ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2937/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 17.04.2014, sub nr. de dosar x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate și B., anularea raportului de evaluare nr. x/02.04.2014, precum și obligarea pârâților la plata de daune morale, în cuantum de 1 leu, fiecare.

De asemenea, a solicitat obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a inspectorului de integritate, pârâta B..

Prin sentința civilă nr. 88 din 16 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B..

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate și B., în sensul că a anulat raportul de evaluare contestat și a respins cererile referitoare la acordarea daunelor morale, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței primei instanțe și, în subsidiar, și a încheierii din 3 decembrie 2018, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Împotriva sentinței instanței de fond a promovat recurs și pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat în drept pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererilor de recurs

În ceea ce privește recursul reclamantei, Înalta Curte va lua în considerare expunerea motivelor de recurs din cerere și nu doar temeiul de drept indicat în partea introductivă a înscrisului, în care avocații părții fac trimitere doar la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul recursului, referitor la motivul prevăzut la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se susține că instanța de fond, în rejudecare, a respins în mod nelegal proba cu interogatoriul pârâtelor, deși aceasta era admisibilă, pertinentă utilă și concludentă, necesitatea administrării ei fiind impusă de prevederile art. 501 alin. (4) C. proc. civ.

În fața instanței de rejudecare, a solicitat concordant acțiunii inițiale, administrarea probei cu interogatoriul pârâtei B. și al ANI, aspect ce era de natură a contribui la dovedirea temeiniciei cererii privind acordarea daunelor morale.

Prin încheierea din 03.12.2018, în rejudecare, instanța de fond a respins proba cu interogatoriu solicitată a fi administrată ANI, care a refuzat a răspunde în mare măsură interogatoriului inițial, respingând totodată și interogatoriul solicitat a fi luat dnei. B., cu motivarea că încheierea inițială privind administrarea probelor nu a fost atacată cu recurs, așadar, rămâne câștigată judecății.

Soluția instanței de fond încalcă prevederile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., care subsecvent casării stabilește în sarcina instanței de fond administrarea oricărei probe, judecata reîncepând cu privire la întreaga cauză pe fondul acesteia.

Cât privește incidența pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se arată că motivarea instanței de fond este contradictorie.

Pe de o parte, instanța afirmă că simpla admitere a acțiunii este suficientă reparație morală, ceea ce conduce la concluzia că acțiunea în daune morale a fost admisă, cu acordarea a zero RON ca reparație și totodată cu mențiunea că daunele morale acordare îmbracă forma simplei admiteri a acțiunii.

Pe de altă parte, prin aceeași sentință instanța respinge cererea de acordare a daunelor morale simbolice în cuantum de 1 leu pentru fiecare pârâtă, ca neîntemeiată, admițând totuși că a existat un prejudiciu de natură morală.

Motivarea și soluția dispusă sunt contradictorii.

Motivarea instanței de fond, este străină de natura cauzei.

Prin acțiune a solicitat acordarea daunelor morale simbolice în cuantum de un leu, atât de la pârâtă cât și de la funcționarul public ce a dresat raportul, susținând și finalmente demonstrând că acestea erau nule din mai multe motive, toate aceste motive legale fiind susținute și dovedite încă din etapa administrativă, dar fiind ignorate.

A aprecia că simpla admitere a acțiunii ar avea aptitudinea să reparare daunele morale într-o manieră rezonabilă și să constituie o satisfacție echitabilă este greșit, deoarece prejudiciul moral și repararea acestuia prin echivalent simbolic este complet distinct de dreptul la acțiune, regimul juridic al acestor drepturi subiective civile ce nu se confundă fiind diferit ca și efectele constatării încălcării acestora.

Raportat la ultimul temei de drept invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a pretins că instanța nu stabilește expres dacă daunele morale sunt sau nu cuvenite, prejudiciul moral fiind dovedit și reținut numai de o manieră indirectă. Cu toate acestea, din motivare, rezultă că ar fi admisă acțiunea, dar daunele ar fi prea mari (1 leu) fiind așadar reduse conceptual la limita suficientei reparații a admiterii acțiunii.

Potrivit art. 253 C. civ., sediul dreptului material în materia mijloacelor de apărare a drepturilor nepatrimoniale, exclude admiterea unei acțiuni în contencios administrativ din categoria remediului echivalent unui prejudiciu de natură morală.

Admiterea acțiunii și anularea actului nelegal, nu reprezintă o despăgubire morală, ci un mecanism procesual care supune analizei puterii judecătorești un act administrativ, spre a verifica legalitatea și temeinicia acestuia în condițiile Legii 554/2004.

Soluția admiterii acțiunii și a desființării actului administrativ (nu și a efectelor directe și indirecte de orice natura pe care acesta le-a produs) nu este una corelativă dreptul subiectiv civil la repararea daunelor morale.

Din perspectiva normelor de drept material, identificăm două drepturi subiective civile distincte, i) dreptul la acțiune reglementat de art. 29, 30 C. proc. civ. și i) prejudiciul însuși reclamat ce dă dreptul la repararea daunelor morale, potrivit art. 2528 C. civ., acestea fiind distincte atât prin conținut normativ cât și prin finalitate.

Aprecierea instanței de fond în sensul că admiterea acțiunii poate constitui o reparație morală nu este concordantă normelor de drept material.

Daunele morale, au fost solicitate numai simbolic, câte 1 leu pentru fiecare pârâtă, așadar raționamentul instanței de fond potrivit căruia, este suficientă admiterea acțiunii în sine, nu poate fi primit deoarece acordarea daunelor morale, în cuantum total de doi RON, nu putea sub nicio formă depăși o reparație realizată de o manieră rezonabilă sau să reprezinte o satisfacție inechitabilă, ceea ce s-ar traduce juridic într-o îmbogățire fără justă cauză.

Instanța de fond nu a aplicat corect prevederile art. 1530, 1531 C. civ.

În recursul pârâtei ANI s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția calității procesual pasive a inspectorului de integritate raportat și la dispozițiile art. 36 din C. proc. civ..,calitatea procesuala, rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus, judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Astfel, calitatea procesuală este una din condițiile necesare pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte în proces, presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care, este titular al dreptului juridic dedus judecății, respectiv între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic iar excepția lipsei calițății procesuale reprezintă mijlocul procedural prin care se invocă, fie existența încălcării unui drept izvorât dintr-un raport juridic de drept material fie inexistența unei legături de conexitate cu un astfel de raport care să-i confere îndreptățirea acelei persoane de a sta în judecată fie lipsa abilității pe care legea o conferă în mod excepțional unor persoane străine de raportul juridic de drept substanțial pentru ocrotirea unor drepturi legitime ale unor persoane sau interes social.

Agenția Națională de Integritate este organ de specialitate al administrației publice centrale, în sensul dispozițiilor art. 116 alin. (1), coroborate cu art. 117 alin. (3), raportate la disp.art. 73 alin. (3) lit. t) din Constituția României, republicată.

Astfel, Agenția Națională de Integritate este organizată ca o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică potrivit dispozițiilor Legii nr. 144/2007, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Naționale de Integritate publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 158/25.03.2013, Inspecția de Integritate funcționează ca și Direcție Generală în cadrul Agenției Naționale de Integritate, fiind fără personalitate juridică, în cadrul căreia își desfășoare activitatea inspectorii de integritate, funcționari publici cu statut special. De menționat că aceștia, în activitatea de evaluare pe care o desfășoară, nu emit rapoarte de evaluare în nume propriu, ci în numele Agenției Naționale de Integritate.

Raportul de evaluare a fost întocmit de către doamna B. în calitate de inspector de Integritate prin interpretarea documentelor primite de la diferitele entități precum și a legislației în vigoare.

Potrivit procedurii stabilite de Legea nr. 176/2010, repartizarea lucrărilor către inspectorii de integritate se face în mod aleatoriu, de către conducerea inspectorilor de integritate, prin sistem electronic. De asemenea, repartizarea lucrării inițiate la sesizarea atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât și a celei din oficiu, se face în mod aleatoriu.

Totodată, prin gestionarea unei lucrări repartizate aleatoriu inspectorul de integritate nu poate aduce vreun prejudiciu, astfel încât în speță nu poate fi incident art. 16 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ.

Inspectorul de integritate procedează la verificarea existenței conflictelor de interes sau incompatibilităților numai cu privire la acele persoane față de care a fost sesizat cu o lucrare repartizată în mod aleatoriu.

