ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3226/2023

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 07.06.2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("A.N.I."), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/13.05.2021.

Prin sentința civilă nr. 2032 din 27 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 2032 din data de 27 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, cu consecința anulării Raportului de evaluare nr. x/13.05.2021 emis de către A.N.I.

Printr-o primă critică de nelegalitate, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă contestația formulată împotriva Raportului de evaluare nr. x/13.05.2021 al pârâtei și nu contestarea unor măsuri disciplinare dispuse fata de reclamant ca urmare a intervenirii stării de incompatibilitate. Drept urmare, a analizat doar legalitatea raportului de evaluare emis de A.N.I., înlăturând toate criticile reclamantului ce vizau netemeinicia acestui act administrativ, respectiv acele apărări privind răspunderea disciplinară și necesitatea luării în calcul la stabilirea sancțiunii disciplinare de aplicat a lipsei de interferență între calitățile sale în exercitarea efectivă a atribuțiilor de șef de secție.

În plus, astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut că reclamantul ocupă o funcție de manager de instituție și nu cea de șef de secție, cum reieșea din înscrisurile doveditoare atașate la dosar.

Or, astfel cum rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 5805/19.06.2013), funcția de șef de secție într-un spital public nu implică exercitarea unor atribuții de conducere specifice funcției de autoritate publică, în sensul prevăzut de art. 71 alin. (1) din Constituție, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, deoarece vizează buna organizare a activității medicale, prin îndrumarea, realizarea și asumarea răspunderii pentru modul în care se desfășoară activitatea de acordare a îngrijirilor medicale.

Prin natura lor, toate activitățile desfășurate de șeful de secție în baza unui contract de administrare sunt specific administrative, fără a exista atribuții corespunzătoare unei funcții publice de autoritate, care să implice prerogativa de a lua decizii în legătură cu funcționarea unității spitalicești ori cu gestionarea acesteia.

Mai mult decât atât, deși adresele din 17.02.2021 cu nr. x și nr. y emise de A.N.I. sporesc și mai mult ambiguitatea cercetării ce a făcut obiectul raportului contestat, prin emiterea lor succesiva, nefiind foarte clar dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 178 lit. f) sau lit. g) din Legea nr. 95/2006, instanța de fond a reținut că a intervenit o eroare materială perfect scuzabilă din partea intimatei-pârâte. Îndreptarea erorii materiale a intervenit abia în urma răspunsului reclamantului, prin care a învederat A.N.I. că dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. f) nu are aplicabilitate în cauza de față.

Prin Raportul de evaluare s-a constatat în mod greșit că reclamantul ar fi deținut simultan atât funcția de șef de secție la secția Ginecologie în cadrul Spitalului Județean de Urgenta Alexandria, cât și funcția de administrator la B. S.R.L., în perioada 01.11.2017 - 15.05.2018, precum și la C. S.R.L., în perioada 01.11.2017 - 17.02.2019, încălcând astfel prevederile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sănătății".

Recurentul-reclamant a susținut că, în acest context, trebuia mai întâi înțeleasă natura juridică a funcției de șef de secție, chestiune dezlegată de I.C.C.J. prin Decizia nr. 5805/19.06.2013 potrivit căreia funcția de șef de secție nu este una de conducere, ci una profesională.

În plus, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu face vorbire despre "manager" în sensul de persoană responsabilă de conducerea societății comerciale.

A mai arătat recurentul-reclamant că, unui medic șef de secție îi sunt stabilite interdicții în ceea ce privește cumulul de funcții publice prin dispozițiile art. 178 din Legea nr. 95/2006, care îl împiedică să desfășoare contracte în mediul privat, dacă acesta participă din partea spitalului la luarea deciziei de a contracta, însă nu îl face incompatibil în mod absolut cu calitatea de administrator într-o societate comercială. Dacă legiuitorul ar fi dorit să excludă posibilitatea unui șef de secție de a deține funcția de administrator al unei societăți comerciale, ar fi folosit termenul de administrator, în mod corespunzător terminologiei Legii nr. 31/1990.

Pentru a clarifica noțiunea de manager trebuie avut în vedere și specificul activității pe care o prestează managerul spitalului în comparație cu medicul șef de secție.

