ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5928/2022

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.08.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, admiterea acțiunii și, pe cale de consecință, anularea Raportului de evaluare nr. x/23.07.2019, ca neîntemeiat.

Hotărârea recurată Prin sentința civilă nr. 918 din 7 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 918 din 7 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ. În susținerea mptivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe invocată în condițiile legii. În contextul unei succinte expuneri a situației de fapt, enunțând dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant a arătat că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Timișoara, ca instanță de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului, dispoziții legale și aspecte pe care pârâta ANI le-a invocat prin întâmpinare în fața primei instanțe, care nu s-a pronunțat asupra excepției invocate. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă judecare Curții de Apel Timisoara. În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, în opinia sa, sentința este nelegală pentru că se reține că reclamantul nu a contestat situația de fapt, aceasta fiind în realitate situația pe care instanța nu a înțeles-o. Recurentul a susținut că Raportul ANI este nelegal și abuziv, proiectul Instalare ca sef de exploatare derulându-se în perioada 2013-2016, înainte de dobândirea calității de viceprimar. Înregistrarea ca PFA a făcut-o în anul 2013 pentru a fi eligibil în acordarea proiectului, iar nu pentru a desfășura activități economice, prin dobândirea calității de persoană fizică autorizată nedobândindu-se automat calitatea de comerciant. Prin urmare, reclamantul nu desfășoară activități economice astfel cum sunt reglementate de lege, iar ANI nu face distincția între comerciant și producător, acesta dobândind calitatea de producător pentru a putea derula proiectul, prin intermediul PFA desfășurând o activitate de producție, iar nu una comercială.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, motivată de neformularea de critici concrete din perspectiva vreunui motiv de casare prevăzut de C. proc. civ. Cu privire la competență, a arătat că, în opinia sa, nu sunt încălcate normele juridice referitoare la competență, alegerea de a înregistra acțiunea pe rolul Curții de Apel București apartinând exclusiv reclamantului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 8 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul reclamantului este fondat, în limitele și în considerarea celor în continuare arătate. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de recurentul-reclamant privind încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, respectiv a Curții de Apel Timișoara, în condițiile în care excepția necompetenței a fost invocată prin întâmpinare de pârâtă în fața primei instanțe, se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar susținerile privind greșita aplicare a legii cu trimitere la dispozițiile legale ce reglementează regimul incompatibilităților și la interpretarea calității de persoană fizică autorizată, care, în opinia recurentului, nu presupune de plano și existența calității de comerciant pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că excepția nulității recursului invocată de intimata Agenția Națională de Integritate urmează să fie respinsă. 2. Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, prin Raportul de evaluare în litigiu nr. x/23.07.2019, Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate a constatat că reclamantul A. a deținut simultan funcția de viceprimar al orașului Ciacova, județ Timiș, pentru mandatul 2016 - 2020 și calitatea de comerciant persoană fizică A. P.F.A, iar după validarea alegerii în funcția de viceprimar (la data de 25.05.2016) reclamantul nu a renunțat, în termenul legal, la funcția care a atras starea de incompatibilitate, încălcând astfel dispozițiile art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003. Astfel, s-a reținut că reclamantul a exercitat calitatea de comerciant persoană fizică (în cadrul "A. P.F.A") pe durata mandatului său de viceprimar, ceea ce a atras starea de incompatibilitate în ipoteza normei legale instituite prin art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, fiind astfel întrunită. În acest context factual, Curtea de Apel București a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, cu o cerere, prin care acesta a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/23.07.2019 emis de pârâtă. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ. Procedând la analiza criticilor formulate de reclamant, instanța de control judiciar reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Conform acestor prevederi legale, se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii". După cum dispune art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: (…) c) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura." Este de precizat că atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere teritorial competența instanțelor de contencios administrativ este prevăzută prin norme de ordine publică, astfel că excepția necompetenței materiale sau teritoriale poate fi invocată de părți ori de către judecător, dar numai la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 casarea pentru necompetență se poate solicita numai când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, adică în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite aceste condiții. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (…) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. (…)" Așa fiind, aceste dispoziții legale reglementează o competență materială și teritorială exclusivă, de ordine publică, prevăzută de dispoziții speciale, pe care părțile nu o pot înlătura, instanța putând să o invoce din oficiu în condițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. Or, în cauză, Curtea de Apel București a fost sesizată cu contestarea Raportului de evaluare nr. x/23.07.2019 emis de Agenția Națională de Integritate, din punct de vedere material instanța competentă fiind, potrivit normelor legale antereferite, curtea de apel. Având în vedere că domiciliul reclamantului, persoană fizică, este în orașul Ciacova, județ Timiș, conform copiei cărții de identitate aflată la dosarul de fond, instanța competentă teritorial să soluționeze cauza în fond este Curtea de Apel Timișoara. Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată de pârâta Agenția Națională de Integritate, depusă anterior primului termen de judecată în dosarul Curții de Apel București, instanță pe rolul căreia a înțeles să înregistreze reclamantul prezenta contestație, aceasta a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, la faptul că este vorba despre un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, și la domiciliul reclamantului persoană fizică, apreciind că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Timișoara. Asupra acestei excepții judecătorul fondului nu s-a pronunțat, soluționând cauza pe fond, cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, pronunțând, așadar, o hotărâre nelegală, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când cauza va fi trimisă instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii. (…)" În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurent sentinței recurate, care privesc fondul cauzei, care urmează să fie judecat din nou de instanța competentă. În ceea ce privește apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamantă, din perspectiva motivului de casare apreciat ca fiind fondat. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimată, va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara.