ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4164/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. 2439/A/23.07.2019, emisă în dosarul nr. x și a rezoluției Inspectorului-sef din 07.10.2019, emisă în dosarul nr. x, admiterea contestației, desființarea rezoluției Inspectorului-șef din data de 07.10.2019 și a rezoluției de clasare nr. 2439/A/23.07.2019 și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Prin încheierea de ședință din data de 23.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de atașare a dosarului nr. x/2915, constatând că reclamantul avea posibilittea de a efectua și a depune la dosar copii ale înscrisruilor din acest dosar, conform art. 161 din R.O.I.I.J., iar în cauză a fost depusă documentația care a stat la baza emiterii rezoluțiilor contestate.

Prin sentința civilă nr. 578 din data de 07.07.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii de ședință din data de 23.06.2020 dar și împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârilor, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța a respins în mod nelegal cererea de atașare a dosarului nr. x/2015 (fond și apel). Acesta conține un număr impresionant de înscrisuri, respectiv 4 volume în fond și 6 sau 7 volume în apel, aprox. 2.000-3.000 de file, aspect în raport de care în mod eronat s-a reținut posibilitatea depunerii de copii ale înscrisurilor din acest dosar, dispozițiile art. 298 C. proc. civ. neputând fi aplicate.

Verificarea aspectelor sesizate de reclamant se putea realiza numai prin analiza dosarului ce trebuia atașat deoarece, prezenta cauză nu este una tipică, de drept comun, în care partea depune înscrisurile de care înțelege să se folosească, ci aceasta vizează o procedură specială cu referire la magistrați judecători și la atitudinea acestora într-o procedură judiciară, un dosar deja soluționat.

În opinia recurentului, judecătorul fondului, aflând din cuprinsul contestației că dosarul nr. x/2015 are cel puțin 10 volume, a preferat să respingă cererea, în loc să dispună atașarea dosarului și să verifice în ce măsură judecătorul vizat de sesizarea adresată Inspecției Judiciare a avut posibilitatea să studieze dosarul în perioada 19.09.2018 (data predării dosarului spre studiu completului de apel) - 21.09.2018 (vinerea dinaintea ședinței de judecată), termenul fiind luni (24.09.2018).

În raport de acest motiv, recurentul-reclamant apreciază că soluția dispusă de judecătorul fondului a fost una nelegală, de natură a încălca dreptul de acces la o instanță independentă, în sensul că nu se poate pronunța o soluție legală, atâta timp cât nu s-au făcut verificări cu privire la dosarul la care contestatorul a făcut referire și care nu a fost văzut nici de inspectorul Inspecției Judiciare și nici de judecătorul curții de apel.

Recurentul a criticat și soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că prima instanță a ignorat temeiul de drept invocat pe toată durata procedurii, art. 99 lit. t) și i) din Legea nr. 303/2004.

Prezentând istoricul litigiului vizat de sesizarea formulată, recurentul a indicat următoarele elemente care atestă nelegalitate hotărârii pronunțate în cauză: pronunțarea Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov pe probe în data de 04.12.2017, admiterea cererii de îndreptare eroare materială din 12.02.2018, admiterea la termenul din 12.03.2018 a cererii de solicitare de informații de la Colegiul Psihologilor din România cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize psihologice a unui copil de 3 ani, primirea răspunsului favorabil, modificarea componenței completului de judecată, imposibiliatea fizică a noului judecător de a studia dosarul (fond și apel), respingerea probei cu expertiză la termenul din 24.09.2018, deși nu s-a administrat o altă probă în perioada 04.12.2017-24.09.2018 care ar fi justificat revenirea completului de judecată, și, în final, respingerea apelului, ca nefondat.

Dosarul nr. x/2015 a avut ca obiect divorț, exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor (minor B.) și program de legături personale cu minorul. Reclamanta a fost C., iar recurentul-reclamant din această cauză a avut calitatea de pârât-reconvenient. Împotriva sentinței civile nr. 3423/05.04.2017 pronunțată de Judecătoria Brașov, ambele părți au formulat apel, reclamanta pe exercitarea autorității părintești, iar pârâtul pe stabilirea domiciliului minorului, program de legături personale cu minorul și pensie de întreținere.