Conform art. 185 alin. (5) din Legea 95/2006 "La numirea în funcție, șefii de secție, de laborator și de serviciu medical vor încheia cu spitalul public, reprezentat de managerul acestuia, un contract de administrare cu o durată de 3 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuți indicatorii de performanță asumați". Așadar, funcția de șef de secție este o funcție de conducere, care se exercită în baza unui contract de administrare încheiat cu spitalul public reprezentata prin "adevăratul" manager al instituției, neputând fi acceptată viziunea instanței de fond, de unde ar rezultă că șeful de secție este un "manager" al cărui contract este încheiat de "mangerul spitalului".

Funcția de sef de secție presupune doar îndrumarea, realizarea și asumarea răspunderii pentru modul în care se desfășoară activitatea de acordare a îngrijirilor medicale, el răspunzând în mod direct doar de calitatea actului medical, în timp ce spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică, acesta încheind cu Ministerul Sănătății, ministerele sau instituțiile cu rețea sanitară proprie, un contract de management pe o perioadă de maximum 3 ani și realizează activități administrative, în domeniul politicii de personal și al structurii organizatorice, negociază și încheie contractele de furnizare de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate, precum și cu Direcția de sănătate publică sau, după caz, cu instituții publice din subordinea Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește excepția prescripției extinctive, recurentul-reclamant a arătat că răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2517 din C. civ., însă instanța de fond a înlăturat această apărare, reținând că A.N.I. poate exercita acte de verificare și control și după 3 ani de la data încetării mandatului.

Or, A.N.I. a depășit termenul de 3 ani prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010, care este un termen de decădere, respectiv un termen limită până la care se poate face evaluarea. Așadar, a intervenit prescripția de la momentul declanșării procedurii de verificare, respectiv din data de 13.12.2017 si până la data de 13.05.2021 cand a fost întocmit raportul de evaluare.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de fond a analizat în mod eronat cazurile de întrerupere a prescripției, încercând să confere o urmă de legalitate situației de depășire a termenului legal de prescriptie ca și sancțiune a pasivității pârâtei, deși în speța de fața nu sunt aplicabile dispozițiile întreruperii prescripției, deoarece legiuitorul a stabilit în mod clar că, în situația pasivității și împlinirii termenului de 3 ani operează prescripția extinctivă, paralizând astfel orice acțiune îndreptată împotriva celui evaluat.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivare și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1 În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a arătat, pe de-o parte, că prima instanță a reținut că, obiectul prezentei cauze îl reprezintă contestația formulată împotriva Raportului de evaluare nr. x/13.05.2021 și în consecință, a analizat doar legalitatea acestui act administrativ, nu și aspectele invocate de către reclamant referitoare la netemeinicia sa, iar pe de altă parte, că soluția pronunțată s-a întemeiat pe motive străine de cauză, întrucât, în considerente, prima instanță a reținut în mod eronat că reclamantul avea funcția de manager și nu de șef de secție, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar.

Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat la o corectă calificare a cererii de chemare în judecată, prin raportare la finalitatea urmărită de către reclamant prin demersul judiciar inițiat, respectiv anularea raportului de evaluare emis de către A.N.I.

În această împrejurare, în mod corect a reținut instanța de fond că nu pot face obiectul analizei sale, acele argumente invocate de către reclamant cu privire la prescripția răspunderii disciplinare și necesitatea luării în calcul la stabilirea sancțiunii de aplicat a lipsei de interferență între calitățile sale, în exercitarea efectivă a atribuțiilor de șef de secție, întrucât acestea privesc o etapă ulterioară soluționării definitive a litigiului.

Argumentele recurentului-reclamant pot fi pus în discuție doar în ipoteza constatării în mod definitiv a legalității raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, când autoritatea competentă potrivit art. 26 din Legea nr. 176/2010, dispune aplicarea unor sancțiuni. Or, prin raportul de evaluare, A.N.I nu dispune aplicarea de sancțiuni sau interdicții, ci doar sesizează organele competente în vederea declanșării procedurii disciplinare, conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant potrivit cărora sentința de fond este nelegală deoarece instanța de fond nu ar fi analizat toate aspectele deduse judecății, de vreme ce instanța de fond a arătat clar care sunt motivele pentru care aspectele invocate de reclamant excedeau competenței sale și în mod corect a procedat la înlăturarea acestora.

