ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4088/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 ianuarie 2020 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 7491/6.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/26.03.2019, întocmit de pârâtă, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestație.

Prin sentința nr. 49 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printr-o primă critică se susține că sentința atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât instanța a apreciat în mod eronat, prin aplicarea greșită a legii, că actele efectuate de pârâta Agenția Națională de Integritate sunt întocmite în mod legal, deși acestea sunt lovite de nulitate absolută în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

În acest sens se susține de către recurent că până la informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfășoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice, iar numai după informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

Sub acest aspect se susține faptul că intimata-pârâtă a transmis adresă prin care l-a invitat pe recurentul-reclamant să depună un punct de vedere la data de 21.01.2019, însă anterior acestei date intimata-pârâtă a solicitat și recepționat date și informații cu privire la recurent, respectiv informații primite de la Primăria comunei Mitoc prin adresele nr. x/05.07.2018, y/19.11.2018, z/13.08.2018; informații primite la de ONRC prin adresa nr. x/26.06.2018; informații primite de la Serviciul Fiscal orășenesc Săveni prin adresa nr. x/29.05.2017; informații primite de la Ministerul Justiției prin adresa nr. x/19.11.2018.

Susține recurentul că instanța de fond nu a analizat în întregime argumentele invocate, pronunțându-se în cuprinsul hotărârii atacate doar cu privire la informațiile obținute de la Primăria Comunei Mitoc reținând în esență că înscrisurile obținute au caracter public potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001.

Sub acest aspect susține recurentul că celelalte informații primite de la ONRC, Ministerul Justiției și Serviciul Fiscal Orășenesc Săveni nu se circumscriu dispozițiilor Legii nr. 544/2001, fiind invocate de către recurent dispozițiile art. 2 din același act normativ, al cărui conținut este redat în cuprinsul cererii de recurs, și arată că informațiile obținute de intimata-pârâtă de la ONRC, Ministerul Justiției și Serviciul Fiscal Săveni sunt informații personale/nepublice iar pentru obținerea acestora era necesară informarea prealabilă a recurentului-reclamant. Or, intimata-pârâtă nu l-a informat pe recurentul-reclamant cu privire la solicitarea informațiilor personale.

Prin cea de-a doua critică se susține că sentința atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor privitoare la atragerea răspunderii disciplinare în cazul existenței unui conflict de interese. Abaterea disciplinară a conflictului de interese în cazul consilierului local - în sensul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 - este reglementată expres numai de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare la momentul emiterii Raportului de evaluare contestat) și nu poate fi extinsă la alte situații sau prevederi legale așa cum greșit a procedat instanța de fond.

Sub acest aspect se susține faptul că în cazul primarilor conflictul de interese este reglementat de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, iar instanța de judecată și-a fundamentat raționamentul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate pe alte prevederi legale, respectiv art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004, dispoziții legale ce nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Redând dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 susține recurentul că această dispoziție legală are un caracter descriptiv, și nu dispozitiv, și se referă la situația conflictului de interese, situația în care demnitarul sau funcționarul are un interes personal în exercitarea atribuțiilor.

Susține recurentul că definiția conținută de art. 70 din Legea nr. 161/2003 acoperă inclusiv riscul, posibilitatea, eventualitatea producerii conflictului de interese și nu poate face obiectul unei răspunderi juridice sau să conducă la aplicarea de sancțiuni.

Raționamentul instanței de fond cu referire la aplicarea în cauză a art. 70 din Legea nr. 161/2003 este unul eronat, întrucât motivarea instanței de fond face referire la o situație de incompatibilitate, or în prezenta cauză, Raportul de evaluare contestat reține existența unui conflict de interese.

Pe de altă parte, susține recurentul că în raport de dispozițiile art. 38 din Legea nr. 24/2000 dacă prin dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 se avea în vedere instituirea unei răspunderi juridice textul de lege trebuia să aibă caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită fără explicații sau justificări, iar verbul era utilizat la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziției respective.

Însă definiția constituită de art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu se referă la abaterea administrativă care atrage răspunderea în această materie și nu poate întemeia această răspundere. Răspunderea administrativă în materia conflictului de interese trebuie să întrunească elementele generale ale răspunderii, respectiv existența faptei ilicite (abaterea administrativă), rezultatul vătămător asupra integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, raportul de cauzalitate dintre abatere și rezultat, vinovăția.

