ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1415/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. x/G/II/23.12.2022, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 945 din 25 mai 2023, Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate;

A anulat raportul de evaluare nr.x/G/II/23.12.2022;

A respins în rest cererea, ca neîntemeiată;

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 945 din 25 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de intimatul-reclamant A, ca nefondată și menținerea ca temeinic și legal a Raportului de evaluare nr. x/G/II/23.12.2022 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

În motivarea recursului arată că, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința recurată este nemotivată și conține motive străine de obiectul cauzei.

Astfel, instanța de fond nu a analizat cu rigurozitate, efectiv și concret, întâmpinarea formulată de recurentă și înscrisurile depuse în probațiune.

În acest sens, arată că prima instanță a preluat în totalitate conținutul sentinței civile nr. 698/14.03.2022 a Tribunalului Ilfov și a Deciziei civile nr.3301/22.12.2022 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/93/2022, dosar al cărui obiect este diferit față de cel de față, constând în anularea H.C.L. nr. x/28.09.2021.

Susține că instanța de fond s-a raportat la încălcarea procedurii reglementate de dispozițiile art. 204 C. adm., care privesc încetarea mandatului de consilier local, aspecte ce au făcut obiectul dosarului nr. x/93/2022, or, prin cererea de chemare în judecată din dosarul de față, reclamantul A a învestit instanța cu verificarea legalității și temeiniciei unui raport de evaluare, prin care s-a constatat încălcarea de către acesta a regimului juridic al conflictelor de interese, respectiv a prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 228 alin. (1) din C. adm.

Consideră că în cauză nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat în raport de sentința nr.698/2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr.x/93/2022, definitivă prin decizia civilă nr.3301/22.12.2022 a Curții de Apel București, având în vedere că între cele două cauze nu există identitate.

Mai arată că sentința recurată nu conține niciun argument juridic propriu care să justifice soluția de anulare a raportului de evaluare, fiind doar o redare integrală a considerentelor celor două hotărâri judecătorești menționate anterior.

Susține că, în raport de prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul fondului nu și-a îndeplinit rolul activ; că singurul argument al instanței de fond în ceea ce privește interesul reclamantului este acela de a-și apăra mandatul acordat prin alegeri democratice de către cetățenii din B, un interes „ce avea natură profesională”, care l-ar fi împiedicat „să rămână în pasivitate”.

Or, consideră că aceste aspecte nu pot justifica inexistența conflictului de interese, iar analiza instanței cu privire la apărările formulate de părți și la înscrisurile depuse în probațiune nu lămurește pe deplin situația și nu răspunde tuturor argumentelor recurentei, astfel că motivarea sentinței recurate nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b.) C. proc. civ., nefiind prezentate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, respectiv considerentele pentru care a admis cererea intimatului-reclamant.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit normele de drept material incidente speței, respectiv prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 228 alin. (1) din C. adm.

Precizează că potrivit acestor dispoziții, conflictul de interese este condiționat de existența cumulată a trei elemente: persoana să dețină o funcție/demnitate publică (în speță, consilier local); în exercitarea acestei funcții, consilierul local să ia parte la deliberarea și la adoptarea unor hotărâri ale Consiliului Local din care face parte; hotărârile respective să privească probleme în legătură cu care consilierul local are un interes personal, în speță, aceste condiții fiind îndeplinite.

Astfel, arată că intimatul-reclamant este consilier local și în această calitate a participat în mod activ la ședința Consiliul local din 28.09.2021, respectiv la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului local al orașului B nr. X/28.09.2021 votând pentru respingerea Proiectului de hotărâre cu privire la încetarea mandatelor de consilieri locali.

Arată că acesta avea un interes personal în respingerea respectivului Proiect, ținând cont că la art. 1 acesta prevedea „Se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, conform art. 204 alin. (2) lit. e din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ a mandatelor următorilor consilieri locali: (...) A (...)”.

Mai mult, în calitate de secretar al Comisiei nr. 2 - Comisia pentru activității social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism, reclamantul a semnat nefavorabil Raportul de avizare nr. 49104/27.09.2021.

Consideră că nu pot fi valorificate în speță și nu pot reprezenta o justificare a soluției instanței de fond considerentele deciziei civile nr.3301/22.12.2022 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/93/2022 referitoare la procedura ce trebuie urmată în cazul încetării mandatului de consilier local, reglementată de dispozițiile art. 204 C. adm.

