ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3543/2017

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.03.2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 12.03.2014 întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate.

Prin sentința civilă nr. 2479 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2479 din 24 septembrie 2014 a declarat recurs în termen legal reclamantul A., susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea legii (art. 40 alin. (1) din Constituția României, art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990) și cu aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de art. 82 alin. (1)lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 5 alin. (1) și (2) și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990.

Criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au vizat, în esență, următoarele aspecte:

Reclamantul a susținut și a dovedit că la data de 12.10.2012 (anterior dobândirii calității sale de deputat - 20.12.2012) prin acte cu dată certă a renunțat la calitatea de administrator, situație de care Adunarea generală a luat act în aceeași zi, cesionând prin act separat și părțile sale sociale.

Instanța a considerat că aceste acte juridice nu sunt suficiente pentru încetarea unor astfel de raporturi, fiind necesară și înregistrarea în Registrul comerțului.

Prin aceasta se aduce atingere principiului constituțional al libertății de asociere al cărui corolar este și dreptul de a se retrage dintr-o asociație.

Analizând natura juridică a funcției de administrator al unei societăți comerciale nu se poate ajunge decât la concluzia unanim admisă în literatura și practica juridică, devenită elementară, în sensul că în concepția clasică a dreptului comercial, raporturile dintre administrator și societate au fost considerate ca raporturi izvorâte dintr-un mandat de drept comun.

Voința mandantului se manifestă nu numai prin numirea mandatarului și fixarea sferei sale de acțiune, ci și în revocarea mandatarului. Fiind un mandatar, administratorul este revocabil conform art. 137 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Principiul simetriei impune ca, dacă revocarea este ad nutum și renunțarea are un caracter discreționar.

Decizia nr. 178 din 3 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj exprimă cel mai sintetic această situație.

Faptul că înscrierea de mențiuni nu are nicio relevanță cu privire la încetarea calității de administrator este concluzionat în mod ferm în Decizia nr. 930 din 16 februarie 2011 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Situația este cu atât mai relevantă în cauză cu cât atât actul de renunțare, cât și cel de cesiune menționează expres persoana care va face acele înregistrări.

Prin actul său unilateral de voință, reclamantul s-a derobat expres de raporturile juridice de drept privat înaintea nașterii celor de drept public, astfel că problema incompatibilității nu se poate pune decât prin încălcarea normelor de drept și prin interpretarea vicioasă a raporturilor juridice, denaturându-se grav conținutul, dar mai ales rațiunea incompatibilității, care este astfel compromisă.

În concluzie, pentru considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și nefondat, prevalându-se în special de următoarele apărări:

În mod corect prima instanță a interpretat și aplicat prevederile Legii nr. 161/2003 și cele ale Legii nr. 26/1990, aplicabile în speță, constatând, prin prisma materialului probator administrat în cauză, caracterul legal și temeinic al Raportului de evaluare nr. x din 12.03.2014.

Simpla procedură prin care se depune demisia nu este suficientă, dacă ulterior nu se duc la îndeplinire procedurile legale de publicitate și opozabilitate.

Astfel, prin aceste demersuri, legiuitorul a dorit să evite situațiile în care se pot realiza artificii juridice, care dacă nu sunt înregistrate în cadrul Registrului comerțului, pot avea doar caracterul unor aparențe de legalitate.

În situația de față, reclamantul a făcut demersuri pentru încetarea calității de administrator doar la societatea comercială, dar nu a epuizat toate mijloacele stabilite de lege pentru înlăturarea stării de incompatibilitate, în sensul depunerii diligențelor necesare privind publicitatea și opozabilitatea în Registrul comerțului, rămânând în continuare administrator al S.C. B. S.R.L.

Contrar susținerilor recurentului, pentru a fi opozabil terților, înscrisul de care se prevalează trebuie să aibă dată certă potrivit art. 1182 C. civ.. Nefiind îndeplinită niciuna dintre formalitățile prevăzute de acest text de lege, înscrisul care atestă faptul că recurentul ar fi renunțat la calitatea de administrator nu poate fi opus terților, deci nici Agenției Naționale de Integritate, neputând face dovada datei înscrise în cuprinsul acestuia.

Înscrierea făcută în registrul societății nu poate fi opusă terților, acest registru nefiind unul public, astfel cum cer dispozițiile legale.

Prin urmare, se poate constata că recurentul nu a dovedit faptul că ar fi renunțat la calitatea de administrator la data la care acesta susține.

Legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitățile funcției de deputat, una dintre acestea fiind calitatea de administrator la o societate comercială, iar faptul că reclamantul nu a depus la timp înscrisurile necesare pentru a respecta regimul de publicitate și opozabilitate prevăzut de legile privind societățile comerciale, atrage starea de incompatibilitate.

În concluzie, față de argumentele expuse, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 2479 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x din 12.03.2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Prin acest Raport de evaluare s-a constatat că reclamantul a încălcat prevederile art. 82* alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților, prin aceea că în perioada 20.12.2012 - prezent a deținut/deține simultan funcția de deputat și calitatea de administrator-președinte la S.C. B. S.R.L.

Susținerile recurentului-reclamant privind nelegalitatea Raportului de evaluare se fundamentează atât pe dispozițiile legale incidente pricinii, cât și pe probatoriul administrat în cauză în fața primei instanțe.

Astfel, mandatul de administrator reglementat de Legea societăților comerciale nr. 31/1990 este asimilat, potrivit art. 72 din acest act normativ, mandatului reglementat de C. civ.

Potrivit art. 2034 alin. (1) din C. civ., mandatarul poate renunța oricând la mandat, notificând mandatarului renunțarea sa.

De asemenea, art. 1326 din C. civ. prevede că:

"(1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului și ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.

(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoștință de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că renunțarea la mandat este un act juridic unilateral supus comunicării, singura condiție impusă de lege pentru existența sa valabilă fiind aceea a notificării mandantului.

Referitor la forma de comunicare a renunțării la mandat, potrivit art. 1326 alin. (2) din C. civ., comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări, dacă legea nu prevede altfel.

În acord cu dispozițiile legale expuse, reclamantul, fiind desemnat să candideze la alegerile parlamentare din anul 2012, și-a depus la data de 12.10.2012 demisia din funcția de administrator al S.C. B. S.R.L., arătând în mod expres că renunță la mandatul încredințat urmând ca Adunarea Generală a Asociaților să se ocupe de formalitățile prevăzute de Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 29/1990 la Registrul comerțului.

La aceeași dată, Adunarea Generală a Asociaților s-a întrunit și a luat act de retragerea reclamantului din societate prin cesionarea părților sociale deținute în favoarea numiților C. și D.. Alături de reclamant a renunțat la părțile sociale și asociatul E..

Contractul de cesiune a părților sociale a fost atestat de Cabinetul de avocat F., în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 în aceeași zi, respectiv 12.10.2012.

Totodată, a fost actualizat la data de 12.10.2012 și actul constitutiv al S.C. B. S.R.L., acesta fiind atestat de Cabinetul de avocat F., cu precizarea în art. 23 că dreptul de a reprezenta societatea revine noilor administratori C. și D.

Toate împrejurările expuse evidențiază renunțarea legală a reclamantului la funcția de administrator al S.C. B. S.R.L., anterior validării sale în funcția de deputat în Parlamentul României (20.12.2012).

În privința susținerilor intimatei - pârâte, validate de prima instanță, ce vizează pretinsa neînregistrare în Registrul comerțului a renunțării la mandatul de administrator, este esențial de subliniat faptul că obligația de a solicita înscrierea de mențiuni în Registrul comerțului revine exclusiv comercianților, astfel cum aceștia sunt enumerați la art. 2 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului, republicată.

Cum reclamantul nu face parte din categoria comerciaților, în sarcina acestuia nu exista obligația de a solicita înregistrarea renunțării la mandatul de administrator în Registrul comerțului, pentru ca această operațiune să devină opozabilă terților.

Mențiunile existente în cuprinsul cererii de renunțare la mandatul de administrator, Hotărârii Adunării Generale a Asociaților și Actului constitutiv al societății, actualizat, conform cărora renunțarea la mandatul de administrator a avut loc la data de 12.10.2012, anterior validării în funcția de deputat, fac dovada deplină până la proba contrarie, probă care nu a fost făcută în cauză.

Așadar, renunțarea la mandatul de administrator făcută de reclamant la data de 12.10.2012 este pe deplin valabilă și operează cu această dată, inclusiv din perspectiva dispozițiilor legale referitoare la incompatibilități.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acest act normativ, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr. x din 12.03.2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2479 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, admite acțiunea formulată de reclamantul A.

Anulează Raportul de evaluare nr. 10360/G/II/ din 12.03.2014 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2017.