În ceea ce privește inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 susține recurentul că dispozițiile art. 74-83 din Legea nr. 393/2004 reglementează expres aspectele privind registrul de interese constituit în cazul aleșilor locali, și în consecință, dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 (reținut ca temei al raportului de evaluare contestat) definește "interesul personal" pentru scopul Registrului de interese, pentru ca aleșii locali să știe ce obligații au, respectiv obligația legală să declare public prin declarația privind interesele personale, iar nu în scopul definirii abaterii disciplinare a conflictului de interese, care este definită de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Instanța de fond fără nicio motivație a reținut în cuprinsul sentinței recurate (respectiv că obligațiile legale privind conflictul de interese sunt stipulate de Legea nr. 393/2004) abaterea disciplinară a conflictului de interese imputată recurentului-reclamant poate fi numai cea prevăzută și sancționată în mod expres de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001. Procedând în această manieră, instanța de fond a încălcat principiul legalității și principiul interpretării restrictive a dispozițiilor legale ce conțin restrângeri ale exercițiului drepturilor civile și prevăd sancțiuni civile, conținut de art. 10 din C. civ.

Prin cea de-a treia critică se susține faptul că sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează conflictul de interese, dat fiind faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale conflictului de interese în cazul consilierului local.

Sub un prim aspect susține recurentul reclamant, cu referire la încălcarea obligației de a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal, obligație imputată prin Raportul de evaluare contestat, că îndeplinirea acestei obligații rezultă chiar din denumirea hotărârii adoptate, hotărârea consiliului local în discuție având următoarea denumire: "Hotărârea Consiliului Local al Comunei Mitoc nr. 41/26.10.2016 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al dlui A.".

Rațiunea textului de lege reținut în sentința recurată este aceea ca toți consilierii să-și poată exprima votul în cunoștință de cauză, or prin raportare la particularitățile prezentei spețe, toți consilierii cunoșteau faptul că în discuție este vorba despre situația recurentului reclamant, prin urmare reținerea faptului că recurentul reclamant a încălcat această obligație și nu ar fi anunțat la începutul dezbaterilor interesul personal este nejustificată. Instanța de fond, prin raționamentul propus impune un formalism excesiv, formalism sancționat de CEDO în nenumărate rânduri.

Nici obligația de abținere de la deliberare și adoptare a HCL nr. 41/26.10.2016 nu a fost încălcată atâta vreme cât recurentul reclamant nu a participat la vot.

În ce privește Proiectul de Hotărâre nr. 313/08.09.2016 susține recurentul că dispoziția art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 reglementează conflictul de interese pentru aleșii locali și face referire expresă doar la "deliberare și adoptarea hotărârilor", proiectele de hotărâri fiind excluse și, ca atare, nu pot face obiectul unei abateri disciplinare a conflictului de interese.

Prin ultima critică se susține că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât în mod greșit a reținut instanța de fond că pentru existența abaterii disciplinare a conflictului de interese nu se impune existența unui interes patrimonial.

Sub acest aspect se susține faptul că în Raportul de evaluare nu este identificat în concret presupusul folos material și cuantumul acestuia, identificarea folosului material și cuantificarea acestuia reprezentând o condiție esențială a existenței conflictului de interese, iar instanța de judecată în mod greșit, prin raportare la dispozițiile art. 77 din Legea nr. 393/2004, a reținut că nu se impune existența unui folos patrimonial, acesta putând fi de orice natură, aceste dispoziții legale nefiind incidente cauzei.

Existența unui folos patrimonial este impusă în mod clar de dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și, pe cale de consecință, acesta trebuia să fie identificat și cuantificat, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate nu a formulat întâmpinare, însă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de recurs invocat de recurentul-reclamant, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material putându-se face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute în mod greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, este de observat că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță prin prisma situației de fapt rezultate din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a soluționat litigiul cu încălcarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010 referitoare la procedura de informare a persoanei evaluate; a celor cuprinse la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 și art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Cât privește contextul factual, se reține că reclamantul a supus controlului de legalitate a instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Raportul de evaluare nr. x/26.03.2019 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

În fapt, prin raportul de evaluare contestat s-a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese întrucât, în perioada în care a exercitat funcția de consilier local în cadrul Consiliului local al Comunei Mitoc, a participat în cadrul ședinței consiliului local din data de 15.09.2016, la dezbaterea Proiectului de hotărâre 316/08.09.2016 privind constatarea încetării de drept a mandatului său de consilier local, ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate nr. x de constatare a nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese de către acesta, proiectul nefiind aprobat întrucât nu a întrunit votul majorității consilierilor prezenți pentru adoptarea hotărârii; a participat în calitate de ales local la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Mitoc nr. 41/26.10.2016 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului său de consilier, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare nr. x/16.12.2013.

