ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3163/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 161 din 24 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2 martie 2021, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 254 din data de 5 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței de fond nr. 154 din 5 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și anulării Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-reclamant a susținut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât prima instanță a soluționat litigiul cu încălcarea mai multor prevederi legale.

Astfel, în susținerea încălcării art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a arătat, contrar argumentelor primei instanțe, că la dosarul cauzei nu există dovada respectării de către pârâta Agenția Națională de Integritate a dispozițiilor legale evocate, iar Raportul de repartizare aleatorie nr. x/26.03.2020 nu poate constitui o dovadă incontestabilă în acest sens, întrucât reprezintă doar o declarație a inspectorului de integritate că lucrarea de verificare i-a fost repartizată aleatoriu.

În plus, a arătat că pârâta nu a putut depune o captură din aplicația electronică cu privire la modalitatea de repartizare a acestei lucrări, deși s-a adresat cu o solicitare în acest sens prin intermediul răspunsului la întâmpinare, astfel încât a considerat că nu sunt fondate susținerile primei instanțe potrivit cărora Agenția Națională de Integritate a făcut dovada repartizării lucrării în mod aleatoriu, în sistem electronic, cu respectarea dispozițiilor legale menționate.

În continuare a susținut încălcarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, redate în cuprinsul cererii de recurs, arătând în acest sens că, așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, prima instanță a încercat să demonstreze că pârâta a respectat procedura de emitere a Raportului de evaluare întocmit, nesocotind astfel sensul clar al dispozițiilor legale menționate, potrivit cărora Agenția Națională de Integritate putea solicita și prelucra "informații care nu sunt publice" numai după "invitarea" reclamantului pentru a-și prezenta punctul de vedere în legătură cu situația de incompatibilitate constatată, nefiind suficientă informarea generală pe care a făcut-o cu ocazia declanșării verificărilor cu privire la persoana sa, așa cum în mod greșit a înțeles prima instanță, care nu a făcut distincția operată de textul de lege citat.

Așadar, a considerat că Raportul de evaluare este nelegal întrucât a fost întocmit pe baza unor informații/date cu caracter privat în legătură cu persoana sa și a soției ce vizau situația veniturilor nete, pe categorii de venituri, precum și copii certificate ale declarațiilor și fișelor fiscale aferente, pe care pârâta Agenția Națională de Integritate le-a solicitat la data de 13.05.2020 de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, înainte de a-i transmite invitația din 03.08.2020 pentru a-și exprima punctul de vedere în legătură cu pretinsa situație de incompatibilitate constatată, încălcând astfel dispozițiile art. 13 din Legea nr. 176/2010, la care face trimitere art. 20 din aceeași lege.

A opinat că prin încălcarea acestor dispoziții legale pârâta Agenția Națională de Integritate a nesocotit și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza Bara C-201/14, din această perspectivă susținând că, deși nu era necesar consimțământul său pentru obținerea de către pârâtă a informațiilor/datelor personale pentru realizarea activității de verificare, este greșită aprecierea instanței de fond potrivit căreia pârâta ar fi respectat procedura de obținere și prelucrare a datelor personale în condițiile în care aceasta nu l-a informat în concret și în prealabil despre schimbul de informații de natură fiscală efectuat cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, cu încălcarea art. 11 alin. (1) din Directiva 95/46/CE, ignorat de prima instanță.

În legătură cu încălcarea dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, citate în cuprinsul cererii de recurs, a afirmat că prima instanță a reținut că s-a aflat în situația de incompatibilitate constatată de pârâta Agenția Națională de Integritate, pornind de la o premisă greșită că textul de lege menționat reglementează o situația de incompatibilitate cu caracter special, ignorând faptul că situațiile de incompatibilitate sunt expres prevăzute de lege, iar art. 90 alin. (1) în discuție prevede, în realitate, o interdicție a consilierilor locali de a încheia contracte cu autoritățile publice dacă dețin una dintre calitățile enumerate expres de acest text de lege. Astfel, spre deosebire de efectele generate de starea de incompatibilitate, art. 92 din Legea nr. 161/2003 prevede că, în situațiile prevăzute de art. 90 din lege, nu intervine încetarea mandatului de consilier local dacă acesta renunță la contractele încheiate cu autoritatea publică sau dacă renunță la una din calitățile prevăzute de acest din urmă articol.

