ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4280/2022

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, Agenția Națională de Integritate, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020, ca nelegal și netemeinic.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 877 din 4 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței nr. 877 din data de 4 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei în sensul admiterii contestației formulate și, pe cale de consecință, în principal să se constate nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 întrucât a fost întocmit cu încălcarea art. 20 alin. (5) raportat la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010, iar, în subsidiar, să se dispună anularea raportului de evaluare ca netemeinic și nelegal. În dezvoltarea recursului formulat, recurentul reclamant a susținut în esență următoarele: La data de 05.11.2018, A. N. I. a fost sesizată de către o persoană juridică cu privire la faptul că, recurentul reclamant, agent de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Poliția Sectorului 2, secția 9, nu ar fi respectat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât "desfășoară activități lucrative, în funcția de instructor formator..., în baza contractului individual de muncă nr. x/01.02.2016 la S.C. B. S.R.L.", sesizare înregistrată sub nr. x/05.11.2018. În data de 06.11.2018, recurentului i-a fost transmisă informarea nr. x/06.11.2018 cu privire la declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice, informare care a fost restituită la sediul pârâtei cu mențiunea "avizat, reavizat, expirat termen păstrare". Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere mai multe aspecte: Recurentul a invocat nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020. Deși subsemnatul a invocat nulitatea absolută a Raportului de evaluare în temeiul art. 13 alin. (1) coroborat cu art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, sancțiune prevăzută de art. 13 alin. (2) din aceeași lege, Curtea de Apel a omis să analizeze și a pronunțat o hotărâre făcând o greșită aplicare a normelor legale invocate. În acest sens, Curtea a reținut cu titlu preliminar că apărările subsemnatului nu pot fi primite întrucât, în speță, nu au fost reținute aspecte legate de declararea averii, ci o stare de incompatibilitate. Nulitatea absolută decurge din faptul că pârâta a solicitat si a uzat de informații nepublice într-o etapă a evaluării în care avea dreptul și obligația să solicite si să uzeze doar de informații publice, conform art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, daca, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifica elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauza și are obligația de a o Invita pentru a prezenta un punct de vedere. Totodată, alin. (5) al art. 20 din Legea nr. 176/2010 prevede că dispozițiile art. 13 și ale art. 15 se aplică în mod corespunzător. Așa cum se poate observa din lecturarea Raportului de evaluare, stabilirea stării de incompatibilitate a recurentului s-a fundamentat exclusiv pe informațiile obținute, anterior informării sale, de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov, S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.. Stabilirea calității recurentului de instructor în poligonul de tir în cadrul societăților C. S.R.L. și D. S.R.L. cu contracte individuale de muncă, s-a bazat exclusiv pe aceste informații, și nu pe cele obținute de la Registrul Comerțului, prin adresa nr. x/18.03.2019 a Oficiului Național al Registrului Comerțului fiind precizat că subsemnatul nu am deținut și nu dețin calități/funcții în cadrul profesioniștilor înregistrați în registrul comerțului central computerizat. Or, dacă Informațiile de la Registrul Comerțului sunt informații de interes public, în schimb cele din dosarul fiscal, cele de la ITM si cele obținute de la angajatorii persoane juridice au, fără tăgadă caracter de informații confidențiale (potrivit art. 11 Codul de procedură fiscală și prevederile Codului Muncii). Pe cale de consecință, reiese că toate informațiile care au stat la baza întocmirii Raportului de Evaluare au fost solicitate și obținute anterior informării și invitării recurentului pentru a prezenta un punct de vedere, astfel că devin incidente dispozițiile exprese ale art. 13 alin. (2), iar Raportul astfel întocmit este lovit de nulitate absolută. Lipsa legaturii directe ori indirecte între cele două funcții, contrar dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reținute de către intimata pârâtă în cadrul Raportului de evaluare. Între funcția de agent de poliție deținută în Cadrul DGPMB, secția 9 Poliție - Compartimentul de Proximitate și funcția de instructor în poligonul de tir nu există legătură nici directă, nici indirectă, instanța a respins în mod superficial argumentele invocate. Astfel, prin fișa postului ca agent de poliție principal, recurentului îi sunt stabilite mai multe sarcini, îndatoriri și responsabilități. Dintre aceste atribuții, prin Raportul de evaluare s-a stabilit că atribuția de a participa la ședințele de tragere cu armamentul din dotare, ar fi în legătură "directă sau indirectă" cu atribuțiile exercitate