ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2466/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, anularea Ordonanței nr. 5/08.06.2018 emisă de această din urmă pârâtă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1386 din 21 decembrie 2020, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității, ca neîntemeiate.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Integritate și pârâții A. și B..

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind rezultatul încălcării și aplicării greșite, pe de o parte, a prevederilor Legii nr. 176/2010 (art. 13), iar pe de altă parte a dispozițiilor a Legii nr. 115/1996.

În esență., recurenta a reluat situația de fapt și a arătat, contrar celor reținute de prima instanță cu privire la nulitatea raportului de evaluare, că, sub aspect procedural, în ceea ce privește informarea persoanei evaluate, au fost îndeplinite prevederile Legii nr. 176/2010, conform art. 20 din lege, invocând în acest sens că față de pârâtul A. s-a efectuat procedura de informare la data de 06.03.2013, prin Adresa nr. x/06.03.2013, prin care a fost informat în legătură cu declanșarea evaluării averii pe perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice, confirmarea de primire fiind semnată de destinatar la data de 08.03.2013.

Totodată, ulterior, prin adresa nr. x/13.03.2017, persoana cercetată a fost informată despre existența unei diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18 Legea 176/2010 și a fost invitată să prezinte date și informații, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, fiind informat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat, iar confirmarea de primire a fost semnată de destinatar la data de 15.03.2017.

Așa fiind, a apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 163 alin. (6) și art. 164 alin. (1) lit. c) și d) și alin. (3) din C. proc. civ., motivat de faptul că informarea persoanei cercetate s-a făcut în baza unei legi speciale - Legea nr. 176/2010.

Or, în momentul informării persoanei evaluate de către Agenție, în procedura de evaluare nu sunt incidente prevederile C. proc. civ. privind citarea părților, pentru că nu este vorba despre o cauză judiciară, activitatea inspectorului fiind una pur administrativă.

Prin urmare, a apreciat că obligația de informare a fost respectată de către inspectorul de integritate, astfel că nerecunoașterea semnăturii de pe confirmarea de primire sau a semnării acesteia de către o altă persoană nu poate fi pusă în sarcina inspectorului de integritate, acesta neputând să aprecieze cui aparține semnătura de primire, el îndeplinindu-și obligațiile legale conform Legii nr. 176/2010, chiar precizând în raportul de evaluare că nu s-a depus punct de vedere.

Este o prezumție de legalitate a formularului de confirmare de primire și ce este menționat în acesta în fața inspectorului de integritate, iar faptul că în acest formular ar fi menționate detalii neconforme cu realitatea nu poate să aducă răspunderea inspectorului de integritate prin nerespectarea prevederilor legale cu privire la informare, ci, poate, a instituției competente pentru transmiterea informării.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea, admiterea acțiunii.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâții au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în privința soluției asupra excepțiilor invocate.

3.2.1 Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., recurenții au arătat că pârâta nu deține calitatea de persoană căreia i se adresează actul administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 5/08.06.2018, întrucât nu deține funcțiile menționate în cuprinsul actului normativ anterior menționat (i.e.Legea nr. 115/1996).

Astfel, au apreciat că verificarea raportului juridic dedus judecații, respectiv a identității subiecților activi și pasivi ai acestuia, trebuia realizată în raport cu prevederile Legii nr. 115/1996, iar nu cu cele ale Legii nr. 176/2010, cum a procedat prima instanță.

Așa fiind, aspecte menționate de judecătorul fondului, în paragraful de la fila x din sentință, în motivarea acestei excepții, tind a sublinia faptul ca soluția în cauza are la baza un act normativ inaplicabil raportului juridic dedus judecații, sens în care recurenții au considerat că motivarea sentinței cuprinde motive străine de natura pricinii, în plus nu îndeplinește condițiile calitative reglementate de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În opinia recurenților, elementele expuse de prima instanță în cuprinsul sentinței atacate în privința excepției în discuție îmbracă forma unei concluzii, iar nu a unei motivări efective, nefiind arătat raționamentul ce a condus către o astfel de concluzie și care sunt temeiurile legale ce stau la baza unei astfel de soluții, având în vedere prevederile art. 10

1

, art. 10

2

și art. 10

3

din Legea nr. 115/1996, care disting între "persoana a cărei avere este supusă controlului" și "soțul sau soția acestuia".

Așadar, prima instanța nu a dezlegat aspecte de drept real deduse judecații, calitatea procesuală pasivă în raport de calitatea de parte căreia i se adresează actul administrativ emis conform prevederilor Legii nr. 115/1996, respectiv cine are calitatea de "parte" într-o astfel de procedură, și nici nu prezintă raționamentele ce stau la baza soluției de respingere a excepției.