Inițial, din completul de apel, au făcut parte judecătorii D. și E., respectiv la termenele de judecată din datele de: 25.09, 23.10, 20.11, 04.12.2017, 15.01, 12.02, 12.03, 11.04, 07.05, 06.06.2018. Începând cu data de 17.08.2018, judecătorul E. a fost detașat în cadrul Departamentului relații internaționale al SNG, situație în care completul de judecată a fost completat cu judecătorul F., iar în noua compunere (judecători D. și F.) dosarul a mai avut câteva termene de judecată, respectiv: 24.09, 22.10.2018, 11.03 și 25.03.2019.

Instanța de fond nu a avut în vedere că membrii completului de apel au avut o activitate necorespunzătoare, deoarece: - au respins inițial (la data de 04.12.2017) expertiza psihologică pe motiv că vârsta mică a minorului nu permite acest lucru; - au revenit la termenul din 12.03.2018 asupra expertizei, cu solicitare Ia Colegiu și Institut pentru a obține informații suplimentare, respectiv dacă vârsta minorului de 3 ani permite efectuarea unei expertize psihologice; - au amânat 4 termene de judecată soluționarea cauzei în condițiile în care, pe de o parte, răspunsul de la Colegiu și Institut nu a contat iar, pe de altă parte, alte probe suplimentare nu au modificat apărarea subsemnatului; - judecătorul F. este desemnat ca membru al completului la data de 17.08.2018 și abia la data de 19.09.2018-miercuri completul (judecătorii D. și F.) solicită dosarul la studiu, în condițiile în care termenul de judecată era la data de 24.09.2019 -luni iar volumul de informație era foarte mare.

Instanța de fond nu a clarificat cine a solicitat dosarul la studiu în data de 19.09.2018, judecătorul D. sau F.. Oricum, cei doi judecători nu puteau studia dosarul subsemnatului în același timp, deoarece judecătorul D., cel puțin teoretic, era familiarizat cu problema litigioasă și nu avea niciun sens să studieze dosarul alături de judecătorul F.. Cu alte cuvinte, dacă solicitarea dosarului la studiu s-a realizat de judecătorul F. trebuie văzută si ora la care dosarul a fost solicitat la studiu, existând posibilitatea ca în ziua de 19.09.2019 dosarul să fi fost solicitat la studiu spre sfârșitul programului.

Mai mult, instanța de fond nu a verificat pentru perioada 19.09-21.09.2018 ora la care membrii completului au venit la instanță si ora la care au plecat, dacă au mai avut dosare în această perioadă (la studiu sau ședințe de judecată), dacă au avut pronunțări. Trebuia să se verifice și dacă în week-end completul a venit la instanță (ora venirii si plecării) și în ce scop.

Din punct de vedere practic, pentru a citi aprox. 30 de pagini ai nevoie de minim o oră. Însă, pentru aproximativ 2000-3000 pagini (4 vol. fond și 6-7 vol. apel) era nevoie de minim 60 de ore. Și în situația în care judecătorul F. s-ar fi prezentat 5 zile la instanță (19.09-23.09.2019, inclusiv sâmbăta și duminica) și ar fi studiat doar dosarul 8h/zi, tot nu ar fi reușit să-l termine. Se exclud citațiile și actele de procedură însă fac referire doar la actele importante din dosar (acțiune, cerere reconvențională, întâmpinare, răspuns la întâmpinare; apeluri, întâmpinări la apeluri, răspunsuri la întâmpinări, cereri de intervenție accesorie, evaluări psihologice, cereri de probe, înscrisuri cu diverse sesizări și răspunsuri din partea instituțiilor implicate, declarații de martori, corespondența dintre părți, fotografii, practică și doctrină pe necesitatea administrării probei cu expertiză psihologică în dosarele ce privesc minorii etc).

Deși exista obligația judecătorului F. de a cunoaște poziția procesuală a părților, timpul efectiv avut la dispoziție de această persoană a fost insuficient pentru studiu dosar și s-a reflectat în soluția de respingere a expertizei psihologice.

Cum se poate considera că un judecător este capabil să aprofundeze un dosar de 10 vol. în 3 zile, în condițiile în care trebuie să mai studieze și alte dosare. Cu siguranță, la termenul din 24.09.2019 judecătorul F. a intrat pentru prima dată în majoritatea dosarelor de la acest termen și trebuia să le studieze pe toate. Judecătorul F. nu a studiat dosarul, dar a acceptat să se pronunțe pe o probă (proba cu expertiză psihologică-expertiză neefectuată în cauză), probă care putea să constate anumite aspecte invocate în ceea ce privește starea psihologică a minorului și să reprezinte motiv de pronunțare a unei alte soluții în apel.