Cu privire la cea de-a doua critică de nelegalitate invocată de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că, prima instanță nu a reținut că reclamantul deținea funcția de manager de spital cum în mod eronat susține acesta prin memoriul de recurs, ci a reținut că, interdicția de cumul a calităților de manager de spital persoană fizică și de administrator la o societate comercială, vizată de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, se aplică și recurentului-reclamant, în calitate de șef de secție, prin raportare la dispozițiile art. 185 alin. (15) din același act normativ.

Prin urmare, instanța de fond a stabilit în mod corect situația factuală și, în funcție de aceasta, a aplicat normele juridice incidente, neputându-se reține că motivele pe care s-a întemeiat soluția sunt străine cauzei.

Constatând că hotărârea primei instanțe respectă întocmai rigorile impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora aceasta trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, Înalta Curte va respinge motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., ca nefondate.

II.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților întrucât, simultan cu funcția de Șef al secției Ginecologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, a exercitat și funcția de administrator la B. S.R.L., în perioada 01.11.2017-15.05.2018 și la C. S.R.L., în perioada 01.11.2017-17.02.2019, încălcând astfel dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. g) coroborate cu dispozițiile art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Instanța de fond a confirmat legalitatea raportului de evaluare, respingând acțiunea în anulare formulată de către reclamant.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut aplicabilitatea, în speța de față, a dispozițiilor art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora "Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu ... g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu moficiările și completările ulterioare", coroborate cu dispozițiile art. 185 alin. (15) din același act normativ care prevăd că "Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. c) d), e) și g), referitoare la incompatibilități (...), se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice".

Din analiza prevederilor legale menționate, rezultă că starea de incompatibilitate prevăzută de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 se aplică și șefilor de secție din cadrul unităților spitalicești, indiferent de modalitatea de numire în funcția care atrage incompatibilitatea, neavând importanță dacă funcția este exercitată cu titlu provizoriu, în baza unei delegări, sau în mod definitiv, ca urmare a susținerii unui concurs, intenția legiuitorului fiind aceea de a asigura obiectivitatea exercitării funcției și de a evita orice conflict de interese în persoana celui ce exercită una din funcțiile în cauză.

Înalta Curte apreciază că nu pot fi valorificate și că nu prezintă relevanță, în cauza de față, nici argumentele expuse de reclamant în recurs, cu privire la atribuțiile specifice unui șef de secție și cele specifice unui manager al spitalului, câtă vreme legiuitorul a prevăzut în mod expres existența incompatibilității în condițiile cumulului dintre funcția de șef de secție din spitalul public și funcția de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990.

Totodată, Înalta Curte constată că Decizia nr. 5805/19.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în raport de care recurentul-reclamant susține că a fost tranșată natura juridică a funcției de manager, nu are caracter obligatoriu în prezenta cauză, întrucât hotărârile judecătorești pronunțate în altă speță nu constituie izvor de drept, efectele acestora neputând fi extinse în alte cauze, ci doar invocate cu titlu de practică judiciară.

Recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea raportului și prin prisma erorilor sesizate de către acesta, cu privire la adresa de informare nr. x/17.02.2021, însă Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt de natură să invalideze raportul de evaluare.

Este adevărat că, în cuprinsul adresei mai sus menționate, deși a fost indicat ca temei legal art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, a fost citat conținutul lit. f) a aceluiași articol, însă Înalta Curte apreciază că aceasta reprezintă o eroare materială lipsită de relevanță, întrucât în adresa amintită, s-a precizat în mod expres că "au fost identificate elemente în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităților, întrucât simltan cu funcția de Șef de secție Ginecologie la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, a exercitat și funcția de administrator la S.C. B. S.R.L. și S.C. C. SRL". Așadar, reclamantul a fost informat cu privire la obiectul cercetării derulate de intimata-pârâtă A.N.I. și a avut posibilitatea efectivă de a formula apărări și de a prezenta un punct de vedere cu privire la situația de incompatibilitate, fiindu-i respectat dreptul la apărare.