În plus, prima instanță a ignorat faptul că art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu îi este aplicabil întrucât se referă la persoanele care dețin funcția de consilier local și, în paralel, o altă funcție sau calitate în cadrul societăților "cu capital privat sau capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale", adică în cadrul societăților comerciale înființate și aflate în subordinea autorităților administrației publice, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, a susținut că prima instanță a ignorat faptul că art. 90 alin. (1) interzice persoanelor care întrunesc această dublă calitate să încheie contracte comerciale sau de asociere cu "autoritățile administrației publice din care fac parte", situație care nu se regăsește în speță, întrucât însăși pârâta Agenția Națională de Integritate a întocmit un nou Raport de evaluare înregistrat sub nr. x/19.01.2021, prin care a constatat că nu s-a aflat în conflict de interese pentru că "nu au existat hotărâri ale consiliului local ce au stat la baza încheierii și derulării contractelor de prestări servicii de pază între Primăria Orașului Oravița și S.C. B. S.R.L., societate la care persoana evaluată a deținut calitatea de asociat, acestea fiind încheiate în urma achizițiilor directe."

Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, a arătat că răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare.

În final, recurentul-reclamant a citat dispozițiile art. 92 din Legea nr. 161/2003 și a susținut că prima instanță a considerat că aceste dispoziții legale nu prezintă relevanță în cauză, ignorând condițiile de valabilitate ale actelor administrative de autoritate, între care și cerința conformității actului cu scopul legii.

Prin urmare, contrar susținerilor primei instanțe, a considerat că Raportul de evaluare este nelegal, întrucât pârâta Agenția Națională de Integritate a emis acest act în condițiile în care se împlinise termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 pentru angajarea răspunderii sale administrative, care a început să curgă la 10.07.2017, când a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/10.07.2017.

Totodată, a arătat că incompatibilitatea pe care a constatat-o pârâta nu poate atrage încetarea calității de consilier local în baza art. 92, deoarece calitatea sa de consilier local în mandatul 2016-2020 a încetat prin expirarea duratei acestui mandat, iar încetarea calității actuale de consilier local în mandatul 2020-2014 nu poate avea loc, întrucât contractul de prestări servicii a fost reziliat la 12.02.2020, ulterior acestei date nepunându-se problema vreunei incompatibilități.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată conform înscrisurilor depuse în dovedire.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat excepția nulității recursului pentru neformularea unor critici de nelegalitate ce se pot circumscrie motivului de casare invocat, considerând că susținerile formulate de recurent reprezintă argumente de netemeinicie, astfel încât recursul este nemotivat. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. În esență, a susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale aplicabile, constatând legalitatea actului administrativ contestat sub aspectul existenței stării de incompatibilitate reținute.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, în cuprinsul căreia a combătut punctual apărările formulate de partea adversă, pe care le-a apreciat a fi nefondate. Astfel, a solicitat respingerea excepției nulității recursului, considerând că reiterarea în recurs a motivelor de nelegalitate a Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 emis de către intimată, pe care le-a invocat și în primă instanță și pe care aceasta le-a respins în mod greșit, nu constituie un impediment pentru ca instanța de recurs să verifice legalitatea sentinței sub aspectul respingerii acestor motive de nulitate. Totodată, a solicitat respingerea ca nefondate și a celorlalte susțineri ale intimatei, conform argumentelor expuse în cuprinsul răspunsului la întâmpinare.