Chiar dacă s-a constatat ulterior nelegalitatea acestei proceduri, relevantă pentru reținerea conflictului de interese este conduita avută de intimat în momentul supunerii la vot a proiectului de hotărâre.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 228 alin. (3) C. adm., acesta avea obligația de a anunța la începutul dezbaterilor, interesul personal avut în adoptarea respectivei Hotărâri a Consiliului local și de a nu participa la vot, obligație pe care intimatul nu a îndeplinit-o, participând în mod activ la procedura de deliberare și adoptare.

Susține că legiuitorul nu condiționează generarea conflictului de interese de eventuale neregularități ale procedurii anterioare deliberării și adoptării unei Hotărâri a Consiliului local, doar impune consilierului local obligația de a nu participa la această etapă în cazul în care are un interes personal.

Subliniază faptul că noțiunea de „interes” avută în vedere de legiuitor nu se referă strict la un avantaj/beneficiu material, cuantificabil în bani, pe care alesul local l-ar putea obține, ci rațiunea reglementării conflictului de interese este aceea de a preveni existența oricărui dubiu rezonabil cu privire la îndeplinirea de către alesul local a atribuțiilor și competențelor ce îi revin potrivit legii.

În acest sens, invocă jurisprudența Curții de Apel București.

De asemenea, arată că prin natura funcției cu care a fost investit, consilierul local slujește interesele comunității din care face parte, astfel încât îi revine obligația să respecte normele imperative, privind obligațiile ce-i revin în conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003, care la art. 71 teza finală din Cartea I, Titlul IV, Capitolul II reglementează principiul supremației interesului public.

Intimatul-reclamant A a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Arată că presupusa încălcare a legii vizează emiterea de către Consiliul Local a HCL nr. x/2021, iar eventualul conflict de interese trebuie analizat în raport cu împrejurarea că obiectul hotărârii este reprezentat de un proiect nelegal propus de C pentru încetarea de drept, înainte de termen, a mandatelor celor 10 consilieri locali din totalul de 19, dar și prin prisma circumstanțelor particulare în care a fost emisă această hotărâre.

Problema conflictuală a apărut pe fondul încercării evitării exproprierii unui teren de 20.000 mp de către cei 8 consilieri ai C, care au abuzat de posibilitatea de a convoca ședințe extraordinare ale consiliului, convocând ședințe în iulie 2021, la interval de câteva zile, în vederea discutării și rediscutării aceluiași proiect privind aprobarea de donații oferite de societate, fără respectarea condițiilor pentru legala convocare a ședințelor.

Mai arată că prin Hotărârea Consiliului Local nr. x/2021 s-a constatat o stare de fapt, reținându-se la art. 1 că se respinge proiectul de hotărâre pentru neîndeplinirea condițiilor de cvorum prevăzute de art. 139 alin. (3) C. adm.

Precizează că atât neîndeplinirea condițiilor pentru încetarea de drept a mandatelor înainte de termen, prevăzute de art. 204 alin. (2) lit. e ind. 3 din C. adm., cât și inexistența unui conflict de interese în cazul său și al celorlalți 9 consilieri locali, au fost constatate definitiv în dosarul nr. x/93/2022, în care prin decizia nr. 3301 din 20.12.2022 a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant D împotriva sentinței nr. 698 din 14.03.2022, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția civilă, prin care s-a respins cererea reclamantului.

Susține că a adus la cunoștința inspectorului de integritate, prin punctul de vedere formulat, că este prematură emiterea unui raport de evaluare până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/93/2022, întrucât existența conflictului de interese este analizată și în acel dosar.

De asemenea, susține că Hotărârea Consiliului Local nr. x/2021 nu a produs în realitate niciun efect juridic, în sensul nașterii, stingerii sau modificării unor drpeturi sau obligații, prin hotărâre nefiind modificată starea de drep preexistentă emiterii acesteia, respectiv componunța Consiliului local, intimatul-reclamant neavând vreun beneficiu prin emiterea respectivei hotărâri.

Consideră că raportul de evaluare contestat este netemeinic și nelegal, fiind emis cu încălcarea prezumției de lucru judecat și a opozabilității hotărârilor judecătorești și cu stabilirea greșită a stării de fapt, în condițiile în care recurenta a susținut la emiterea respectivei hotărâri îi încetase de drept mandatul.

Totodată, susține că instanța de fond a admis în mod corect cererea de chemare în judecată și că în cauză nu sunt incidente motivele de casare invocate de către recurentă.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 septembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 28 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul A a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. x/G/II/23.12.2022.

