ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2258/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 iulie 2019, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/21.06.2019, emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 145 din 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 145 din 6 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că sentința recurată este minus petita, în condițiile în care:

- nu se pronunț pe nelegalitatea raportului de evaluare contestat emis de ANI în 21.06.2019 în baza unor legi, norme abrogate la momentul emiterii actului administrativ unilateral, cu încălcarea Legii nr. 544/2004, art. 2 lit. c), în special și a art. 4 a Legii nr. 24/2000, a Legii nr. 161/2003, Legii nr. 1/2011, în vigoare la data emiterii actului administrativ unilateral contestat.

- nu se pronunță pe lipsa de scop actual (art. 33, 38-40 din C. proc. civ.) a evaluării unor abateri disciplinare din mandatul 2012-2016, mandat epuizat de drept;

- nu arată de ce refuză să respecte PV de unificare a jurisprudenței din 07.11.2013 și 22.05.2017 ale ÎCCJ - SCAF și jurisprudența ICCJ pe problemă și nu se pronunța pe apărările formulate de reclamant legate de incidența procesului-verbal de unificare a jurisprudenței secției de contencios administrativ din ICCJ din 7 noiembrie 2013, din 22.05.2017 ale plenului judecătorilor din SCAF și de ce a refuzat să țină cont în cadrul sentinței recurate de Decizia nr. 3543/2017 ICCJ-SCAF depusă la termen privindu-l pe B. în judecarea cauzei din Dosarul nr. x/2019, nearătând de ce înlătură apărările reclamantului contestator legate de data depunerii demisiei din funcția incompatibilă ce se coroborează și cu actele de la inspecția muncii și cu actele depuse din care rezultă că nu are calitatea de administrator a S.C. IATSA SRL

În al doilea rând, sentința recurată completează raportul de evaluare emis de ANI cu susținerile de la fila x si 7 din sentința recurată legate de încasarea de dividende de către reclamant în perioada 2012-2018 și aspecte ce ar rezulta din declarațiile cod 2016-2017 de care nu se face vorbire în raportul de evaluare, astfel ca instanța de judecata completează actul administrativ unilateral contestat în numele și pentru emitentul raportului de evaluare contestat, criticat pentru nelegalitate și netemeinicie aflându-ne în fața plus petita și încălcându-se atribuțiile ce rezultă din Legea nr. 304/2014, Legea nr. 176/2010, motiv de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 4 din C. proc. civ.. Instanța de contencios administrativ cu ocazia analizei legalității unui act administrativ nu poate să completeze actul administrativ contestat.

În al treilea rând, hotărârea recurată are puncte de vedere contradictorii, în sensul că apreciază că reclamantul nu s-a înscris în fals asupra actelor invocate de ANI (necunoscute de acesta pentru că nu i s-au comunicat), dar în același timp nu ia în considerare certificatul emis de avocat cu nr. x din 27.06.2012, cu referire la contractul de cesiune din 2012, hotărârea Adunării Generale din 2012 și demiterea din funcția de administrator, cu dată certă indicate ca probe de reclamant, cu declarațiile de interese depuse, ce se coroborează și cu actele emise de Inspecția Muncii de unde rezultă că acesta din 2012 nu mai are contract de muncă pentru funcția de administrator.

Mai mult apreciază că actul intitulat certificat emis de un avocat, ce are dată certă nu ar fi valabil, în condițiile in care instanța nu a fost investită cu constatarea legalității acestuia și nu s-au administrat probe în susținere.

Și pe aspectul legat de incompatibilitatea recurentului reclamant de a exercita funcția de viceprimar și cea de reprezentant al primarului, hotărârea recurată este contradictorie în condițiile în care dă dreptate reclamantului că acesta a fost reprezentant al consiliului local și primarului, dar nu sesizează că prin acest raport se menționează că este reprezentant al primarului, modificând din nou raportul de evaluare, astfel încât să fie înlăturată încadrarea respectivă.

Instanța de fond nu analizează raportul de evaluare față de criticile din acțiune, ci caută doar formule prin care indiferent de apărările formulate să dea dreptate emitentei actului ANI.