La termenul din data de 2 iunie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, reținând că recurentul-reclamant a dezvoltat prin cererea de recurs critici ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a reținut spre soluționare recursul pe fondul acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și de apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat și îl va respinge în consecință pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit motivului de recurs invocat de recurentul-reclamant, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. încălcarea normelor de drept material putându-se face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute în mod greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, este de observat că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță prin prisma situației de fapt rezultate din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a soluționat litigiul cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 referitoare la repartizarea aleatorie a lucrărilor de către pârâta Agenția Națională de Integritate; a prevederilor art. 13 din aceeași lege referitoare la procedura de informare a persoanei evaluate; a celor cuprinse la art. 90 alin. (1) din legea nr. 161/2003 referitoare la situația de incompatibilitate reținută în cauză; precum și a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 și art. 92 din Legea nr. 161/2003 în ceea ce privește intervenția prescripției răspunderii administrative.

Cât privește contextul factual, se reține că reclamantul a supus controlului de legalitate a instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Raportul de evaluare nr. x/05.11.2020 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, cu consecința constatării inexistenței stării de incompatibilitate reținute.

În fapt, prin raportul de evaluare contestat s-a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților întrucât, în perioada în care a exercitat funcția de consilier local în cadrul Consiliului local al orașului Oravița, respectiv 24.06.2016-22.07.2020, a încheiat două contracte de prestări servicii de pază și un act adițional în calitate de administrator al societății B. S.R.L. cu Primăria orașului Oravița, încălcând astfel dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fiind menționate și prevederile art. 25 alin. (1)-(4) din Legea nr. 176/2010 referitoare la consecințele constatării stării de incompatibilitate reținute.

Raportul menționat a fost contestat de persoana evaluată, reclamantul A., fiind criticat pentru nelegalitate din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a prevederilor legale amintite.

Soluționând contestația, curtea de apel a respins acțiunea reclamantului, apreciind că sunt nefondate toate argumentele de nelegalitate invocate.

În esență, criticile recurentului-reclamant vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în materie atât sub aspect procedural, cât și în ceea ce privește situația de incompatibilitate reținută în sarcina sa din perspectiva intervenirii prescripției răspunderii administrative și a fundamentului legal al stării de incompatibilitate prevăzut în art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pretins a fi fost reținut în mod greșit.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză prin raportare la situația de fapt reținută, soluție pe care, la rândul său, o adoptă ca atare.

5.1. În referire la criticile formulate sub aspect procedural, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, probatoriul administrat în cauză infirmând susținerile părții, iar soluția primei instanțe a fost pronunțată cu respectarea normelor legale incidente.

Astfel, cât privește repartizarea lucrării în cadrul Agenției Naționale de Integritate, instanța de fond a reținut, pe baza probatoriului administrat, că au fost respectate dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 la începerea activității de evaluare, inspectorul de integritate fiind învestit cu soluționarea sesizării formulate de Unitatea Administrativ Teritorială Oravița în urma repartizării aleatorii realizate prin utilizarea unei aplicații în sistem electronic, conform raportului de repartizare aleatorie nr. x.

Din această perspectivă Înalta Curte constată că recurentul-reclamant afirmă fără temei că nu ar fi fost dovedită în cauză împrejurarea obiectivă care a condus la efectuarea repartizării aleatorii a lucrării inspectorului de integritate dat fiind faptul că raportul respectiv ar fi o simplă declarație a acestuia și că pârâta nu a depus o captură din aplicația electronică cu privire la modalitatea de repartizare a lucrării, elementele evidențiate nefiind de natură a susține ipoteza avansată de parte privind încălcarea principiul imparțialității.

Dimpotrivă, instanța de control judiciar consideră că probatoriul coroborat administrat în cauză de către Agenția Națională de Integritate pe acest aspect este edificator, fiind evidențiat concret în motivarea sentinței recurate, motiv pentru care apreciază că aspectele invocate de recurent sub acest aspect procedural nu sunt apte să conducă la nelegalitatea actului administrativ contestat și, implicit, la demonstrarea caracterului nelegal al hotărârii de fond atacate.

