ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2908/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.07.2018, sub nr. unic de dosar x/2018, reclamanții A., B. și C. ambii prin reprezentați legali D. și A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, au solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru săvârșirea faptei ilicite arătată în prezenta acțiune și obligarea Agenției Naționale de Integritate la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului A. prin fapta ilicita săvârșita, estimat la suma de 200.000 Euro.

De asemenea, au solicitat obligarea Agenției Naționale de Integritate la repararea prejudiciului moral cauzat lui B. și C. prin fapta ilicita săvârșita, estimat la suma de 1.000.000 Euro, precum și obligarea Agenției Naționale de Integritate la suportarea cheltuielilor de judecata cauzate reclamantului de inițierea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 116/08.04.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, a admis excepția tardivității invocării prescripției dreptului material la acțiune și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B. și C..

Pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 116/08.04.2020 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B. și C., ambii prin reprezentați legali D. și A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenții - reclamanți au arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2894/29.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3865/06.12.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție si cu greșita interpretare a dispozițiilor art. 1.349 coroborate cu art. 1.357 din C. civ.

Totodată, instanța de fond nu a ținut cont de încălcarea de către Agenția Națională de Integritate a principiului confidențialității prevăzut de art. 8 din Legea nr. 176/2010, neexistând niciun fel de motivare în ceea ce privește încălcarea de către Agenția Națională de Integritate a acestui principiu, deși a dat, în mod nelegal, spre publicare conținutul raportului de evaluare anulat.

Recurenții au arătat că în cadrul procedurii de contencios administrativ, fapta ilicită reprezintă actul administrativ anulat, după cum tranșează această problemă chiar Înalta Curte prin Decizia nr. 22/24.06.2019 pronunțată ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii, iar existența faptei ilicite a fost constatată cu putere de lucru judecat absolută prin Sentinta Civilä nr. 2894/29.10.2014 pronunțată de către Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 06.12.2017 prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de către Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat ca fiind "întemeiată contestația reclamantului si în baza textelor de lege mai sus invocate și a art. 22, 24 din Legea nr. 176/2010, art. 1, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 o va admite și va anula raportul de evaluare nr. 45750/(3/11/15.10.2013."

Prin urmare, instanța de fond nu avea posibilitatea de a se pronunța asupra existentei faptei ilicite, acesta fiind unul dintre considerentele care au stat la baza respingerii ca neîntemeiată a cererii privind angajarea răspunderii ANI "pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nici în ceea ce privește existența faptei ilicite, nici în ceea ce privește raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul a cărui reparare se solicită".

Raționamentul utilizat de către instanță pentru a se pronunța în sensul netemeiniciei acțiunii este greșit, întrucât existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu se apreciază ținând cont de unitatea indivizibilă dintre cauza condiție, potrivit căreia "în ipoteza în care nu se poate stabili cu precizie cauza prejudiciului, se atribuie valoare cauzală egală tuturor faptelor sau împrejurărilor care i-au precedat [...] asemenea condiții exterioare care au contribuit precumpănitor la realizarea efectului păgubitor[...] alcătuiesc, împreună cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, în cadrul căreia, asemenea condiții dobândesc și ele, prin interacțiune cu cauza, caracter cauzal".

Prejudiciul adus imaginii si vieții private a recurentului și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu sunt incontestabile din moment ce conținutul Raportului de evaluare x/15.10.2013, oferit publicului de Agenția Națională de Integritate, a fost puternic mediatizat, astfel cum a demonstrat și în fața instanței de fond.

În mod greșit, instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit prejudiciul moral suferit, deoarece nu s-a făcut dovada că viața de familie a fost afectată în mod exclusiv de raportul de evaluare a anulat. Atâta timp cât acesta a afectat viața de familie și imaginea recurentului chiar si în concurs cu alte acte date publicității, există în continuare un prejudiciu proporțional cu impactul creat de către acest raport.

Intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate și apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat obligarea Agenției Naționale de Integritate la repararea prejudiciului moral estimat la suma de 200.000 Euro cauzat reclamantului A. și la repararea prejudiciului moral, estimat la suma de 1.000.000 Euro, cauzat lui B. și C. prin fapta ilicita reprezentată de emiterea raportului de evaluare nr. x/15.10.2013 de către pârâtă.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Cu privire la situația de fapt, Înalta Curte reține că prin raportul de evaluare nr. x/15.10.2013, Agenția Națională de Integritate a constat că în perioada exercitării mandatului de senator 2012-2016, în cadrul Senatului României de către reclamantul A., au fost identificate elemente privind existența unei incompatibilități generate ca urmare a exercitării de către acesta a mandatului de senator, în perioada 19.12.2012-16.04.2013, simultan cu deținerea funcției de administrator al S.C. E. S.R.L., incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 82 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Reclamantul A. a contestat raportul de evaluare în cadrul dosarului nr. x/2013 al Curții de Apel București și a solicitat anularea acestui raport, fără a solicita repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii raportului de evaluare. Prin sentința civilă nr. 2894/29.10.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat raportul de evaluare nr. x/15.10.2013 emis de Agenția Națională de Integritate. Sentința a rămas definitivă la data de 06.12.2017, când prin decizia civilă nr. 3865/06.12.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondat.