Instanța de fond a admis în parte cererea formulată de reclamantul A; a anulat raportul de evaluare nr.x/G/II/23.12.2022 și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței instanței de fond a a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, se constată că deși recurenta-pârâtă a invocat în mod expres doar motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs au fost formulate și critici ce se circumscriu motivului de casate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat și din aceasă perspectivă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către instanța de fond a rolului activ, astfel cum este prevăzut în art. 22 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că judecătorul fondului nu a motivat corespunzător soluția pronunțată.

Argumentul este nefondat, în condițiile în care judecătorul fondului și-a îndeplinit rolul activ, analizând cauza dedusă judecății sub toate aspectele relevante.

Simplul fapt că în speță considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care partea recurenta apreciază că trebuia soluționată cauza nu determină incidența motivului de casare în discuție și nici neîndeplinirea de către instanța de fond a rolului activ al acesteia.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”), invocat de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține că aceasta a invocat faptul că hotărârea recurată este nemotivată și conține motive străine de obiectul cauzei, întrucât prima instanță a preluat în totalitate conținutul sentinței civile nr. 698/14.03.2022 a Tribunalului Ilfov și a Deciziei civile nr.3301/22.12.2022 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/93/2022, dosar al cărui obiect este diferit față de cel de față, ce constă în anularea H.C.L. nr.X/28.09.2021, în vreme ce litigiul din speță vizează anularea unui raport de evaluare; că sentința recurată nu conține niciun argument juridic propriu care să justifice anularea raportului de evaluare, iar aspectele relevate de către instanță nu pot justifica inexistența conflictului de interese, în condițiile în care analiza instanței cu privire la apărările formulate de părți și la înscrisurile depuse în probațiune nu lămurește pe deplin situația și nu răspunde tuturor argumentelor recurentei, astfel că motivarea sentinței recurate nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b.) C. proc. civ., nefiind prezentate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, respectiv considerentele pentru care a admis cererea intimatului-reclamant.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.”

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, respectiv instanța de fond a arătat considerentele pentru care a admis acțiunea reclamantului, indicând argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic, ca urmare a analizării în concret a elementelor ce stau la baza conflictului de interese, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Este adevărat că instanța de fond a preluat o parte dintre argumentele instanței de fond și a celei de recurs din dosarul nr. x/93/2022, însă acest aspect nu este de natură a conduce la incidența motivului de casare analizat, câtă vreme instanța a prezentat și propriul raționament, arătând în concret considerentele pentru care a apreciat că se impune anularea raportului de evaluare contestat în speță.

Referitor la critica recurentei conform căreia analiza instanței cu privire la apărările formulate de părți și la înscrisurile depuse în probațiune nu lămurește pe deplin situația și nu răspunde tuturor argumentelor recurentei, Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate fi reținută.

Astfel, motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de parte, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar a acelor susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Or, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: „În continuare, Curtea reiterează că, deși art. 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria A nr. 288). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria A nr. 303-B).”

Dincolo de aceste aspecte, nu poate fi reținut nici argumentul că sentința recurată ar conține elemente contradictorii ori străine de natura cauzei, instanța de fond argumentând în mod logic și coerent soluția de anulare a raportului de evaluare și lipsa elementelor conflictului de interese, necesare a fi întrunite în mod cumulativ.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Un prim aspect criticat prin cererea de recurs vizează reținerea de către instanța de fond a efectului pozitiv al lucrului judecat în raport cu soluția pronunțată în dosarul nr. x/93/2022 al Tribunalului Ilfov – Secția civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 3301/20.12.2022 a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte, constatând legală soluția pronunțată de prima instanță, va proceda la substituirea parțială a motivării, în sensul nereținerii puterii de lucru judecat.

Astfel, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută puterea de lucru judecat, în condițiile în care obiectul celor două dosare este diferit: dosarul nr. x/93/2022 are ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Local B nr. X/28.09.2021, iar dosarul de față are ca obiect anularea unui raport de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă din prezenta cauză nu a fost parte în dosarul nr. x/93/2022, iar cauza juridică dedusă judecății în cele două dosare este diferită.

Prin urmare, în cauză nu se poate reține nici măcar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, câtă vreme astfel cum s-a subliniat în mod constant în literatura și practica de specialitate, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat conferă părții care a câștigat procesul oportunitatea de a se prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, într-o nouă judecată, fără ca partea adversă să mai poată pune în discuție existența dreptului respectiv.