în domeniul privat, în cadrul S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., fără să fie precizată, în concret, în ce ar consta presupusa legătură dintre cele două domenii. Prin raport s-a realizat o simplă enumerare a atribuțiilor și responsabilităților. Potrivit fișei postului activitatea de instructor de tir sportiv nu este în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate de polițist. Cu toate acestea, instanța de fond a înlăturat nejustificat această apărare motivat de faptul că "raportul de evaluare nu privește sancționarea pentru activitatea la S.C. B. S.R.L.." Concluzia cuprinsă în Raportul de cercetare prealabilă opinează în sensul că "profesia de instructor de tir sportiv nu este în legătura directă/indirectă cu atribuțiile exercitate de polițist potrivit fisei postului", indiferent în cadrul cărei societăți a exercitat această profesie, în concret. Recurentul a amai susținut că, profesiile de instructor în poligonul de tir/antrenor/instructor preparator formare se subscriu activității didactice, astfel că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003. Relativ la acest aspect, instanța de fond a apreciat că nu se poate vorbi de o activitate didactică autorizată, ca o activitate de învățare în sensul legii educației prin prisma definiției dată de lege instructorului în poligonul de tragere, respectiv "persoana care desfășoară activități de instruire, îndrumare și supraveghere a tragerilor efectuate în poligoanele autorizate și care a dobândit în condițiile legii, un atestat de instructor în poligonul de trageri". Această opinie este eronată întrucât dispozițiile art. 51 din Legea nr. 293/2004 au dat posibilitatea funcționarilor publici să exercite activități în domeniul didactic, chiar dacă acestea se exercită în afara funcției didactice dintre cele prevăzute de art. 247 din Legea nr. 1/2011. Cu toate că instanța se referă la definiția instructorului în poligonul de tir, activitatea recurentului trebuie să fie analizată prin prisma atribuțiilor efective cuprinse în fișa postului din domeniul privat. Cursurile reprezintă o formă de învățare în context formal, realizate de o societate privată prin instructori formatori, ale căror activități erau organizate, planificate, monitorizate de către Directorul de curs, iar obiectivele și instructajul clienților privind regulile de siguranță în poligon conform regulamentului interior al poligonului și al legislației în vigoare erau predate tot de către recurentul reclamant, conform fișei postului deținut. Astfel, atribuțiile subsemnatului în calitatea de instructor formator se circumscriu domeniul didactic. Cursurile de formare profesională se supun reglementărilor cuprinse în Titlul V din Legea 1/2011, Intitulat "învățarea pe tot parcursul vieții". Conform art. 328 alin. (3) din acest act normativ "învățarea pe tot parcursul vieții cuprinde educația timpurie, învățământul preuniversitar, învățământul superior, educația și formarea profesională continua a adulților." Totodată, funcția de instructor formator pe care recurentul a deținut-o este menționată expres de prevederile art. 357 alin. (1) din Legea 1/2011 privitoare la personalul care lucrează în domeniul educației permanente. Sunt neîntemeiate apărările Agenția Națională de Integritate, întrucât cele trei condiții menționate sunt interpretate în mod eronat și lipsite de temei legal, neindicând in niciun fel incompatibilitatea prevăzuta de Legea 161/2003: - "deținerea unei funcții publice" - "exercitarea simultană a unei alte funcții în mediul privat"; - "existența unei legături directe sau indirecte între cele două domenii de activitate". Pentru clarificarea legalității desfășurării celor două activități Activitatea desfășurată este în concordanță cu respectarea prevederilor legale de exercitare a dreptului la muncă conferit de Constituție cât și de art. 96 din Legea 161/2003 potrivit căruia: "Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționari publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătura directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului.". Ministerului Afacerilor Interne este imposibil de regăsit în sectorul privat, deoarece în România nu există o asemenea reglementare a organizării și funcționării sistemului de apărare într-un cadru privat sau public- privat. Între cele două funcții, ocupate pentru profesii diferite, nu există nicio legătură directă sau indirectă, în condițiile în care domeniile de activitate ale celor doi angajatori sunt total distincte, activitatea societăților fiind evident didactică și, implicit, diferită de cea a Poliției, iar funcțiile ocupate în profesia de agent principal de politie nu are nicio legătură cu profesia instructor/formator. Pentru aceste motive, reiese că, recurentul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării funcției publice. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 483, 488 pct. 8, art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin intermediul căreia, în principal a invocat excepția nulității considerând că recurentul nu a formulat critici sub aspectul nelegalității sentinței de fond care să atragă incidența motivului de casare invocat. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este corectă și că nu pot fi primite argumentele invocate de reclamant, câtă vreme starea sa de incompatibilitate a fost generată de faptul că, în calitate de funcționar cu statut special, a încălcat dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, exercitând simultan cu funcția publică, în domeniul privat, și funcția de instructor în poligonul de tir, astfel încât atribuțiile exercitate ca funcționar public sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile stabilite în cadrul S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. La termenul din 29 septembrie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate prin întâmpinare, reținând că motivele de recurs dezvoltate pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 490 alin. (2) teza 1 noul C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, a susținerilor părților, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține că, recursul este întemeiat, urmând a-l admite, în limitele și pentru următoarele considerente: Recurentul reclamant și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. O primă critică a recurentului reclamant vizează faptul că, "a invocat nulitatea absolută a raportului de evaluare în temeiul art. 13 alin. (1), coroborat cu art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, însă Curtea de Apel a omis să analizeze și pronunțat o hotărâre cu o greșită aplicare a normelor legale". Susținerea recurentului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă. Instanța de fond a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii formulată de reclamant, respectiv a arătat care sunt motivele pentru care a respins solicitările reclamantului, astfel că, din această perspectivă, sentința civilă recurată a fost pronunțată de instanța de fond cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) din Noul C. proc. civ. Dispozițiile legale menționate anterior nu obligă instanța de judecată să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, putând să le analizeze global printr-un raționament juridic de sinteză or să indice un singur aspect considerat esențial astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument, sau o afirmație a părții, nu constituie automat motiv de casare a sentinței. De asemenea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse criticile recurentului reclamant referitoare la faptul că, instanța de fond, Curtea de Apel București a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010. Contrar susținerilor recurentului reclamant, în mod corect instanța de fond a reținut că raportul de evaluare nr. x/05.11.2020, întocmit de intimată este legal și temeinic, nefiind viciat din perspectiva nulității, sub aspectul respectării procedurii administrative prevăzute de dispozițiile Legii nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, cât și a aspectelor de fond privind existența stării de incompatibilitate a reclamantului. În analiza sa, instanța de fond a pornit de la o premisă corectă și anume că, în speță nu au fost reținute aspecte legale de declararea averii ci o stare de incompatibilitate sens în care a arătat că apărările reclamantului ce vizează dispozițiile art. 13 din Legea nr. 76/2010 în sens larg, nu pot fi primite precum și că astfel, sub aspect procedural, sunt incidente prevederile art. 20-28 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere că în speță, este determinant faptul că sancțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, este justificată exclusiv în procedura verificării averii, care presupune solicitarea și obținerea de informații strict legate de viața privată și familială celui evaluat de bunurile dobândite de aceasta și de familia sa cât și de modalitatea și împrejurările dobândirii. Prin urmare, sancțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările se aplică strict în ceea ce privește evaluarea averii. Însă, în materia incompatibilităților cât și în materia conflictului de interese, în acest stadiu al dosarului de evaluare, inspectorul de integritate nu deține decât informațiile din eventuala sesizare (dacă este cazul), precum și informațiile publice transmise de către instituții publice (adresa persoanei evaluate, declarațiile de avere și de interese depuse, funcții sau calități deținute, etc). În pofida susținerilor recurentului reclamant toate aceste informații sunt informații cu caracter public, fiind respectate astfel dispozițiile legale. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 13 art. 20 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare rezultă că evaluarea existenței unei situații de incompatibilitate sau conflict de interese se face prin raportare la declarațiile de avere și de interese, astfel că nu se poate aprecia că intimata Agenția Națională de Integritate nu ar fi fost în măsură să solicite aceste documente înainte de a-l informa pe recurentul reclamant cu privire la evaluare sa, ci era îndreptățită să efectueze solicitări în acest sens către instituții care le dețineau. În ceea ce privește criticile formulate de recurentul reclamant față de procedura de informare efectuată de inspectorul de integritate, Înalta Curte reține că, în mod corect instanța de fond, prin prisma analizării materialului probator administrat în cauză, a constatat că raportul de evaluare nr. x/05.11.2020 este temeinic și legal și sub aspectul respectării procedurii administrative, sens în care a arătat că: - la data de 05.11.2018, Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, a fost sesizată de către o persoană juridică, în lucrarea nr. x/05.11.2018, cu privire la faptul că A., agent de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, secția 9 Poliție, nu a respectat regimul juridic al incompatibilitătilor întrucât "desfășoară activități lucrative, în funcția de instructor-formator (...) în baza contractului individual de muncă nr. x/01.02.2016, la S.C. B. SRL". - față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a arătat că, în cauza dedusă judecați, perioada supusă evaluării juridic al incompatibilităților de către A. este 01.07.2008 (numirea în funcția de agent la Sectorul 2, secția 9 poliție, în domeniu ordine publică Compartimentul proximitate)-14.01.2019 (data până la care a exercitat funcția de instructor în poligonul de tir), astfel că, raportul de evaluare este întocmit cu Respectarea termenului prevăzut de acest articol de lege, respectiv la data de 05.11.2020. Totodată, recurentul A. a fost informat în legătură cu declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice. Informarea înregistrată sub nr. x/GII 06.11.2018 a fost transmisă la domiciliul persoanei evaluate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire fiind restituită la sediul Agenția Națională de Integritate cu mențiunea "aviz, reavizat, expirat termen păstrare" Raportul de evaluare întocmit are la bază documente și informații solicitate de către Agenția Națională de Integritate, in conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, de la instituții publice și persoane juridice. Totodată, persoana evaluată a fost invitată să prezinte orice probe, date ori informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris și informată cu privire la faptul ca are/dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat. Adresele de informare nr. x/14.11.20219 și nr. 5921/G/ll/12.02.2020 au fost transmise prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, fiind restituite Agenției Naționale de Integritate cu mențiunea "aviz, reavizat, expirat termen păstrare" Înalta Curte reține că, modalitatea de comunicare a documentelor către persoana evaluată prin scrisoare recomandată cu confirmare de prin, face dovada că destinatarul, care a fost avizat și reavizat a refuzat deci prin conduita sa, primirea corespondentei. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată în dosarul nr. x/2013 a statuat următoarele: "Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, în situația similară - a comunicării prin poștă a unui act de procedură - în cazul refuzului expres de primire a corespondenței, procedura se socotește îndeplinită la data consemnării de către funcționarul poștal a acestui refuz. Legea procesual civilă instituie, așadar, în situația expres prevăzută, o prezumție absolută, de cunoaștere a actului, fundamentată pe atitudinea subiectivă a părții, expres manifestată, și pe necesitatea prevenirii și sancționării abuzului de drept din partea acesteia. Această modalitate de interpretare și aplicare a legii este în măsură să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale,- într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus această măsură, la unul pur formal (în varianta considerării celor două modalități de comunicare ca fiind alternativele de o parte, și care, în același timp, să nu greveze, obligația autorității cu o sarcina imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de alta parte". Așadar, în raport de cele sus reținute, reiese că, cerința comunicării unor acte de procedură către persoana evaluată a fost îndeplinită în situația avizării/reavizării și care, în fapt, un refuz expres de primire a corespondenței mențiuni ce se regăsesc, de altfel, consemnate pe confirmările de primire a corespondenței. Concluzionând, Înalta Curte constată că, prima instanță a reținut în mod corect că, raportul de evaluare nu a fost viciat de cauze de nulitate, așa cum pretinde recurentul reclamant, iar din perspectiva unei nulități relative, reclamantul nu a probat o vătămare. Cu privire la criticile referitoare la motivele de nelegalitate ale Raportului de evaluare, instanța de control judiciar reține că, sunt fondate, urmând a fi admise, avându-se în vedere următoarele considerente: La data de 05.11.2020, intimata pârâtă A.N.I. a întocmit Raportul de evaluare nr. x/05.11.2020, reținând că în urma evaluării efectuate, în raport cu datele, informațiile și documentele aflate până în prezent la dosarul lucrării, au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, în sensul dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 întrucât în calitate de funcționar public cu statut special, recurentul a exercitat în domeniul privat, în cadrul S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., funcții care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile din fișa postului în următoarele perioade: - între 08.11.2014 - 25.05.2015 - instructor în poligonul de tir (prescripție); - între 