ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4958/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, inițial, la data de 22.02.2021, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/29.01.2021 întocmit de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6004 din 15 octombrie 2021, Tribunalul a admis excepțiile necompetenței materiale și teritoriale, invocate de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14.12.2021.

Prin încheierea de ședință din 27 aprilie 2022, Curtea a admis cererea de suspendare formulată de reclamant și, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cererii de decizie preliminară ce face obiectul cauzei nr. C-40/21.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția Națională de Integritate a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a încheierii recurate și respingerea, ca nefondată, a cererii de suspendare a cauzei, cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.

În ceea ce privește pct. 6 al articolului menționat, a apreciat recurenta-pârâtă că, după cum rezultă din cuprinsul încheierii recurate, instanța de fond a redat exclusiv argumentele invocate de reclamant în susținerea cererii de suspendare, fără a analiza argumentele formulate de Agenția Națională de Integritate și fără a motiva, în vreun fel, caracterul întemeiat al cererii de suspendare, contrar art. 425 C. proc. civ.

Referitor la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susținut recurenta-pârâtă că obiectul litigiului îl constituie analiza legalității raportului de evaluare care a constatat existența unei stări de incompatibilitate, fără ca prin acesta să fie aplicată vreo sancțiune administrativă/disciplinară.

Raportul de evaluare prin care se constată starea de conflict de interese este un act administrativ care produce efecte juridice după rămânerea sa definitivă, în sensul că atrage, pe lângă răspunderea disciplinară sau administrativă, după caz, și decăderea din dreptul de a mai deține o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă, sau a încetării de drept a mandatului.

Ulterior întocmirii, inspectorii de integritate comunică raportul de evaluare autorităților competente prevăzute la art. 26 din Legea nr. 176/2010 și care, după rămânerea definitivă a raportului prin decizie definitivă a instanței, ori prin necontestare, dispune, printr-un alt act administrativ, aplicarea unor sancțiuni administrative sau disciplinare, după caz.

Așadar, prin raportul de evaluare ANI nu dispune aplicarea de sancțiuni sau interdicții, ci doar sesizează organele competente în vederea declanșării procedurii disciplinare.

În mod eronat instanța a reținut faptul că reclamantul-intimat nu ar avea posibilitatea contestării deciziei de sancționare emise în baza raportului comisiei de disciplină, căci practica judiciară demonstrează faptul că aceste decizii sunt contestate în instanța, iar Înalta Curte a pronunțat Decizia nr. 74/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la litigii privind aplicarea sancțiunilor în cazul primarilor, litigii care sunt ulterioare rămânerii definitive a rapoartelor de evaluare.

Așadar, persoana căreia i se aplică o sancțiune, ulterior rămânerii definitive a raportului de evaluare, poate contesta actul administrativ prin care este aplicată sancțiunea.

Cererea de trimitere preliminară vizează proporționalitatea sancțiunilor suportate de persoana cu privire la care s-a constatat un incident de integritate, iar nu legalitatea raportului de evaluare. Incidența măsurii stabilite prin art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 intervine ulterior stabilirii legalității raportului de evaluare, fiind condiționată de rămânerea definitivă a acestui act administrativ.

A concluzionat recurenta că principiul proporționalității pedepselor, care presupune ca orice măsură luată de o autoritate publică, care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop și în același timp cea mai rezonabilă, poate fi puse în discuție doar la momentul când autoritatea competentă, potrivit art. 26 din Legea nr. 176/2010, dispune aplicarea unor sancțiuni, ca urmare a rămânerii definitive a prezentului raport de evaluare, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând încheierea recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de casare invocate și cu apărările prezentate de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul pârâtei Agenția Națională de Integritate este fondat, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate, neputându-se reține incidența motivului de casare menționat.

Instanța a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, chiar dacă aceasta nu este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material.

4.2. În cauză se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ.,

"Art. 413. - (1) Instanța poate suspenda judecata:

(...)

1

1

. când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară;

(...)."

Prin Raportul de evaluare nr. x/29.01.2021, Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamantul A. nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților întrucât ar fi deținut, simultan, atât funcția de șef secție în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara cât și calitatea de asociat, respectiv funcția de administrator la S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., în perioada 22.11.2016-11.11.2020.

Înalta Curte constată că întrebările preliminare adresate de Curtea de Apel Timișoara, ce fac obiectul Cauzei C-40/21 privesc aplicarea principiului proporționalității pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în referire la sancțiunea complementară a interdicției de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani, în cazul constatării conflictului de interese.

Pentru ca decizia preliminară pronunțată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene urmare a soluționării trimiterii preliminare să influențeze soluția ce va fi pronunțată este necesar ca acțiunea din prezentul litigiu să cuprindă aspecte de nelegalitate similare cu cele care fac obiectul întrebărilor adresate instanței europene.

Intimatul-reclamant a susținut că interesul în suspendarea judecății vizează evitarea aplicării interdicției, pentru că sancțiunea se va aplica automat în cazul respingerii acțiunii sale, apreciind că răspunsul la întrebările preliminare sunt necesare soluționării legale a prezentei cauze.

Or, Înalta Curte reține că obiectul întrebărilor preliminare vizează proporționalitatea sancțiunilor care ar fi suportate de persoana în privința căreia s-a constatat un incident de integritate, aceasta numai în ipoteza constatării legalității raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate.

După cum a arătat, de altfel, și intimatul-reclamant prin întâmpinarea la recurs, incidența măsurii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 intervine ulterior stabilirii legalității raportului de evaluare, fiind condiționată de rămânerea definitivă a legalității acestui act administrativ, după parcurgerea procedurii judiciare de contestare a concluziilor sale.

Însă, obiectul prezentei cauze nu privește legalitatea/proporționalitatea unei măsuri aplicate recurentului-reclamant, ci privește verificarea legalității Raportului de evaluare nr. x/29.01.2021 întocmit de Agenția Națională de Integritate, din perspectiva cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 185 alin. (15) și art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006.

Decizia preliminară care urmează a fi pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene asupra întrebărilor preliminare, având ca obiect respectarea caracterului proporțional al sancțiunilor prevăzute de lege, nu poate avea nicio înrâurire asupra soluției ce se va da în prezenta cauză, care privește respectarea regimului incompatibilităților de către recurentul-reclamant.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reține că instanța de contencios administrativ urmează să se pronunțe cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat intimatul-reclamant A.. Or, cererea de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare, formulată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2019, Cauza C-40/21, sesizează situația conflictului de interese și nu a incompatibilității.

În cauza de față nu s-a stabilit dacă cererea de constatare a incompatibilității este o acuzație în materie penală, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dacă interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani este o pedeapsă complementară pentru a se putea discuta de aplicarea principiului proporționalității pedepselor.

În plus, în materia incompatibilităților, nu există în C. pen. o infracțiune corelativă cum există în situația conflictului de interese.

În raport cu cele reținute anterior, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ., nefiind vorba despre o cauză similară în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene să fi fost sesizată.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza instanței de fond pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva încheierii de ședință din data de 27 aprilie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și trimite cauza instanței de fond pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.