Din economia normelor ce reglementează puterea de lucru judecat reiese că hotărârea judecătorească nu produce efecte în mod direct față de terți, concluzie justă, întrucât terții nu au fost parte în proces, nu au susținut vreo pretenție, nu au formulat apărări și nici nu au beneficiat de garanții procedurale. Ca atare, dat fiind faptul că hotărârea judecătorească este de natură să contureze un fapt juridic nou în ordinea juridică, terții nu îl pot ignora, astfel încât hotărârea produce efecte în mod indirect și față de aceștia, dar pe tărâmul opozabilității.

Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut garanții procesuale concrete în favoarea terțului căruia i se opune opozabilitatea unei sentințe definitive, precizând în mod expres că acesta poate face dovada contrară în condițiile legii, pentru înlăturarea opozabilității, prin invocarea unor elemente noi, indiferent de modalitate, respectiv pe calea unei apărări pe fondul cauzei sau pe cale de acțiune.

În consecință, elementele care trebuie invocate de terț, pentru a înlătura opozabilitatea efectelor hotărârii inițiale, sunt elemente noi (de fapt sau propunerea unei alte construcții juridice care să conducă la o altă concluzie decât cea la care a ajuns instanța inițială asupra fondului) care nu au fost avute în vedere de judecător la pronunțarea hotărârii.

Dovada contrară la care face referire textul art. 435 alin. (2) C. proc. civ. poate privi orice element de fapt sau de drept nou care să conducă la o altă concluzie asupra statuării privind situația juridică invocată de către reclamantul inițial.

Înalta Curte reține, așadar, că autoritatea de lucru judecat, chiar și în ipoteza efectului pozitiv, se poate regăsi doar între părțile din hotărârea inițială, iar atât timp cât ANI nu a fost parte în cauza soluționată prin aceasta, extinderea unui tratament similar autorității de lucru judecat și asupra acesteia, nu are nicio justificare.

Însă, cu toate acestea și în raport de elementele concrete ale speței, deși în cauză nu poate fi reținută puterea de lucru judecat, neputând fi vorba de un efect pozitiv propriu zis, instanța de fond în mod corect nu a putut face abstracție de soluția pronunțată în dosarul nr. x/93/2022, în care s-a respins cu caracter definitiv cererea formulată de reclamantul D de anulare a HCL nr. x/28.09.2021 și de obligare a pârâtului Consiliul Loal al Orașului E la emiterea hotărârii de constatare a încetării mandatului de consilier local pentru unii dintre membrii acestuia.

Aceasta în condițiile în care ceea ce a reținut în realitate instanța de fond din prezentul dosdar nu a fost o dezlegare dată unui anumit aspect în dosarul nr. x/93/2022, susceptibilă a fi preluată în virtutea puterii de lucru judecat, ci starea de fapt și contextul emiterii HCL nr. x/28.09.2021.

Pe fond, se constată că în cauză, recurenta-pârâtă, în calitate de emitent al raportului de evaluare, a reținut că intimatul-reclamant a fost în stare de conflict de interese, întrucât în calitate de consilier local a participat la ședința consiliului local în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. X din 28.09.2021 privind respingerea proiectului de hotărâre cu privire la încetarea mandatelor de consilieri locali.

Înalta Curte constată că în cauză nu se relevă situația de conflict de interese susținută de către recurenta-pârâtă, determinată de împrejurarea că prin Hotărârea nr. X din 28.09.2021 a Consiliului Loal al Orașului B s-a respins Proiectul de hotărâre cu privire la încetarea mandatelor de consilieri locali pentru neîndeplinirea cvorumului de vot cerut de art. 139 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ pentru aprobare.

Astfel, pentru a se reține situația de conflict de interese este necesar ca persoana persoana respectivă să dețină o funcție/demnitate publică; în exercitarea acestei funcții publice pe care o ocupă, să ia o decizie sau să participe la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal.

Înalta Curte reține că potrivi art. 204 alin. (2) lit. e din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: „(2) Calitatea de consilier local, respectiv cea de consilier județean încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: (...) e) lipsa nemotivată de la 3 întruniri ale consiliului, convocate pe durata a 3 luni calendaristice, care determină imposibilitatea desfășurării, în condițiile legii, a ședințelor ordinare și/sau extraordinare.”

