. 509. - Obiectul și motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

Dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire, prevăd în mod expres faptul că:

"Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Pe de o parte, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, neputând fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii, este necesar a se avea în vedere următoarele aspecte: dacă prin hotărârea atacată s-a cercetat fondul cauzei și dacă criticile formulate se încadrează în motivele prevăzute limitativ de art. 509 C. proc. civ. invocate de revizuent.

Din interpretarea logico juridică a prevederilor legale anterior citate rezultă, fără putință de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus (la alin. (1) al art. 509 C. proc. civ.) condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deși a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, și nici hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat doar o excepție, cu caracter absolut, fără a se evoca fondul. Altfel spus, nu pot forma obiectul revizuirii, neevocând fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care se declină competența de soluționare a acestei căi de atac, prin care se dă o soluție urmare actelor de dispoziție procesuală pe care le pot face părțile (în caz de renunțare la judecata recursului, la judecata acțiunii sau la dreptul dedus judecății, precum și de încheiere a unei tranzacții), prin care se respinge sau se anulează recursul în temeiul unei excepții procesuale, prin care se constată perimarea recursului, prin care se anulează recursul ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca insuficient timbrat, prin care se constată nulitatea recursului, sau prin care se respinge recursul ca nefondat sau ca tardiv; de asemenea, nu pot fi atacate cu cerere de revizuire hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere.

Legiuitorul a prevăzut însă, la alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., posibilitatea de a fi supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, dacă se invocă motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-10.

Or, în cauza de față, revizuentul a invocat patru motive de revizuire, respectiv un motiv întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și trei motive întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, în legătură cu care Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de recurs a arătat că această concluzie se fundamentează, în primul rând, pe constatarea că prevederile Legii nr. 176/2010 au caracterul de norme speciale în materia evaluării și reținerii stării de incompatibilitate și a conflictelor de interese, norme care reprezintă dreptul procedural, de strictă aplicare în materia supusă analizei, opinie împărtășită și de instanța de revizuire.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de recurs a apreciat în mod corect că în speță, contrar opiniei primei instanțe, se reține că prevederile art. 2548 alin. (3) din C. civ. se aplică numai termenelor de decădere de drept material, care presupun și o exercitare a unei acțiuni în justiție, observându-se că, în cazul acestei categorii de termene, efectul decăderii îl constituie pierderea dreptului substanțial, spre deosebire de categoria termenelor procedurale de decădere, unde efectul decăderii constă în pierderea dreptului de acces la instanță.

A reținut instanța de recurs că termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 conduce la pierderea dreptului de acces la instanță și nu a dreptului substanțial, reținându-se că termenul de drept procesual are în vedere întocmirea unor acte de procedură sau exercitarea căilor de atac, sub sancțiunea stingerii dreptului procesual neexercitat în termen.

Cum dreptul de acces la instanță este un drept procesual și nu un drept substanțial, instanța de recurs a constatat că formularea unei acțiuni prin care se solicită anularea unui act administrativ cu caracter individual vizează valorificarea acestui drept procesual, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la prescripție și decădere de ordin procedural, astfel că, potrivit art. 184 și urm. din C. proc. civ., efectul decăderii îl constituie pierderea dreptului procesual.

Instanța de recurs a apreciat că, prin urmare, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2548 alin. (3) și art. 2539 alin. (2) din C. civ., termenul de 15 zile prevăzut pentru contestarea raportului de evaluare fiind supus cauzelor de întrerupere și de repunere în termen prevăzute de C. proc. civ., republicat.

Sub acest ultim aspect, instanța de recurs a constatat că intimatul-reclamant nu a solicitat repunerea în termenul de formulare a contestației împotriva raportului de evaluare și nici nu a invocat întreruperea termenului, în temeiul C. proc. civ.

Instanța de control judiciar a apreciat că, în consecință, excepția tardivității formulării contestației trebuie analizată în raport de data comunicării raportului de evaluare, respectiv, 14.03.2014, potrivit confirmării de primire semnată de reclamant și, având în vedere data formulării prezentei contestații, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, și anume 16.01.2015, constatând că la expirarea termenului de 15 zile calculat de la data comunicării către intimat a raportului de evaluare pe rolul Curții de Apel București nu era înregistrată nicio acțiune având ca obiect anularea raportului de evaluare.

Instanța de recurs a reținut că nu poate fi primită susținerea instanței de fond, referitoare la formularea în termen a unei a doua cereri de chemare în judecată, într-un nou termen de 6 luni calculat de la data anulării definitive a primei cereri, întrucât anularea cererii de chemare în judecată s-a produs din culpa intimatului-reclamant, care nu a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță în cadrul procedurii de regularizare. Cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată a fost respinsă din aceleași considerente, neputându-se reține intervenirea unor cauze obiective care să fi condus la această situație.