Astfel că, inspectorii de integritate, ca angajat al Agenției de Integritate nu are calitate procesuală pasivă în plângerea celui evaluat Instituția ANI este emitenta raportului de evaluare și instituția, se folosește de serviciile unor angajați fie că sunt agenți de integritate, consilieri juridici, secretare ș.a.m.d.

Pe fondul recursului s-a arătat că la data de 13.02.2012 A., în calitate de director executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin a semnat două adrese (înregistrate sub același număr, respectiv nr. 196/13.02.2012) cu conținut diferit, cu care a fost transmisă Sindicatului Direcției Financiare Caraș-Severin, situația întocmită, la cererea Sindicatului, de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin privind calculul suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare aferente perioadei 22.03.2004 -28.10.2008, pentru 444 de angajați ai Direcției (calcul efectuat pentru 25% din salariul de încadrare pentru suplimentul postului și 25% din salariul de încadrare pentru suplimentul treptei de salarizare).

În perioada executării funcției publice de conducere (director executiv) în subordinea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara), Caraș Severin aflată în subordinea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara A. s-a aflat în situația - ce constituie conflict de interese,

În perioada exercitării funcției publice de conducere (director executiv) în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, aflată în raport cu dispozițiile art. 70 și art. 79 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003 în care interesele sale patrimoniale i-au influențat decizia (luată ca urmare a faptului că a fost chemat să ia o astfel de decizie, cu privire la o persoană juridică - Sindicatul Direcției Financiare Caraș-Severin, cu care avea relații cu caracter patrimonial) de a semna adresele nr. x/13.02.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor, Publice Caraș-Severin (adrese cu care au fost transmise situațiile solicitatei de Sindicat, întocmite folosindu-se procentul indicat în cerere de Sindicat, respectiv procentul de 25% din salariu brut pentru fiecare supliment, neîndeplinindu-și cu obiectivitate atribuțiile ce-i reveneau în exercitarea funcției publice de conducere.

Contrar celor reținute de instanței de fond dacă reclamantul și-ar fi îndeplinit cu obiectivitate atribuțiile ce-i reveneau în exercitarea funcției publice de conducere, s-ar fi abținut de la rezolvare cererii nr. x/08.02.2012 a Sindicatului Direcției Financiare Caraș-Severin și implicit de la luarea deciziei de a semna adresele nr. x/13.02.2012 (întrucât, pe de o parte se afla în relații cu caracter patrimonial cu Sindicatul, iar pe de altă parte cunoștea că instanța nu a stabilit, prin sentința civilă nr. 1843/28.10.2008, cuantumul procentului de calcul al drepturilor bănești și că situațiile respective erau ..solicitate de Sindicat în scopul efectuării silite a plății de către Direcția Financiare Caraș-Severin -așadar erau solicitate în scopul producerii de efecte juridice și l-ar fi informat de îndată, cu privire la această situație, pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct (persoană care avea obligația să procedeze la aplicarea dispozițiilor art. 79 alin. (2) teza ultimă și alin. (3) din Legea nr. 161/2003).

Domnul A. nu numai că nu s-a abținut de la rezolvarea cererii nr. x/08.02.2012 a Sindicatului Direcției Financiare Caraș-Severin și implicit de la luarea deciziei de a semna adresele nr. x/13.02.2012, dar a și folosit (atât indirect prin Sindicat, cât și direct și personal) în vederea executării silite a Direcției Financiare Caraș-Severin, situația drepturilor bănești calculată pentru sine la procentul de 25% din salariul brut pentru fiecare supliment

Cu alte cuvinte, interesul său patrimonial constând în obținerea, de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, a sumei maxime pe care o putea obține (procentul de 25% din salariul brut pentru fiecare supliment reprezenta cuantumul maxim prevăzut de lege, în condițiile în care instanța nu a stabilit, prin sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 cuantumul procentului), i-a influențat decizia (luată ca urmare a faptului că a fost chemat să ia o astfel de decizie, cu privire la o persoană juridică - Sindicatul Direcției Financiare Caraș-Severin, cu care avea relații cu caracter patrimonial) de a semna-adresele x nr: 196/13:02.2012, neîndeplinindu-și cu obiectivitate atribuțiile ce-i reveneau în exercitare funcției publice de conducere. Astfel persoana evaluată a încălcat obligația ce-i revenea în conformitate cu dispozițiile art. 79 alin. (2) din același act normativ obligația de se abține de la rezolvarea cererii respectiv luarea deciziei de a semna adresele nr. x/13.02.2012), și implicit, obligațiile ce-i reveneau în conformitate cu dispozițiile Codului de conduită a funcționarilor publici.