Astfel, reține la fila x că reclamantul viceprimar al comunei Bogați a fost desemnat și a participat ca reprezentant al consiliului de administrație la ședințele consiliului de administrație al școlii, iar nu al primarului, dând dreptate susținerilor pe acest aspect, în condițiile în care prin raportul de evaluare contestat se menționează această situație, omițând însă să se raporteze la art. 57 alin. 7 din Legea nr. 215/2001.

Instanța de fond analizează parțial apărările din formulată și le judecă în context separat și nu în susținerea tezelor probatorii invocate de reclamant, ci ca și cum ele ar fi fost invocate fără teza probatorie, la general și nu în susținerea anumitor aspecte cu efecte directe în planul nulității raportului de evaluare contestat, act administrativ unilateral emis în 2019 pentru fapte începând cu 2012 din mandate epuizate.

Astfel din Decizia nr. 449/2015 a CCR, instanța de fond a ales să se refere doar la termenul de prescripție a răspunderii, nu și la faptul că nu se mai pot face evaluări legate de abateri disciplinare din mandate epuizate de drept și de asemenea la situația din art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 raportat la faptele din raportul de evaluare contestat in condițiile art. 25 din Legea nr. 176/2010.

Sentința recurată este nelegală în condițiile în care:

- nu respectă prevederile art. 147 din Constituție care arată că o decizie a CCR este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial și nu arată de ce nu respectă principiul răspunderii disciplinare raportat la un contract, mandat în curs. nu încetat de drept, analiza instanței de fond referindu-se doar la termenul de prescripție și nu la mandatul încetat și la termenul de decădere pus în discuție ca urmare a dezincriminării.

- potrivit Deciziei CCR nr. 449/2015, respectiv par. 27-29 cu referire la par. 7-9 din aceeași decizie, nu se mai pot analiza abateri disciplinare și atrage răspunderea disciplinară pentru fapte din contracte, mandate epuizate, diferența dintre instituția scopului actual, apărare distinctă din contestație și abaterea disciplinară, răspunderea civilă, penală atâta timp cât vorbim de acuzații în materie penală, condiții de exercitare a efectelor unor abateri disciplinare raportat la condițiile prevăzute de înlăturare a răspunderii.

- se încalcă și Decizia nr. 1/1995 a Plenului CCR potrivit căreia și considerentele unei decizii ale CCR sunt obligatorii, la fel ca dispozitivul deciziei CCR.

- se încalcă principiile unui act administrativ unilateral respectiv existența la data emiterii actului administrativ a legilor/normelor la care se referă art. 2, în special art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

- se încalcă Directiva 2012/13/UE privind dreptul real la informare și art. 6 par. 1 din CEDO raportat la echitatea procedurii procesului de evaluare realizat de ANI pe motiv că nu este prevedere legală care să impună pentru ANI o astfel de obligație, excepția de neconvenționalitate nefiind îndeajuns.

- se adaugă la lege prin susținerea din sintagma "altul decât viceprimarul" folosită prin întâmpinarea ANI fila x par 2 cu încălcarea principiului specialității și art. 69 din Legea nr. 24/2000, ANI extinzând condițiile de existență a situației de incompatibilitate de la regula stabilită prin O.G. nr. 49/2014.

Exprimarea din O.G. nr. 49/2014 nu permite interpretarea conform căreia reprezentantul primarului ar trebui sa fie o altă persoană mai puțin viceprimarul, mai ales că pe acest subiect a existat o apărare principală și una subsecventă prin contestație, răspuns la întâmpinare concluzii orale și note scrise din fața instanței de fond, ce a impus o tratare de recurentul reclamant pe ambele aspecte principal și subsecvent, referitor la calitatea recurentului reprezentant al primarului și reprezentant al consiliului local dacă se trecea peste excepțiile de nelegalitate invocate în prealabil.

În raport de scopul urmărit prin modificarea de legiuitor a art. 96 din Legea 1/2011 și luând în considerare și modificarea ulterioară din O.G. nr. 49/2014, prezența viceprimarului în consiliul de administrație al școlii asigura în condițiile legii buna desfășurare a învățământului preuniversitar în localitățile în care acesta își exercita autoritatea, iar neîndeplinirea de către autoritățile publice locale a obligațiilor ce le revin în organizarea si funcționarea învățământului preuniversitar se sancționează conform legii.