Pentru argumentele arătate anterior, instanța de recurs a apreciat că excepția tardivității este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința respingerii contestației formulate de reclamant împotriva raportului de evaluare ca tardiv introdusă, soluție în raport de care nu se mai impunea analizarea criticilor formulate pe fondul cauzei.

Având în vedere considerentele prezentate anterior, precum și caracterul limitativ al dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., rezultă fără putință de tăgadă inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză, întemeiată pe aceste dispoziții.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ. și este admisibilă numai în cazul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de acest text legal pentru fiecare dintre motivele invocate.

Această cale de atac extraordinară a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile expuse la art. 509 din C. proc. civ.

Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.

Altfel spus, revizuentul urmărește o reevaluare a argumentelor părților din stadiul procesual al recursului, adică valorificarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

II. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 (motivele 2-4 din cererea de revizuire)

Examinând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate de revizuent, art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 509 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne, ori în speță, revizuentul a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii.

Prin urmare, în cauza dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare.

Revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a motivat incompatibilitatea prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică comunitară reglementată prin normele Tratatului Uniunii Europene, indicate în cererea de revizuire și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între dreptul comunitar și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente.

Încălcarea de către instanța de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanță în materie a fost neîntemeiat invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Principiul priorității dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii, față de dreptul național, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituția României.

În motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat și argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluției de respingere ca tardiv formulată a acțiunii, fără raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar.

Motivele invocate de către revizuent sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, criticile recurentului - revizuent nu s-au încadrat în cerințele acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a formulat obiectul prezentei cauze, recurentul - revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conținând doar nemulțumirile părții față de soluția reținută de instanța de fond.

Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă și din faptul că la judecarea recursului nu s-a solicitat aplicarea cu prioritate a prevederilor dreptului comunitar indicate în prezenta cerere de revizuire, astfel că argumentele expuse de revizuent cu privire la încălcarea acestora nu corespund ipotezei juridice avută în vedere la reglementarea căii extraordinare de atac exercitată în cauză.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, par. 28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, par. 26).

În literatura de specialitate s-a menționat că în cadrul cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, fapte sau împrejurări care au fost discutate cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

De asemenea, este neîntemeiată cererea de revizuire care este îndreptată împotriva unei decizii definitive a instanței, decizie care nu a fost pronunțată cu încălcarea prioritară a dreptului Uniunii Europene.

În cazul revizuentului, nu este incidentă niciuna dintre normele unionale, fiind deplin în vigoare normele procesuale interne, atât cele cu caracter special din Legea nr. 176/2010, cât și cele de drept comun din C. proc. civ.

Față de niciunul dintre aceste acte normative nu s-a ridicat problema încălcării dreptului unional, actele producând efecte depline și fiind complet aplicabile.

Aplicabilitatea prioritară a dreptului unional nu are incidență în prezenta cauză. Decizia a cărei revizuire se cere a fost pronunțată având ca temei legal dispozițiile Legii nr. 176/2010 privind procedura de contestare a raportului de evaluare, respectiv termenul legal prevăzut de lege, precum și norma legală a C. proc. civ. privitoare la natura, calculul și aplicabilitatea termenelor în procesul civil.

Admiterea excepției tardivității contestării raportului de evaluare de către instanța supremă, soluție în raport cu care nu se mai impune analizarea criticilor formulate pe fondul cauzei, nu face admisibilă o cale extraordinară de atac care nu îndeplinește niciuna dintre condițiile strict impuse, atât prin Legea nr. 554/2004, cât și prin C. proc. civ.

Chestiunile invocate de revizuent privitoare la incidența deciziei CJUE din Cauza Bara nu sunt aplicabile în cazul acestuia, întrucât decizia instanței de recurs este una care a privit strict aspectele de ordin procesual, soluționarea excepției invocate de pârâtă în sensul admiterii ei având ca efect neluarea în discuție a fondului.

Astfel, în mod greșit și-a întemeiat revizuentul cererea de revizuire pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ, întrucât, în pronunțarea deciziei a cărei revizuire se cere, nu s-a încălcat nicio normă unională, ci s-au respectat toate reglementările naționale privind excepțiile procesuale.

În consecință, în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că nu au existat încălcări ale vreunor norme ale dreptului comunitar, în sensul invocat de către revizuent, care să justifice admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocate de revizuent.

Drept urmare Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca inadmisibilă și cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1157 din 22 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.