01.11.2016 - 01.04.2018 - instructor în poligonul de tir (D. SRL); - între 04.06.2018 -14.01.2019 - instructor în poligonul de tir (C.). Potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 "(1) Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului". Așadar, din conținutul textului de lege sus enunțat reiese că, funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului. În speță, Înalta Curte reține că, funcția exercitată de către recurentul reclamant, din sectorul privat respectiv, aceea de instructor poligon de tir nu este în legătură directă sau indirectă, cu atribuțiile pe care acesta le exercită ca funcționar public cu statut special - agent la Sectorul 2, secția 9 Poliție, în domeniul ordine publică - Compartimentul Proximitate. Astfel, instanța de control judiciar constată că, prin fișa postului ca agent de poliție principal, recurentului îi sunt stabilite mai multe sarcini, îndatoriri și responsabilități. Dintre aceste atribuții, prin Raportul de evaluare s-a stabilit că atribuția de a participa la ședințele de tragere cu armamentul din dotare, ar fi în legătură "directă sau indirectă" cu atribuțiile exercitate în domeniul privat, în cadrul S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., fără să fie precizată, însă, în concret, în ce ar consta presupusa legătură dintre cele două domenii. Prin Raportul de evaluare s-a realizat o simplă enumerare a atribuțiilor și responsabilităților Postului de instructor în poligonul de tir. Potrivit fișei postului transmisă de D. S.R.L. atribuțiile instructorului în poligonul de tir sunt următoarele: "- pregătește teoretic și practic persoanele fizice care doresc să dețină sau să poarte și sa folosească arme și muniții, în condițiile legii, precum și persoanele care urmează să fie dotate cu arme pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu sau, după caz, să desfășoare activități ce implică accesul la arme și muniții în cadrul societății și/sau altor persoane juridice autorizate să dețină ori să folosească arme și muniții sau, după caz, să desfășoare operațiuni cu arme și muniții; - organizează, îndrumă, conduce, controlează și răspunde de desfășurarea în mod eficient a activităților care implică persoanele fizice în poligonul de tragere; - instruiește trăgătorii în cadrul poligonului la cel mai înalt nivel, cu prezentarea tuturor cunoștințelor teoretice și practice pe care le deține în domeniu." S-a mai reținut prin Raportul de evaluare că, potrivit fișei postului aparținând recurentului, în calitate de agent șef adjunct de poliție - Compartimentul proximitate, potrivit capitolului D, lit. a) sarcini și îndatoriri, rezultă faptul ca "participă la ședințele de tragere cu armamentul din dotare". Înalta Curte constată că, așa cum rezultă din fișa postului de instructor în poligonul de tir, în poligonul privat de tragere, recurentul nu efectuează, în concret, activități de tragere, ci acesta predă cursuri teoretice și practice cu privire la modalitatea în care se folosește o armă, dar și cu privire la regulile de siguranță privind manipularea armamentului și a muniției. Instanța de fond, însă, a argumentat că legătura dintre atribuțiile exercitate de către recurent, în calitate de instructor în poligonul de tir și în calitate de agent de poliție ar rezulta din analiza atribuțiilor concrete prevăzute în fișa postului, coroborat cu mențiunile din contractele de muncă încheiate cu școala de tir, precum și din fișa postului atașate acestora. Astfel, instanța de fond a apreciat că legătura dintre cele două, deși "potențială", ar rezulta din participarea la ședințele de tragere cu armamentul din dotare, dar și din colaborarea cu polițiștii din formațiunile operative. Cu titlu de exemplu, instanța a evocat o situație în care la S.C. B. S.R.L. a fost efectuat un control de către o echipă de la Serviciul Arme, Muniții și Explozibili, concluzionând că exista, așadar, o relaționare între recurentul reclamant și membrii echipei de control. Înalta Curte observă că, recurentul activează în cadrul Compartimentului de proximitate și nu în cadrul Serviciului Arme, Muniții și Explozibili, între cele două compartimente neexistând nicio relație de subordonare ori relaționare directă sau indirectă. Prin urmare, aprecierea instanței de fond relativ la această potențială relaționare, desprinsă dintr-un context izolat, nu poate conduce la concluzia că între cele două funcții ar exista o legătură, fie ea directă ori indirectă. Contrar susținerilor intimatei, între ședințele de tragere cu armamentul din dotare ale recurentului și manipularea armamentului/muniției în cadrul societăților comerciale, nu există o potențială relaționare. Astfel, ședințele de tragere cu armamentul din dotare se efectuează anual în cadrul poliției pentru pregătirea și perfecționarea polițistului, sens în care, recurentul este instruit de alt formator. Nu există nicio prevedere care să impună obligativitatea unei trageri anuale pentru menținerea abilităților de tragere, aceasta fiind ordonată la anumite intervale de timp de către forurile superioare. Această activitate de instruire și perfecționare continuă a polițistului nu are absolut nicio legătură cu instructajul teoretic și practic al