- entința recurată nu ține cont de situația de fapt ce rezultă din probele administrate susținute de recurent în procedura prealabilă în fața ANI și în fața instanței de fond, astfel ca apreciază greșit aplicarea legii.

- nu ține cont de Procesul-verbal de unificare a jurisprudenței de la nivelul ICCJ-SCAF din 22.05.2017, prin care s-a stabilit justețea opiniei prin care se definește incompatibilitatea ca interdicția de a exercita simultan două sau mai multe funcții de natura celor prevăzute la art. 87 din Legea 161/2003, și nu simpla deținere.

Instanța de fond nu ține cont faptul că doar exercitarea simultană a calității de ales local-viceprimar și a celei de administrator societate comercială ar conduce la starea de incompatibilitate pe acest aspect susținerile din hotărârea recurată fiind contradictorii.

Prin raportul de evaluare contestat nu se indică probe din care să rezulte exercitarea efectivă de către reclamant a calității de administrator și de viceprimar, aspect susținut în fața instanței.

Instanța de fond ignoră actele probe de la dosar din care rezultă demisia din funcția de administrator, cesiunea de părți sociale și încetarea contractului de muncă pentru funcția de administrator din 2012 ale recurentului-reclamant și certificatul cu dată certă al avocatului, act în vigoare și preia susținerile ANI in mod nelegal și netemeinic.

Certificatul emis de avocat depus de reclamant susține atât lipsa incompatibilității, cât și data certă de la care a operat, neexistând vreo anulare a acestui act ca fiind fals.

Pe acest aspect instanța de fond își invoca propria culpa în apărare, pentru că nu a solicitat nici un supliment de probe pe acest aspect de la reclamantul prezent la ambele termene. Nici ANI către care s-au comunicat aceste acte nu a solicitat vreun supliment de probă. Daca eventual aprecia o lipsă după încheierea dezbaterilor se putea repune cauza pe rol și solicita acte și date suplimentare lucru ce nu s-a făcut de instanța de fond.

Aceasta stare de fapt legata de demisia, retragerea din funcție si denunțarea contractului de muncă pentru aceasta funcție de administrator a fost prezentată de recurentul-reclamant către ANI și către instanța de fond, iar calitatea de administrator al S.C. IATSA S.R.L. a fost contestată de reclamant prin adresele către ANI depuse în cadrul procedurii administrative, cât și în fața instanței de fond arătând că din 2012 nu mai deținea și exercita această funcție.

- ignoră procesul-verbal de unificare a jurisprudenței de la nivelul ICCJ-SCAF din 07.11.2013 prin care s-a stabilit ca încetarea stării de incompatibilitate are loc prin demisie, efectele acesteia producându-se atât în planul raporturilor comerciale ale societății, cât și in planul răspunderii personale, iar demisia ori retragerea din funcția de administrator produce efecte de la data manifestării de voință unilaterală luată în considerare de organul competent deoarece potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 "persoana are obligația de a cere înregistrarea nu poate opune terțelor faptele ori actele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia".

În speță, retragerea calității de administrator, demisia din aceasta funcție a produs efecte juridice pentru că certificatul depus ca probă la dosar poartă dată certă și pentru că din acel moment până în prezent nu s-a făcut dovada exercitării simultane a celor două funcții incompatibile de către recurentul-reclamant.

Mai mult prin Decizia nr. 2252 din 15.06.2017 din dosarul nr. x/2014 a ICCJ - SCAF se reține ca chiar daca dispozițiile legale menționate mai sus nu pot fi aplicate retroactiv unor situații juridice create sub imperiul unei alte reglementări nu poate fi ignorată intenția legiuitorului de a se avea în vedere la stabilirea acestei situații de incompatibilitate, exercitarea efectiva a funcției de administrator, și nu doar deținerea, intenție cristalizată prin modificările intervenite în baza Legii 87/2017.