Nu există niciun dubiu că membrii completului de apel (judecătorii D., F.) au încălcat cu bună-știință normele de drept material (interesul superior al copilului și dreptul recurentului de a avea legături personale cu minorul, în funcție de concluziile unui Raport de expertiză ce trebuia să se fi întocmit în cauză) și cele de drept procesual (inițial, la 04.12.2017, se respinge proba cu expertiză psihologică a minorului pe motiv că vârsta acestuia este prea mică iar la 3 luni distanță, la 12.03.2018, se solicită punct de vedere de la Colegiul Psihologilor și de la Institutul Național de Psihologie pentru a se comunica dacă se poate efectua expertiză judiciară la un minor cu vârsta de 3 ani).

Completul de apel bănuia la data de 04.12.2017 că nu se poate face expertiză în cauză dar respinge proba, iar la data de 12.03.2018 dorește să se convingă dacă soluția anterioară a fost una corectă. Când constată la data de 24.09.2018 că expertiza psihologică a minorului de 3 ani și 7 luni este posibilă și chiar recomandată, completul dă soluție fermă de respingere a expertizei, confirmând poziția de la termenul din 04.12.2017.

Greșeala completului de apel este evidentă și nu are justificare în ceea ce privește expertiza (inițial se respinge proba pentru vârsta mică a minorului, apoi se solicită informații de la instituții specializate), studiul dosarului dar și postări publice cu privire la importanța mamei în viața minorului, excluzând importanța tatălui din viața minorului. Atât la data de 04.12.2017 cât și la 12.03.2018 minorul era tot mic, iar conform motivării din 04.12.2017 expertiza psihologică nu se putea face nici la 12.03.2018 dar nici la 24.09.2018.

Obligația profesională, de pregătire a dosarului pentru ședința de judecată, nu reprezintă un act de jurisdicție pentru a nu putea fi verificată, ci este o abatere disciplinară evidentă. Oricât de capabil ar fi un judecător era imposibil ca în cele 3 zile lucrătoare (19-21.09.2018) să studieze dosarul, fără a aduce în discuție și faptul că a avut la studiu și alte dosare.

Dacă la data de 04.12.2017 completul nu era în deplină cunoștință de cauză, atunci trebuia să fi dispus de la acest termen solicitarea de informații suplimentare și după ce primea un răspuns de la Colegiu/Institut să se pronunțe și să respingă sau să admită expertiza psihologică. Dacă ar fi procedat în acest mod, atunci nu mai existau discuții pe acest motiv al sesizării. În opinia recurentului, în mod intenționat completul a solicitat greșit la data de 12.03.2018 lămuriri de la Colegiu și Institut, în condițiile în care judecătorii erau lămuriți încă de la data de 04.12.2017 când au respins expertiza pe motiv că minorul este prea mic pentru expertizare psihologică.

Prezumția de independență și de imparțialitate a judecătorului D. este răsturnată tocmai de postările publice cu privire la importanța sporită a mamei în viața copilului, tatăl fiind o persoană ce nu contează în viața minorului. Aceste convingeri publice se regăsesc și în hotărârea pronunțată în apel, în dosarul în care recurentul-reclamant a fost parte.

În concluzie, este evident că soluția pronunțată de judecătorul fondului este una nelegală, atâta timp cât acesta nu a analizat istoricul litigiului, elementele importante la care s-a făcut trimitere în contestație și nici nu a văzut fizic dosarul x/2015 în care s-au făcut acte de procedură (amânări de termene, respingere expertiză), în defavoarea sa.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe .

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu solicitarea de anulare a rezoluției de clasare nr. 2439/A/23.07.2019, emisă în dosarul nr. x și a rezoluției Inspectorului-sef din 07.10.2019, emisă în dosarul nr. x, admiterea contestației, desființarea rezoluției Inspectorului-șef din data de 07.10.2019 și a rezoluției de clasare nr. 2439/A/23.07.2019 și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Prima instanță a respins cererea reclamantului de atașare a dosarului nr. x/2915, iar pe fond a respins cererea dedusă judecății, ca neîntemeiată.

