ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3723/2023

Ședința publică din data de 4 iulie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 noiembrie 2021, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("ANI", "Agenția"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 21.10.2021, emis de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 37 din 28 ianuarie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 37 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului se arată, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu o greșită aplicare a dispozițiilor art. 8, 10, 13 alin. (1) și (2), art. 15, art. 20 și art. 32 din Legea nr. 176/2010, ale art. 70 din Legea nr. 161/2003 și, raportat la acestea, ale art. 5, 6, 7 și 14 din Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 (GDPR).

Se arată că inspectorul de integritate are dreptul de a solicita informații și date care nu sunt publice numai cu privire la persoana evaluată, strict necesare evaluării regimului legal al incompatibilităților și care nu se referă la alte proceduri, precum procedura verificării averii. Inspectorul de specialitate nu este îndreptățit să solicite date și informații privind veniturile persoanei evaluate și nici cele privitoare la modificările patrimoniale existente decât dacă a început legal procedura evaluării averii și a informat persoana/persoanele evaluate.

Strângerea de date cu privire la averea persoanei evaluate nu face parte din activitatea curentă a inspectorilor de integritate decât în cazul în care au declanșat legal procedura de evaluare a averii, în caz contrar se aduce atingere principiului legalității activității de evaluare, prevăzut de art. 8 alin. (3). Consideră că lipsa unor norme care să interzică această activitate nu înseamnă că activitatea respectivă este permisă. Principiul dreptului civil, potrivit căruia ceea ce nu este interzis de lege înseamnă că este permis, nu este aplicabil în activitatea administrativă.

Veniturile soțului au caracter de bun comun dar acest caracter nu conferă inspectorului de integritate dreptul de a solicita informații nepublice despre aceste venituri, decât dacă se începe procedura verificării averii celor doi soți sau îl informează în prealabil pe soțul ale cărui venituri se verifică, dar care nu este supus evaluării.

Consideră recurentul că acțiunea în cauză nu are nicio justificare în procedura evaluării sale cu privire la respectarea regimului incompatibilităților și conflictelor de interese, singura despre care a fost informat în prealabil, pentru că:

- între regimul incompatibilităților și conflictelor de interese și veniturile familiei pe perioada dintre anii 2008 și 2021 nu există nicio legătură, evaluarea având acest obiect vizând doar funcțiile și activitățile exercitate de recurent, nu averea sa și a soției;

- procedura de evaluare viza doar perioada ianuarie - aprilie 2021, astfel că solicitarea unor informații despre venituri anterioare lunii ianuarie 2019 nu era o acțiune nici necesară și nici legală în procedura desfășurată.

Solicitarea de informații care nu sunt publice, specifică altei proceduri decât aceea oficial declanșată, fără informarea prealabilă prevăzută la art. 13 din lege a persoanelor vizate, atrage sancțiunea nulității absolute a Raportului de evaluare, nulitate expres prevăzută la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

În procedura de evaluare a conflictelor de interese și incompatibilităților, pârâta ANI are o abilitare legală de a solicita informații care nu sunt publice strict limitată la obiectul evaluării și la persoana evaluată, nefiindu-i permisă cererea unor astfel de informațiile cu privire la alte persoane sau alt obiect.

Este obligatorie informarea prealabilă a terței persoane, altfel sunt încălcate drepturile prevăzute de normele GDPR.

Câtă vreme obligațiile prevăzute de GDPR cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal sunt imperative, încălcarea normelor respective este sancționată cu nulitatea absolută. Pârâta intimată nu a respectat aceste norme legale, motiv pentru care Raportul de evaluare contestat este lovit de nulitatea absolută prevăzută la art. 13 alin. (2) rap.la art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu normele GDPR citate.

Asupra fondului cauzei, este invocată o greșită aplicare a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind elementele constitutive legale ale conflictului de interese în sensul aprecierii greșite a raportului raportul dintre legea generală și legea specială.