Prin raportul de evaluare nr. x/15.02.2013, urmare a unei sesizări prin care au fost semnalate aspecte referitoare la încălcarea de către reclamantul A. a unor dispoziții referitoare la regimul juridic al completării declarației de avere, Agenția Națională de Integritate a constatat că în perioada exercitării mandatului de senator 2012-2016 în cadrul Senatului României de către reclamant, au fost identificate indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen. Prin acest raport de evaluare s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării verificărilor cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen.., precum și sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Prin sentința penală nr. 726/28.08.2012, Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. x/2006 l-a achitat pe A. pentru infracțiunea de utilizare a informației privilegiate prev. de art. 245 alin. (1) teza I, din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 10 C. pen. și 12 C. pen. și art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe A. pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional, faptă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Prin decizia penală nr. 1156/A/07.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I PENALĂ ÎN DOSARUL NR. x/2006*, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de asație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Structura Centrală și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței penale nr. 726/28.08.2012 pronunțată de Tribunalul București, a fost desființată sentința penală atacată și, rejudecând în fond, s-a dispus condamnarea lui A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare a informației privilegiate și la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor rpevăzute de art. 66 lit. a), b) și k) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, urmând ca A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 2 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și k) C. pen.

Fiind învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamanți, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al criticii subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., formulate de aceștia, vizând încălcarea de către instanța de fond a autorității de lucru judecat pe care sentința nr. 2894/29.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia nr. 3865/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție o are în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. pentru a se reține existența autorității de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză. Or, analizând hotărârea în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reține că nu există identitate de părți, reclamanții fiind diferiți, obiectul este de asemenea diferit, în sensul că în primul litigiu, s-a analizat legalitatea Raportului de evaluare nr. x/15.10.2013 iar în litigiu de față s-a solicitat obligarea Agenției Naționale de Integritate la plata de daune morale ca urmare a emiterii Raportului de evaluare nr. x/15.10.2013, iar cauza este, de asemenea, diferită.

Instanța de control judiciar constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, emiterea raportului de evaluare nr. x/15.10.2013 nereprezentând per se o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii morale.

De asemenea, sunt corecte și aspectele reținute de prima instanță cu privire la existența unei practici judiciare neunitare în interpretarea unor dispoziții din Legea nr. 161/2003, ce a necesitat adoptarea unei soluții de principiu de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.11.2013, ulterior emiterii raportului de evaluare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, nefondat.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenții au invocat încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 1349 coroborate cu cele ale art. 1357 din C. civ.

Înalta Curte reține că pentru a se putea dispune acordarea de daune morale în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 este obligatoriu să existe, pe lângă o faptă ilicită săvâșită cu vinovăție, o legătură de cauzalitate între actul administrativ anulat și prejudiciul invocat.

Or, din probele administrate în fața instanței de fond(proba cu înscrisuri și proba testimonială) nu rezultă nici existența faptei ilicite și nici faptul că emiterea Raportului de evaluare nr. x/15.10.2013 ar fi cauzat vreun prejudiciu material sau moral recurenților.

Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, în majoritatea înscrisurilor depuse de recurentul - reclamant pentru a dovedi afectarea vieții sale de familie, a reputației sale jurnalistice și a carierei sale politice, se face referire mai ales la Raportul de evaluare nr. x prin care s-a dispus Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării verificărilor cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen.., precum și sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Raportul de evaluare nr. x/15.02.2013 a fost emis de pârâtă în aceeași zi cu raportul nr. x/15.10.2013, iar din analiza cuprinsului raportului de evaluare nr. x/15.02.2013 rezultă că articolele pretins defăimătoare la adresa reclamantului cuprind îndeosebi informații în legătură cu faptele ce fac obiectul acestui raport, respectiv sesizarea organelor penale în legătură cu existența unor indicii da fals în declarații, precum și informații referitoare la averea declarată a reclamantului, în legătură cu care s-a dispus sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Față de cele arătate, în mod corect instanța de fond a constatat că, în cauză, nu s-a dovedit că prejudiciul moral suferit, a cărui reparare se solicită în prezenta cauză este consecința raportului de evaluare nr. x/15.10.2013 prin care s-a reținut existența unei incompatibilități generate ca urmare a exercitării de către recurent a mandatului de senator, în perioada 19.12.2012-16.04.2013, simultan cu deținerea funcției de administrator al S.C. E. S.R.L..

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B. și C., ambii prin reprezentați legali D. și A. împotriva sentinței civile nr. 116 din data de 8 aprilie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2022.