Fiind învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva acestor soluții, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant susține că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Constituie abatere disciplinară ... exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijentă dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Astfel, din dezvoltarea recursului se observă că recurentul-reclamant este nemulțumit de modalitatea în care instanța de fond a răspuns susținerilor referitoare la timpul pe care l-a avut la dispoziție judecătorul Tribunalului Brașov pentru studierea dosarului nr. x/2015, la modalitatea de soluționare a cererii de administrare a probei cu expertiză psihologică, la imparțialitatea unuia dintre judecătorii care au făcut parte din compunerea completului de apel la data soluționării aceluiași dosar nr. x/2015.

În privința criticii recurentului vizând soluția de respingere a cererii de atașare a dosarului nr. x/2915, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acesteia, având în vedere obiectul cauzei - verificarea legalității rezoluțiilor emise de pârâta Inspecția Judiciară, iar nu a actelor de procedură și a soluției din dosarul indicat. De asemenea, prima instanță a constatat în mod corect că teza probatorie invocată de reclamant nu impunea atașarea în original a dosarului, câtă vreme la dosarul cauzei se regăsea depusă, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întreaga documentație care a stat la baza actelor administrative contestate.

Înalta Curte reține, așadar, că prima instanță a fost învestită cu verificarea legalității unei rezoluții de clasare emisă de pârâta Inspecția Judiciară, conform dispozițiilor art. 45

1

alin. (3), (4) și 5 din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora:

"(3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere. (4) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. (5) Hotărârea pronunțată potrivit dispozițiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor."

Dispozițiile legale sus-citate conferă, așadar, instanței de contencios administrativ posibilitatea de a dispune admiterea contestației și desființarea rezoluțiilor contestate doar în cazul în care se impune completarea verificărilor realizate de inspectorul judiciar. Întrucât hotărârea astfel pronunțată trebuie să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor, rezultă că instanța realizează un control de legalitate a rezoluției de clasare și a rezoluției inspectorului șef prin care a fost respinsă plângerea, limitat la caracterul complet al verificărilor prealabile, respectiv dacă inspectorul judiciar a stabilit în mod corect și complet faptele și împrejurările expuse de petiționar în sesizarea disciplinară și a făcut o încadrarea juridică corespunzătoare.

În cazul prezentei proceduri, instanța a analizat dacă inspectorul judiciar a stabilit în mod corect și complet faptele și împrejurările expuse de petiționar în sesizarea disciplinară și a făcut o încadrare juridică a acestora.

În privința aspectelor de fond referitoare la modalitatea în care completul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2015 a răspuns cererilor și argumentelor formulate de parte în cadrul acțiunii de divorț, Înalta Curte constată că acestea intră în activitatea specifică de judecată și nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecția Judiciară, ci sunt impuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

În acest context rezultă că, în sfera răspunderii disciplinare pot intra numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu a rezultat din verificările prealabile efectuate în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte constată că prin rezoluția Inspectorului Șef, cât și prin rezoluția de clasare emisă în dosarul nr. x, verificările prealabile au fost realizate în condițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, iar pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este necesar ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, judecătorul să fi nesocotit în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil o normă de drept material sau procesual.

Se observă, totodată, că în mod corect a reținut intimata-pârâtă dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 251/11.07.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători prin care s-a constatat la nivel de principiu că:

"Analiza legalității și temeiniciei actului decizional cu privire la oportunitatea exercitării căii de atac în discuție presupune exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept și în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept care intră în competența sa, cu respectarea principiului statutului de drept, inerent sistemului Convenției Europene a Drepturilor Omului și protocoalelor sale adiționale. Nu se pot conferi competențe altor autorități în această materie, respectiv Inspecției Judiciare sau instanței disciplinare, așa după cum, în mod corect a reținut și secția pentru procurori, aceste aspecte fiind susceptibile de analiză numai în cadrul controlului ierarhic și jurisdicțional, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care delimitează cadrul angajării disciplinare a magistraților la "abaterile de la îndatoririle de serviciu" și la "faptele care afectează prestigiul justiției". În raport cu această normă de principiu, modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării și aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiției", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat nu poate fi realizată."

Având în vedere faptul că, atât intimata-pârâtă cât și prima instanță au răspuns argumentat solicitărilor recurentului-reclamant cu privire la modalitatea în care se poate verifica existența unei abateri disciplinare întemeiată pe dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că simpla nemulțumire a recurentului-reclamant față de soluția pronunțată de prima instanță nu este suficientă pentru casarea hotărârii.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința și încheierea atacate nu sunt afectate de nelegalitate și nu pot fi reformate prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 578 din 07 iulie 2020 și împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.