Susține că Legea nr. 95/2006 nu derogă de la definiția legală a conflictului de interese prevăzută la art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Legea nr. 95/2006 instituie doar noi cazuri de conflicte de interese, care completează cazurile prevăzute de legea generală, dar nu prevede că definiția prevăzută la art. 70 citat nu ar fi aplicabilă, adică nu derogă de la acea definiție.

În speță, starea de fapt reținută în Raportul de evaluare nu întrunește condițiile prevăzute de lese pentru existența unui conflict de interese în senul că nu este suficientă constatarea existenței formale a unei situații prevăzute de lege ca fiind un conflict de interese, ci trebuie să se constate și faptul că acea situație este aptă să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate de către deținătorul funcției a atribuțiilor care îi revin.

Critică faptul că evaluarea finalizată prin Raportul contestat nu s-a preocupat în niciun fel de cercetarea/dovedirea îndeplinirii acestei condiții și nici măcar nu s-a referit la ea, iar Curtea de Apel nu a făcut o analiză aprofundată a acestei condiții.

Consideră că această condiție nu este îndeplinită în cauză întrucât încheierea contractului de prestări de servicii din 28.01.2019 nu a avut aptitudinea de a influența (și nici nu a influențat) în vreun fel exercitarea atribuțiilor funcției mele, lipsind orice legătură între societatea "B." S.R.L. și funcția pe care am fost delegat să o exercit.

Prestațiile contractuale nu erau executate în secția condusă de recurent, ci într-o altă structură a Spitalului, iar de executarea lor nu se ocupa personal, astfel că nici măcar timpul alocat de exercitării funcției nu era în vreun fel afectat.

Dacă, strict formal, în speță ar părea întrunite elementele conflictului de interese prevăzut la art. 185 alin. (15) rap.la art. 178 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006, pentru existența conflictului de interese era, așadar, necesară și constatarea existenței condiției prevăzute la art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a interpretat și aplicat corect în cauză prevederile art. 8, 10, 13 alin. (1) și (2), art. 15, art. 20 și art. 32 din Legea nr. 176/2010, ale art. 70 din Legea nr. 161/2003 și, raportat la acestea, ale art. 5, 6, 7 și 14 din Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 (Regulamentul privind protecția datelor cu caracter personal, în continuare GDPR), criticile recurentului fiind nefondate.

Recurentul a criticat, în primul rând, modul de soluționare de către prima instanță a dreptului inspectorului de integritate de a solicita date și informații care nu au caracter public în legătură cu alte persoane decât persoana evaluată, invocând normele Legii nr. 176/2010, dar și cele ale GDPR.

În consens cu opinia primei instanțe, Înalta Curte constată că dreptul la informațiile menționate sunt prevăzute de Legea nr. 176/2010 și au fost respectate în cauză. Astfel, conform art. 13 Legea nr. 176/2010, aplicabil conform art. 20 alin. (5) în cazul evaluării conflictului de interese, datele publice rezultate din declarațiile de avere au fost consultate înainte de informarea persoanei evaluate iar cele care nu sunt publice, după informarea persoanei evaluate, în speță, după data de 01.03.2021, respectiv, în iunie 2021.

Cum nulitatea absolută a raportului de evaluare, prevăzută expres de art. 13 alin. (2), vizează exclusiv ipoteza în care persoana evaluată (nu alte persoane) nu a fost informată anterior obținerii de date și informații care nu au caracter public și nu a fost invitată să prezinte un punct de vedere față de acestea, și cum această ipoteză nu se verifică în speță, criticile din recurs sunt nefondate.

Este adevărat că, potrivit Regulamentului European nr. 679/2016, fiecare persoană vizată are dreptul de a exercita o cale de atac judiciară eficientă în cazul în care consideră că drepturile de care beneficiază în temeiul acestui regulament au fost încălcate ca urmare a prelucrării datelor sale cu caracter personal fără a se respecta normele GDPR iar, potrivit legii naționale (art. 14 indice 11 Legea nr. 129/2018), orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea acestuia, însă, în speță, recurentul nu este persoana posibil vătămată, toate criticile făcând referire la persoane terțe. Recurentul nu poate invoca vătămarea drepturilor unor terțe persoane.