clienților privind regulile de siguranță în poligonul privat, conform regulamentului interior al poligonului și al legislației în vigoare. Totodată, deși art. 28 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului conferă dreptul recurentului la "...portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii", în exercitarea atribuțiilor de instructor în poligonul de tir, recurentul manipulează strict armamentul și muniția din cadrul persoanelor juridice la care a fost angajat. Armamentul și muniția într-un poligon privat sunt oferite contra - cost clienților/cursanților, acesta fiind scopul pentru care se înființează societățile de profil. Arma din dotare nu se folosește niciodată în poligonul privat. În poligonul privat de tragere, recurentul nu efectuează efectiv ședințe de tragere, ci predă cursuri cu privire la modalitatea în care se folosește o armă, dar mai înainte de toate predă regulile de siguranță, riscul accidentării fiind extrem de mare. Acestea sunt doar o parte din activitățile pe care recurentul le desfășoară, însă niciuna nu are legătură directă ori indirectă cu "participarea la ședințele de tragere cu armamentul din dotare" în cadrul Poliției, în sensul stabilit prin fișa postului. Înalta Curte reține că, potrivit articolulului 1 al Anexei 10 din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 140/2016 privind activitatea de management și resurse umane în cadrul unităților Ministerului Afacerilor Interne: "(1) Polițistul poate exercita, potrivit legii, funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice, precum și funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate de polițist, potrivit fișei postului. (2) Funcțiile sau activitățile prevăzute la alin. (1) se pot exercita fără a afecta îndeplinirea atribuțiilor funcției de polițist și, după caz, a obligațiilor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare." Așa cum s-a reținut mai sus, potrivit fișei postului recurentului, activitatea de instructor de tir sportiv nu este în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate de polițist. Cu toate acestea, instanța de fond a înlăturat nejustificat această apărare motivat de faptul că "raportul de evaluare nu privește sancționarea pentru activitatea la S.C. B. S.R.L.." Or, în cadrul Raportului de evaluare contestat, intimata pârâtă reține că, recurentul a exercitat întocmai această profesie în domeniul privat, în cadrul S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. respectiv: - între 08.11.2014 - 25.05.2015 - instructor în poligonul de tir; - între 01.11.2016 - 01.04.2018 - instructor în poligonul de tir; - între 04.06.2018 -14.01.2019 - instructor în poligonul de tir; Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în perioada de referință, recurentul fiind încadrat în cadrul secției 9 Poliție, a fost și salariat al societăților sus menționate ca Instructor în poligonul de tir/instructor preparator formare în procedura de desfășurare a cursului de instruire teoretică și practica în domeniul armelor și munițiilor cumulând cele două calități după cum urmează: - exercitând funcția publică cu statut special în profesia de agent la Sectorul 2, secția 9 Politie, în domeniul ordine publică - Compartimentul Proximitate pentru o normă de 8 ore/zi, de la ora 7:30 la ora 15:30 de luni până vineri: - și ocupând funcția privată în profesia instructor formator pe care am deținut-o la angajatorii C. S.R.L. și D. S.R.L pentru o fracțiune de normă de 2 ore/zi, de la ora 16 la ora 18, în intervalele de timp indicate în raportul de evaluare din 05.11.2020. Prin urmare, în speță, reiese că, recurentul s-a conformat dispozițiilor legale ale art. 1 alin. (2) din Anexa 10 din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 140/2016 privind activitatea de management și resurse umane în cadrul unităților Ministerului Afacerilor Interne: "(2) Funcțiile sau activitățile prevăzute la alin. (1) se pot exercita fără a afecta îndeplinirea atribuțiilor funcției de polițist și, după caz, a obligațiilor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare." Astfel, profesia de instructor în poligonul de tir nu a afectat și nici nu avea posibilitatea de a afecta atribuțiile recurentului în calitate de polițist de proximitate și nici, îndeplinirea obligațiilor prev. de art. 44 din Legea nr. 360/2002, astfel reieșind că, acesta nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării funcției publice, Prin urmare, aceste din urmă aspecte invocate de recurentul reclamant, vizând nelegalitatea Raportului de evaluare sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză. Întrucât s-a reținut nelegalitatea Raportului de evaluare, din perspectiva lipsei legăturii directe sau indirecte între atribuțiile recurentului exercitate ca funcționar public cu statut special, și cele exercitate în sectorul privat, în calitatea de instructor în poligonul de tir, cerințe prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, urmează a nu mai fi analizate celelalte critici ale recurentului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul. Va casa sentința recurată și, rejudecând: Va admite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Va anula Raportul de evaluare nr. x/05.11.2020.