În concluzie, în ceea ce privește încălcarea principiului repartizării aleatorii, Înalta Curte apreciază că prima instanță a înlăturat în mod corect motivul de nulitate invocat întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă neîndoielnic că intimata-pârâtă a respectat dispozițiile art. 12 alin. (4) raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în condițiile în care prin Raportul de repartizare aleatorie din data de 26 martie 2020 inspectorul de integritate a primit spre soluționare lucrarea privind pe reclamantul A., acesta din urmă fiind informat cu adresa primită la data de 30 aprilie 2020 despre declanșarea activității de verificare.

5.2. Cu privire la cea de-a doua critică formulată sub aspect procedural, Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondată, prima instanță reținând în mod corect că au fost respectate prevederile Legii nr. 176/2010 referitoare la informarea persoanei evaluate.

În concret, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a nesocotit dispozițiile legale menționate conform cărora Agenția Națională de Integritate putea solicita și prelucra informații care nu sunt publice numai după invitarea sa pentru a-și prezenta punctul de vedere în legătură cu situația de incompatibilitate constatată, apreciind astfel că Raportul de evaluare este nelegal întrucât a fost întocmit pe baza unor informații/date cu caracter privat.

Sub acest aspect instanța de control judiciar urmează a avea în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001 conform cărora prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.

În raport de definiția legală enunțată, Înalta Curte reține că sunt de interes public informațiile solicitate de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în procedura administrativă.

Pe de altă parte, din actele și lucrările dosarului reiese că recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la posibilitatea Agenției de a solicita date și informații care nu sunt publice, necesare desfășurării activității de evaluare a incompatibilității constatate, ce poate fi realizată și anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză.

Astfel, este de observat că prin adresa nr. x/22.04.2020 a Agenției Naționale de Integritate reclamantul a fost informat cu privire la înregistrarea lucrării sub nr. x/26.03.2020 având ca obiect sesizarea nr. 5702/13.03.2020 formulată de Primarul orașului Oravița și înregistrată la Agenția Națională de Integritate sub nr. x/13.03.2020, privind declanșarea unei activități de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților, aducându-i-se la cunoștință prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care permit inspectorului de integritate să solicite tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, precum și date care nu sunt publice, tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, pe tot parcursul desfășurării procesului de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității.

Ulterior, urmare emiterii adreselor din 13.05.2020, Agenția Națională de Integritate a solicitat de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin situația veniturilor realizate începând cu anul 2016, precum și copii ale declarațiilor fiscale și ale fișelor fiscale aferente, de la Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat informații cu privire la calitățile și funcțiile deținute de reclamant, iar de la Primăria orașului Oravița au fost solicitate copii ale hotărârii de validare a mandatului și ale contractelor încheiate între Unitatea Administrativ Teritorială Oravița și societatea B. S.R.L., precum și ale documentelor ce au stat la baza încheierii acelor convenții, iar ca informații suplimentare să comunice date referitoare la condițiile de încheiere și executare a contractelor de prestări servicii încheiate cu societatea în discuție, în adresele amintite precizându-se faptul că datele relevante trebuie transmise în conformitate cu dispozițiile Regulamentului general privind protecția datelor.

Așadar, pornind de la prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, instanța de control judiciar constată că verificările efectuate până la informarea reclamantului nu au avut la bază alte informații decât cele publice, împrejurarea că s-au întocmit adrese către diversele instituții pentru comunicarea oficială a informațiilor referitoare la "situația veniturilor nete, pe categorii de venituri, precum și copii certificate ale declarațiilor și fișelor fiscale aferente" nefiind de natură a le schimba natura de informații publice în aceea de informații cu caracter privat, cum în mod greșit susține partea.

În aceste condiții, Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentului-reclamant privind încălcarea procedurii de evaluare prevăzute de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, câtă vreme din probatoriul administrat în procedura administrativă și în cea judiciară rezultă fără putință de tăgadă că acesta a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare, iar prin adresa nr. x/03.08.2020 a fost invitat să prezinte un punct de vedere și orice date sau informații considerate relevante (lucru pe care l-a și făcut) și i-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în temeiul cărora inspectorul de integritate poate solicita date și informații care nu sunt publice, necesare desfășurării procedurii de evaluare.