În privința raportului de evaluare, nu se identifică existența unei prelucrări de date personale cu caracter ilegal care să conducă la sancțiunea nulității absolute. În aceste condiții, și celelalte argumente privind necesitatea informării prealabile a soției recurentului, persoană care nu este vizată de procesul de evaluare, nu sunt valide.

Corect a mai sesizat prima instanță că strângerea de informații cu privire la persoana evaluată face parte din activitatea curentă a inspectorilor de integritate, fiind prevăzută de lege (art. 8 din legea nr. 176/2010), astfel că solicitările în cauză nu exced competențelor ANI. De asemenea, inspectorul de integritate poate solicita oricărei instituții sau persoane documente și informații necesare desfășurării activității de evaluare.

O altă critică a hotărârii se referă la modul greșit de soluționare a fondului cauzei.

În esență, recurentul a argumentat inexistența conflictului de interese pe faptul că nu există o legătură și o influență concretă a situației de conflict de interes cu atribuțiile funcției îndeplinite, și astfel, nu este îndeplinită condiția prevăzută în art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Această dispoziție generală prevede că prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin Constituției și altor acte normative.

Conform art. 178 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, constituie conflict de interese simpla deținere de părți sociale la societăți înființate în baza Legii nr. 31/1990, care stabilesc relații cu caracter patrimonial cu spitalul la care persoana evaluată exercită funcția de conducere.

Art. 185 alin. (15) din aceeași lege prevede că dispozițiile art. 178 alin. (2), referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare și a plății de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condițiile legii, se aplică și șefilor de secție din spitalele publice.

Nu se poate considera că definiția conflictului de interese prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003 este aplicabilă în totalitate cazului de conflict de interese ce face obiectul prezentului litigiu, întrucât art. 178 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/1996 exemplifică un caz concret ce conduce la existența conflictului de interese fără nicio condiționare.

Funcția de șef de secție presupune atribuții de îndrumare și realizare a activității de acordare a îngrijirilor medicale în cadrul secției respective și de răspundere față de calitatea actului medical (art. 185 alin. (1) și (4) Legea nr. 95/2006).

Întrucât recurentul este șeful secției de chirurgie vasculară a Spitalului care a încheiat cu B. S.R.L. un contract de prestări servicii pentru sterilizarea materialelor sanitare ale spitalului (societate la care recurentul deține 50% din părțile sociale), contrar opiniei recurentului, nu se poate susține că nu există nicio legătură ori o influență concretă între cele două elemente ale conflictului de interese.

Considerentul decisiv al sentinței atacate, că norma specială a Legii nr. 95/2006 are aplicabilitate prioritară normei generale, este unul valid din perspectiva faptului că norma specială reglementează un caz concret de conflict de interese care nu este condiționat sau circumstanțiat și în care se încadrează situația reclamantului.

Cu privire la aspectul cauzei care a dat naștere opiniei separate, în opinia majoritară, chestiunea sesizării Comisiei de disciplină, legată în mod direct de principiului proporționalității aplicării unei sancțiunii, nu au fost ridicate în fața primei instanțe și nici nu fac obiectul recursului.

Este adevărat că judecătorul fondului a reținut că nu pot fi luate în considerare susținerile reclamantului privind circumstanțele stării de conflict de interese, care, deși relevă o abatere relativ minoră, remediată cu promptitudine de reclamant, totuși conflictul de interese există, nefiind influențat de gravitatea abaterii de la legalitate, însă aceste aspecte nu au fost criticate prin recurs.

Pe de altă parte, instanța de recurs constată că obiectul judecății este reprezentat de un raport de evaluare prin care nu sunt aplicate sancțiuni ci doar se constată existența unor incidente de integritate, sancțiunea putând fi aplicată, ulterior, în situația rămânerii definitive a raportului de evaluare, de instituția din care face parte persoana evaluată, în urma unei proceduri disciplinare, așa cum dispune art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Numai în cazul reținerii unei abateri și aplicării unei sancțiuni, actul de sancționare poate fi supus cercetării legalității de către instanța de judecată, cale pe care pot fi ridicate și pot fi soluționate, criticile de nelegalitate cu privire la natura abaterii și sancțiunii aplicate, inclusiv principiul proporționalității sancțiunii.