Or, o motivare generală, pur formală a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea acesteia.

3.2.2 În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., recurenții au arătat că problema de drept supusa analizei este cea a identificării pârților raportului juridic administrativ supus analizei de legalitate.

În esență, au arătat că, în ceea ce privește calitate de persoană a cărei avere este supusă controlului, în sensul Legii nr. 115/1996, ce, astfel, dobândește calitatea de parte căreia i se adresează actul administrativ in discuție, este doar acea persoana care are calitatea de demnitar, magistrat, persoana cu funcții de conducere și de control sau funcționar public.

Astfel, au apreciat că, în condițiile în care recurenta-pârâtă nu a deținut niciodată vreuna din calitățile prevăzute de Legea nr. 115/1996 (respectiv aceea de demnitar, magistrat, persoana cu funcții de conducere și de control sau funcționar public), acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană ce nu deținea calitatea de parte în raportul juridic de drept administrativ, a cărei legalitate a făcut obiectul analizei, sens în care soluția primei instanțe este nelegală.

Teza lipsei calității recurentei de persoană căreia să i se adreseze actul administrativ în discuție este întărită și de faptul că nici măcar în procedura de evaluare realizată de Agenție și finalizată prin raportul de evaluare nu a fost subiect al evaluării și nici nu a fost chemată în vederea formulării unui punct de vedere.

3.3 O altă critică se referă soluția de respingere a excepției lipsei de interes a reclamantei Agenția Națională de Integritate în promovarea acțiunii deduse judecății.

3.3.1 Recurenții au susținut, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că motivarea primei instanțe în susținerea respingerii acestei excepții, concretizată în paragraful de la fila x din sentință, nu îndeplinește condițiile calitative reglementate de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nefiind o motivare reală în fapt și în drept.

În opinia recurenților, elementele expuse de prima instanță în cuprinsul sentinței atacate în privința excepției în discuție îmbracă forma unei concluzii, iar nu a unei motivări efective, nefiind arătat raționamentul ce a condus către o astfel de concluzie și care sunt temeiurile legale ce stau la baza unei astfel de soluții

Or, o motivare generală, pur formală a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea acesteia.

3.3.2 În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei de interes a reclamantei Agenția Națională de Integritate în promovarea acțiunii deduse judecății, recurenții au arătat că lipsa de interes decurge din aplicarea dispozițiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 115/1996 și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu cele ale art. 28 alin. (3) din Legea nr. 115/1996.

Legat de aplicarea dispozițiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 115/1996, au susținut că în cauză nu există niciun indiciu care să conducă la concluzia că ar exista elemente noi de natura a determina o soluție diferită față de cea pronunțată de Comisie și nici partea adversă nu a indicat în cuprinsul acțiunii vreun astfel de element.

Astfel, chiar și în situația în care ar fi fost pronunțată o soluție favorabila Agenției, partea adversă nu putea obține niciun folos practic ca urmare a acestei soluții, întrucât Comisia nu putea relua controlul în lipsa oricăror elemente noi care să justifice o astfel de situație, așa încât demersul instituției reclamante era unul lipsit de interes, sens în care soluția primei instanțe, de respingere a acestei excepții, nu are un temei legal.

De asemenea, cât privește aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu cele ale art. 28 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, recurentul a arătat că mandatul său s-a încheiat la data de 6.11.2013, astfel încât data limită până la care s-ar fi putut demara activitatea de evaluare prevăzuta de Legea nr. 115/1996 este data de 6.11.2016.

A arătat recurentul că momentul la care urmează să ne raportam ca fiind generator în privința procedurii demarate față de acesta este cel la care a putut participa în mod activ în sensul protejării efective a drepturilor sale, respectiv în anul 2017, când a fost sesizată Comisia și a aflat de existenta activității de evaluare efectuate în temeiul Legii nr. 115/1996.

Or, termenul de trei ani prevăzut de lege pentru sesizarea Comisiei curge de la data încetării funcției, respectiv de la data de 6.11.2013, și s-a împlinit la data de 6.11.2016, și cum Comisia a fost sesizată abia la data de 18.09.2017, cu depășirea termenului prevăzut de lege, rezulta că dreptul la acțiune era prescris la data sesizării Comisiei, așa încât acțiunea formulată este lipsită de interes.

3.4 În fine, recurenții au criticat și soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii deduse judecății.

3.4.1 Recurenții au susținut, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că motivarea primei instanțe în susținerea respingerii acestei excepții, concretizată în paragraful de la fila x din sentință, nu îndeplinește condițiile calitative reglementate de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nefiind o motivare reală în fapt și în drept.

În opinia recurenților, elementele expuse de prima instanță în cuprinsul sentinței atacate în privința excepției în discuție îmbracă forma unei concluzii, iar nu a unei motivări efective, nefiind arătat raționamentul ce a condus către o astfel de concluzie și care sunt temeiurile legale ce stau la baza unei astfel de soluții.

Or, o motivare generală, pur formală a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea acesteia.

3.4.2 În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii deduse judecății, recurenții au arătat că, în cauză, sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile prevăzute de Legea nr. 115/1996, ca lege specială, în raport cu cele ale Legoo nr. 554/2004, potrivit principiului "specialîa generalibus derogant", în sensul că nu pot face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ actele emise de Comisie.

Astfel, Legea specială - nr. 115/1996 (așa cum a reținut și Comisia în Ordonanța nr. 2/26.05.2020) nu prevede nicio cale de atac împotriva ordonanțelor pronunțate de Comisie în situațiile enumerate de textul legal citat anterior, deci nici împotriva ordonanței prin care se dispune respingerea excepției.

În cauza, reclamanta a formulat plângerea prealabilă și prezenta acțiune în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004, apreciind ca Ordonanța de clasare pronunțata de Comisie este un act administrativ ce poate fi atacat pe calea dreptului comun.

Or, cum corect s-a reținut in Ordonanța 2 din data de 26 mai 2020, "acest raționament este eronat din considerente ce tin atât de calitatea reclamantei de subiect de sezina în materia contenciosului administrativ (..), cât și din considerente ce țin de natura juridică specială a Ordonanțelor pronunțate de Comisie în exercitarea atribuțiilor legale conferite prin Legea specială, de succesiunea evenimentelor legislative (modificări, abrogări), care au determinat forma actuală a Legii nr. 115/1996 și de deciziile relevante pronunțate de Curtea Constituționala în ceea ce privește constituționalitatea unor acte normative cu incidență în domeniul controlului averilor".

În contenciosul administrativ subiectiv, care privește invocarea intereselor legitime publice, calitatea de subiect de sezina este recunoscută de lege numai anumitor interese publice expres prevăzute de art. 1 alin. (3), (4), (5) si 8 din Legea nr. 554/2004, Agenția nu face parte din categoria autorităților publice care pot fi subiecte de sezina în contenciosul administrativ subiectiv, o astfel de calitate nefiind menționata nici in Legea nr. 554/2004 și nici în legea sa specială de organizare.

Or, a recunoaște admisibilitatea unei acțiuni în contencios administrativ exercitată în condițiile Legii nr. .554/2004, având ca obiect Ordonanța pronunțata de Comisie, în calitate de unica autoritate care are dreptul de a decide cu privire la sesizarea instanței judecătorești competente, sau după caz cu privire la clasarea cauzei, este echivalentă cu a înlătura atribuția esențială a acestei Comisii și a permite ca sesizarea instanței judecătorești să fie făcută de către Agenție în baza propriilor aprecieri asupra probelor administrate, ceea ce ar înfrânge efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 415/14 aprilie 2010.

În sensul inadmisibilității unei acțiuni în anulare formulate în baza Legii contenciosului administrativ împotriva Ordonanței pronunțate de Comisie este și evenimentul legislativ constând în abrogarea expresă a art. 16 din Legea nr. 115/1996, care prevedea posibilitatea atacării cu recurs a Ordonanței de clasare pronunțate de Comisie.

În concluzie, recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinările formulate reciproc la recursurile exercitate, fiecare dintre recurenți a solicitat respingerea căii de atac a părții adverse.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de reclamantă și de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1.1. Cu privire la recursul reclamantei

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordonanței nr. 5/08.06.2018 emisă de pârâta Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București.

Curea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității precum și acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiate.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esență, sunt centrate pe faptul că, în cauză, contrar celor reținute de prima instanță, obligația de informare a persoanei evaluate a fost respectată.

Prin Ordonanța nr. 5/08.06.2018 pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2017, Comisia de Cercetarea Averilor, constituită în baza Legii nr. 136/2010, a admis excepția nulității absolute a Raportului de evaluare nr. x/18.09.2017, invocată de persoana evaluată A. și de soția acestuia B., și a constatat nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/18.09.2017 emis de Agenția Națională de Integritate.

