ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 764/2018

HOTĂRÂRE
23.02.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 764/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea Raportului de evaluare nr. x/2.10.2014, emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 212 din 30.01.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anulare act administrativ

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2742 din 29 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 510 alin. (1) și art. 511 alin. (1) C. proc. civ.

Revizuentul a menționat faptul că va motiva ulterior cererea de revizuire, întrucât până la data formulării acesteia, 19 octombrie 2017, nu i-a fost comunicată decizia atacată.

Prin înscrisul depus la dosar la data de 22 februarie 2018, intitulat "întâmpinare", revizuentul a precizat că nu a motivat cererea de revizuire, deoarece până la această dată nu i-a fost comunicată Decizia nr. 2742 din 29 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Examinând cererea de revizuire, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nulitatea căii de atac formulate de revizuent, pentru următoarele motive:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Articolul menționat reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre acestea, la punctele 1 - 11.

Potrivit art. 513 alin. (1) C. proc. civ.: "Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată."

În această materie legea nu cuprinde dispoziții speciale cu privire la cuprinsul cererii de revizuire, astfel încât urmează a se aplica, prin analogie, prevederile art. 194 lit. d și ale art. 486 C. proc. civ., cu privire la elementele cererii de chemare în judecată.

Așadar, întrucât dispozițiile legale în materie nu cuprind norme derogatorii de la dreptul comun, urmează ca în ceea ce privește cuprinsul cererii de revizuire să fie aplicate dispozițiile art. 194 lit. d C. proc. civ., potrivit cărora cererea de revizuire va cuprinde și arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază.

De asemenea, revizuentul trebuie să țină seama de dispozițiile art. 486 C. proc. civ., fiind necesar să indice în cuprinsul cererii toate mențiunile prevăzute de acest text, inclusiv cele privitoare la arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea.

În cauza de față, revizuentul A. a formulat cererea de revizuire la data de 20 octombrie 2017, fără, însă, a dezvolta vreunul dintre motivele pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri, dintre cele prevăzute la art. 509 C. proc. civ., limitându-se la a indica, generic, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, revizuentul și-a întemeiat în drept cererea, în mod formal, pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., fără a arăta însă motivele de fapt avute în vedere la declararea căii de atac, astfel încât instanța învestită cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac de retractare să poată realiza controlul judiciar.

De asemenea, revizuentul nu a formulat niciun fel de critici asupra deciziei atacate, care să se poată circumscrie motivelor de revizuire și care să poată fi analizate în această cale de atac.

Or, conform art. 511 alin. (4) C. proc. civ.:

"Revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancțiunea nulității".

Cu toate acestea, nici până la termenul de judecată de la 23.02.2018 revizuentul nu a depus la dosar motivele pe care își întemeiază cererea de revizuire, deși, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, a luat cunoștință de cuprinsul deciziei atacate încă de la data de 08 decembrie 2017, dovadă fiind și faptul că a exercitat împotriva acesteia și calea extraordinară de atac a contestației în anulare (dosar nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

În aceste condiții, lipsa indicării motivelor cererii de revizuire echivalează cu lipsa motivării, calea de atac fiind lovită de nulitate.

Pentru considerentele anterior arătate, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. (4), cu referire la art. 513 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că până la termenul de judecată acordat revizuentul nu a motivat calea de atac exercitată, Înalta Curte va anula cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Anulează cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2742 din 29 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nemotivată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3791/2018
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Decizia civilă nr. 353 din 2 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2019-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 478/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2021-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2021
Ședința publică din data de 18 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administ
ÎCCJ 2021-04-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2356/2021
Ședința publică din data de 13 aprilie 2021 Asupra revizuirii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a II
ÎCCJ 2019-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1510/2019
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Clu
Sursă