Decizia nr. 1297/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2575/2021 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.01.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/17.11.2020, întocmit la data de 17.11.2020 în lucrarea nr. x/10.04.2020 de către pârâta Agenția Națională de Integritate. Prin sentința nr. 2575/2021Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale si a dispus declinarea cererii în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul a fost înregistrat la data de 22.06.2021.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 106 din 28 aprilie 2022, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționale de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x/17.11.2020.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 106 din 28 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii și menținerea raportului de evaluare nr. x/17.11.2020. În motivarea recursului arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 309 și art. 315 C. proc. civ., a prevederilor Legii societăților comerciale nr. 31/1990 și a prevederilor Legii nr. 176/2010. Arată că intimatul-reclamant a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, simultan cu calitatea de viceprimar al Comunei Avram Iancu, județul Alba a deținut și exercitat și calitatea de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L., așa cum rezultă din adresa nr. x/23.10.2018, emisă de către Oficiul Național al Registrului Comerțului. În mod eronat instanța de fond a reținut că intimatul-reclamant nu a exercitat funcția de administrator al societății, și că nu a desfășurat nicio activitate specifică funcției "de administrator, reținând nefondat că societatea nu a desfășurat activitate, în fapt, pentru o perioadă de trei ani. În primul rând, datele comunicate de ONRC atestă contrariul, respectiv că intimatul a exercitat și în drept și în fapt activitatea de administrator, semnând bilanțurile societății, iar în perioada 23.06.2016 - 19.08.2020, societatea administrată de intimat a înregistrat profit, respectiv în anii 2018 și 2017. În al doilea rând, argumentația instanței potrivit căreia soția intimatului a desfășurat activitatea de administrator, în fapt, este nelegală, cât timp noțiunea de "administrator în fapt" nu este reglementată de niciun text normativ din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, și cu atât mai mult cu cât potrivit datelor existente și atestate de ONRC, societatea S.C. B. S.R.L. nu a avut doi administratori, iar unul să fi fost soția intimatului-reclamant. În cauză, este evidentă nelegalitatea sentinței recurate deoarece sunt îndeplinite toate ipotezele prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinei recurate ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/17.11.2020, întocmit la data de 17.11.2020 în lucrarea nr. x/10.04.2020 de către pârâta Agenția Națională de Integritate. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a anulat Raportul de evaluare nr. x/17.11.2020, reținând, în esență, că persoana evaluată nu a desfășurat nici acte de comerț și nici de administrare, deținând doar la modul formal și procedural calitatea de administrator în cadrul entității, administratorul de fapt fiind C., care s-a ocupat de desfășurarea activității acestei societăți, iar simpla deținere a calității de administrator al unei societăți fără a desfășura nicio activitate specifică, cu atât mai mult cu cât societatea în trei ani nu a desfășurat activitate, este o formă lipsită de conținut, pe când incompatibilitatea reglementată prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) trebuie să fie una reală, ce implică în mod clar nu doar simpla deținere simultană, ci și exercitarea simultană de către aceeași persoană a unei funcții sau demnități publice și a unei activități economice. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurentul-pârât invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv faptul că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 309 și art. 315 C. proc. civ., a prevederilor Legii societăților comerciale nr. 31/1990 și a prevederilor Legii nr. 176/2010. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor, publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, "Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (...): funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum publice". Instanța de control judiciar nu împărtășește abordarea judecătorului fondului, considerând-o a fi formalistă și contrară scopului normei prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități private conexe. În egală măsură, în accepțiunea legiuitorului, protejarea integrității se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupție ce ar putea fi săvârșite ca urmare a îmbinării exercitării funcției publice cu desfășurarea unor activități economice. Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrități și prevenirea faptelor de corupție se realizează doar în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcții vizate de legiutor, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi. Deținerea unei demnități publice, a unei funcții publice sau private nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci și de ansamblul atribuțiilor, prerogativelor, drepturilor și competențelor prevăzute de lege care intră în conținutul lor, și prin a căror exercitare concomitentă și concurentă în viața socială, de către același subiect, se potențează situațiile pe care legiutorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităților. Așa fiind, Înalta Curte constată că din documentele existente la dosarul cauzei, respectiv din adresa nr. x/23.10.2018 transmisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului, rezultă că intimatul-reclamant a deținut și exercitat calitatea de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. în perioada 23.06.2016 - 19.08.2020. Într-adevăr, deținerea funcției de administrator, în mod formal, fără a exercita în fapt atribuțiile specifice acesteia, nu este aptă să influențeze exercitarea funcției publice în condiții de imparțialitate și transparență decizională, însă faptul că intimatul-reclamant nu ar fi desfășurat efectiv activitatea de administrator și că în realitate această funcție a fost îndeplinită de soția acestuia, C., trebuia dovedită din punct de vedere economic și financiar. Or, pentru perioada 23.06.2016 - 19.08.2020 Oficiul Național al Registrului Comerțului a menționat că a deținut funcția de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L., iar cu privire la situația financiară a comunicat că în anul 2017 a avut un profit de 3277 RON, iar în anul 2018 a avut o cifră de afaceri de 7970 RON și un profit de 7931 RON. În acest context, conform înscrierilor din registrul comerțului, funcția privată deținută de către intimatul-reclamant a fost exercitată în mod efectiv, iar starea de incompatibilitate nu a fost atrasă prin simpla deținere a funcției de viceprimar concomitent cu calitatea de administrator, ci din chiar exercitarea acesteia. În concluzie, raportul de evaluare nr. x/17.11.2020 întocmit de Agenția Națională de Integritate, consacră starea de incompatibilitate a intimatului-reclamant, iar hotărârea instanței de fond care-l anulează este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 106 din 28 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.