Pentru a pronunța această soluție, Comisia de Cercetare a Averilor a reținut, în esență, că Agenția Națională de Integritate nu și-a îndeplinit obligația de notificare a persoanei evaluate anterior solicitării de informații care nu sunt publice (notificarea a fost transmisă la adresa de domiciliu și dovada de comunicare a fost semnată de o persoană care nu a fost identificată), ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 13 și art. 14 din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora:

- art. 13 din Legea 176/2010, forma în vigoare la data desfășurării activității evaluare, prevede:

"(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice; b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

- art. 14 din Legea 176/2010, prevede:

(1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(2) Persoana informată și invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3) Informarea și invitarea se fac prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informații pe care le consideră necesare.

(5) Dacă persoana a cărei avere este evaluată este căsătorită ori dacă are copii în întreținere, în sensul Codului familiei, evaluarea se va extinde și asupra averii soțului/soției și, după caz, asupra averii copiilor aflați în întreținere.

Totodată, conform art. 32 din Legea 176/2010, se reține că dispozițiile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 554/2004, iar potrivit art. 28 din Legea 554/2004 alin. .(1) dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

În raport cu prevederile menționate, se reține că actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor și informațiilor care nu sunt publice, în măsura în care au fost obținute fără ca persoana evaluată să fi fost informată și invitată să prezinte un punct de vedere prin scrisoare recomandată cu confirmare de primare, sunt lovite de nulitate absolută.

Contrar susținerilor recurentei, analiza legalității procedurii de informare se realizează în raport cu prevederile C. proc. civ., dreptul comun în privința comunicării actelor de procedură, neputând fi primită susținerea părții în sensul că informarea persoanei cercetate s-a făcut în baza Legii nr. 176/2010, având în vedere că acest act normativ nu cuprinde dispoziții specifice în această materie și, în plus, Legea 176/2010 se completează cu dispozițiile C. proc. civ., astfel cum reiese din coroborarea art. 32 Legea 176/2010 cu dispozițiile art. 28 Legea nr. 554/2004.

Totodată, în privința procedurii de comunicare, se reține că referitor la regimul juridic al nulităților exprese sunt aplicabile tot dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.

În cauză, se reține că nu pot fi avute în vedere susținerile recurentei, în sensul că a fost respectată procedura de informare a persoanei evaluate, având în vedere că dovada de îndeplinire a comunicării nu cuprinde datele de identificare și calitatea persoanei care a primit această comunicare, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității, potrivit art. 164 alin. (1) lit. c) și d) raportat la dispozițiilor art. 164 alin. (3) din C. proc. civ.

De asemenea, este de subliniat că probatoriul administrat în fața Comisiei de Cercetare a Averilor (verificare de scripte, expertiză grafică) nu a demonstrat că semnătura aplicată pe confirmarea de primire aparține persoanei evaluate (destinatarului) sau soției acestuia.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că procedura de comunicare a informării și a invitației persoane evaluate A., la data de 06.03.2013, nu a fost legal îndeplinită de către Agenția Națională de Integritate, așa cum a apreciat Comisia de Cercetare a Averilor.

Susținerea recurentei că procedura de comunicare s-a realizat la adresa de domiciliu a persoanei evaluate nu echivalează cu îndeplinirea acesteia în mod corect, în condițiile în care dovada de îndeplinire a comunicării nu cuprinde datele de identificare și calitatea persoanei care a primit respectivul act, în conformitate cu prevederile C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură.

De asemenea, faptul că inspectorul de integritate nu a avut posibilitatea de a verifica cui aparține semnătura aplicată pe conformarea de primire, cum afirmă recurenta, nu poate conduce la o altă soluție din perspectiva legalității procedurii de comunicare, a cărei verificare se efectuează, așa cum s-a arătat, ținându-se cont de dispozițiile C. proc. civ.

Se constată astfel că în mod corect s-a apreciat că procedura de comunicare față de persoana evaluată A., realizată în data de 06.03.2013, nu a fost legal îndeplinită, pentru că actele întocmite de inspectorul de integritate, pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice obținute ulterior momentul acestei comunicări, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, iar vătămarea produsă prin nelegala îndeplinire a procedurii de comunicare în cazul notificării din 06.03.2013 neputând fi înlăturată altfel decât prin aplicarea anularea actului atacat.

De altfel, așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, pârâtul A. nu a putut participa nici la etapa procedurală reglementată de legiuitor pentru a permite persoanei evaluate să formuleze un punct de vedere cu privire la rezultatele activității de evaluare efectuate de inspectorul de integritate. notificarea prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nefiind comunicată persoanei evaluate cu respectarea dispozițiilor art. 163 alin. (6) și art. 164 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursul pârâților A. și B.