Intimata-pârâtă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte observă că acesta nu a arătat în cererea de recurs în ce mod prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Singurul motiv (dintre toate motivele invocate împreună de recurentul-reclamant, fără ca acestea să fie subsumate expres fiecărui motiv de casare din cele invocate) care s-ar putea încadra în acest caz de casare este cel referitor la completarea de către prima instanță a raportului de evaluare atacat cu susțineri legate de încasarea de dividende de reclamant în perioada 2012-2018 și aspecte ce ar rezulta din declarațiile cod 2016-2017 de care nu se face vorbire în raportul de evaluare. Acest motiv este neîntemeiat, de vreme ce aspectele legate de încasarea de dividende de către reclamant în perioada 2012-2018 (adresa nr. x/24.05.2018 emisă de Serviciul Fiscal Orășenesc Topoloveni) și cele ce rezultă din declarațiile cod 2016-2017 nu completează raportul de evaluare, ci rezultă din proba cu înscrisuri administrată în fața primei instanțe, cu privire la deținerea și eventuala exercitare a funcției de administrator la S.C. Iatsa S.R.L., de către reclamant. Instanța este obligată să examineze probele administrate și să contureze situația de fapt ce rezultă din acestea, situație căreia îi aplică normele legale incidente. Orice aspect care rezultă din proba cu înscrisuri administrată nu poate fi ignorat de instanță, câtă vreme acesta este relevant pentru stabilirea unui fapt principal, respectiv cel privind deținerea și eventuala exercitare a funcției de administrator la S.C. Iatsa S.R.L., de către reclamant.

De aceea, Înalta Curte apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că motivarea primei instanțe este contradictorie, deoarece:

- reține că reclamantul nu s-a înscris în fals asupra actelor invocate de ANI, dar în același timp nu ia în considerare certificatul emis de avocat cu nr. x din 27.06.2012, cu referire la contractul de cesiune din 2012, hotărârea Adunării Generale din 2012 și demiterea din funcția de administrator, cu dată certă indicate ca probe de reclamant, cu declarațiile de interese depuse de acesta, ce se coroborează cu actele emise de Inspecția Muncii de unde rezultă că acesta din 2012 nu mai are contract de muncă pentru funcția de administrator. Mai mult apreciază că actul intitulat certificat emis de un avocat, ce are dată certă nu ar fi valabil, în condițiile in care instanța nu a fost investită cu constatarea legalității acestuia și nu s-au administrat probe în susținere.

- pe aspectul legat de incompatibilitatea recurentului reclamant de a exercita funcția de viceprimar și cea de reprezentant al primarului, hotărârea recurată dă dreptate reclamantului că acesta a fost reprezentant al consiliului local și nu al primarului, dar nu sesizează că în raport se menționează că este reprezentant al primarului, modificând din nou raportul de evaluare.

Înalta Curte consideră acest motiv de casare nefondat.

Astfel, nu este o contradicție între constatarea că reclamantul nu s-a înscris în fals în privința actelor invocate de ANI și neluarea în considerare a unor înscrisuri (certificatul nr. x din 27.06.2012, cu referire la contractul de cesiune din 2012, hotărârea Adunării Generale din 2012, demisia din funcția de administrator, declarațiile de interese depuse de reclamant, actele emise de Inspecția Muncii). Prima instanță motivează neluarea în considerare a certificatului nr. x din 27.06.2012 pe faptul că acesta nu reflectă intenția reală a reclamantului de a se degreva de calitatea sa de administrator în cadrul societății menționate, scopul întocmirii lui fiind doar acela de a preveni sau combate în mod formal evaluări ale stării de incompatibilitate. Conform art. 22 alin. (92) din C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului. În acest sens, în situația în care sunt depuse înscrisuri din care rezultă aspecte contrare, judecătorul trebuie să le coreleze cu celelalte probe și să dea prioritate acelora care reflectă realitatea, chiar dacă nu este învestit expres cu un capăt de cerere privind constatarea nulității înscrisurilor înlăturate. Cu privire la înscrisurile înlăturate)în principal, certificatul nr. x din 27.06.201), judecătorul nu constată nulitatea acestora, ci doar le înlătură, ca urmare a faptului că nu reflectă realitatea.

În al doilea rând, faptul că prima instanță ar reține că reclamantul a fost reprezentant al consiliului local și nu al primarului, deși în raport s-ar menționa că este reprezentant al primarului, nu înseamnă că există contradicție între motivele reținute de instanță în considerentele hotărârii atacate, așa cum impun dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Eventualele contradicții dintre un motiv din considerente și aspecte reținute în cadrul actului administrativ atacat nu se subsumează cazului de casare analizat.