În altă ordine de idei, în ceea ce privește pretinsa încălcare a procedurii de informare, Înalta Curte mai reține că din interpretarea coroborată a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu art. 13 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, conform cărora: "După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice" reiese că voința legiuitorului în materia conflictelor de interese și a incompatibilităților a fost aceea ca procedura de evaluare să fie demarată chiar anterior informării persoanei vizate, o atare activitate cu caracter administrativ implicând obținerea de date și informații cu caracter public, tocmai în procesul de evaluare a declarației de interese, precum și a altor date și informații.

Or, în prezenta cauză recurentul-reclamant a fost informat prin adresa emisă de Agenția Națională de Integritate la data de 22.04.2020 și primită de acesta la 30.04.2020 cu privire la identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților, fiind invitat la sediul intimatei-pârâte pentru a prezenta un punct de vedere, pe care, de altfel, l-a și formulat și înaintat Agenției, fiind însoțit de înscrisurile considerate de parte relevante.

5.3. Nefondate sunt și alegațiile recurentului-reclamant referitoare la pretinsa nelegalitate derivând din caracterul nelegal al procedurii de comunicare a informațiilor cu caracter personal în ceea ce îl privește pe acesta și pe soția sa, mai exact alegațiile referitoare la prelucrarea de către pârâtă a unor date personale fără informarea prealabilă a persoanei evaluate, pornind de la statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-201/14 Bara și alții.

O primă observație care se impune a se face din această perspectivă este aceea că Hotărârea CJUE invocată nu se poate aplica mutatis mutandis în prezenta cauză, ținând cont de particularitatea cauzei evocate, aspectul care a antrenat concluzia neconformității cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995, a procedurii de transmitere a datelor cu caracter personal vizând nepublicarea Protocolului, astfel cum rezultă din paragrafele 37-41 ale hotărârii menționate care reflectă premisa adoptării acesteia. Or, în prezenta cauză nu este vorba despre aceeași premisă.

Astfel, informațiile solicitate de către Agenția Națională de Integritate în privința reclamantului și a soției sale nu doar că sunt informații publice, ci și de interes public, în condițiile în care se referă la situația veniturilor realizate și a altor informații de natură fiscală, deci exclusiv date publice ce se impuneau a fi cunoscute în virtutea funcției deținute în calitate de ales local, astfel încât nu se poate susține că ar fi vorba despre o încălcare a drepturilor părții reclamante.

Pe de altă parte Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că în cuprinsul hotărârii preliminare adoptate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 01.10.2015 s-a statuat în sensul că prelucrarea datelor cu caracter personal fără informarea prealabilă a persoanelor vizate este permisă, în virtutea Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, în măsura în care este în mod expres permisă printr-o dispoziție legală, reținându-se însă că în cazul particular care vizează preluarea informațiilor din baza de date a Agenției Naționale de Administrare Fiscală de către structurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate acest transfer de date a operat doar în baza unui protocol încheiat între aceste autorități publice, nepublicat, și nu în baza unei prevederi legale exprese.

Pornind de la acest raționament, în cauza de față intimata-pârâtă avea posibilitatea de a solicitata, fără acordul reclamantului, datele cu caracter personal care îl vizau pe acesta și pe soția sa, în condițiile prevăzute de Legea nr. 176/2010, așadar, în temeiul unei prevederi legale exprese.

În speță însă intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a respectat prevederile legale incidente în materie, îndeplinindu-și obligația de a a-l informa pe reclamant cu privire la prelucrarea datelor personale, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. x/22.04.2020, așa încât nu poate susține cu suficient temei că ar fi vorba despre o încălcare a drepturilor sale, cu atât mai puțin vreuna care să determine nulitatea procedurii de informare, astfel cum pretinde acesta.