Astfel, cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, domnul A., se află, din anul 2008, în relații cu caracter patrimonial cu persoana juridică Sindicatul Direcției Financiare Caraș-Severin (a ales să fie reprezentat de sindicat în cauza civilă dosar nr. x/2008 în care a solicitat Tribunalului Caraș Severin, să-i plătească drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază fiecare, începând cu 22.03.2004).

La data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 184/2008 pronunțate de către Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. x/2008 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 419/02.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara domnul A. (prin reprezentant Sindicatul Direcției Financiare Caraș Severin), a avut cunoștință despre faptul instanța a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin să-i plătească drepturile bănești reprezentând suplșimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03.2004 - 28.10.2008, fără să stabilească cuantumul acestor suplimente.

Cu toate că atât reclamantul cât și Sindicatul Direcției Financiare Caraș-Severin cunoșteau că instanța nu a stabilit cuantumul suplimentelor la plata cărora a fost obligată Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, după data (02.04,2009) rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr. 1843/28.10.2008 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, în vederea punerii în executare a acesteia, cel din urmă, la data de 08.02.2012 (cu adresa nr. x/08.02.2012 formulată "în atenția d-nului director executiv A.") a solicitat -inclusiv în numele și pentru A. - Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin, ca, "ținând cont... de necesitatea punerii în aplicare a acestei sentințe, necesitate determinată de dreptul solicitanților de a beneficia de aceste sume să i să pună la dispoziție o situație reprezentând sumele cuvenite salariaților menționați în hotărârea judecătorească, sume calculate la procentul estimat de noi de câte 25% asupra salariului de încadrare(25% suplimentul postului și 25% la sută suplimentul treptei de salarizare.

Cu toate acestea reclamantul, aflată în relații cu caracter patrimonial cu Sindicatul Direcției Financiare Caraș-Severin, cunoscând atât faptul că instanța nu a stabilit cuantumul suplimentelor la plata cărora a fost obligată Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, cât și faptul că Sindicatul a solicitat - inclusiv pentru și în numele său - respectivele situații în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 1843/28.10.2008, la data de 13,02,2012, în calitate de director executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Caras-Severin, a semnat adresele înregistrate sub nr. x/13.02.2012, cu care a fost transmisa Sindicatului Direcției Financiare Caraș-Severin situația solicitată, conținând sume calculate (pentru fiecare dintre cei 444 de reclamanți menționați în sentința civilă nr. 1843/28.10.2008, printre care și A.) la procentul de 25% pentru fiecare supliment, așa cum a fost indicat și solicitat de Sindicat.

Situațiile transmise, cu cele două adrese au fost folosite de persoana evaluată atât indirect de către creditorul Sindicatul Direcției Financiare Caraș-Severin - reprezentant al persoanei evaluate, pentru întocmirea "cetralizatorului" anexat cererii de încuviințare a executării silite a debitorului Direcția Financiare Caraș-Severin, de Executorul Judecătoresc C.),.cat și direct de către creditorul A., prin anexarea situației personale la cererea de încuviințare a executării silite formulată de Executorul Judecătoresc D..

Față de cele anterior menționate și in dezacord cu instanța de fond considerăm că interesul patrimonial al contestatorului, subzistă fiind reprezentat de obținerea, de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Caras-Severin a sumei maxime pe care o putea obține (procentajului de 25% din salariul brut pentru fiecare supliment reprezenta cuantumul maxim prevăzut de lege, în condițiile în care instanța nu a stabilit, prin sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 cuantumul procentului), i-a influențat decizia (luată ca urmare a faptului că a fost chemat să ia o astfel de decizie, cu privire la o persoană juridică - Sindicatul Direcției Financiare Caraș-Severin, cu care avea relații cu caracter patrimonial) de a semna adresele nr. x/13.02.2012, neîndeplinindu-și cu obiectivitate atribuțiile ce-i reveneau în exercitarea funcției publice de conducere.