În consecință, Înalta Curte consideră că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prin Raportul de evaluare nr. x/21.06.2019, pârâta ANI a constatat că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prin faptul că:

- în perioada 21.06.2012 - 23.05.2018 a deținut și exercitat simultan funcția de viceprimar al Comunei Bogați, Jud. Argeș și calitatea de administrator la societatea IATSA S.R.L., contrar dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003,

- în anul școlar 2016-2017 a deținut și exercitat simultan funcția de viceprimar și pe aceea de membru în consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale "B. cel Mare" din Comuna Bogați, contrar dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, aplicabile până la data de 31.05.2017 - data intrării în vigoare a Legii nr. 128/2017.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate dispozițiile art. 147 din Constituția României, ale Deciziei CCR nr. 449/2015 și ale Deciziei CCR nr. 1/1995.

Astfel, Înalta Curte consideră că nu este împlinit termenul de 3 ani menționat în Decizia CCR nr. 449/2015, deoarece raportul a fost întocmit la data de 21.06.2019, iar faptele reclamantului au fost săvârșite în anii 2017 și 2018.

Prima faptă constând în deținerea și exercitarea simultană a funcției de viceprimar al Comunei Bogați, Jud. Argeș și calității de administrator la societatea IATSA S.R.L. a fost săvârșită în perioada 21.06.2012-23.05.2018, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data consumării acesteia, respectiv data ultimului act de executare a faptei - 23.05.2018.

A doua faptă constând în deținerea și exercitarea simultană a funcției de viceprimar și de membru în consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale "B. cel Mare" din Comuna Bogați, în anul școlar 2016-2017 s-a consumat la 31.05.2017, data intrării în vigoare a Legii nr. 128/2017, care a permis acest cumul de calități. De aceea, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data consumării acesteia, 31.05.2017, nu s-a împlinit până la data întocmirii raportului de evaluare, 21.06.2019.

Pe de altă parte, în cuprinsul Deciziei CCR nr. 449/2015 nu se menționează că sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât în mandatul în curs. Din motivarea deciziei, rezultă că răspunderea disciplinară/administrativă se prescrie în termenul de 3 ani, termen care curge de la data săvârșirii faptei.

În acest fel, prima instanță a respectat Decizia CCR nr. 449/2015, si, în acest fel, și dispozițiile art. 147 din Constituția României și Deciziei CCR nr. 1/1995, contrar afirmațiilor recurentului-reclamant.

Nu au fost încălcate Directiva 2012/13/UE și art. 6 par. 1 CEDO, deoarece reclamantului i s-a comunicat declanșarea procedurii de evaluare și faptele de incompatibilitate, având posibilitatea de a depune sau transmite un punct de vedere referitor la faptele de incompatibilitate și de a fi asistat sau reprezentat de un apărător ales.

Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale nu se aplică procedurii derulate în fața ANI. Astfel, conform art. 1 din directivă, "Prezenta directivă instituie norme privind dreptul la informare al persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la drepturile lor în cadrul procedurilor penale și la acuzarea care le este adusă. Aceasta stabilește, de asemenea, norme privind dreptul la informare al persoanelor vizate de un mandat european de arestare cu privire la drepturile lor."

Înalta Curte apreciază că prima instanță nu a încălcat soluția menționată în Procesele-verbale ale ședințelor din data de 07.11.2013 și 22.05.2017 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de vreme ce, pe de o parte, acesta nu este obligatoriu pentru instanțele de judecată, nefiind izvor de drept, iar, pe de altă parte, legalitatea raportului se verifică în raport cu legea care guvernează emiterea și conținutul acestuia.

Este neîntemeiată afirmația recurentului-reclamant că trebuia aplicată legea în vigoare la data încheierii raportului de evaluare în privința faptelor de incompatibilitate. Ca urmare a aplicării principiului neretroactivității legii noi, faptele de incompatibilitate sunt guvernate de legea în vigoare la data săvârșirii lor, și nu de legea în vigoare la momentul constatării lor prin raportul de evaluare.