Art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 fac trimitere implicit la calea legală de verificare a criticilor de nelegalitate cu privire la aceste chestiuni, o cale diferită de cea prezentă.

Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, raportul de evaluare poate fi contestat numai în ceea ce privește starea de conflict de interese/incompatibilitate astfel încât, sesizarea Comisiei de disciplină nu poate fi analizată în prezenta cauză.

Un prim argument este dat de faptul că, analizând constituționalitatea dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese, constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, Decizia Curții Constituționale 562/2016 reține în considerente (paragraful 16) că această normă reprezintă o normă de trimitere, stabilind că sancționarea incompatibilității ori conflictului de interese intervine potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective.

Un alt argument este că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ și nu la cel de natură disciplinară.

În condițiile în care prin raportul de evaluare s-a luat măsura de sesizare a Comisiei de disciplină, cenzura instanței de contencios administrativ ar presupune a se pronunța cu privire la existența sau inexistența unei abateri disciplinare, îndeplinirea tuturor condițiilor de atragere a răspunderii disciplinare și aplicarea unei sancțiuni, aspecte care excedează competenței sale.

Raportul de evaluare, prin care se sesizează Comisia de disciplină în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența abaterii disciplinare, este doar o sesizare și nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ. Acesta nu întrunește condițiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile ce reglementează procedura de cercetare disciplinară a persoanei de către Comisia de disciplină.

Dreptul unei autorități de a sesiza existența unor abateri disciplinare nu poate fi cenzurat în acest cadru procesual, pentru că sesizarea nu produce prin ea însăși efecte juridice. În caz contrar, întreaga procedură disciplinară, care implică verificarea tuturor condițiilor de antrenare a răspunderii, cu toate aspectele procedurale ori de fond, ar fi suprimată.

În concluzie, poate forma obiectul unei acțiuni la instanța de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existența conflictului de interese de natură administrativă iar sesizarea Comisiei de disciplină este supusă regulilor răspunderii disciplinare.

Aceste considerente nu contravin nici jurisprudenței recente a CJUE în cauza C-40/21, din 4 mai 2023, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Timișoara în legătură cu Decizia 2006/928/CE - Mecanismul de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției - Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Articolul 15 alin. (1) - Articolul 47 - Articolul 49 alin. (3) - Funcții publice alese - Conflict de interese - Reglementare națională care prevede interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o durată prestabilită - Sancțiune complementară încetării mandatului - Principiul proporționalității.- în care s-au stabilit următoarele:

1) Articolul 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se aplică unei legislații naționale care prevede, în urma unei proceduri administrative, o măsură constând în interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane față de care s-a constatat existența unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcții, în cazul în care această măsură nu este de natură penală.

2) Principiul proporționalității trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care prevede o măsură constând în interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane față de care s-a constatat existența unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcții, cu condiția ca, având în vedere toate împrejurările relevante, aplicarea acestei legislații să conducă la aplicarea unei sancțiuni adecvate gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională. Această situație nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale și economice a acestei persoane se dovedește deosebit de grav.

3) Articolul 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretat în sensul că dreptul de a exercita un mandat electiv obținut în urma unui proces electoral democratic, precum cel de primar, nu intră sub incidența acestei dispoziții.

4) Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care prevede o măsură constând în interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane față de care s-a constatat existența unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcții, cu condiția ca persoana în cauză să aibă efectiv posibilitatea de a contesta legalitatea raportului în care s-a efectuat această constatare și a sancțiunii aplicate în temeiul acestuia, inclusiv proporționalitatea acesteia.

Întrucât această decizie se referă la o situație specifică, aceea a aplicării interdicției de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane față de care s-a constatat existența unui conflict de interese, art. 25 alin. (2) Legea nr. 176/2010, aceasta nu este aplicabilă litigiului de față.