În concluzie sunt nefondate susținerile instanței de fond potrivit cărora, raporturile reclamantului cu sindicatul nu sunt relații care să aibă caracter patrimonial (...). Faptul că reprezentarea s-a realizat în scopul obținerii unor drepturi patrimoniale nu conferă raporturilor dintre reprezentant și reprezentat un caracter patrimonial.

Ca urmare, folosul material/patrimonial despre care face referire Legea nr. 161/2003 este reprezentată de obținerea sumei maxime pe care o putea obține (procentajului de 25% din salariul brut pentru fiecare supliment reprezenta cuantumul maxim prevăzut de lege, în condițiile în care instanța nu a stabilit, prin sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 cuantumul procentului),

De asemenea, sunt nefondate și concluziile instanței de fond, conform cărora: "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o si a vinovăției acesteia.". (hotărârea nr.,311/P/16.12.2013 pronunțată de secția Penală a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2013).

Față de aceasta, nu poate constitui cauză de înlăturare a acestui caz de conflict de interese în materie administrativă împrejurarea că drepturile salariale erau stabilita prin hotărâre judecătorească și nu prin documentul semnat de acesta. Hotărârea invocată de instanța de fond se refera exclusiv la elementele constitutive ale Infracțiunii de conflict de interese, iar nu la un conflict de interese în materie administrativă.

Instanța de recurs va analiza cu prioritate recursul pârâtei întrucât o eventuală admitere, cu schimbarea soluției, ar face de prisos analiza recursului reclamantului, vizând acordarea daunelor.

Astfel, faptul criticat constă în aceea că "în dezacord cu instanța de fond", a existat un interes patrimonial al reclamantului prin aceea că în cele două adrese din data de 13.02.2012 nu s-a abținut de la rezolvarea cererii.

Din tot acest lanț de gândire dezvoltat în recurs și subliniat, ar rezulta aceea că

1.dacă acel cuantum al suplimentelor era stabilit prin SC nr. 1843/2008 al Tribunalului Caraș-Severin, nu exista conflict de interese

2.dacă acel cuantum nu era mai mic de 25% din salariu de încadrare nu exista conflict de interese.

Acest mod de interpretare este nu doar contrar dispozițiilor prevăzute de art. 70 din Legea nr. 161/2003 orice restrângere de drepturi trebuind să fie expres prevăzută, dar și a logicii normale câtă vreme se evaluează interesul funcție de cuantum.

Problema cuantumului de altfel a fost tratată în sentința atacată, care, în mod corect face trimitere la autoritatea de lucru judecat rezultând din considerentele instanțelor în cadrul contestațiilor la executare în pricina principală.

În fapt obligația comunicării tabelului de la data de 13.02.2012 a fost una profesională, modalitatea de utilizare subsecventă de către Sindicat chiar în condiția în care se regăsea pe listă și reclamantul neputându-i fi incumbată.

A admite această gândire fără a extinde prea mult, ar face răspunzător orice emitent al unui act administrativ, chiar corect emis, dacă a fost folosit într-un litigiu (plângere) prejudiciind astfel un terț.

Pe de altă parte, critica utilizării soluției date în conflictul de interese penal - reamintim că soluția Parchetului a fost confirmată prin sentința penală nr. 311/P/16.12.2019 a Curții de Apel Timișoara relevă o necitire a sentinței atacate.

Judecătorul fondului a descris aspectul de netăgăduit al faptului că cele două conținuturi constitutive ale faptelor, penale respectiv administrative, se suprapun în parte.

Or, și instanța penală a analizat atât problema interesului patrimonial și cea a cuantumului 25%, apărând astfel o reală autoritate de lucru judecat.

Câtă vreme, astfel cum se iterează în cererea de recurs, prejudiciul este legat de cuantumul de 25%, analiza judecătorului legat de raportul de evaluare ANI este corectă și urmează a fi menținută.

În ceea ce privește motivul de recurs generat de respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a judecătorului de integritate trebui subliniate următoarele.

- însăși partea interesată în soluționarea favorabilă a excepției nu a atacat cu recurs respingerea ei.

- analiza acestui motiv de recurs se realizează doar pentru că ANI este cea care a invocat excepția la fond, în alte situații excepția lipsei de interes având a fi analizată.

