ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5971/2022

Ședința publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 16.05.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat instanței anularea ca nelegal și netemeinic a raportului de evaluare întocmit de Agenția Naționala de Integritate în data de 28 aprilie 2016.

Prin sentința civilă nr. 455 din data de 28.10.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

În urma admiterii excepției necompetenței materiale și a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III – a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 176/2021 pronunțată la data de 16 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și în rejudecare solicită admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate ca fiind netemeinic și nelegal.

Printr-o primă critică afirmă recurentul că reținerea de către prima instanță a aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, normă juridică în temeiul căreia recurentul trebuia să-și dea demisia în scris, sunt consecința unei interpretări excesive a textului legal.

În acest sens, susține că renunțarea la funcția deținută poate avea loc ca urmare a demisiei sau a suspendării contractului individual de muncă.

În ce privește contractul de muncă încheiat cu angajatorul Asociația "Ocolul Silvic Someș Țibleș" a depus în scris cererea de suspendare, astfel că acest contract de muncă a fost suspendat.

În ce privește contractul de muncă încheiat cu angajatorul B. S.R.L. arată că nu a formulat o cerere scrisă, dar a solicitat acestui angajator suspendarea contractului de muncă, iar acesta a confirmat că va dispune suspendarea contractului.

Susține recurentul că acestor cereri de suspendare le sunt incidente dispozițiile art. 49 alin. (1) din Codul muncii și nu dispozițiile art. 81 alin. (1) din Codul muncii așa cum, în mod greșit, a reținut prima instanță. Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Codul muncii suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți, astfel că aceste dispoziții nu prevăd obligativitatea ca salariatul să notifice în scris angajatorul despre intenția acestuia de a i se suspenda contractul individual de muncă.

Totodată, în ce privește contractul individual de muncă încheiat cu angajatorul B. S.R.L., afirmă că acesta a fost încheiat în mod formal, sens în care afirmă că aceasta societate are ca obiect de activitate și exploatarea masei lemnoase, ori pentru a putea participa la licitațiile publice pentru adjudecarea masei lemnoase era obligatoriu să aibă un salariat în specialitatea sivicultură. Până la alegea recurentului în calitate de viceprimar a semnat doar două înscrisuri pentru societate, iar ulterior alegerii sale în calitate de viceprimar nu s-a mai prezentat la sediul angajatorului.

Mai susține recurentul că nici actul aditional la contractul individual de muncă înregistrat la ITM Bistrița Năsăud și nici statele de plată nu au fost semnate de către recurent ceea ce demonstrează că în perioada în care se reține starea de incompatibilitate recurentul nu a fost angajatul B. S.R.L.. Susține și faptul că recurentul nu a fost remunerat de către acest angajator, și nici nu s-a făcut vreo dovada că ar fi primit salariu de la acest angajator, și nici nu a beneficiat de concedii de la această unitate.

Raportat la această stare de fapt, prin prisma normelor de drept invocate este indiscutabil că în perioada supusă controlului, recurentul nu a fost angajatul acestei societăți comerciale și pe cale de consecință starea de incompatibilitate reținută nu se confirmă.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație împotriva raportului de evaluare nr. x/28.04.2016, întocmit de intimata Agenția Națională de Integritate.

Prin raportul de evaluare anterior menționat s-a reținut în sarcina recurentului reclamant existența stării de incompatibilitate, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Rebra și calitatea de angajat cu contract individual de muncă la B. S.R.L.., în perioada 27.06.2012 - 28.04.2016, data întocmirii raportului de evaluare.

Prin sentința civilă nr. 176 din 16 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantului, instanța fondului apreciind că raportul de evaluare este legal întocmit.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, reclamantul a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 176 din 16 iunie 2021, considerând că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

Înalta Curte reține că, în mod judicios și pe baza unei aplicări temeinice a dispozițiilor legale incidente, instanța de fond a reținut că, faptele săvârșite de către recurentul reclamant, în timpul exercitării mandatului de viceprimar, reprezintă o încălcare a prevederilor legale privind regimul incompatibilităților, respectiv a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora: "Funcția de viceprimar, (...) este incompatibilă cu: (...):

c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia".