5.4. Nefondată este și susținerea recurentului în sensul că instanța de fond a plecat de la premisa greșită conform căreia situația prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementează o situație de incompatibilitate ce nu îi este aplicabilă, ea reprezentând de fapt o interdicție a consilierilor locali, în acest sens invocând art. 92 alin. (2) din aceeași lege care prevede că nu intervine încetarea mandatului de consilier dacă renunță la contractele încheiate cu autoritatea publică sau dacă renunță la una dintre calitățile prevăzute de acest text de lege.

Potrivit art. 90 din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare în perioada de referință, "(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local".

De asemenea, la art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 legiuitorul a prevăzut că "Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi"; la art. 92 alin. (1) din același act normativ a statuat în sensul că " încălcarea dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor" iar alin. (2) al acestui din urmă text prevede că, "Consilierii locali și consilierii județeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligația ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunțe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale."

În speță, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu analizarea legalității Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 și, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că instanța de fond a apreciat asupra existenței situației de incompatibilitate din perspectiva dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, ce au reprezentat temeiul de drept al raportului de evaluare. În cuprinsul sentinței recurate s-a reținut că art. 90 din Legea nr. 161/2003, amplasat în secțiunea legii referitoare la "Incompatibilități privind aleșii locali", reglementează o situație de incompatibilitate cu caracter special, care presupune existența simultană a calității de asociat/administrator la o societate cu capital privat și a celei de ales local-consilier local, precum și cumularea acestor calități cu cea de semnatar al unui contract comercial încheiat cu autorități ale administrației publice locale din care alesul local face parte.

Mai reține Înalta Curte că, în cuprinsul hotărârii de fond, curtea de apel a analizat existența cazului de incompatibilitate reținut în Raportul de evaluare contestat, prin raportare la calitatea reclamantului de consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului Oravița, precum și aceea de administrator al societății B. S.R.L., societate care a încheiat două contracte de prestări servicii de pază și un act adițional cu Primăria orașului Oravița, adică exact ipoteza reglementată de teza I a art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Așadar, în mod corect această analiză a fost circumscrisă strict dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, ce reglementează situația dedusă judecății, neputându-se susține cu suficient temei că prima instanță a ignorat faptul că acest text de lege nu i-ar fi aplicabil recurentului-reclamant întrucât nu deține o funcție în cadrul societăților comerciale înființate și aflate în subordinea autorităților administrației publice. Alegația recurentului-reclamant reflectă o interpretare trunchiată, scoasă din contextul întregului articol, prin adăugarea unei condiții neprevăzute de legiuitor în cuprinsul acestui text pentru situația supusă analizei, ipoteza avansată de parte negăsindu-și, prin urmare, justificare în conținutul normelor legale evocate.

Dimpotrivă, din interpretarea acestor dispoziții rezultă în mod clar și fără echivoc că există situație de incompatibilitate în cazul în care consilierul local care are funcția de administrator la o societate cu capital privat a încheiat contracte comerciale de prestări de servicii cu autoritățile administrației publice locale din care face parte, nefiind prevăzută în acest caz condiția ca societatea comercială cu capital privat să fie înființată și aflată în subordinea autorităților administrației publice respective, cum în mod eronat susține partea. Nu prezintă relevanță în cauză nici susținerea recurentului-reclamant, în același context al greșitei aplicări a art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, referitoare la inexistența conflictului de interese constatată prin Raportul de evaluare nr. x/19.01.2021 întocmit tot de către Agenția Națională de Integritate, în considerarea faptului că nu au existat hotărâri ale consiliului local ce au stat la baza încheierii și derulării contractelor de prestări servicii de pază între Primăria orașului Oravița și societatea B. S.R.L..

În speță, prima instanță a apreciat asupra existenței situației de incompatibilitate din perspectiva dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, ce au reprezentat temeiul de drept al raportului de evaluare, așa încât criticile recurentului-reclamant privind greșita interpretare a dispozițiilor acestui articol din perspectiva inexistenței conflictului de interese se raportează la aspecte străine de obiectul cauzei și de considerentele hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

5.5. Înalta Curte constată că este nefondată și susținerea recurentului referitoare la nelegalitatea sentinței de fond din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, considerând partea că pârâta Agenția Națională de Integritate a emis raportul de evaluare în condițiile în care se împlinise termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de textul de lege citat.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010 a fost respectat în prezenta cauză.