Cele trei ședințe la care s-a invocat lipsa consilierilor locali în discuție au fost cele din 19.07.2021, 31.07.2021 și 21.09.2021.

În cauză, se impun a fi reținute și dispozițiile alin. (6) și 7 ale aceluiași art., potrivit cărora:

„(6) În situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a, c)-f) și l) constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local sau de consilier județean, precum și vacantarea locului de consilier local sau de consilier județean se realizează printr-o hotărâre de constatare a autorității deliberative respective, la propunerea primarului ori, după caz, a președintelui consiliului județean sau a oricărui alt ales local, adoptată în prima ședință desfășurată după apariția evenimentului. Hotărârea autorității deliberative este comunicată de îndată judecătoriei competente să valideze mandatul supleantului, în condițiile art. 122 precum și consilierului local.

(7) Consiliul local, respectiv consiliul județean are obligația de a adopta hotărârea prevăzută la alin. (6) în termen de 30 de zile de la introducerea pe proiectul ordinii de zi a referatului constatator semnat de primar și de secretarul general al unității/subidiviziunii administrativ-teritoriale ori de președintele consiliului județean și de secretarul general al județului, după caz, cu privire la una dintre situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a, c)-f) și l). În termen de maximum 10 zile de la expirarea termenului stabilit pentru consiliul local, respectiv pentru consiliul județean, constatarea încetării mandatului, precum și vacantarea locului de consilier local sau de consilier județean se realizează de către prefect prin ordin, în baza referatului constatator comunicat de către secretarul general al unității/subidiviziunii administrativ-teritoriale, în situația neadoptării acestei hotărâri de către consiliul local sau consiliul județean, după caz.”

Analizând înscrisurile de la dosar, Înalta Curte constată că în contextul stării de fapt din speță, nu se poate face abstracție de posibilitatea reală ca hotărârea în discuție să fi fost adoptată și să producă efecte, câtă vreme, astfel cum prevede alin. (7) al art. 204 din O.U.G. nr. 57/2019, pentru constatarea încetării mandatelor de consilieri locali era necesar, pe de o parte, să existe trei întruniri ale consiliului local, legal convocate, pe durata a 3 luni calendaristice, la care să se constate lipsa nemotivată a consilierilor, iar această lipsă să determine imposibilitatea desfășurării, în condițiile legii, a ședințelor ordinare și/sau extraordinare.

Or, în speță, se constată că ședința Consiliului Local din data de 30.07.2021 nu a fost legal convocată, nefiind respectat termenul de 3 zile de la convocarea membrilor, astfel cum prevede art. 134 alin. (3) lit. b din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și, prin urmare, nu putea fi luată în calcul pentru încetarea mandatelor consilierilor locali.

Dincolo de acest aspect, se constată că propunerea votată prin Hotărârea nr. x din 28.09.2021 a Consiliului Loal al Orașului B nu a fost însoțită de referatul constatator semnat de primar și de secretarul general al unității/subidiviziunii administrativ-teritoriale, astfel cum cer dispozițiile art. 204 alin. (7) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Prin urmare, prin respectiva hotărâre nu se putea aproba proiectul solicitat câtă vreme nu erau oricum îndeplinite condițiile pentru încetarea mandatelor de consilieri locali, ceea ce face ca să nu fie întrunite condițiile conflictului de interese, întrucât nu a fost vorba de o decizie luată pe fondul cauzei care să avantajeze sub o formă sau alta pe intimatul-reclamant, aceasta fiind singura soluție corectă în raport cu elementele concrete ale cauzei și cu documentația aferentă.

De altfel, fără a se reține puterea de lucru judecat, se constată că Hotărârea nr. x din 28.09.2021 a Consiliului Local al Orașului B a făcut obiectul analizei instanțelor judecătorești, care au respins definitiv cererea de anulare a acesteia.

Pe de altă parte, se constată că prin respingerea Proiectului de hotărâre cu privire la încetarea mandatelor de consilieri locali nu s-a produs în concret niciun efect juridic față de momentul anterior adoptării hotărârii, astfel că este improprie concluzia reținerii conflictului de interese în persoana intimatului-reclamant, cu atât mai mult cu cât nici nu erau îndeplinite condițiile necesare pentru ca încetarea mandatelor consilierilor locali să se producă.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 945 din 25 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimatul-reclamant A a sumei de 3.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 945 din 25 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata către intimatul-reclamant A a sumei de 3.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.