- ca un corolar nici la fond pârâta B. nu a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Instanța de fond a arătat că aceasta a fost chemată în judecată față de prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004, deci în legătură și cu cererea de acordare daune morale.

Mai important, judecătorul fondului a reținut faptul că și în primul ciclu procesual această excepție a fost respinsă prin încheierea din 14.11.2014 și nu a fost recurată intrând în autoritatea de lucru judecat.

Critica din recurs nu se referă de fel la aceste afirmații ci este o simplă explicitare a atribuțiilor ANI și ale inspectorilor de integritate.

A afirma că inspectorii, ca de altfel și instituția în sine nu răspund pentru faptele lor culpabile este greșit, răspunderea civilă sau cea generată de dispozițiile Legii nr. 554/2004 - art. 16 fiind general aplicabil.

Din cuprinsul Legii nr. 144/2007 nu rezultă că inspectorii, răspund și disciplinar, dar acesta ține de organizarea internă a ANI.

Referitor la recursul reclamantului, față de solicitarea acestuia ca motivul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. să fie analizat doar în situația admiterii recursului ANI, analiza nu are a mai fi făcută.

Celelalte motive se raportează la respingerea cererii de obligare a pârâtelor la plata daunelor morale.

Astfel, în raport de motivul prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. s-a afirmat că hotărârea este contradictorie întrucât "simpla admitere a acțiunii este suficientă ca reparație morală, și totodată motivarea este străină de natura cauzei față de aceeași apreciere citată.

În fapt prin sentință s-a afirmat că "obținerea unei soluții favorabile (...) este de natură să conducă la repararea daunelor morale produsă reclamantului și să constituie o satisfacție echitabilă pentru aceasta".

Apare destul de clar faptul că judecătorul fondului a apreciat că se cuvin acordate în favoarea reclamantului reparații morale, pârâtele din cauză necontestând printr-un recurs incident aceste afirmații.

Astfel, se poate statua faptul că aprecierea asupra reparațiilor morale nu mai poate fi repusă în discuție. Rămâne atunci a analiza dacă este corectă afirmația conform căreia admiterea cererii și anularea actului (raportului) vătămător este suficientă ca reparație morală.

Concluzia Înaltei Curți este că nu, altfel dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitor la fapta funcționarului care a elaborat actele din cadrul instituției care a emis actele, care au produs prejudiciu persoanei fizice, rămânând fără efect.

Cât privește cuantumul daunelor chiar Instrucțiunile CEDO afirmă aceste sunt dificil de evaluat în concret, raportându-se la art. 41 din Constituție în ceea ce privește reparația "echitabilă".

Astfel, instanța de recurs apreciază față de atitudinea pârâtelor - instituție și angajat care au emis actul (raportul) anulat și toată durata ciclurilor procesuale, satisfacția reclamantului nu poate consta doar în "ridicarea anatemei" aruncată asupra sa.

Faptul cuantificării la minim a contravalorii bănești a acestui prejudiciu, provine chiar din sensul acestor daune, respectiv "morale" nu materiale.

De altfel, jurisprudența proprie (ex. Decizia nr. 824/6 aprilie 2016 - a secției I ÎCCJ a definit prejudiciul moral ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele ce constituie atributul personalității umane și se manifestată prin suferința morală pe care o resimte victima".

Or, aproape un deceniu cât a durat prezenta cauză timp în care pârâta ANI nu s-a derobat, indiferentă la cele statuate de instanțe judecătorești cu autoritate de lucru judecat, se încadrează în dispozițiile normative sens amintite pentru acordarea de daune morale.

Față de această concluzie, Înalta Curte apreciază de prisos a mai cerceta și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, cum motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. apare ca întemeiat, Înalta Curte va admite recursul reclamantului, și în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va casa sentința în parte, admițând și capătul de cerere privind daunele morale.

Cât privește recursul pârâtei ANI cum acesta nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 88 din 16 martie 2020 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Admite și capătul de cerere privind daunele morale.

Obligă pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 1 leu, cu titlu de daune morale.

Menține soluția dată excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei B..

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 88 din 16 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Cu opinia separată a doamnei judecător E., în sensul:

Admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 88 din 16 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Menține soluția dată excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei B..