În acest sens are în vedere faptul că în conformitate cu textul de lege sus-menționat, "(1) Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora.";"(2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităților, exclusiv pentru perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice."

Prin urmare, legiuitorul s-a raportat în stabilirea termenului de desfășurare a activității de evaluare la durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și la momentul încetării funcțiilor sau demnităților publice, iar nu la acela al rezilierii contractului de prestări servicii, pentru a avea relevanță rezilierea contractului în discuție din data de 12.02.2020, așa cum fără temei consideră recurentul.

Din această perspectivă sunt relevante considerentele instanței de contencios constituțional reținute în Decizia nr. 456/2018, pronunțată ulterior emiterii Deciziei nr. 449/2015: "79. Or, C. civ., care cuprinde Cartea a VI-a "Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor" și care este reglementarea comună în materie de prescripție extinctivă, la art. 2.500 alin. (1), prevede că dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termenul general de prescripție de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen [art. 2.517 din C. civ..], în timp ce textul criticat se referă la faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ce se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor. Însă, prescripția extinctivă este definită ca fiind acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege.

Aceste statuări referitoare la incidența, nu doar a termenelor de prescripție, ci a întregii instituții a prescripției extinctive, inclusiv a prevederilor legale referitoare la întreruperea sau suspendarea termenelor în discuție sunt reiterate identic și în cuprinsul paragrafelor 33 și 34 din Decizia nr. 682/2018 a instanței de contencios constituțional, fiind pe deplin valabile și în prezenta speță, în care declanșarea procedurii de evaluare a recurentului-reclamant a avut loc înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani de la data semnării actului în legătură cu care s-a reținut starea de incompatibilitate.

De altfel, chiar și modificarea adusă prin Legea nr. 54/2019 face referire la termenul general de prescripție, fără vreo derogare de la prevederile C. civ. care stipulează cazurile de întrerupere și suspendare ale termenului respectiv (împrejurare valabilă și pentru situațiile în care prescripția a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958).

În plus, este de observat că Raportul de evaluare nr. x/05.11.2020 a fost emis de pârâta Agenția Națională de Integritate în interiorul termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010, anterior expirării termenului de 3 ani de la încetarea mandatului de consilier local deținut de reclamant în perioada 2016-2020, astfel încât nu poate fi primit argumentul că a intervenit prescripția dreptului de constatare a situației de incompatibilitate în baza prevederilor legale evocate, și anume dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, aplicabile în ipoteza antrenării răspunderii civile, disciplinare, administrative, subsecvent și ca o consecință a rămânerii definitive a raportului de evaluare prin care se constată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese, și că, implicit, actul administrativ ce face obiectul analizei de față ar fi nelegal din această perspectivă.

Pentru aceste motive, instanța de control judiciar consideră că susținerile recurentului-reclamant în sensul decăderii pârâtei Agenția Națională de Integritate din dreptul de a întocmi raportul de evaluare, ca urmare a împlinirii termenului prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, aspect de natură a demonstra emiterea unui raport cu nerespectarea legii, nu sunt fondate și vor fi înlăturate.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea sentinței de fond, întrucât a fost pronunțată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în materie.

Referitor la solicitarea din cererea de recurs a recurentului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu, Înalta Curte reține că, deși partea a precizat cuantumul acestora (3570 RON) și în ce constau (onorariu de avocat), depunând și dovezi ale efectuării acestora, conform înscrisurilor aflate la dosar, în acord cu dispozițiile art. 451 alin. (1) și art. 452 C. proc. civ., raportat la modalitatea de soluționare a recursului, care urmează a fi respins ca nefondat, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din același Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentul-reclamant, întrucât este partea aflată în culpă procesuală, în accepțiunea normelor legale în materie.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 254 din 5 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.