Raportul nr. x/26.03.2019 a fost contestat de persoana evaluată, reclamantul A., fiind criticat pentru nelegalitate din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a prevederilor legale amintite.

Soluționând contestația, curtea de apel a respins acțiunea reclamantului, apreciind că sunt nefondate toate argumentele de nelegalitate invocate.

În esență, criticile recurentului-reclamant vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în materie atât sub aspect procedural, cât și în ceea ce privește situația conflictului de interese reținută în sarcina sa.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză prin raportare la situația de fapt reținută, soluție pe care, la rândul său, o adoptă ca atare.

Cu privire la prima critică formulată sub aspect procedural, Înalta Curte constată că este nefondată, prima instanță reținând în mod corect că au fost respectate prevederile Legii nr. 176/2010 referitoare la informarea persoanei evaluate.

În concret, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a nesocotit dispozițiile legale menționate conform cărora Agenția Națională de Integritate putea solicita și prelucra informații care nu sunt publice numai după invitarea sa pentru a-și prezenta punctul de vedere în legătură cu situația conflictului de interese reținută, apreciind astfel că Raportul de evaluare este nelegal întrucât a fost întocmit pe baza unor informații/date cu caracter privat.

Sub acest aspect instanța de control judiciar urmează a avea în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001 conform cărora prin informație de interes public se înțelege "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației", iar potrivit art. 6 - "(1) Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. (2) Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal".

În raport de definiția legală enunțată, Înalta Curte reține că sunt de interes public informațiile solicitate de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în procedura administrativă.

Pe de altă parte, din actele și lucrările dosarului reiese că recurentul-reclamant se raportează în mod eronat la adresa nr. x/21.01.2019 ce vizează informarea sa cu privire la identificarea elementelor în sensul existenței conflictului de interese, în realitate, recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanșarea evaluării respectării regimului juridic al conflictelor de interese în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice prin adresa nr. x/11.10.2016 transmisă la domiciliul acestuia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată la data de 18.10.2016, aspect necontestat de către recurent.

Așadar, pornind de la prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a respectat aceste dispoziții legale, cât și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, recurentul-reclamant fiind informat atât cu privire la declanșarea evaluării respectării regimului juridic al conflictului de interese, prin adresa nr. x/11.10.2016, cât și în legătură cu identificarea elementelor în sensul nerespectării regimului juridic al conflictului de interese prin adresa nr. x/21.01.2019 transmisă recurentului reclamant prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată la data de 29.01.2019. Prin această din urmă adresă, recurentul-reclamant a fost invitat să prezinte personal sau să transmită în scris un punct de vedere, invitație căreia nu i s-a dat curs, recurentul-reclamant neprezentând niciun punct de vedere până la data întocmirii raportului de evaluare contestat.

În aceste condiții, Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentului-reclamant privind încălcarea procedurii de evaluare prevăzute de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010.

În altă ordine de idei, în ceea ce privește pretinsa încălcare a procedurii de informare, Înalta Curte mai reține că din interpretarea coroborată a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu art. 13 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, conform cărora: "După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice" reiese că voința legiuitorului în materia conflictelor de interese și a incompatibilităților a fost aceea ca procedura de evaluare să fie demarată chiar anterior informării persoanei vizate, o atare activitate cu caracter administrativ implicând obținerea de date și informații cu caracter public, tocmai în procesul de evaluare a declarației de interese, precum și a altor date și informații.

În referire la cea de-a doua critică ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține, în esență, că în cazul primarilor conflictul de interese este reglementat de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, iar instanța de judecată și-a fundamentat raționamentul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate pe alte prevederi legale, respectiv art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004, dispoziții legale ce nu sunt aplicabile în prezenta cauză, fiind încălcat în acest sens principiul legalității și principiul interpretării restrictive a dispozițiilor legale ce conțin restrângeri ale exercițiului drepturilor civile și prevăd sancțiuni civile, conținut de art. 10 C. civ.