1.2.1. Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate în privința soluției asupra celor trei excepții, acestea vor fi analizate grupat și vor primi răspuns prin argumente comune.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenții au susținut, în esență, cu privire la soluționarea celor trei excepții, că hotărârea atacată nu conține o motivare efectivă, ci una generală, pur formală, ceea ce echivalează cu nemotivarea acesteia.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată asupra excepțiilor invocate în cauză, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Așadar, nu se poate reține o motivare deficitară a hotărârii recurate sub aspectul modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., excepției lipsei de interes și inadmisibilității acțiunii, considerentele avute în vedere în vedere de prima instanță fiind expuse la pagina 2 din sentința atacată.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza excepțiilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme.

Totodată, se reține că motivarea hotărârii răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare apărare/argument invocat, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Faptul că recurenții nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe asupra excepțiilor invovate nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

1.1.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, invocat față de soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., de asemenea, este nefondat.

Așadar, acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare care poate îmbrăca mai multe aspecte, și anume aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (cum ar fi aplicarea unei norme de drept comun la situații pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situații care nu cad sub incidența ei, etc); textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură și, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea data în speță nu este justă); violarea unor principii generale de drept, etc.

Criticile potrivit cărora în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., întrucât nu a deținut niciodată vreuna din calitățile prevăzute de Legea nr. 115/1996 așa încât acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană ce nu deținea calitatea de parte în raportul juridic de drept administrativ dedus judecății, nu pot fi primite.

Astfel, se constată că recurenta-pârâtă a figurat în calitate de parte în fața Comisiei de Cercetare a Averilor, prin urmare în cadrul acțiunii având ca obiect anularea ordonanței atacate emise de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București au calitate procesuală toate persoanele care au figurat în calitate de parte în fața Comisiei, iar faptul că recurenta nu a fost subiect al evaluării nu are relevanță din perspectiva calității procesuale, acest aspect vizând fondul raportului juridic administrativ, cum corect a sesizat și prima instanță.

Raportul juridic dedus judecății este un raport de drept administrativ a cărui naștere este determinată de sesizarea Comisiei pentru evaluarea averilor din cadrul

Curții de apel competente printr-un raport de evaluare a averii unei persoane determinate, întocmit de inspectorii Agenției Naționale de Integritate.

În cauză, evaluarea averii recurentului s-a realizat cu luarea în considerare și a veniturilor recurentei, în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, .chiar dacă aceasta nu are calitatea de persoană evaluată conform legii.

Așadar, părți în raportul de drept administrativ în discuție sunt Agenția Națională de Integritate, Comisia pentru cercetarea averii ca organ administrativ instrumentator și persoana sau persoanele a căror avere au făcut obiectul controlului și cercetărilor ulterioare, astfel cum rezultă și din art. 10

2

din Legea nr. 115/1996.

În concluzie, în plan procesual, atunci când raportul juridic ajunge în fața instanței de contencios administrativ competente legitimare procesuală au toate cele aceste părți, care poate fi activă sau pasivă, în funcție de soluția adoptată de Comisia pentru cercetarea averii și de vătămarea produsă prin aceasta.

1.1.2. Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat nu este incident nici cu privire la soluția asupra excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii.

Contrar susținerilor pârâților, reclamanta justifică interes în formularea acțiunii, întrucât Comisia de Cercetare a Averilor a anulat sesizarea formulată de aceasta prin intermediul ordonanței atacate, iar incidența dispozițiilor art. 15 lit. a) Legea 115/1996 și a dispozițiilor art. 11 alin. (1) Legea 176/2010 coroborate cu art. 28 alin. (3) din Legea nr. 115/1996 vizează interesul Agenției în formularea respectivei sesizări și nu interesul acesteia de a cere anularea ordonanței în acțiunea de față, conform Legii nr. 554/2004, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

1.1.3. În fine, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat cu privire la soluția asupra excepției inadmisibilității acțiunii, de asemenea, este nefondat.

Contrar criticilor formulate de pârâți, ordonanța atacată reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 176/2010, care poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004, cum de altfel s-a și întâmplat.

Or, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 104 alin. (1) și (2) din Legea nr. 115/1996, soluția de clasare pronunțată de Comisia de Cercetare a Averilor are ca efect finalizarea procedurii de evaluare a averilor în faza administrativă, nemaifiind urmată de o sesizare a instanței competente în etapa judiciară, ceea ce conferă ordonanței de clasare aptitudinea de a stinge raporturi juridice.

Așadar, actele Comisiei sunt acte juridice administrative în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât sunt acte emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, putând fi contestate în condițiile prevăzute Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Prin urmare, se constată că toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta Agenția Națională de Integritate și de pârâții B. și A. împotriva sentinței nr. 1386 din 21 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.