CJUE a statuat, într-adevăr, în considerentele răspunsului la a doua întrebare că: "revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere toate împrejurările pertinente, dacă severitatea sancțiunii aplicate reclamantului din litigiul principal în temeiul articolului 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 rămâne adecvată gravității conflictului de interese constatat în acest raport, ținând seama de obiectivul urmărit de legea amintită" și că " În cazul în care nu aceasta va fi situația, instanța menționată ar trebui să interpreteze legislația respectivă, în măsura posibilului, în sensul că permite aplicarea unei sancțiuni proporționale, dar care rămâne efectivă și disuasivă, cu respectarea Deciziei 2006/928." (paragraful 69,70).

Așa cum se observă, însă, Curtea Europeană se referă la sancțiuni aplicate automat (paragraful 56) or, în prezentul litigiu, prin raportul de evaluare nu sunt stabilite sancțiuni și nici nu se identifică vreo sancțiune care să intervină de drept (automat), fără parcurgerea procedurii de atragere a răspunderii disciplinare.

Cum reclamantul are dreptul și posibilitatea efectivă de a formula apărări în procedura disciplinară, fiind reglementate de lege garanțiile unei alte căi efective de contestare, sub toate aspectele, inclusiv proporționalitatea unei eventuale sancțiuni din perspectiva jurisprudenței CJUE, dar și a incidenței art. 25 alin. (4) Legea nr. 176/2010 (care prevede, prin derogare de la dispozițiile speciale care reglementează răspunderea disciplinară, că sancțiunile disciplinare nu pot consta în mustrare sau avertisment), considerăm că această jurisprudența din cauza C-40/21 nu poate fi aplicată în această cauză din materia contenciosului administrativ.

În plus, aplicabilitatea acestei jurisprudențe nu poate avea loc din oficiu, direct în recurs, în lipsa criticilor care să vizeze chestiunile juridice tratate în cuprinsul acesteia, nefiind un motiv de ordine publică care să poată fi încadrat în art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că prima instanță a realizat o legală interpretare și aplicare a normelor de drept material, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 37 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iulie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Cu opinie separată în sensul admiterii recursului, casării în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterii în parte a cererii reclamantului și anulării în parte a raportului de evaluare nr. x/21.10.2021 emis de Agenția Națională de Integritate, respectiv în ceea ce privește dispoziția de sesizare a comisiei de disciplină a Spitalului Județean Universitar Timișoara, cu respingerea în rest a cererii, ca neîntemeiată.

Se observă, astfel, că opinia separată nu este formulată în privința constatării situației de conflict de interese, ci exclusiv în privința consecinței produse de această constatare, și anume comunicarea raportului de evaluare comisiei de disciplină a spitalului pentru luarea măsurilor legale care se impun după rămânerea definitivă a raportului, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010.

Textele menționate stabilesc că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, abatere disciplinară, ce se sancționează potrivit reglementării aplicabile funcției respective, sancțiunea disciplinară care va fi aplicată neputând consta în mustrare sau avertisment.

În raportul de evaluare s-a reținut că, în timpul exercitării de către reclamant a funcției de conducere de medic șef secție Chirurgie vasculară în cadrul Spitalului Clinic Județean Pius Brînzeu din Timișoara, între spital și B. S.R.L. (societate în care reclamantul era asociat împreună cu soția, aceasta deținând și calitatea de administrator) a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x/28.01.2019 având ca obiect sterilizarea materialelor sanitare ale societății comerciale, situație ce constituie conflict de interese, în raport de dispozițiile coroborate ale art. 178 alin. (2) lit. a) și 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006.

Esențiale pentru conturarea prezentei opinii separate au fost împrejurările potrivit cărora contractul s-a executat pe o perioadă scurtă, respectiv până la 11.04.2019, când a fost reziliat, iar valoarea serviciilor în perioada arătată, potrivit a trei facturi emise, a fost de 195 RON.