Critica formulată este vădit nefondată.

Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din același cod.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant sunt nefondate. Verificând sentința atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al legalității, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare în perioada de referință) "(1)Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local".

Dispoziția legală precitată instituie o interdicție pentru consilierul local să ia parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor consiliului local, dacă acesta, personal sau prin soț, soție, afini sau rude, până la gradul IV, inclusiv, are un interes patrimonial în procedura supusă dezbaterilor.

Reține Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 (forma în vigoare în perioada de referință) "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative", iar potrivit art. 77 din același act normativ "Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare".

Din analiza acestor dispoziții reiese că s-a definit conflictul de interese, în general, iar pentru consilierii locali și aleșii locali s-a arătat că acesta/acestea sunt prevăzute la art. 46 din Legea administrației publice nr. 215/2001.

Prin Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, ce are ca obiect stabilirea condițiilor de exercitare a mandatului de către aleșii locali, a drepturilor și obligațiilor ce le revin în baza mandatului încredințat, se definește noțiunea de "interes personal" ce reprezintă un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini, până la gradul II inclusiv.

Prin dispozițiile aceleiași legi se instituie și obligația consilierilor locali să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au într-o anumită problemă.

Potrivit dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004 "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;

b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia;

c) o societate comercială la care dețin calitatea de asociat unic, funcția de administrator sau de la care obțin venituri;

d) o altă autoritate din care fac parte;

e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceștia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;

f) o asociație sau fundație din care fac parte".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 393/2004 (forma în vigoare în perioada de referință) "(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.

(3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței".

Dispozițiile art. 75 lit. a) și art. 77 alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004 sunt incluse în Cap. VIII - Registrul de interese și semnifică obligațiile pe care le au consilierii locali, anterior începerii dezbaterilor, dacă există un interes personal în cauză.

Legea nr. 393/2004 reprezintă opțiunea legiuitorului pentru conflictul de interese în situația aleșilor locali, întrucât art. 77 din Legea nr. 161/2003 trimite la cazurile de conflict de interese pentru o parte a aleșilor locali, printre care și consilierul local, prevăzute de art. 46 din Legea nr. 215/2001.

Prin dispozițiile art. 85 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 393/2004 se arată că orice alte dispoziții contrare acestei legi se abrogă, astfel că, în situația consilierului local, conflictul de interese rămas în vigoare este cel prevăzut de art. 75 lit. a), art. 77 alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, interesul personal nefiind identic cu interesul de natură patrimonială, ci dimpotrivă, îl include și pe acesta, fără să se identifice cu el.

În consecință, susținerile recurentului-reclamant ce vizează faptul că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 nu sunt aplicabile prezentei cauze sunt nefondate.

Prin cea de-a treia critică s-a susținut că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material, dat fiind faptul că obligația de a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal a fost îndeplinită, îndeplinire ce rezultă chiar din denumirea hotărârii adoptate, iar pe de altă parte, că obligația de abținere de la deliberare și adoptare a HCL nr. 41/26.10.2016 a fost îndeplinită prin faptul că recurentul-reclamant nu a participat la vot.

Nici această critică nu poate fi primită.

Pornind de la dispozițiile legale mai sus redate, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut existența conflictului de interese în ceea ce-l privește pe reclamantul A., iar criticile de nelegalitate expuse prin recursul declarat în cauză sunt nefondate.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate și-a fundamentat soluția de stabilire a stării de conflict de interese pe baza a două acte, respectiv a participat în cadrul ședinței consiliului local din data de 15.09.2016, la dezbaterea Proiectului de hotărâre nr. 316/08.09.2016 privind constatarea încetării de drept a mandatului său de consilier local, ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate nr. x de constatare a nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese de către acesta; a participat în calitate de ales local la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Mitoc nr. 41/26.10.2016 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului său de consilier, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare nr. x/16.12.2013.

Din actele aflate la dosarul cauzei se constată că recurentul-reclamant, deținând funcția publică de consilier local, a luat parte de deliberarea celor două acte.