Norma juridică, în forma în vigoare în perioada reținerii situației de incompatibilitate, interzice cumulul deținerii funcției de viceprimar cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă, ceea ce trebuie strict interpretat în sensul normei legale necondiționat de îndeplinirea altor acte juridice sau a altor condiții fiind, deci, suficient pentru reținerea incompatibilității, deținerea simultană a acestora, condiție ce este îndeplinită în cauza dedusă judecății.

În perioada de referință, intenția legiuitorului a fost clară, și anume că funcția de viceprimar este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă,

Având în vedere că incompatibilitățile sunt de strictă interpretare, rezultă că nu este permisă nici interpretarea extensivă dar nici cea restrictivă.

Pe de altă parte, după cum și instanța de fond a reținut, din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultă că recurentul-reclamant a exercitat efectiv activitatea prevăzută în contractul individual de muncă încheiat cu B. S.R.L.. Este relevantă, în acest sens, adresa nr. x/15.05.2015 emisă de B. S.R.L., prin care administratorul societății a comunicat pârâtei Agenția Națională de Integritate că reclamantul este angajatul unității în funcția de tehnician silvic începând cu data de 01.07.2008, în baza contractului de muncă nr. x/07.07.2008, contract de muncă cu timp parțial de 2 ore pe zi.

Totodată, o dovadă în plus a faptului că recurentul reclamant a desfășurat activitate în cadrul B. S.R.L. o reprezintă și evidențele Serviciului Fiscal Orășănesc Năsăud recurentul reclamant figurând cu venituri din salarii în anii fiscali 2012 – 2014 de la B. S.R.L. .

Relevante sunt și depozițiile martorilor C. și D., audiați în cursul urmăriri penale, din care rezultă că petentul a fost văzut de mai multe ori la punctul de lucru al societății, respectiv prestând servicii pentru această societate, pe perioada ocupării funcției de viceprimar, ceea ce contrazice susținerile petentului.

Prin urmare, înscrisurile aflate la dosarul cauzei dovedesc, fără putință de tăgadă, că recurentul reclamant a desfășurat activitate pentru B. S.R.L. fiind și remunerat pentru activitatea depusă, astfel că alegațiile recurentului că nesemnând statele de plată, nu a încasat niciun salariu, sau încheierea contractului de muncă cu această unitate a fost doar formală fiind contrazise de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, sunt nefondate și nu pot fi primite.

Cât privește susținerea că pentru suspendarea contractului de muncă nu era necesară o notificare scrisă din partea salariatului, și că din acest punct de vedere prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 81 alin. (1) din Codul muncii în loc de art. 49 alin. (1) din același act normativ, se constată că sunt nefondate. Nu are nicio relevanță în prezenta cauză dacă notificarea privind suspendarea contractului de muncă a fost formulată în scris sau nu, atâta timp cât contractul de muncă nu a fost suspendat, dimpotrivă acesta și-a produs efectele. Din înscrisurile aflate la dosar a reieșit că recurentul reclamant a avut contract de muncă încheiat, obținând venituri din salarii în perioada 2012 – 2014, incompatibilitatea intervenind în urma simplei dețineri simultane a funcției de viceprimar și a calității de angajat, asociat și cu activitățile de prestare efectivă a muncii în cadrul societății.

Înalta Curte va avea în vedere și prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora "Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Totdată, prin art. 92 alin. (1) din același act normativ s-a statuat în sensul că "Încălcarea dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor." iar alin. (2) al acestui din urmă text prevede că, "Consilierii locali și consilierii județeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligația ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunțe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale.."

Aceste dispoziții legale instituie o obligație în sarcina alesului local aflat în stare de incompatibilitate, respectiv acea de a renunța la funcțiile deținute. Or, reclamantul nu a efectuat demersurile necesare potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea 161/2003, încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităților aplicabil aleșilor locali.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 176/2021 din 16 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2022.