În plus, eroarea materială din cuprinsul adresei nr. x/17.02.2021 a fost îndreptată în aceeași zi, prin emiterea celei de-a două adrese de către inspectorul de integritate, înregistrată cu nr. x, în cuprinsul căreia a fost indicat în mod corect textul de lege citat, aceasta fiindu-i comunicată reclamantului, astfel cum rezultă din fila x atașată la dosarul de fond.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit în mod corect că raportul de evaluare emis de intimata-pârâtă A.N.I. este legal și totodată, că este corectă concluzia încălcării de către recurentul-reclamant a regimului juridic al incompatibilităților, criticile expuse în recurs nefiind apte să conducă la reformarea sentinței atacate.

Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a invocat și greșita interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în ceea ce privește activitatea de emitere a raportului de evaluare de către intimata-pârâtă. În esență, recurentul-reclamant a susținut că, înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de acest text de lege, care este un termen de decădere, trebuie efectuată atât activitatea de evaluare, cât și activitatea de întocmire a raportului de evaluare.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora

(2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităților, exclusiv pentru perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice."

În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte reține că termenul de 3 ani stipulat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se aplică exclusiv activității de evaluare, iar alin. (2) al aceluiași articol detaliază activitățile care sunt parte a evaluării, în cuprinsul cărora nu este inclusă și întocmirea raportului de evaluare.

Prin urmare, acest act normativ nu stipulează un termen imperativ înăuntrul căruia trebuie întocmit raportul de evaluare.

Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 625 din 18 august 2015, s-a statuat că, instanța de contencios administrativ chemată să se pronunțe asupra legalității raportului de evaluare, față de data săvârșirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripție a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârșirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate (par 28).

În decizia menționată, instanța de contencios constituțional a mai reținut, de asemenea, că verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta în discuție va fi făcută de instanța de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acționând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă (par. 29).

În plus, prin decizia nr. 74/16 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 183 din 24 februarie 2021, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că activitatea de evaluare a Agenției Naționale de Integritate este supusă termenului general de prescripție prevăzut de art. 2523 din C. civ., cu luarea în considerare a întregului regim juridic al prescripției extinctive, termenul de prescripție fiind susceptibil de întrerupere conform art. art. 2537 din C. civ. (par 56, 57).

Potrivit paragrafului 63 din decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "63. Sesizarea și declanșarea cercetărilor de către Agenția Națională de Integritate, în realizarea competențelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripția dreptului Agenției la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate și evaluate fiind ștearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.."

Înalta Curte are în vedere și conținutul paragrafului 53 din aceeași decizie, potrivit căruia:

"53. Prin urmare, în acest regim juridic, Agenția Națională de Integritate este ținută în exercitarea competențelor sale de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice, de declanșarea cercetărilor specifice în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2.523 din C. civ., care începe să curgă de la data când a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască situația juridică sau factuală cu relevanță în exercitarea competențelor sale, care va fi interpretat în nota specifică a raporturilor de drept public în care acționează Agenția, dar nu mai târziu de 3 ani de la momentul încetării funcțiilor ori demnităților publice care fac obiectul cercetărilor."

Dispozițiile textului de lege sunt clare și neinterpretabile, statuând indubitabil că, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani este data încetării exercitării funcției ori demnității publice, în cazul de față a funcției de Șef de secție în cadrul unității spitalicești.

Înalta Curte reține că declanșarea verificărilor privind evaluarea regimului juridic al incompatibilităților s-a făcut din oficiu, la data de 13.12.2017 și a vizat exercitarea simultană a funcției de Șef al secției Ginecologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria și a celei de administrator al unor societăți comerciale, reținută pentru perioada 01.11.2017-15.05.2018, respectiv 01.11.2017-17.02.2019.

Prin raportare la aceste repere temporale, precum și la cele statuate de către forul constituțional prin deciziile mai sus menționate, Înalta Curte observă că sesizarea Agenției Naționale de Integritate a operat în timp ce starea de incompatibilitate era în curs, astfel că termenul de prescripție nu începuse să curgă.

În consecință, în speță, nu subzistă nicio cauză de nelegalitate a raportului de evaluare, criticile reclamantului privind unui nerespectarea unui termen imperativ stabilit de lege, urmând a fi respinse.

Pentru toate considerentele expuse anterior, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2032 din data de 27 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.