Înalta Curte constată că mențiunile din cuprinsul celor două procese-verbale de ședință nr. x/15.09.2016 și respectiv nr. 356/26.10.2016 probează faptul că recurentul-reclamant nu a îndeplinit obligația ce-i revenea conform art. 75, art. 77 din Legea nr. 393/2004, art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Astfel, în ce privește dezbaterea și votul pentru aprobarea Proiectului de hotărâre nr. 316/08.09.2015 privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare nr. x din 16.12.2013 s-a constatat că recurentul-reclamant nu numai că a fost prezent la dezbateri, dar a și luat cuvântul urmărind satisfacerea interesului personal în sensul convingerii colegilor consilieri locali de a vota împotriva adoptării hotărârii respective.

În ce privește Hotărârea nr. 41/26.10.2016, reține Înalta Curte că din cuprinsul procesului-verbal de ședință rezultă că recurentul-reclamant a participat la dezbaterea proiectului de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier a recurentului ca urmare a demisiei, luând cuvântul de mai multe ori. În ce privește adoptarea, în cuprinsul procesului-verbal de ședință s-a menționat că acest proiect a fost adoptat cu 6 voturi pentru și 4 abțineri și faptul că recurentul-reclamant nu a participat la vot.

Prin urmare, se constată că obligațiile impuse de normele juridice mai sus arătate nu au fost respectate de recurentul-reclamant.

Evitarea conflictului de interese de către consilierul local presupuse îndeplinirea unor obligații legale cumulative, și anume anunțarea interesului personal, la începutul dezbaterilor, abținerea de la participarea la dezbateri, precum și abținerea de la votul exercitat cu privire la problemele în care consilierul local are un interes personal, iar nerespectarea oricăreia dintre aceste obligații atrage concluzia nerespectării regimului conflictului de interese. Este fără relevanță faptul că denumirea hotărârii adoptate nr. 41/26.10.2016 vizează constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului A., atâta vreme cât obligația recurentului este aceea de a anunța interesul personal, la începutul dezbaterilor, precum și cea de a abținere de la dezbateri.

Prin urmare, faptele ce-i sunt imputate recurentului-reclamant se încadrează în textele de lege indicate în cuprinsul raportului de evaluare (al căror conținut a fost redat mai sus, în prezenta decizie) și dovedesc existența conflictului de interese reținut în privința acestuia.

Este adevărat că textele de lege nu stipulează o interdicție expresă de participare la dezbateri, însă aceasta interdicție este subînțeleasă, dezbaterea reprezentând parte a procesului de deliberare.

Astfel, din cuprinsul textelor de lege anterior citate rezultă că interdicția participării la deliberarea și adoptarea hotărârilor consiliului local este una generală, ce survine ori de câte ori se conturează existența unui posibil interes al alesului local, în chestiunile supuse dezbaterii. Totodată, se observă că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca și condiție, o influență demonstrată în îndeplinirea atribuțiilor demnitarului/funcționarului public ce are un interes personal, ci doar existența posibilității ca interesul personal să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor persoanei în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cazul în care alesul local ar participa la dezbaterile asupra chestiunilor în care are un interes personal, acesta ar putea influența decizia adoptată, prin luarea cuvântului și/sau prin combaterea poziției exprimate de ceilalți participanți la dezbateri, și, astfel, ar fi invalidat scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea conflictului de interese.

În fine, prin ultima critică recurentul reclamant a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că pentru existența abaterii disciplinare a conflictului de interese nu se impune existența unui interes patrimonial.

Înalta Curte nu poate reține această susținere întrucât, în cazul interesului personal de ordin administrativ, nu se pune în discuție existența unui beneficiu, a unui folos, ci sancțiunea intervine chiar pentru simplul fapt al posibilității anticipării deciziei autorității.

Prin art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, se precizează faptul că: "Nu pot lua parte la deliberarea și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local."

Potrivit art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali: "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…)."

Normele în discuție reglementează interdicții pentru consilierii locali de a îndeplini acte în această calitate atunci când, personal sau prin soț/rude, au un interes personal în problema supusă dezbaterii și aprobării în consiliul local.

Potrivit dispozițiilor legale precitate, în cazul interesului personal de ordin administrativ nu se pune în discuție existența unui folos material concret, ci doar simplul fapt al posibilității anticipării deciziei autorității.

Se constată, astfel, că în cauză au fost încălcate principiile enumerate de art. 71 din Legea nr. 161/2003, respectiv imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, existând, în ceea ce îl privește pe recurent, un interes în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 49 din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.