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 88 din 16 martie 2020 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Motivarea opiniei separate

În dezacord cu opinia exprimată de majoritatea membrilor completului de judecată, consider că în cauză se impunea respingerea recursului recurentului reclamant A. și admiterea recursului Agenției Naționale de Integritate, cu consecința casării în parte a sentinței (cu păstrarea soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive) și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta A.N.I. ca neîntemeiată.

Cât privește recursul formulat de Agenția Națională de Integritate, se constată că acesta este fondat, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta pârâtă Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea de către recurentul reclamant a regimului juridic al conflictului de interese, reglementat de Legea nr. 161/2003.

În conformitate cu aceste dispoziții legale:

"art. 70 - Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

art. 71- Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public".

Este evident că starea de conflict de interese administrativ este distinctă de infracțiunea privind conflictul de interese și trebuie stabilită în concret, iar nu pur teoretic și formalist, scopul reglementării legale fiind acela de a asigura o garanție pentru exercitarea funcției publice în condiții de imparțialitate și transparență.

Prin urmare, este irelevant pentru examinarea legalității raportului de evaluare faptul că, prin ordonanță a procurorului, rămasă definitivă, s-a dispus clasarea cauzei pe motivul neîntrunirii elementelor infracțiunii.

Contrar opiniei recurentului reclamant, argumentele recurentei sunt fondate, având în vedere faptul că textul de lege are în vedere calitățile/funcțiile deținute și emiterea de acte care aduc în coliziune interesul personal patrimonial cu interesul public girat de autoritățile administrației publice din care funcționarul face parte.

În acest sens, trebuie observat că, deși a reținut corect în cauză situația de fapt, constând în aceea că, în calitate de director executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin, recurentul reclamant a emis două adrese prin care a transmis sindicatului Direcției, la cererea acestuia, situația privind calculul suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare aferente perioadei 2004-2008 pentru 444 de angajați ai Direcției între care se regăsea și el în calitate de creditor, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, interpretând și aplicând greșit dispozițiile Legii nr. 161/2003.

Astfel, judecătorul fondului a considerat, fără temei, că nu sunt incidente în situația dată prevederile art. 70, 71 din lege, apreciind că adresele comunicate nu au fost rezultatul unei decizii sau deliberări personale a reclamantului, de natură să fie influențată de interesul patrimonial al acestuia în calitatea sa de creditor al sumelor calculate, astfel că nu s-ar putea reține lipsa de obiectivitate în emiterea respectivelor adrese.

Or, în cauză au fost evident încălcate principiile de exercitare a funcțiilor publice, nu doar la nivel de aparență, ci și în concret, recurentul reclamant emițând situația de calcul a pretinselor sume cuvenite lui însuși.

În ceea ce privește recursul recurentului reclamant A., acesta se impunea a fi respins ca nefondat.

Astfel, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat în recurs, se constată că, în raport cu actele dosarului și teza probatorie propusă de reclamant, prima instanță a respins justificat (astfel cum impune art. 258 și urm. din Cod) proba cu interogatoriu, care apare, într-adevăr, ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Cât privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., trebuie observat că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentul-reclamant.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, se constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru daune morale cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Împrejurarea că instanța de fond a arătat că soluția de anulare a raportului de evaluare constituie per se suficientă reparație în raport cu prejudiciul moral invocat de reclamant, neconsiderând necesară și admiterea cererii de acordare a unor despăgubiri pecuniare (chiar "simbolice"), nu constituie nicidecum o motivare contradictorie în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate.

Totodată, față de împrejurarea că raportul de evaluare se impunea a fi menținut ca temeinic și legal, nu se mai punea problema primirii criticilor recurentului reclamant circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în mod corect fiind respinsă solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru daune morale, având în vedere însă, nu argumentul instanței de fond referitor la reparația suficientă și echitabilă prin însăși pronunțarea hotărârii judecătorești, ci împrejurarea determinantă că nu este îndeplinită o condiție de bază a angajării răspunderii civile delictuale: aceea a faptei ilicite a pârâților. Aceasta întrucât activitatea de evaluare, emiterea și comunicarea raportului de evaluare fiind reglementate în mod expres de dispozițiile Legii nr. 176/2010, care în cauză au fost respectate întocmai.