ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2022

Ședința publică din data de 25 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară și B., C. și D., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Rezoluțiilor din data de: 07.09.2017 dispusă în lucrarea nr. x/2017; 20.10.2017 dispusă în lucrarea nr. x/2017 și 16.01.2018, dispusă în lucrarea nr. x/2017; obligarea pârâților la întocmirea unui raport al inspecției judiciare, prin administrarea unui probatoriu adecvat și conform normelor dreptului comunitar european ce a fost ignorat, în vederea stabilirii situației reale de fapt, ce a fost încălcată cu bună știință, dar și cu încălcarea normelor procesuale și procedurale, urmărindu-se cu rea-credință doar vătămarea sa, prin grava neglijență și prin nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept material și procesual; de asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor morale, în solidar, în cuantum de 50.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 2103 din 26 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă comunicat prin adresa nr. x/2017, invocat de pârâtă și a respins ca atare acest capăt de cerere, a respins în rest contestația formulată de contestatorul A., împotriva rezoluțiilor nr. x/2017/07.09.2017, nr. x/2017/20.10.2017 și nr. x/2017/16.01.2018, emise de intimata Inspecția Judiciară, în contradictoriu cu intimații B., C. și D., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat, ca inadmisibil.

În temeiul art. 248 C. proc. civ., republicat, examinând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de recurs, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte de Casație și Justiției, constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care o va e și va respinge recursul, ca inadmisibil

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 47 alin. (1) și (7) din Legea nr. 317/2004:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară.

Astfel, unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.

Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor legii nr. 317/2004)

Ulterior, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.

Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, și cu dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că sentința civilă 2103 din 26.06.2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor anterior reținute, este definitivă.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței nr. 2103 din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2022.