Astfel, conform art. 6 alin. (2) din C. civ. faptele juridice săvârșite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii lor.

De aceea, în mod legal, pârâta ANI a aplicat faptelor de incompatibilitate dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data comiterii acestora, și nu dispozițiile Legii nr. 128/2017, care a intrat în vigoare ulterior săvârșirii faptei de incompatibilitate referitoare deținerea și exercitarea simultană a funcției de viceprimar și funcției de membru în Consiliul de Administrație al unei școli gimnaziale.

Nu sunt întemeiate nici afirmațiile referitoare la încălcarea prevederilor Legii nr. 554/2004, ale art. 69 din Legea nr. 24/2000 sau ale art. 38-40 din C. proc. civ., în condițiile în care recurentul-reclamant nu a arătat în concret în ce constau aceste încălcări astfel încât ele să poată fi examinate de instanța de recurs.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nu există minus petita, cum afirmă recurentul-reclamant.

În primul rând, minus petita nu se subsumează cazurilor de casare indicate de recurentul-reclamant, respectiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 (depășirea atribuțiilor puterii judecătorești), pct. 6 (lisa motivelor în hotărârea recurată sau existența unor motive contradictorii sau numai străine naturii cauzei) și pct. 8 (încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Chiar dacă s-ar subsuma unuia din motivele menționate, nu ar fi minus petita, de vreme ce aceasta presupune ca instanță să nu se fi pronunțat asupra unei cereri principale, accesorii sau incidentale cu care a fost învestită. Minus petita nu înseamnă nici că instanța a aplicat greșit o lege abrogată la momentul emiterii raportului de evaluare, nici că instanța nu s-ar fi pronunțat pe lipsa scopului actual și nici neaplicarea procesului-verbal de unificare a jurisprudenței din 07.11.2013 și 22.05.2017 ale ICCJ-SCAF.

Nu există nici plus petita cum afirmă recurentul-reclamant, constând în completarea de către prima instanță a raportului de evaluare atacat cu susțineri legate de încasarea de dividende de reclamant în perioada 2012-2018 și aspecte ce ar rezulta din declarațiile cod 2016-2017 de care nu se face vorbire în raportul de evaluare, deoarece:

- plus petita nu se subsumează cazurilor de casare indicate de recurentul-reclamant, respectiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 (depășirea atribuțiilor puterii judecătorești), pct. 6 (lisa motivelor în hotărârea recurată sau existența unor motive contradictorii sau numai străine naturii cauzei) și pct. 8 (încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Chiar dacă s-ar subsuma unuia din motivele menționate, nu ar fi plus petita, de vreme ce aceasta presupune acordarea, prin dispozitivul unei hotărâri, a ceea ce reclamantul nu a cerut sau mai mult decât a cerut, prin cererile principale, accesorii sau incidentale, nu prin eventuala completare a unui act administrativ de către instanță. Pe de altă parte, acest motiv este neîntemeiat, de vreme ce aspectele legate de încasarea de dividende de către reclamant în perioada 2012-2018 (adresa nr. x/24.05.2018 emisă de Serviciul Fiscal Orășenesc Topoloveni) și cele ce rezultă din declarațiile cod 2016-2017 nu completează raportul de evaluare, ci rezultă din proba cu înscrisuri administrată în fața primei instanțe, cu privire la deținerea și eventuala exercitare a funcției de administrator la S.C. Iatsa S.R.L., de către reclamant.

Cu privire la faptele de incompatibilitate, Înalta Curte constată că acestea constau în:

- deținerea și exercitarea simultană a funcției de viceprimar al Comunei Bogați, Jud. Argeș și calității de administrator la societatea IATSA S.R.L., în perioada 21.06.2012 - 23.05.2018, contrar dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003,

- deținerea și exercitarea simultană a funcției de viceprimar și celei de membru în consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale "B. cel Mare" din Comuna Bogați, în perioada septembrie 2016-31.05.2017, data intrării în vigoare a Legii nr. 128/2017, contrar dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Referitor la prima faptă, există înscrisuri contradictorii, constând în:

Pe de o parte,

- actele comunicate ANI de către ONRC (din care rezultă că în evidențele registrului comerțului reclamantul figurează ca administrator statutar al societății Iatsa S.R.L. în toată perioada de la validarea primului mandat de consilier local, respectiv de la alegerea în funcția de viceprimar - 21.06.2012 și până la data culegerii informațiilor de către ONRC - 23.05.2018.