Deși reclamantul nu a invocat în mod expres în cererea introductivă aplicarea principiului proporționalității, potrivit căruia activitatea Agenției Naționale de Integritate trebuie să corespundă satisfacerii interesului public și în același timp să fie echilibrată din punct de vedere al efectelor pe care le produce asupra persoanei cercetate pentru situația de conflict de interese, în cuprinsul cererii s-au regăsit argumente care au fost subsumate de judecătorul fondului aplicării acestui principiu. Dovadă stau referirile la circumstanțele situației de conflict de interese, care relevă o abatere minoră remediată cu promptitudine de reclamant, apreciate însă ca fiind nerelevante întrucât, indiferent de gravitatea abaterii de la legalitate, conflictul de interese există.

Un prim aspect în care opinia de față se diferențiază de opinia majoritară este aceea a limitelor sesizării prin recursul declarat.

Consider că cererea de recurs, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cuprinde critici care pot fi subsumate aplicării principiului proporționalității, câtă vreme recurentul-reclamant susține că faptele constatate nu reprezintă conflict de interese, în circumstanțele date ale derulării contractului de prestări servicii.

În opinia majoritară s-a arătat că litigiul pendinte poartă exclusiv asupra legalității raportului de evaluare, prin care nu sunt aplicate sancțiuni ci este constatat numai incidentul de integritate, motiv pentru care sancțiunea care va fi aplicată corespunde unei procedurii viitoare disciplinare, în care reclamantul va putea să formuleze apărări. S-a mai arătat și că, în privința comunicării raportului de evaluare comisiei de disciplină pentru luarea măsurilor de cercetare a abaterii disciplinare, raportul reprezintă un simplu act de sesizare care nefiind act administrativ nu poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ.

Consider că înaintarea raportului de evaluare comisiei de disciplină a spitalului pentru cercetarea abaterii disciplinare reprezintă, în primul rând, o consecință a constatării conflictului de interese, prevăzută de dispozițiile art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010.

Ca efect al constatării situației de conflict de interese, dispoziția care impune declanșarea procedurii disciplinare face parte din actul administrativ supus controlului judiciar în condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Acest efect nu poate fi disociat de constatarea situației de conflict de interese și din acest motiv nu poate fi exclus controlului de legalitate.

Împrejurarea că sancțiunea nu intervine de drept, ci va fi consecința derulării unei proceduri disciplinare nu joacă un rol esențial în analiza de legalitate a actului administrativ, din perspectiva principiului proporționalități.

Acest principiu operează în cauză, așa cum s-a statuat prin Hotărârea CJUE din 04.05.2023 în cauza C-40/2021. Este adevărat că în respectiva cauză aflată pe rolul instanței naționale de trimitere s-a regăsit o situație în care erau incidente sancțiuni care intervin de drept (respectiv, interdicția de a ocupa funcții publice alese pe o durată prestabilită).

Însă, ceea ce a constatat CJUE este că acest principiu poate fi invocat în cazul sancțiunilor care decurg din aplicarea regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese, iar sub auspiciile principiului amintit trebuie avute în vedere de către instanța națională împrejurările relevante, pe baza cărora să se stabilească dacă o sancțiune pe care legea națională o prevede este adecvată gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională.

Conform hotărârii evocate, o astfel de situație nu se regăsește când în mod excepțional comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale, economice a persoanei se dovedește grav.

Revenind la cauza de față, potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, procedura disciplinară care ar urma să se declanșeze nu se poate solda cu o sancțiune simbolică constând în mustrare sau avertisment, aplicarea unei sancțiuni mai aspre fiind un efect previzibil al raportului de evaluare.

Având în vedere că faptele nu prezintă niciun element de gravitate, aspect care rezultă din circumstanțele derulării contractului de servicii pe o perioadă scurtă de timp, pentru o valoare derizorie și cu rezilierea respectivului contract la momentul conștientizării situației de posibil conflict de interese, în opinia minoritară, se impunea anularea în parte a raportului de evaluare, respectiv în ceea ce privește dispoziția de sesizare a comisiei de disciplină a Spitalului Universitar Județean Timișoara, consecințele pe care ar urma să le producă derularea procedurii disciplinare asupra reclamantului fiind exagerate în raport cu lipsa de gravitate a faptei.