- adresa nr. x/24.05.2018 emisă de Serviciul Fiscal Orășenesc Topoloveni din care rezultă că reclamantul a încasat dividende în perioada 2012-2018, precum și Declarațiile cod 394 - declarații informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul României, depuse sub numele reclamantului în anii 2016-2017 și Declarațiile cod 300 - Decontul privind TVA, depuse în anii 2014-2017 pe numele reclamantului.

Pe de altă parte,

- certificatul emis de avocatul C. din Baroul Dâmbovița, purtând nr. 30/27.06.2012, din care rezultă că avocatul certifică depunerea la cabinetul său de avocatură a hotărârii prin care reclamantul cesionează părțile sociale deținute la Iatsa S.R.L. către D., că reclamantul "se demite" din funcția de administrator al Iatsa S.R.L., fiind numită D., și respectiv că numita D. va reprezenta societatea în relațiile cu terții, organele administrației de stat și justiția. Se mai precizează că Hotărârea a fost înregistrată sub nr. x/27.06.2012.

Potrivit art. 203 din Legea nr. 31/1990,

"(1) Transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați al societății.

(2) Transmiterea are efect față de terți numai din momentul înscrierii ei în registrul comerțului.

(3) Actul de transmitere a părților sociale și actul constitutiv actualizat cu datele de identificare a noilor asociați vor fi depuse la oficiul registrului comerțului, fiind supuse înregistrării în registrul comerțului potrivit dispozițiilor art. 204 alin. (4)."

Așadar, conform art. 203 din Legea nr. 31/1990, transmiterea părților sociale este inopozabilă terților câtă vreme nu a fost înscrisă în registrul comerțului.

În mod legal, prima instanță a considerat că certificatul nr. x/27.06.2012 este un act formal, emis pro causa, calitatea de administrator a reclamantului neîncetând, de vreme ce nu a înregistrat la registrul comerțului încetarea acestei calități, pe de o parte, și a continuat să încaseze dividende în perioada analizată, iar declarațiile informative și deconturile de TVA dovedesc deținerea calității de administrator, inclusiv în anul 2018.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcția de viceprimar este incompatibilă cu cea de administrator la o societate comercială.

Ulterior, prin Legea nr. 87/2017, în vigoare din data de 05.05.2017, s-a prevăzut că funcția de viceprimar este incompatibilă cu exercitarea funcției de administrator la o societate comercială. Potrivit principiului neretroactivității legii noi, Legea nr. 87/2017 nu este aplicabilă în speță, deoarece fapta a fost săvârșită anterior intrării acesteia în vigoare.

Referitor la a doua faptă de incompatibilitate, Înalta Curte observă că art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 - forma în vigoare la data de 19.08.2016 (data desemnării reclamantului), funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de membru al consiliului de administrație la instituțiile publice. În consecință, viceprimarul nu poate participa la ședințele consiliului de administrație al școlii gimnaziale, nici în calitate de reprezentant al consiliului local, nici în calitate de reprezentant al primarului.

De aceea, în cauză nu se aplică în O.G. nr. 49/2014, care a modificat art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, permițând ca din consiliului de administrației al unităților de învățământ de nivel gimnazial să facă parte și primarul sau un reprezentant al primarului, de vreme ce interdicția viceprimarului de a face parte din consiliul de administrație al unităților de învățământ de nivel gimnazial impusă de Legea nr. 161/2003 s-a menținut, viceprimarul neputând reprezenta nici pe primar, nici consiliul local în cadrul acestui consiliu de administrație.

Prin Legea nr. 87/2017, în vigoare de la 05.05.2017 s-a modificat această reglementare, fapta de incompatibilitate constând între funcția de viceprimar și exercitarea funcției de membru al consiliului de administrație la instituțiile publice. Însă în baza principiului neretroactivității legii noi, această lege nu este aplicabilă faptelor săvârșite anterior intrării sale în vigoare.

Din aceste motive, în baza dispozițiilor legale menționate, ale art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8, art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 145 din 6 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.